1.jpg)
Notă. Generalul Nicolae Militaru a fost omul prin care grupul din jurul lui Ion Iliescu a acaparat, în decembrie 1989, puterea totală în România. Militaru era, la momentul respectiv, în rezervă, după ce Securitatea îl deconspirase, în 1978, ca om al rușilor, adică agent GRU (serviciul militar de spionaj al URSS) în România. Numirea lui Militaru ca ministru al apărării, de către Ion Iliescu, în 23 decembrie, a surprins toată conducerea militară a țării. Militaru s-a achitat cu „brio” de misiunea încredințată de Iliescu, ordinele emise ducând la generarea şi amplificarea unei psihozei securist-teroriste. S-a susținut permanent existenţa a două tabere diametral opuse, „cei buni”, respectiv revoluționarii, armata şi noua conducere a ţării şi „cei răi”, respectiv fostul preşedinte Nicolae Ceaușescu şi securiştii-terorişti fideli vechiului regim, care se confruntă ca într-un adevărat război. În realitate nu a existat nicio dovadă privind așa-zișii „securiști-teroriști”, dar psihoza creată, inclusiv prin intermediul Televiziunii Române, a dus la sute de morți nevinovați, inclusiv în rândul militarilor. În 1978, Militaru a căzut în dizgrația regimului comunist, fiind trecut în rezervă și numit în funcția de adjunct al ministrului construcțiilor industriale. Vadim Medvedev, un colaborator apropiat al lui Mihail Gorbaciov, susținea în propriile memorii că Militaru a încercat să atragă sprijin sovietic pentru răsturnarea lui Ceaușescu în numele unor „forțe de orientare opoziționistă”, dar decizia autorităților URSS a fost să nu i se dea niciun răspuns. Aceste contacte clandestine ale lui Militaru cu URSS au fost identificate de Securitate, care au întocmit dosarul „Corbii”, în care Militaru a fost identificat ca spion al GRU. Operațiunea de contraspionaj a fost coordonată de colonelul Gheorghe Trosca, acela care ulterior a fost avansat până a ajuns şef de Stat Major în cadrul trupelor de elită ale Securităţii: Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA). La Revoluție, Trosca avea să moară după ce ar fi căzut într-o capcană despre care s-a susținut că a fost pusă la cale de însuși generalul Nicolae Militaru, drept răzbunare pentru deconspirarea sa ca spion rus. Procurorii care au cercetat evenimentele din decembrie 1989 susțin că ordinele emise de generalul Militaru au creat situații contradictorii, în care diverse părți ale Armatei și Ministerului de Interne s-au luptat în mod eronat între ele, soldându-se cu moartea multor nevinovați. S-au creat conflicte fictive și haos, care au susținut și au legitimizat astfel necesitatea venirii la putere a grupului din jurul lui Ion Iliescu. Astfel, grupul avea drept scop înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu, cu menţinerea României în sfera de influenţă a URSS. Printre obiectivele acestui grup erau impunerea lui Iliescu Ion ca viitor preşedinte al României şi a generalului în rezervă Nicolae Militaru ca ministru al apărării. De altfel, într-o filmare din 22 decembrie 1989, aflată la dosarul Revoluției, generalul Militaru a fost surprins spunând: „Măi, oameni buni! Frontul Salvării Naţionale acţionează de şase luni, domnule!”.
Amiral Lord Sir Prof. univ. dr. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite
Notă. Cea mai spectaculoasă evadare din România comunistă, subiectul documentarului „Fără 6 mile” difuzat de TVR-partener cultural-educațional al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)
În 1985, la Constanța, a avut loc cea mai spectaculoasă încercare de evadare de sub regimul Ceaușescu, când un comandant de navă, un actor și un timonier au hotărât să riște totul pentru libertate. Să încerci să fugi cu un vapor dintr-o țară comunistă părea de-a dreptul o nebunie iar planificarea evadării din România însemna, în primul rând, păstrarea secretului, într-un loc unde se spunea adesea că „și pereții au urechi”. Filmul a fost realizat cu o adevărată desfăşurare de forţe, cele mai importante momente fiind dramatizate pentru a sublinia atmosfera acelor ani, precum şi emoţia trăită de cei trei protagonişti. Director de imagine Mihai Pătraşcu, Montaj Ionuţ Andrei, Realizator Alina Amza, Producător Răzvan Butaru
Redactat de către Cătălin Asavinei, jurist, asistent-atașat de presă OADO, Președinte–fondator al OADDR (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora-România) partener al Jurnalul Bucureștiului în anchete (investigații criminale) în colaborare cu Thomas Csinta, director și redactor șef al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)
Notă. Articolele Lordului Amiral Prof. univ. dr. Florentin Scaletchi în Jurnalul Bucureştiului Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)
Articole asociate
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
