Pelerinaj la Muntele Athos – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (economist, filosof și scriitor) devenit „cetățean de onoare” al Comunei Robânești

Rezumat. În lume există circa 200 de „Capitale ale lumii”, atât cu foarte mari diferențe între ele, cât și cu multe elemente comune, care sunt specifice oricărei capitale de țară. Există însă o singură „Capitală în lume”, unică în felul său, care nu se aseamănă cu niciuna dintre celelalte capitale. Acesta este „Capitala Mondială a Ortodoxiei Universale”, aflată în „Sfântul Munte Athos”. În aceasta am fost, unde am participat la mai multe și la unele dintre cele mai mari ritualurile religioase, am mers la zeci de mănăstiri, de schituri, de chilii, de biserici, am discutat cu mai muți monahi. Multe persoane doresc să aibă acces la un material care să prezinte, pe înțelesul omului obișnuit, cât mai complet, corect (rațional) și fără nici un fel de fanatisme, cât mai multe din realitățile din Sfântul Munte Athos. Cu acest scop am elaborat acest material, pe care îl prezint spre beneficiul public.

Muntele Athos (scurtă prezentare)

Sfântul Munte Athos este considerat a fi „capitala mondială a Ortodoxiei Universale”, o fortăreaţă sau un bastion al ortodoxiei, fiind o adevărată republică monahală. Muntele Athos mai este cunoscut și cu denumirile de „Sfântul Munte Athos”, „Regiunea Muntele Athos”, „Republica Muntele Athos”, „Republica Autonomă a Sfântului Munte Athos”.

• 1. Muntele Athos este un munte în nord-estul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Centrală, în peninsula orientată de la nord-vest spre sud-est, care este în cea mai mare parte muntoasă, cu până la 2.033 de metri înălțime a vârfului Athon. Peninsula are o lungime de până la 60 de km și o lățime ce variază între 8 km și 12 km, aria totală fiind de 360 km pătrați.
• 2. În Muntele Athos se află 20 de mănăstiri, 14 schituri și o mulțime de chilii călugărești, toate numai ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1.500 de monahi ortodocși, Datele recensământului grec din 2011 indică o populație de 1.830 călugări.
• 3. Muntele Athos este o regiunea autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala la Kareia, iar în transcriere cu alfabet latin, Karyes.
• 4. Accesul în „Republica Autonomă a Sfântului Munte Athos” se face numai cu aprobări și prin trecerea prin vamă.
• 5. Deși legat de pământ, Muntele Athos este practic accesibil cel mai mult (peste 97%) cu feribotul, 5.1) fie din portul de la Ouranopoli, aflat lângă Turnul Bizantin, aflat pe țărmul apusean, 5.2) fie din portul de la Ierrisos,  aflat pe țărmul răsăritean.

Accesul pe cale terestră este costisitor, greoi și de foarte puține persoane (de sub 3% din total). Înainte de îmbarcare, toți vizitatorii trebuie să obțină o viză, numită „diamonitirion”, care este redactată în limba greacă și datată folosind calendarul iulian, fiind semnată de către patru secretari ai unor mănăstiri importante. Se atestă permisiunea de acces pe Sfântul Munte și de cazare în mănăstirile de acolo, pe durata pelerinajului.

• 6. Pe Muntele Athos, nu este permis accesul femeilor

• 7. Lista celor douăzeci de mănăstiri, în ordinea ierarhică stabilită, este următoarea: 1. Mănăstirea Marea Lavră, 2. Mănăstirea Vatopedu, 3. Mănăstirea Iviru, 4. Mănăstirea Hilandaru, 5. Mănăstirea Dionisiu, 6. Mănăstirea Cutlumuș, 7. Mănăstirea Pantocrator, 8. Mănăstirea Xiropotamu, 9. Mănăstirea Zografu, 10. Mănăstirea Dochiaru, 11. Mănăstirea Caracalu, 12. Mănăstirea Filoteu, 13. Mănăstirea Simonos Petras, 14. Mănăstirea Sfântul Pavel. 15. Mănăstirea Stavronichita. 16. Mănăstirea Xenofont, 17. Mănăstirea Grigoriu, 18. Mănăstirea Esfigmenu, 19. Mănăstirea Sfântul Pantelimon, 20. Mănăstirea Constamonitu.
• 8. Lista schiturilor este următoarea: 1. Schitul Sfânta Treime. 2. Schitul Sfântul Dimitrie, cunoscut mai mult de români ca „Schitul Lacu”, românesc. 3. Schitul Prodromu, românesc. 4. Schitul Sfânta Ana. 5. Schitul Sfânta Ana Mică. 6. Noul Schit. 7. Schitul Sfântul Ilie. 8. Schitul Sfântul Andrei. 9. Schitul Sfântul Pantelimon. 10. Schitul Bogoroditsa. 11. Schitul Vechiul Rusikon. 12. Schitul Bună Vestire. 13. Schitul Sfântul Dimitrie (al Mănăstirii Vatopedu). 14. Schitul Iviru. Schituri românești sunt două: Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul”, în grecește Prodromu, aparține Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre. Este situat între Kavsokalyvia și Marea Lavră, pe un deal stâncos, la mică altitudine. Azi, este locuit de 25 de călugări de origine română și urmează principiul cenobitic al vieții monastice ortodoxe. Schitul „Sfântul Dumitru Valahu”, zis și „Schitul Lacu”, situat la 3-4 ore distanță de mers pe jos de la Mănăstirea „Sfântul Pavel”, de care aparține. Este construit la o altitudine de 280 m, între Marfonu și Antiathon. A fost fondat în secolul al X-lea de călugări din zona Țării Moldovei.

Pelerinajul (pe larg)

• Duminică, 9 martie 2025, la ora 13h30 am pornit de acasă, din Craiova (eu cu alți 2 pelerini, B.O și S. O). La ora 21h40 am ajuns la Stavros, care este un oraș pitoresc aflat pe coasta de est a Greciei, în regiunea Macedoniei Centrale, aflat la 62 km pe drum de Ouranopoli. Ceea ce face acest oraș atât de special este faptul că este situat într-un golf natural, oferind turiștilor o priveliște uimitoare a mării. În acest oraș am mers la pensiunea Agnanti, al cărui proprietar (Vasilis) în altă parte mai are un foarte frumos restaurant.  La Stavros se cazează numeroși români, când merg la Muntele Athos (cu intrarea prin Ouranopoli), din următoarele motive:
• după circa 642–660 de km de condus, urmează să se odihnească și să doarmă
• din Stavros la Ouranopoli mai sunt numai 61 de km
• în Ouranopoli prețurile la mâncare și la cazare sunt mult mai mari decât la Stavros

Fiind toți 3 în postul Sfintelor Paști, pe parcursul întregului pelerinaj am mâncat numai de post, respectiv două porții de calamar, și o porție de caracatiță, foarte bine pregătite la grătar, gustoase și în cantități deosebit de mari încât niciunul nu și-a putut mânca porția. Cele 3 porții, cu cartofi prăjiți, au costat 45€, iar cazarea, pentru 3 persoane, în două camere, a fost de 75€.

