Acasă Obiceiuri & Tradiții românești Obor, Obor…Primiți cu Hrușcă? (Corespondență de la ziaristul – inginer Viorel Patrichi,...

Obor, Obor…Primiți cu Hrușcă? (Corespondență de la ziaristul – inginer Viorel Patrichi, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR)

Îi vezi de departe. Câte 4-5, câte 10, îmbrăcați în rufe colorate, stridente, unul are o blană de urs. Trag după ei o stație de amplificare din care se aud colinde. Ce să te mai chinui să le înveți pe de rost? „Primiți cu colindu?…”, strigă un puradel. „Pleacă, bă, d-aci!”, răspunde morocănos vânzătorul de după tarabă. Ștefan Hrușcă însă cântă mai departe: „Fiul zghiară și nu tace,/Fiul zgiară și nu tace,/Măicuța n-are ce-i face…” Au început de dinainte de Sfântul Nicolae.

Prin Piața Obor trec bătrâni cocârjați de sacoșe, atârnați de cărucioare goale. Toți poartă cu tristețe măști bleu prin ploaia mocănească. „De unde ai colindul?”, l-am întrebat pe băiat. „E floclor, șefu, floclor…”. Un alt cuman, calicit de maeștrii cerșitului, se târăște printre oameni pe o bucată de nailon și își etalează cioturile de la mâini și de la picioare. La doi pași, coadă la vaccinare: doi mici și-un suc imunizarea! Și bătrâni, și tineri, că doar e moca! „Să trăiască dom primar!”, chiuie unul în răstimpuri. Gică Petrescu îndeamnă aici la fel ca mai ieri: „Ia mai ia un păhărel/Să ne veselim nițel.” Așa arată astăzi Piața Obor, cea mai mare din România și nu numai. Nu are egal la Sofia, la Budapesta, Belgrad, Chișinău, Kiev sau Moscova.

În secolul al XVIII-lea, taurii erau aduși pentru sacrificare pe locul unde este astăzi Hotelul Intercontinental cu Strada Batiștei. Aici erau breasla și „scaunele” măcelarilor. În anul 1786, prin zapis domnesc, Vodă Mavrogheni (1735-1790, domnitor fanariot din Țara Românească) mută oborul în Câmpul Moşilor. Și a botezat locul „Târgul de Afară”. Dar lumea se schimba. Iată ce spunea o notă a Primăriei Bucureștilor de la 1865, care dorea să sistematizeze Câmpul Moşilor : „Autorităţile comunale voind a regula odată pentru totdeauna şi a fixa periferia terenului dupe moşia Colentina unde se face Bâlciul Moşilor a invitat pe domnul arhitect al Capitalei a face un plan de situaţie zisului teren şi a determina prin trânsul atât locul de bâlci cât şi cele pe care proprietarul le poate vinde spre a se face pe dânsul construcţiuni. La aceasta…a consimţit şi Dl. Scarlat Ghica. Scarlat Grigore Ghica (1715-1766, fost domn alMoldoveiîntre 2 martie 1957-7 august 1958 și de două ori  al Țării Românești, între 1758-1761 și 18 august 1765-2 decembriwe 1766) era proprietarul moșiei Colentina până spre Pantelimon.

Se chema Piața Târgului de Afară. Aici nu era București și târgul fusese împins afară din oraș pentru a păstra igiena Capitalei. Pe câmpul spre Pantelimon, era mare obor de vite. Dincoace, pe terenul de vizavi de magazinul Bucur Obor, erau ocoale de oi. S-a păstrat până azi Strada Turmelor. Evident că sacrificarea se făcea direct pe câmp. Nu venea ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor) să-i întrebe pe oieri ce fac acolo. Straturile de istorii au dus la confuzie între numele fraților Moș și sărbătoarea Moșilor de Vară, când era bâlci mare la Obor pe timpul lui Caragiale. Un Moș fusese Vel Pitar (grup de companii, cu activitate în domeniul morăritului și panificației cu 12 fabrici de pâine în zece județe din țară și în București, având peste 170 de magazine proprii), adică asigura pâinea pentru curtea domnească.

