Alegerile din mai au fost, fără îndoială, unele dintre cele mai tensionate din istoria recentă a României. Nu a fost doar o confruntare între partide sau candidați, ci o luptă între două viziuni diametral opuse asupra viitorului: una democratică, pro-europeană, moderată și cealaltă radicală, agresivă, populistă, alimentată de frică și dezinformare. Un aspect aparte al acestor alegeri este că, pentru prima dată în istoria postdecembristă, în turul al doilea nu s-au regăsit candidați susținuți formal de marile partide politice tradiționale. Confruntarea finală a fost între doi candidați percepuți drept „antisistem”, veniți din afara structurilor clasice de partid. Acest fapt reflectă un puternic val de neîncredere în partidele politice convenționale și marchează o schimbare majoră în peisajul democratic românesc. Alegătorii nu au mai votat ideologii sau doctrine, ci oameni—cu tot bagajul lor de fapte, discurs și atitudine. Acesta este și un semnal pentru clasa politică: reconectarea cu cetățeanul real, nu doar cu cel teoretic, nu mai poate fi amânată. Acum este esențial să înțelegem ce a fost în joc și cum continuăm de aici.
Nu a fost doar un vot. A fost un semnal
Votul de duminică a fost expresia unei rupturi adânci în societate: între orașe și sate, între generații, între cei informați și cei manipulați. Prezența extremismului pe buletinul de vot nu a fost un accident, ci rezultatul unei neglijări de ani de zile a educației civice, a lipsei de reacție în fața dezinformării și a unui climat politic otrăvit de scandal și promisiuni goale. Faptul că aproape jumătate dintre români nu s-au prezentat la vot în primul tur, iar o bună parte au votat un mesaj radical în turul doi, nu e o condamnare, ci un avertisment. Un semnal că democrația noastră este fragilă și are nevoie de mult mai mult decât urne și ștampile: are nevoie de încredere, de echilibru și în primul rând, de lideri responsabili.
Extremismul a fost învins dar să nu sărbătorim prea devreme. Pericolul nu dispare cu o victorie la urne. Rădăcinile frustrării și neîncrederii sunt adânci și nu se smulg cu discursuri. Avem nevoie de o guvernare care să demonstreze că politica poate însemna competență, nu circ. Că promisiunile pot fi onorate. Că drepturile omului, transparența și justiția nu sunt „luxuri”, ci fundația unei Românii normale. Victoria lui Nicușor Dan, cu aproape un milion de voturi în plus față de contracandidatul său extremist, a venit ca o gură de aer proaspăt. A fost nu doar rezultatul votului majoritar, ci și un semn clar că România a ales luciditatea în fața urii. În ciuda declarațiilor hazardate ale lui George Simion, care în seara alegerilor se autoproclama președinte, iar apoi contesta rezultatul, toate comisiile electorale au avut reprezentanți ai tuturor partidelor și procesele verbale au fost semnate fără obiecții. Contestarea alegerilor, în lipsa unor dovezi, a fost doar un spectacol ieftin.
În schimb, primele zile ale președintelui Nicușor Dan în funcție oferă speranță: întâlniri rapide și consistente cu lideri UE și NATO, discuții aplicate pe buget cu Ministerul de Finanțe, promisiuni de reducere a cheltuielilor și stabilitate fiscală, întâlniri fără presă cu mediul de afaceri și o atitudine modestă și responsabilă, păstrându-și temporar domiciliul pentru a nu perturba viața familiei. Săptămâna a început cu muncă și transparență, nu cu festivism și aroganță. Dacă ar fi câștigat extremismul, ne pășteau pericolele reale la adresa drepturilor fundamentale, ale parteneriatelor strategice și ale economiei. Nu trebuie să uităm că acest tip de discurs populist a dus deja la tensiuni sociale, discurs al urii și scăderea încrederii investitorilor. Euro a atins maximul istoric, iar doar perspectiva unei guvernări radicale a fost suficientă să agite piețele. Ne-am apropiat riscant de mult de o răscruce periculoasă.
Ce avem de făcut?
- Să ne reamintim că votul nu e sfârșitul drumului, ci doar o etapă. Democrația se apără în fiecare zi, în fiecare comunitate, în fiecare decizie luată sau amânată.
- Să vorbim mai mult și să ascultăm mai mult. Diviziunile nu se vindecă prin stigmatizare, ci prin dialog. Dacă vrem o Românie unită, trebuie să începem prin a construi punți, nu ziduri.
- Să investim în educație și cultură civică. Să nu mai lăsăm generații întregi pradă conspirațiilor și liderilor care vor doar voturi, și nicidecum binele comun.
- Să păstrăm vie speranța. România a trecut prin multe. Poate părea că suntem mereu în același loc, dar realitatea este că avem acum mai multe instrumente ca oricând să ne apărăm valorile și să ne alegem drumul.
Viitorul nu e scris într-un buletin de vot. Este scris de fiecare dintre noi. Astăzi începe munca grea. Indiferent de rezultat, România are nevoie de oameni care să creadă în democrație, să o apere și să o reconstruiască, zi de zi.
Corespondență de la Amiral Lord Sir Prof. univ. dr. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite
Articol asociat
Notă. Articolele Lord Sir prof. univ. dr. Florentin Scaletchi în Jurnalul Bucureştiului
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
Remember. Drama de la Carcassonne. Pe urmele lui Radouane Lakdim, în căutarea adevărului istoric”
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…