• Luni, 10 martie 2025, la ora 7h35 am pornit din Stavros spre Ouranopoli, care se pronunță și Uraponolis, Ouranoupolis, unde am ajuns la ora 8h30. Ouranopoli, este un mic oraș-port, localizat pe coasta de nord-vest a brațului Athos, Halkidiki și unul dintre cele mai potrivite locuri pentru cei care doresc să petreacă o vacanță liniștită în aceasta parte a Greciei. Taxa de intrare în port, a fost de 25 de euro pentru un adult și de 10 euro pentru un copil. Portul Ouranopoli este pe teritoriul Greciei, dar: 1) pentru cei care se deplasează pe apă, aici se face vama pentru intrarea pe teritoriul Republicii Muntele Athos; 2) pentru cei care se deplasează terestru, după circa 3 km după intrarea în acest port, se află vama terestră de intrare pe teritoriul Republica Muntele Athos. Muntelui Athos, numit și Sfântul Munte Athos, este un munte din nordul Greciei, o republică semiautonomă, locuit de călugări greco-ortodocși în 20 de mănăstiri cu mai multe schituri, fiecare schit având mai multe chilii.

• La ora 9h30 am plecat din Ouranopoli cu feribotul cu care am ajuns, la ora 12h30, în Dafni, principalul punct de intrare în Sfântul Muntele Athos. Se află pe partea de sud-est a peninsulei athonite, în apropiere de Mănăstirea Xiropotamu. Este o așezare de mici dimensiuni, cu doar câteva clădiri: căpitănia portului, paza de coastă, poșta, taverna și câteva prăvălii.
• La ora 12h35 am plecat din Dafni cu un microbuz (de 12 persoane) către Schitul românesc „Lacu”, chilia „Buna Vestire”, unde am ajuns la ora 13:40, unde am fost cazați.
• Între orele 14h30 și 15h10 am fost la Chilia cu Biserica „Sfântul Dimitrie”.
• Între orele 15h20 și 18h00 am fost la Chilia cu Biserica „Sfântul Antonie cel Mare”.

Am fost primiți cu atenție, cu unele produse alimentare, în general cu cele dintre cele primite tot de la pelerini. La aceste chilii, ca la toate celelalte, toată lumea lucrează, atât monahii, cât și muncitorii care erau la lucru, cu toții fiind români, marea lor majoritate fiind din zona Moldovei. La Chilia cu Biserica „Sfântul Antonie”, se tăiau crengile de la plantele chivii (care, pe perioada caldă, fac o umbră mare și frumoasă, pe toată zona chiliei), pe care mai erau încă circa 20 –30 de fructe. Am mâncat unul din aceste fructe, care mi s-a părut cu totul deosebit față de cele cumpărate de noi din comerț (mult tratate, spre conservare pe o perioadă cât mai mare).

• La ora 19h00, am mers la magazinul Schitului Lacu, aflat în incinta Chiliei Bisericii „Buna Vestire”. Aici, l-am cunoscut pe părintele stareț, cu ocazia oferirii, cu dedicația, către acest schit, a unui exemplar dintr-o cartea mea pe teme religioase.
• Între orele 19h00 și 20h00 am fost la slujba de seară la Chilia cu Biserica „Buna Vestire”. Au fost numai 6–8 călugări și 5–6 pelerini. După slujba de seară.
• Între orele 20h00 și 20h30 am fost la masă, la această chilie. Până să ajungem în camera unde se servea mâncarea, am trecut printr-o cameră destul de mare, de circa 30–35 de metrii pătrați, în care se aflau utilajele (mașini de cusut etc.), dintre cele mai moderne și exemplar întreținute, cu care se confecționează veșmintele bisericești. Când am intrat în sala în care se servește mâncare, am rămas impresionați, la modul superlativ, de: igiena desăvârșită care exista peste tot; aranjamentul de pe mese, în cele mai mici amănunte, precum  la un restaurant de lux. Mesele cu băncile, fără spătar, sunt din lemn masiv, exemplar lucrate, finisate, lustruite, lăcuite și întreținute într-o igienă desăvârșită. La o masă luau loc 10 persoane, 5 persoane pe o bancă și 5 persoane pe cealaltă bamcă. Pe masă erau aranjate o diversitate de produse și în cantități din abundență. La masă, pe lângă noi 3, au mai fost alți 3 pelerini, din București, persoane de circa 50–60 de ani, de o mare calitate. Un călugăr, tânăr și foarte plăcut, supraveghea, foarte discret, dacă mai avem nevoie de ceva. În timpul mesei nu se gesticulează, nu se vorbește, nici în șoaptă, nimeni nu are nici cea mai mică altă preocupare. Am mâncat, fiecare după dorință: o excelentă ciorbă de cartofi, cu mazăre și bogată cu alte zarzavaturi și verdețuri. Pâinea, care este făcută în cadrul fiecărei unități monahale, este cu adevărat excepțională. Chiar dacă folosesc atât de mult superlativele, o fac pentru a reda, corect și pe deplin, situația reală de la aceste unități monahale, de la care pleci cu cele mai mari și mai frumoase satisfacții. Ceai, fierbinte, de o foarte bună calitate, era din abundență, cu două feluri de miere, atât pentru îndulcirea ceaiului, cât și pentru consum, după cum dorește fiecare. Alte produse aflate pe masă: halva; borcane cu două–trei feluri de gemuri; măsline, de două–trei feluri, care sunt din abundență peste tot pe unde se servește masa; castraveți murați, ceapă; eugenii; mere etc.
• De la ora 23h00, din ziua de luni 10 martie 2025 și până la ora 01h10, din ziua de marți 11 martie 2025, am fost la slujba de noapte, după care am mers la culcare. Monahii ne-au atenționat că, lângă Biserica „Buna Vestire”, vin și unii porci mistreți sălbatici, la locul unde se aruncă resturile de mâncare. Așa că, la plecarea de la slujba de noapte, am auzit zgomotul mai multor porci mistreți sălbatici, care veniseră la locul unde se aruncă resturile de mâncare. Când am ajuns la camerele unde am dormit, culoarul fiind iluminat cu lumini cu senzori, înaintea noastră mergea, destul de liniștită, o frumoasă vulpe care, obișnuită cu a li se da câte ceva de pelerini, se apropia de aceștia de câte ori îi vedea. Pe lungimea unei clădiri, se merge pe un culoar, acoperit, din care se intră în cele 10 camere. Camerele sunt lucrate foarte frumos, cu gresie, faianță, tencuieli, totul într-un alb frumos, curat și într-o igienă deplină. În fiecare cameră sunt: două paturi suprapuse, metalice, frumos lucrate, finisate și vopsite; saltelele și lenjeria (aproape) noi, curate; o mică masă; un calorifer cu programarea temperaturi, care funcționează corect. Noapte am reglat temperatura, pe 20⁰ C, așa cum dorm și acasă, m-am acoperit cu un cearșaf și cu o pătură și, aici, în creierul munților, am avut un somn profund. Nici cel mai mic zgomot nu se aude aici și nici cea mai mică urmă de poluare nu există, nici fonică și nici atmosferică.

Slujbele în Sfântul Munte Athos

Cu greu se poate explica, de omul obișnuit, stările sufletești pe care le trăiești în timpul unei slujbe, în special în cele de noapte, de circa 3 ore, din cadrul unei mănăstiri. Slujbele se țin pe semi-întuneric, la puțina lumină a unor candele (lumânările se folosesc tot mai puține, pentru a nu polua), într-o liniște și o ordine deplină. În timpul acestor slujbe, ținute pe semiîntuneric, prin întregul și prin complexul lor ritual (cu închinări, rugăciuni, metanii, prezența la icoane, la sfintele moaște etc.), te fac parcă să simți că o energie divină coboară, care cuprinde tot interiorul bisericii, care te fac să te conectezi cu aceasta și să trăiești benefice stări mentale și spirituale, cu totul și cu totul aparte. În timpul slujbei, atât monahi, cât și unii pelerini, au trăiri interioare cu totul aparte, care se oglindesc în purtări și chiar pe chipul lor.

După ce a început slujba realizezi tot mai mult că ai pătruns într-o altă lume, în lumea în care începi să simți că ești cuprins de energiile necreate și veșnice ale Duhului Sfânt. Mănăstirile, cu bisericile lor, din Sfântul Munte Athos, sunt „temple ale Duhului Sfânt”, iar „slujbele” din acestea sunt „moduri de comuniune cu Dumnezeu”, de împărtăşire a harului Duhului Sfânt. Deşi par forme arhaice şi străine modului de înţelegere al omului modern, „slujbele și rugăciunile” din biserici împărtăşesc harul în toată deplinătatea sa, „transmit din energiile necreate și veșnice ale Duhului Sfânt”. Prin împărtăşirea lăuntrică cu aceste energii divine necreate și veșnice se ajunge la fericire, şi, de aceea, aceste slujbe îl atrage definitiv pe cel care participă cu sfințenie la ele prin rugăciune. Aceste energii divine necreate și veșnice sunt mijlocul indispensabil pentru îndumnezeirea omului, iar prin ele se ispășește o greșeală prin mângâiere divină, ca înţelegere şi iluminare, care înalţă întreg sufletul şi trupul la gustarea iubirii dumnezeieşti.

Nu este doar o înţelegere cu mintea rece, ci este o întrepătrundere a minţii cu inima în care se împărtăşeşte harul sau iubirea lui Dumnezeu prin aceste energii necreate. Împărtăşirea, în cadrul acestor slujbe, se realizează doar când omul, care participă la ele, se concentrează și reuşeşte să-şi adune mintea din risipirea ei în lume şi, găsind locul inimii, o aşează în ea. Este o stare de înălţare a inimii, pelerinul reușind să-și aducă mintea în inimă, mintea poate lua parte la lucrarea inimii, se poate împărtăşi de energiile necreate care se transmit în cadrul acestor slujbe, care se descoperă minţii în inimă. Prin aceste slujbe li se deschide pelerinilor comoara cea nesfârşită a slavei lui Dumnezeu!

La fiecare biserică și la fiecare mănăstire, B.O. (unul dintre cei 3 pelerini),  care este un credincios, smerit și desăvârșit, a oferit diferite daruri, fie prin anumite produse aduse de acasă, fie prin pomelnice, de până la 100€ la un pomelnic. Aceste pomelnice sunt pentru slujbele de sănătatea a celor vii sau pomenirea celor adormiți, înscriindu-se în acestea numele rudelor, oamenilor dragi și apropiați pentru orice nevoință de sănătate sau pomenire, utilizând o foaie de hârtie. Totodată, prin asemenea daruri și prin sumele acordate la pomelnice, pelerinii cei mai credincioși și decenți au în vedere să acopere costul serviciilor (uneori de multe sute de euro) de care beneficiază, gratuit, la fiecare unitate monahală.

• Marți, 11 martie 2025

De ieri B.O. a dat mai multe telefoane pentru a face rost de o mașină, cu care să facem turul, pe o zi întreagă, pe la mai multe mănăstiri, după care urma să ne cazăm la o altă chilie, pentru a vedea cât mai multe. După numeroase telefoane, a ajuns la un oarecare Constantin, din Kareia, care se ocupa cu intermedieri (un fel de samsar), cu punerea de acord a cererii cu oferta; acesta i-a recomandat să ia legătura cu Părintele monah Pavel, starețul de la Schitul „Sfânta Treime”. După discuții cu Părintele monah Pavel a rămas ca, pentru 400€, azi de dimineață să sosească mașina unde eram cazați, respectiv la Chiliei Bisericii „Buna Vestire”, la ora 8h00. Dimineața, după ce am mâncat la Chilia cu Biserica „Buna Vestire”, la ora 8h00 a sosit mașina comandată, o mașină camionetă, cu care să facem un tur pe la mai multe mănăstiri, șofer fiind un muncitor român, Gheorghe, de fel din Pașcani, cu care ne-am întreținut foarte plăcut, care cunoște drumurile și traseele foarte bine și care conduce foarte bine pe aceste drumuri care te cam sperie. Deci, la ora 08h00 am plecat de la Chilia cu Biserica „Buna Vestire”, și am ajuns la Kareia la ora 09h00.

Kareia (Karyes), care este capitala administrativă a Sfântului Munte Athos, este situată aproape în centrul peninsulei, la o altitudine de 370 de metri. Aici se află întreaga structură administrativă a Athosului. Drept urmare, acesta este cel mai populat loc din Sfântul Munte. În Kareia se află clădirea „Sfintei Comunităţi” (Sfintei Chinotite), organismul central de conducere al Sfântului Munte, alcătuit din 20 de monahi, câte un reprezentant de la fiecare mănăstire. Aceşti monahi sunt aleşi anual, între 1 şi 10 ianuarie, fiecare mănăstire alegându-şi propriul său reprezentant. În Kareia am fost la: Biserica Axion Estin Protaton, în formă „bazilică”, unică în Sfântul Munte, se află vizavi de clădirea „Sfintei Comunităţi”, care cea mai importantă biserică din Sfântul Munte. Ctitorită de împăratul Constantin cel Mare, biserica Protaton este închinată Adormirii Maicii Domnului și Schitul Sfântului Andrei Sarai este situat la o distanţă de 500 de metri de capitala administrativă a Sfântului Munte, Kareia.

Am vizitat Mănăstirea Vatopedu, Mănăstirea Pantocrator, Mănăstirea „Sfântului Prooroc Ilie”, Mănăstirea Stavronikita, Mănăstirea Iviron și Mănăstirea Filoteu,  cu care s-a safârșit circuitul, fapt pentru care, la ora 16h05 am plecat către Schitul Lacu, la Chilia „Sfânta Treime”, condusă de părintele monah Pavel, unde urma să fim cazați, la care am ajuns ora 17h10.

Părintele monah Pavel nu era prezent în această chilie când am ajuns noi, fiind foarte ocupat cu rezolvarea unor probleme, pe cât de multe, pe atât de mari și de stringente, cu care se confrunta. Chilia „Sfânta Treime” este așezată pe panta unui munte. Nefiind încă introdusă în circuitul pelerinajelor, nu are amenajat drumul până la ea, pe care, în prezent, se circulă destul de greu. Aici era un adevărat șantier: 15 muncitori, din zona Moldovei, lucrau din plin. Fiind aproape să se pună întunericul, eu am devenit cam îngrijorat de mers pe asemenea drumuri pe timp de noapte, fapt pentru care i-am solicitat părintelui monah Pavel să plecăm cât mai repede cu mașina. Acesta a înțeles rugămintea mea și, la ora 18h00, a luat mașina și personal a condus-o până la Kareia, unde am ajuns la ora 19h00, pe întuneric. B.O. este de admirat pentru înțelepciunea sa cu adevărat desăvârșită, exemplară, care îl caracterizează, care îl face să nu se supere, să nu se certe, să nu fie în dușmănie cu nimeni.

Imediat ce am ajuns în Kareia, am mers la biroul de informații, aflat în centrul orașului, să ne interesăm la ce oră pleacă, mâine de dimineață, vasele din Dafni spre Ouranopoli. Surpriza a fost pe cât de neplăcută, pe atât de mare, respectiv că mâine miercuri 13 și joi 14 martie, nici un vas nu circulă din Dafni spre Ouranopoli, iar după aceste două zile nu se știe ce va mai fi. Cu această supărare am mers la unul din cele două hoteluri din centrul acestui oraș, ne-am cazat cu 120€ pentru o cameră cu 4 paturi, după care am coborât la parterul acestui hotel, unde am mâncat, de 72€. Am revenit de mai multe ori la biroul de informații cu speranța că poate-poate situația se va schimba, dar totul a fost zadarnic. Am mers la hotel și la ora 21h30 am trecut la culcare.

• Miercuri, 12 martie 2025

După ce ne-am sculat, știind că la ora 8:00 se deschide biroul de informații, primul lucru pe care l-a făcut a fost să mergem și să ne interesăm dacă au intervenit ceva schimbări; de la acesta ni s-a spus „că mâine miercuri 13 și joi 14 martie, nici un vas nu circulă din Dafni spre Ouranopoli, iar după aceste două zile nu se știe ce va mai fi.” Acolo, în centru, erau 5 – 6 microbuze, care circulă numai după un program bine fixat și coordonat de biroul de informații, dar care, toate, erau în așteptare. Circa 25 de persoane, călugări, preoți, pelerini, din diferite țări, eram acolo, în centru, fiecare dorind să ajungă în Dafni și de acolo în Ouranopoli. Cerul se întunecase, parcă voia să și plouă, un vânt tăios începuse să bată, iar oamenii erau într-o situație foarte neplăcută. Neavând nimic pe cap și fiind rece cu un vânt tăios, am mers și am cumpărat un fes cu 7€.

La un moment dat a apărut un particular, „un pirat”, caz de excepție aici, care nu era monah, cu mașina lui specială de teren pentru drumurile grele de aici. Acesta, de la Kareia și până la Ouranopoli avea tariful fix, de 300€. Cum acesta arăta, prin comportamentul său, cam idiot, am hotărât să nu mergem cu acesta. Cu acesta au pornit 3 preoți și 2 pelerini, din același grup. Ulterior am auzit că acesta, pe traseu, a alunecat cu mașina, de-a curmezișul drumului, într-un șanț săpat de apă în drum (fiind frecvente asemenea ruperi ale drumului de șuvoaiele puternice de apă căzute de pe versanți), blocând astfel circulația. Tot așteptând și neivindu-se nici o soluție, până la urmă, pe baza cunoștințelor lui O.B. despre Muntele Athos, am luat hotărârea să ajungem pe coasta de nord-est a brațului Athos, unde nu sunt valuri și de unde, vom găsi variante, pe apă, pe uscat, pe apă și pe uscat, să ajungem până la urmă la Ouranopoli. Mai precis, trebuia să mergem cu o mașină până la Mănăstirea Vatopedu, care are un mic port, de unde pleacă o barcă, pe o cale destul de lungă, până în Ierissos, care este una dintre cele mai cunoscute stațiuni de vacanță de pe coasta brațului Athos, al treilea din peninsula Halkidiki.

De la Ierissos urma să luăm o mașină cu care să traversăm peninsula și să ajungem la Ouranopoli. La ora 10h00 am plecat din Kareia, iar la ora 10h30 am ajuns la Mănăstirea Vatopedu. În timp ce noi eram la câteva sute de metri de Vatopedu, am văzut cum pleca barca (cu motor, destul de mare, în care intrau până la 10–12 persoane), cu care ne pusesem speranța că vom merge și noi. În port, aflat în fața Mănăstiri Vatopedu, ni s-a spus că astăzi nu mai pleacă nici o altă barcă din acest port. Neavând ce face, am urcat sus la Mănăstirea Vatopedu, cu speranța că vom reuși să fim cazați. La toate mănăstirile s-au luat măsuri și în privința trierii persoanelor care urmează să fie cazate, așa că nu poate veni oricine, oricând și indiferent de numărul de persoane să se cazeze.

Cum O.B., după aproape 15 pelerinaje în Muntele Athos, atât cu tatăl său, cât și cu alte persoane apropiate, dând dovadă de sinceră și de multă sfințenie la fiecare pelerinaj, a reușit să fie destul de cunoscut și de apreciat la mai multe dintre aceste lăcașuri sfinte. Acum a reușit să discute cu părintele monah Chiril, care a dat indicații unui călugăr să fim cazați cât se poate de bine. După ce am mers la „biroul de cazare”, unde ni s-au verificate actele de identitate și ni s-au făcut formalitățile de cazare, am fost repartizați, la etajul întâi al clădiri centrale, într-o cameră cu 3 paturi. Am rămas pe cât de surprins, pe atât de plăcut impresionat de starea de ordine, de curățenie, de igienă desăvârșite, atât din această cameră, cât și de la WC-ul aflat separat, unde se putea face duș în condiții exemplare. După ce ne-am cazat, văzând aceste condiții de aici, cu adevărat excepționale, cu o foarte mare bucurie sufletească am mers imediat la slujbă, care s-a terminat la ora 13h40.

Mănăstirea Vatopedu este considerată a fi cea mai mare și cea mai bogată dintre toate mănăstirile din Muntele Athos; alții consideră că Mănăstirea Marea Lavră ar fi pe primul loc în această ierarhie. Sunt până la 15 clădiri, unele cu până la 4 etaje, exemplar întreținute, cu o arhitectură impresionantă, care îți face mare plăcere și să le vezi. Biserica este cu adevărat monumentală, cu un interior care, parcă fie și numai privindu-l, te trimite către lumea divină. Biblioteca deține aproximativ 40.000 de cărți, 310.000 de documente, dar și circa 14.000 de documente românești. Cu toate că despre slujbele din Muntele Athos am scris într-un paragraf distinct, nu mă pot abține să nu prezint și unele aspect concrete de la slujbele de la Mănăstirii Vatopedu. Slujba se desfășoară după reguli foarte stricte, atât pentru monahi, cât și pentru pelerini.

În prezent Mănăstirea Vatopedu are în jur de 100 de călugări din mai multe țări, între care și 12 monahi români. Cum la această mănăstire sosesc, în pelerinaj, călugări, preoți și pelerini din diferite țări, eu am estimat că, în această zi, la slujbă erau, în total, peste 100 de călugări și preoți și circa până la 50 de pelerini (civili). După slujbă s-a mers la masă, monahii separat și pelerinii separat. La masă au fost circa 50 de pelerini. Aici, chiar mai mult decât la Schitul Lacu, când am intrat în sala în care se servește mâncare, am rămas impresionați, la modul superlativ, de: igiena desăvârșită, care exista peste tot; aranjamentul de pe mese, în cele mai mici amănunte, precum  la un restaurant de lux. Mesele cu băncile, fără spătar, sunt din lemn masiv, exemplar lucrate, finisate, lustruite, lăcuite și întreținute într-o igienă desăvârșită. La o masă luau loc 10 persoane, 5 persoane pe o bancă și 5 persoane pe cealaltă bancă. Pe masă erau aranjate o diversitate de produse și în cantități din abundență. Un călugăr, tânăr și foarte plăcut, supraveghea, foarte discret, dacă mai avem nevoie de ceva.

În timpul mesei nu se gesticulează, nu se vorbește, nici în șoaptă, nimeni nu are nici cea mai mică altă preocupare. Am mâncat, fiecare după dorință: o excelentă ciorbă de fasole, cu foarte multe zarzavaturi și verdețuri, inclusiv cu bucăți de ciuperci prin ea. Pâinea, care este făcută în cadrul fiecărei unități monahale, este cu adevărat excepțională. Pe masă era, din plin, o mare diversitate de produse, precum: măsline, de  două–trei feluri; salată de sfeclă roșie; borcane cu mai multe feluri de gemuri; borcane cu două feluri de miere; sticle cu compot, cu sucuri, de mai multe feluri; mere etc. Fiecare putea să consume ce vrea și în ce cantități dorea. Chiar dacă folosesc atât de mult superlativele, o fac pentru a reda, corect și pe deplin, situația reală de la aceste unități monahale, de la care pleci cu cele mai mari și mai frumoase satisfacții. În stânga intrării principale sunt două bazine cu crapi ornamentali japonezi.

Crapii ornamentali japonezi, cunoscuți și sub denumirile de koi, nishikigoi, sunt una dintre cele mai frumoase specii de pești ornamentali care există în întreaga lume. Se spune ca un singur asemenea exemplar, cu o linie de sânge bună, poate costa mii de dolari. Ei sunt într-o continua mișcare, spre marea satisfacție a pelerinilor care parcă le vine să-și mai ia ochii de la ei. Acești pești, de o frumusețe copleșitoare, sunt creaturi uimitoare pe care le admiri pentru marea varietate de nuanțe strălucitoare. Datorită aspectului lor și ușurinței cu care se mișcă permanent, ei simbolizează frumusețea și rafinamentul. Primul bazin este de circa 150–180 de m², în care sunt peste 50 de pești. În al doilea bazin, aproape la fel de mare ca și primul și cu cam tot atâția pești, are (în interiorul său) două bazine, din pasă de plastic, de circa 2 m² fiecare, în care se află puietul. Ambele bazine sunt alimentate permanent cu apă curată, din izvoare de munte, și cu un sistem de oxigenarea a apei.

Slujba de seară, s-a ținut la ora 17h30 până la ora 19:00, după care am mers la masă (la primul etaj al clădirii centrale), care și aceasta a fost cu o mare diversitate de produse, dintre care menționez: măsline; boabe de porumb coapte; halva; curmale; miere; gemuri; mere etc. La parter a fost un automat cu ceai, fierbinte, de o foarte bună calitate, iar alături erau borcane cu două feluri de miere, diverse siropuri etc. Cum azi am avut o zi foarte încărcată, iar mâine de dimineață trebuie să participăm la slujba care începe la ora 04h00, am mers devreme la culcare. 

• Joi, 13 martie 2025

De la ora 04h00 la ora 07h00 am fost la slujba de noapte-dimineață. Greu de prezentat în cuvinte ritualul de la o asemenea slujbă, energiile care te cuprind și stările sufletești pe care le trăiești, care nu pot fi descrise în cuvinte. Așa după cum am mai arătat, în timpul acestor slujbe, ținute pe semiîntuneric, prin întregul și prin complexul lor ritual, cu închinări, rugăciuni, metanii, prezența la icoane, la sfintele moaște etc., te fac parcă să simți că o energie divină coboară, care cuprinde tot interiorul bisericii, care te fac să te conectezi cu aceasta și să trăiești benefice stări mentale și spirituale, cu totul și cu totul aparte. După slujbă am fost și am luat masa, timp de circa 30 de minute, care, și aceasta, ca toate celelalte, a fost cu o mare diversitate de produse, oferite din abundență, fiecare putând consuma ce dorește și în orice cantitate. Așa după cum am mai arătat, și masa și cazarea sunt pe gratis. După masă, am fost la magazinul acestei mănăstiri, care și acesta este exemplar, din toate punctele de vedere: organizare; aranjare, prezentare unei foarte mari și diversități de obiecte, de o calitate ireproșabilă; buna servire; ordinea, curățenia, igiena etc.

La ora 09h00, conducerea Mănăstirii Vatopedu a pus la dispoziție un microbuz, care să ne ducă gratuit, pe cei 12 pelerini care doream să mergem la Ouranopoli. Am rămas cu toții surprinși că, Mănăstirea Vatopedu, după ce ne-au oferit cazarea pe o noapte și 3 mese, toate de o calitate cu adevărat excepționale, acum ne oferea, gratuit, și transportul pe o cale atât de lungă, respectiv până unde se face vama la ieșirea de pe teritoriul administrativ al Republicii Muntele Athos, de unde mai sunt circa 3 km până centru orașului Ouranopoli. Dacă ar fi fost să plătim serviciile gratuite de care am beneficiat la Mănăstirea Vatopedu, costul pe o persoană ar fi fost de circa 185€ (cazarea = 40€; 3 mese = 3×15€; transportul = 100€).

La vama, de intrare la Ouranopoli, unde am ajuns la ora 11h20. După ce am făcut vama, am pornit spre Ouranopoli, unde aveam parcată mașina. De la această vamă și până în centru la Ouranopoli, sunt circa 3 km. Cum erau mai multe persoane care doreau să ajungă la Ouranopoli, iar noi nu am găsit nici o mașină cu care să mergem, inițial am hotărât să mergem pe picioare. Mai treceau alte mașini, dar toate erau ocupate. La un moment dat, B.O. a propus să lăsăm bagajele jos într-un loc, unde să rămân eu cu S.B., iar O.B. să meargă repede, să ia mașina, să vină cu ea aici, după care să pornim la Ouranopoli. Când să punem bagajele jos, eu continuam să fac semn la toate mașinile care treceau pe lângă noi, chiar fără să mă mai uit dacă sunt libere sau nu. Așa se face că a oprit un monah, de circa 60 de ani, „cu ținuta de muncă”, cu „o mașină de muncă”, destul de plină cu diverse materiale. După ce B.O. i-a spus, în engleză, problema noastă, acesta a făcut tot posibilul să încăpem toți 3 în mașină, după care ne-a dus, în drumul său, până la Ouranopoli, după care a refuzat categoric să primească bani de la noi.

De la Ouranopoli, la ora 11h50 am pornit cu mașina noastră spre România. Pe traseu ne-am mai oprit (1) la un magazin cu măsline, cu ulei de măsline etc., (2) la un magazin de legume–fructe, (3) la o farmacie. La ora 13h00 am ajuns la restaurantul Agnanti al domnului Vasilis, grec dar cu origini aromâne, care vorbește bine româna, deoarece S.B. a dorit mult să mănânce iarăși caracatiță. După ce am luat masa la acest restaurant (calamar și caracatiță), la ora 13h55 am plecat de la acest restaurant spre casă, unde am ajuns la ora 22h00.

 Starea drumurilor și circulația pe acestea, în Muntele Athos

După drumurile parcurse, cu două mașini, pe Muntele Athos, pe parcursul a aproape 15 ore, consider că se impune prezentarea și a următoarelor aspecte. Fiecare mănăstire, schit și numeroase biserici au în dotare una sau mai multe autoturisme camionetă, cu dublă tracțiune, cu motoare puternice, care sunt cele mai potrivite pentru a circula pe drumurile de pe Muntele Athos. Acestea au două locuri în față, pentru șofer și pentru o altă persoană, apoi alte 3 locuri în spatele acestora, după care, în spate, au partea de camionetă. Concluziile, despre starea drumurilor și circulația pe acestea, în Muntele Athos, le-am tras după ce am parcurs circa 14 ore și jumătate, cu două microbuze și cu un autoturism camionetă, următoarele trasee: 1) o oră, în ziua de luni 10 martie 2025 din  Dafni, cu un microbuz, către schitul românesc „Lacu”, la chilia „Buna Vestire”, unde am fost cazați; 2) circa 10 ore și jumătate, în ziua de marți 10 martie 2025, cu un autoturism camionetă; 3) 30 de minute, în ziua de miercuri 13 martie, cu un microbuz,de la Kareia la Mănăstira Votopedu; 4) circa două ore și jumătate, în ziua de joi 14 martie 2025, cu un microbuz, de la Mănăstira Votopedu până la Ouranopoli.

După parcurgerea acestor trasee, terestre, pe aproape 15 ore, consider că se impune prezentarea și a următoarelor aspecte.

• 1. Mare varietate a reliefului, numai muntos.
• 2. Starea drumurilor, nu numai neasfaltate, dar nici pietruite, dar la care se lucrează pentru menținerea lor într-o stare cât mai bună. Drumurile sunt frecvent degradate de faptul că, după fiecare ploaie torențială, cantitățile mari de apă care cad cu viteză de pe versanți (de pe coasta munților), degradează anumite porțiuni de drum, făcând șențulețe, mai mici sau mai mari, care îngreunează transportul.
• 3. Pe aceste drumuri se poate circula în siguranță (3.1) numai cu mașini puternice, din punct de vedere al tracțiunii, și (3.2) numai cu șoferi cu abilități în conducere pe acestea, pe care ei circulă destul de des și pe care le cunosc foarte bine. Pe toate traseele Muntelui Athos, sunt numeroase porțiunile de drum în care, într-o parte a drumului se înalță muntele, o stâncă, iar în partea cealaltă este o prăpastie, o văgăună, un hău, unele chiar de sure de metrii adâncime, Ori, pe asemenea drumuri, pe care se circulă și pe ploaie, și noaptea, o greșeală în conducere poate să fie și prima și ultima tragedie pentru cei dintr-o asemenea mașină.
• 4. Există o deplină solidaritate în conducere. Șoferi se cunosc între ei, iar dacă sunt ceva probleme într-o anumită porțiune de drum, când se întâlnesc, cu cei care vin din sens contrar, se anunță între ei. Cum sunt numeroase porțiunile de drum pe care nu este loc să treacă două mașini una pe lângă alta, fiecare șofer este foarte atent pentru a găsi un loc unde să tragă pe dreapta pentru a face loc de trecere pentru celălalt, care vine din sens opus. Pe traseele parcurse, am întâlnit peste 20 de mașini care veneau din sens opus; toți acești șoferi se cunosc între ei, se salută și își comunică informații despre drum, dacă este cazul. Pe tot Muntele Athos nu circulă numai și numai mașini care sunt înregistrate în „Republica Muntele Athos”. Nu este permisă intrarea pe teritoriul „Republica Muntele Athos” a altor mașini, cu excepția unor cazuri speciale, pentru delegații oficiale, pentru care se dau aprobări numai de la conducerea centrală a acestei administrații.
• 5. Merită relatat și următorul caz. După circa o oră de mers cu mașina de la Mănăstirea Votopedu către Ouranopoli, când șoferul se pregătea să facem o mică pauză, când ne aflam pe un fel de platou, urma să coborâm o mică și scurtă pantă, după care drumul urca din nou. Acolo, în partea de jos a acestei mici și scurte pante, era o baltă, de circa 10 metrii pe lungimea drumului. Șoferul, care cunoaște așa de bine aceste drumuri și pericolele care se pot ascunde în asemenea bălți, a oprit mașina, în lateralul drumului și, fără ca noi să ne speriem, ne-a spus, pe un ton calm, că să vedem cât de adâncă este această baltă. Câțiva tineri au rupt niște crengi și, trecând pe margine bălții respective, au început să sondeze adâncimea acesteia, dar fără a se putea trage o concluzie clară. După câteva minute a sosit un autoturism camionetă, de o construcție specială pentru drumurile de munte (cum alta de acest fel nu am mai văzut pe aici) și, probabil, șoferul acestuia cunoscând foarte bine acest traseu cu asemenea băltoace, a trecut fără probleme, cu toții fiind atenți la această trecere și respirând ușurați cu speranța că și noi vom putea trece. Nu peste multe minute a mai venit o un autoturism camionetă, dintre cele care sunt folosite cel mai frecvent în Muntele Athos, cu 2 monahi în el, iar după ce șoferul microbuzului nostru le-a spus ce mașină trecuse mai înainte prin această baltă, au trecut și ei fără probleme. După aceea, șoferul microbuzului nostru ne-a spus ca noi să mergem pe picioare, să trecem balta pe alături, lucru posibil și fără probleme, după care să urcăm în microbuz. Așa am făcut, dar cu mari emoții, urmărind cu sufletul la gură ca apa să nu intre în țeava de eșapament a mașinii, sau să se întâmple altceva neplăcut, care să facă mașina să nu mai poată merge. Mașina a trecut cu bine prin acea baltă, după care am urcat în aceasta și am mers cu bine până la finalul drumului.