Între oborul de vite și piață, era eșafodul. Aici se tăiau capete, se spânzurau tâlhari, se crestau nasurile sau urechile negustorilor vinovați de înșelăciune. Unii negustori erau bătuți la tălpi sau țintuiți la stâlpul infamiei ca să-i vadă lumea. Era rău detot să dai faliment pe-atunci. Încă nu se inventase „insolvența”, înșelăciunea cu ștaif. Mai râdem și azi de personajul lui Caragiale, dar el știe că nu e râsul nostru: „Și cu toate aceste toți faliții sunt străini! (…) Până când să n-avem și noi faliții noștri? Anglia-și are faliții săi, Franța-și are faliții săi, până și chiar Austria-și are faliții săi”.

Grigore Ghica a interzis execuțiile publice în zilele de târg (1823), în alte zile se făceau, iar spânzurătoarea a fost demontată abia în 1870. Pentru pomenirea celor uciși acolo, negustorii din Obor au ridicat în 1877 Crucea Negustorilor, pe care, mai târziu, Neculai Onțanu a dus-o în fața Primăriei Sectorului 2 și a botezat-o „Crucea Independenței”. Altă suprapunere, altă confuzie, la fel ca în cazul Moșilor. Gâdea era totdeauna un țigan din Obor. După interzicerea execuțiilor, gîzii au ajuns…ursari. Și poate realizatori TV. Hala veche din Obor a fost construită în perioada 1936-1950. Clădirea era aproape gata pe timpul Mareșalului Ion Antonescu, care făcea vizite inopinate pe șantier să vadă cum merg lucrările. Hala nouă a fost ridicată de Neculai Onțanu, un alt general, dar fără patru stele. Nimeni nu-l poate egala pe Gabriel Oprea.

Pe timpul lui Nicolae Ceaușescu, Richard Nixon și soția lui au vizitat Piața Obor, însoțiți de gazdă. Imediat după trecerea oaspeților americani, toate bunătățile au dispărut, ca de la Circul Foamei de mai târziu. Și vine mărețul an 1986. În martie, nu mai erau cartofi în hala veche. Fiecare „boxă” primea câte 4 lăzi de câte 40 de kilograme. Mă sculam la ora 3. La ora 6, se deschideau porțile fericirii. Era 7 martie. Când porțile enorme de fier s-au desfăcut, a început vânzoleala. Oamenii se călcau în picioare. Mai ales femeile rămâneau fără căciuli, fără poșete și fără tîrlici. M-am așezat la o coadă. Înaintea mea mai erau 11 flămânzi. Făceam socoteli în gând: 4 x 40:5 kilograme de persoană. Mai mult nu vedeai. Când am ajuns la tejghea, vânzătorul a strigat că s-au terminat cartofii. Am plecat spre casă. Când aproape să ies din hală, niște băieți bine hrăniți se agitau în toate părțile. „Vine Ceaușescu! Vine Ceaușescu!”

Și apare mărețu agitat și dând din mâini. Tovarășii în costume gri ne-au împins afară. Parcă erau scoși toți din aceeași cutie. Seara la telejurnal, nu am văzut cașcaval! Nu. Am văzut ceva și mai tare: un comunicat din partea Mult Iubitului prin care eram informați că a fost la Hala Obor și că a găsit cartofi „dosiți după perdele”. „Să nu mai văd perdele!”, le-a strigat el activiștilor, iar „toașu” Gheorghe Pană s-a executat: a doua zi, au fost date jos toate perdelele de la Hală, din restaurante, de la școli și farmacii, de la florării și din spitale, din grădinițe… Devoțiune de partid! Ce știu politicienii de azi?!…

Notă. A se vedea și articolele asociate

Interviu cu ziaristul – inginer Viorel Patrichi (membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR)

Moartea năprasnică a lui Dan-Cristian Țandea la ferma sa de la Apahida, cu extrase din cartea „Inelul lui Decebal. Ei au rămas sarea pământului” a ziaristului – inginer (specializat în agricultură) Viorel Patrichi, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR)

Nota redacției

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra