Acasă Editorial Jurnalul Bucureștiului Jurnal politic (4) – Bântuie teama peste tot în lume (Corespondenţă de...

Jurnal politic (4) – Bântuie teama peste tot în lume (Corespondenţă de la H.E. HRH Lord Sir Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – Naţiunile Unite – Ecosoc)

Zilele trec și nimeni nu reușește să oprească războiul de la nordul țării noastre, deși intenții există, deși vedem tot felul de întâlniri pe diverse paliere, cu personalități de cel mai înalt rang.

Se întâlnesc toți președinții și prim-miniștrii din statele membre UE și discută despre situația din Ucraina. Diverși misionari, precum Premierul Israelului, Președintele Turciei, Vicepreședintele Statelor Unite, Secretarul general al SUA, Președintele Franței, Președintele Chinei, toți, cel puțin în ultimele zile, au făcut tot posibilul să găsească o cale de oprire a invaziei Ucrainei de către armată rusă, încercând să-l convingă pe Vladimir Putin, Președintele Rusiei că acest război este unul de sorginte revizionistă, criminal, fără sorți de izbândă atâta timp cât te lupți cu un popor care dorește să trăiască în libertate, nu la comanda și sub jugul rusesc.

Dar se pare că liderul de la Kremlin e greu de convins având în vedere că așa-zisa „operațiune specială” capătă conotațiile unui genocid, în timp ce sunt bombardate spitale, maternități, școli și cămine, sunt distruse aeroporturi, depozite de combustibil sau alimente, porturi, clădiri administrative, dar și blocuri, reședințe rezidențiale și convoaie cu refugiați, victime sigure ale acelorași bombardamente. Ca să nu mai vorbim de milioane de femei cu copii în brațe sau pe jos, de bătrâni și persoane cu dizabilități, care și-au părăsit țara, plecând în pribegie doar cu minimul necesar existenței.

Pe zi ce trece, Ucraina se depopulează! Un asemenea mare exod nu am mai văzut de la războiul din Siria, când circa 7 milioane de sirieni au plecat din calea războiului în exil, răspândiți în mai toate țările europene. Din păcate, pe fondul acestor evenimente, noi, românii, ne aflăm în situația unui popor panicat, speriat, înfricoșat, debusolat, trăind cu teama ca nu cumva și România să fie atrasă în acest conflict. Ca și cum toate aceste temeri nu erau suficiente, încet dar sigur, ne îndreptăm către o criză energetică, criză alimentară, o criză a locurilor de muncă și chiar socială.

Ofensiva de la Raqqa (Statul Islamic – Daesh, Corespondenţă din Siria, Mondo Police)

„Octombrii” roşii separate printr-un interval spaţio – temporal secular (1917 – 2017). Marea Revoluție bolșevică din Octombrie și Ofensiva de la Raqqa (Staul Islamic – Daesh – ISIS)

Prețurile la absolut toate produsele alimentare, la energie, gaze și combustibil, au crescut și continuă să crească de la o zi la alta, indicele robor și dobânzile la bănci cresc  de la o zi la alta, fără ca autoritățile să pună stop avariției de nestăvilit a furnizorilor. Avem lipsă de materie primă, de exporturi și de investiții atâta timp cât avem război la granițele țării, iar inflația a atins cote nebănuite. Se pare că sărăcim de la o zi la alta și că acest război afectează grav și România. Tot ce a fost cândva în țara noastră înainte de acest război nenorocit cu certitudine nu va mai fi, consecințele impactului economic cauzat depericolele enunțate mai sus fiind deja resimțite.

Ce vedem în direct zilnic la TV, respectiv, imagini cu un război ce frizează terorismul împotriva unui stat independent care este sistematic distrus, oraș după oraș, o copie hidoasă a celui de al doilea război mondial. Dar parcă și mai tragic este faptul că zilnic  sunt secerați de obuze oameni nevinovați, copii, femei și copii, victime colaterale ale acestei agresiuni brutale, parcă scăpată de sub control, terorizând până la paroxism întreaga populație.

O altă consecință cu efect dezastruos asupra economiei este faptul că Ucraina a încetat să mai exporte către piețele Europei, și nu numai, atât fier, cereale, ulei, metale prețioase și îngrășăminte, afectând grav și relațiile cu țara noastră, care avea un schimb comercial cu vecinii de la granița de nord de circa 4 miliarde de euro. Trăim într-o realitate de coșmar, despre care nimeni nu ne poate spune când va lua sfârșit! Nebunia unor conducători se pare că nu are margini!

P.S. Conform știrilor la închiderea ediției, rezultă că au intrat în țară din Ucraina, prin granița de nord, dar și prin Portul Isaccea, peste 500.000 de refugiați ucraineni, în general femei cu copii, bătrâni  și persoane cu dizabilități.

Articole asociate

Jurnal politic (3) – Criza umanitară se adâncește (Corespondenţă de la H.E. HRH Lord Sir Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – Naţiunile Unite – Ecosoc)

Corespondenţă de la H.E. HRH Lord Sir Prof. dr. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite

Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (Națiunile Unite- Ecosec)

Notă. Articolele Lordului Florentin Scaletchi  în  Jurnalul Bucureştiului, Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)

Articole asociate

Nota redacției

Articolul precedentZmeura favorizează moartea celulelor canceroase. În ce cantitate o putem consuma?
Articolul următorCare sunt mai ucigătoare, Democrația sau Globalismul? Corespondență de la PGR (Puiu – Gheorghe Răducan, poet și publicist)
Fizician teoretician și matematician de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.

4 COMENTARII