Am subliniat și aceste aspecte pentru ca să se înțeleagă cât mai bine, sub toate aspectele, ce probleme se pot ridica la un pelerinaj în Sfântul Munte Athos. Pe lângă aceste trasee terestre, de aproape 15 ore, am mai parcurs, timp de 3 ore, și un traseu pe apă, cu un feribot, pe o mare liniștită, care nu este tot timpul astfel; în alte cazuri marea este de la agitată, până la foarte agitată, caz în care nici un vas nu circulă pe apă, așa după cum a fost cazul în zilele de miercuri 13 și joi 14 martie 2025, așa după cum am arătat în acest material. Pentru cei care urmează anumite tratamente medicale, este bine ca să-și ia măsuri de siguranță, în sensul de a-și lua tratamentul pentru 3–4 zile în plus față de timpul programat pentru pelerinaj din cauză că, așa după cum am pățit și noi, pot interveni anumite evenimente care fac imposibilă înapoierea la data fixată inițial Pentru cei care au „rău de mare” (pentru deplasarea, pe circa două ore și jumătate, pe apă, de la Ouranopoli la Dafni), și/sau „rău de înălțime” (pentru deplasarea, de circa 10–20 de ore, pe drumurile de munte, în stare prezentată în acest material), aceste informații sunt esențiale, chiar decisive, în adoptarea sau nu a deciziei de a merge în pelerinaj în Muntele Athos.

 Bibliografie

• Biserici și Catedrale: Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos
• Schitul Lacu, privire panoramică, prezentată de părintele Pimen Vlad
• Mitropolia Olteniei. Pelerin în Sfântul Munte Athos
• Informații utile pentru cei care merg la Sfântul Munte Athos
• Muntele Athos
• Ghidul Pelerinului Athonit–părintele Teologos
• Produse din Athos
• Muntele Athos–jurnal spiritual în Republica rugăciunii
• Sfântul Munte Athos–Grădina Ortodoxiei Universale
• Kareia (Karyes)
• Crapii ornamentali japonezi:
• Proschinatarul „Sfântul Munte al Atonului”, scris de ieromonahul Serafim și tipărit la București în 1856, prin bogăția de informații și gravuri, constituie o adevărată carte de referință privind istoricul sfintelor lăcașuri, totodată și o dovadă a enormei contribuții românești (care, de-a lungul a peste 5 secole, sunt primele ca mărime, depășind de departe oricare alta) la realizarea centrului de spiritualitate ortodoxă de la Muntele Athos.

Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița 

Notă. Articolele autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureștiului 

Apreciere. G-ralul de Bg. (r). dr. Gh. Văduva despre Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița.  „Consiliul local al comunei Robănești, în ședința din 21 martie 2025, a hotărât, cu unanimitate de voturi, acordarea titlului de „Cetățean de onoare” al acestei comune, care este și primul de acest fel care s-a acordat până acum în această localitate. „Cetățean de onoare” este titlul care se acordă personalităților care au contribuit în mod deosebit la dezvoltarea unei localități sau care, prin activitatea lor de utilitate publică, au dobândit o recunoaștere notorie pe plan național și internațional. Câțiva zeci de ani, localitatea Lăcrița a fost comună, în a cărei componență intrau satele Bufna (un cătun pe atunci, ulterior denumit „Lăcrița Mică”), Lăcrița (ulterior denumită „Lăcrița Mare”), Golfin și Vlașca. După împărțirea administrativ – teritorială a țării din anul 1968, fosta comună Lăcrița a trecut, cu cele 4 sate ale sale, în componența comunei Robănești.

Nicolae Grigorie-Lăcriţa este numele publicistic al domnului Nicolae Grigorie, compus din prenumele şi numele de familie (Nicolae Grigorie), la care s-a adăugat, pentru o mai bună individualizare și din respect față izvor, denumirea localităţii în care s-a născut (Lăcriţa). Cu timpul, s-a ajuns ca numele „Lăcriţa”, care este unic la o persoană în România, să exprime o identitate capabilă să individualizeze, uşor, corect şi precis, atât autorul, cât şi opera. De câţiva ani, s-a ajuns ca şi în viaţa de zi cu zi să fie apelat „Lăcriţa”, fără ca cei care o fac să-şi mai pună problema dacă „Lăcriţa” este nume sau prenume. În acordarea acestui titlu, s-a avut în vedere faptul că activitatea sa a generat numeroase și însemnate efecte benefice pe plan economic, social și de utilitate publică, dintre care sunt de amintit.

Domnul N. Grigorie-Lăcrița este una dintre personalitățile contemporane ale României, foarte cunoscut și apreciat în țară și în numeroase țări din lume. Este suficient să accesezi, pe Internet, „N. Grigorie Lăcrița” și se deschid sute de pagini în care sunt prezentate cele peste 100 de cărți și peste 2.000 de articole publicate de dumnealui, vizualizate și citite în întreaga lume. Cărțile și articolele dumnealui abordează o mare diversitate de teme care, prin veridicitatea informațiilor și prin utilitatea lor publică, se bucură de un mare interes și apreciere. Nu puține sunt articolele în care teme, pe cât de interesante, pe atât de o mare sensibilitate, sunt abordate cu o temeinică fundamentare și într-un mod revoluționar de înțelegere.

Chiar dacă locuiește în Craiova și a ajuns la o vârstă înaintată (născut la 20 aprilie 1948), domnul N. Grigorie-Lăcrița nu și-a uitat niciodată locurile natale și înaintașii, fiind un exemplu și prin modul exemplar în care întreține casa în care s-a născut, din Lăcrița, moștenită de la părinți, mormintele părinților, ale bunicilor și ale unor rude. Dintre realizările sale pentru locurile natale, se pot menționa: după ce Biserica din satul Lăcrița a rămas fără clopot și fără toacă, a realizat, pe propria sa cheltuială și a donat acestei biserici actualul clopot cu toaca; gardul cimitirului a fost realizat și prin intervenția sa esențială la o persoană juridică; clopotul din cadrul Bisericii din satul Lăcrița Mică este donat tot de dumnealui.

Fie și numai din acest punct de vedere, se cuvine să exprimăm cuvinte de apreciere și la adresa actualului consiliu Local al comunei Robănești, la conducerea căreia se află primar Costin-Ionuț Ștefănescu, viceprimar Vasile Marian și secretar Dumitru Silvia, oameni iubiți și apreciați de cetățeni pentru rezultatele lor remarcabile, precum introducerea apei curente, asfaltarea drumurilor, introducerea alimentării cu gaze, ordine și disciplină în instituție și în întreaga comună etc. Locul de unde venim și de unde, de fapt, nu plecăm niciodată este cel mai frumos loc din lume, este locul unde inima, sufletul și mintea își păstrează cea mai frumoasă casă, casa de acasă, casa-izvor. N. Grigorie-Lăcrița, așa după cum o spune adesea, este nu numai fiul comunei de unde vine, ci și ambasadorul ei de onoare în țară și în lume.”” 

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra

Interviul „cult” al poetei și jurnalistei francofile Lect. Dr. Doina Guriță (membră USR și UZPR) cu Thomas Csinta (profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare, jurnalist de investigații criminale, director și redactor șef al publicației cultural–educaționale și științifice franco–române (cu caracter academic) Jurnalului Bucureștiului

In memoriam–dispariția a lui Maddie McCann. Un cold–case „resuscitat”, dar fără succes. În căutarea și restabilirea unui adevăr istoric care nu există!

Reforma Justiției franceze. „Corecționalizarea” infracțiunilor criminale și „criminalizarea” infracțiunilor corecționale prin intermediul Tribunalului Criminal – un generator de erori judiciare (oficiale și oficioase)

Subiect de teză de doctorat. Teoria „abstractă” a pedicidului. Dosarul de pedicid Stéphane Moitoiret (asasinarea lui Valentin Crémault în 2008), succesor al dosarelor de pedicid Grégory Villemin (1884), Estelle Mouzin (2003) și Maddie McCann (2007), după ce în alte dosare de pedicid Christian Ranucci (nevinovat) este condamnat la moarte și executat (pentru asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla în 1974), Dany Leprince (nevinovat) este condamnat la închisoare pe viață pentru un cvadruplu familicid în 1994 (cu un dublu pedicid – Audrey și Sandra Leprince) iar Sebastian – Florian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală într-un alt dosar de triplu familicid în 2014 (cu un dublu pedicid – Antoine și Raphaël Bălan)

„Februarie apollonist” – Congresul Internațional al Universității Apollonia din Iași – Ediția XXXV (27 februarie – 1 martie 2025) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). Corespondență de la Pompiliu Comșa (Prof. univ. asoc. Univ. Apollonia, directorul ziarului Realitatea – partener media al Jurnalului Bucureștiului & directorul executiv al Trustului de Presă Pompidu – Iași)

Serviciul Internațional de Investigații Criminale (ICIS) al Jurnalul Bucureștiului în partenariat cu OPDP (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora) la Congresul Internațional al Universității Apollonia din Iași „Pregătim viitorul promovând excelența” Ediția XXXV (2005). Sprijinul UZPR – Iași acordat proiectelor socio – judiciare în care Jurnalului Bucureștiului este implicat (direct sau indirect) prin anchetele sale private (Raportul pe anul 2024)

Etica utilizării inteligenței artificiale în educație (Profesorul Dumitru Popa, Decan al Facultății de Stiinte ale Comunicarii si Relatii Publice – Universitatea Apollonia Iași). Lucrare prezentată la Congresul Internațional al Universității Apollonia (27 februarie – 1 martie 2025) cu Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe, ca sursă sigură de informare)

Forma canonică (normală) Jordan (suport de curs și probleme cu soluții detaliate) pentru elevii „preparatoriști” (CUFR) și studenții în Licență (Universități) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)

„Etică și Intelligence” – lucrare prezentată la Sesiunea Anuală a Academiei Germano – Române din Baden – Baden (Germania) de către corespondentul nostru permanent profesorul Narcis-Stelian Zărnescu (redactorul șef al Revistei Academiei Române „Academica”, secretar științific al Secției X – Filosofie, Teologie și Psihologie a AOȘR – Academia Oamenilor de Știință din România)

Le grand concours de Grandes Ecoles d’ingénieurs „Mines – Ponts” (Les sujets de Maths & Physique – 2024). Celebrul concurs al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești „Mines – Ponts” (nivel Prépa/CPGE – Licență/Master). Subiectele de Matematici generale și speciale și de fizică specială propuse (Enunțuri – 2024)

Volumul 8 din ciclul de lucrări științifice (cărți) „Investigații Jurnalistice în serial” în 12 volume, „Societate & Economie” (Le 8e tome du cycle de travaux scientifiques – livres „Investigations journalistiques en série” en 12 tomes, „Société & Economie)

Volumul 5 din seria de lucrări consacrate marilor și tradiționalelor concursuri de admitere în sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești (la matematici și științe fizice) ale grupurilor GEIPI – Polytech, Advance, Avenir și Puissance Alpha (2020 – 2024). Les Grands Concours classiques des „Grandes Ecoles” d’ingenieurs (GEIPI – Polytech, Advance, Avenir et Puissance Apha). Maths – Sciences physiques (2000-2024)

• Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.