Istoria și literatura sunt surori. Fiecare s-a preocupat și se ocupă de viața, destinele noastre, dar o redă în alt mod. Se poate spune că literatura vine în completarea istoriei, și amândouă prezintă interes, adevăr și frumusețe. Am să încep cu o poveste românească, și am să termin cu una actuală–americană.
Voivodatul Moldovei a fost un stat care a rezistat peste cinci veacuri și a avut un domnitor, pe nume Alexandru Lăpușneanu, care a fost de două ori domn al Moldovei. Conform istoricilor, prima dată, acesta a fost domnul Moldovei în perioada 1552-1561. Apoi a revenit pe tron cu ajutorul turcilor în martie 1563. Și-a încheiat domnia în 1568. În vremea domniei sale a mutat capitala de tron de la Suceava la Iași, în 1564, dorind apropierea de hotarele Turciei și, a-i face pe plac sultanului turc Soliman Magnificul și aliațiilor săi. În anul 1563 Moldova era condusă de Ștefan Tomșa, cel care ar fi trimis mai mulți boieri să-i spună lui Lăpușneanu că țara nu-l vrea înapoi. „De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dînşii şi tot voi merge, ori cu voie, ori fără voie”, le-ar fi răspuns Lăpușneanu contestatarilor. S-a răzbunat într-un mod brutal, pe boierii care l-au trădat. Imediat după ce a fost instalat domn, acesta i-a adunat pe cei 47 de boieri într-o încăpere, i-a pus la masă și i-a ospătat. Într-un moment bine ales, mercenarii domnitorului i-au înjunghiat și decapitat pe toți cei 47 de boieri. A fost, spune istoria, un adevărat măcel la Curtea Regală. În vremurile noastre sunt alte metode de „înjunghiere și decapitare”, mult mai rafinate…400 de ani mai târziu, Constantin (Costache) Negruzzi (1808-1868) om politic și scriitor în perioada pașoptistă a atribuit în capodopera sa literară celebrele cuvinte „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”.
Se întâmplă iată și în zilele noastre, în țara care a fost și poate va mai fi „First”. Mulți americani nu se mai simt ca acasă în propria țară. Moralitatea a fost degradată pe măsură ce stânga a preluat fiecare dintre instituțiile puternice din țară și împinge în mod activ oamenii să ducă o viață egoistă și mult prea liberă. Tinerii parcă și-au pierdut busola, sau predat sexului, drogurilor și violenței. Pentru a corecta viața, a reveni la idealurile frumoase, trebuie dusă o luptă intensă. Altfel națiunea nu va mai fi ceea ce a fost.
John Adams (1735-1826), primul vicepreședinte (1789-1797) și al 2-lea președinte al SUA (1797-1801), avocat, diplomat, politician și unul din fondatorii importanți ai țării sale și unul din fondatorii țării, spunea: „Constituția noastră a fost făcută doar pentru un popor moral și religios”.
Așa am găsit America în momentul venirii mele pe pământul ei. America era puternică, prosperă și a creat multă invidie. Am fost aici la evenimentul din 11 septembrie 2001. Am scris imediat un poem intitulat „Marțea neagră”, pe care îl terminam cu următoarele cuvinte: „Legile urii au învins pentru o clipă./Sufletele ucigașilor împreună cu cele ale victimelor/ se-nalță spre cer pentru judecată./„Cu ce-am greșit? întreabă sufletele curate,/noi am muncit, am clădit, am iubit… /Dar voi?”
De ce a fost lovită atât grav și de neașteptat? „America a fost lovită pentru Ce este – mod și stil de viață, valori, democrație, separație între biserică și stat, capitalism etc.” scrie un sociolog și geopolitician român, profesor universitar la Catedra de Sociologie a Universității din București. Iar cei ce au lovit-o, de fapt nu știau bine ce este America. Evenimentul „„nu a fost generat de „prea multă Americă” în lume, ci de „prea puțină”. America a vrut să câștige războiul și să instaureze pacea în Afganistan, „a vrut să transforme această coaliție de triburi veșnic luptătoare pentru independență într-un stat democratic și cu economie de piață. Adică de a face Afganistanul „ca noi”. Și asta prin puterea exemplului””. O astfel de intenție, un astfel de model a fost refuzat, deși o parte a populației de acolo și l-ar fi dorit.
Acum, țara fiind divizată, mulți americani își pierd credința în America. Este necesar ca toți să dorească o aceeași Americă, să cedeze orgoliilor și intențiilor străine de tradiția sa. America nu a avut și nu are dușmani care să o poată înfrânge, dușmanii Americii sunt în primul rând în ea, sunt cei care vor să-i dărâme tradiția și obiceiurile. Va fi permisă oare distrugerea țării, acțiune care a și început? Chiar legile făcute susțin „Domnitorul ales”. Nu poți să-l dai jos de pe tron, și gata! El stă pe scaun și luptă pentru șederea sa. Mai adoarme din când în când pe la întruniri, mai uită ce a spus sau ce are de spus, mai minte, mai viclenește, dar „domnește”, este pus pe treabă, nu glumă! Dar ce fel de treabă? Cât de înțeleaptă este această treabă? Și dacă sondajele i-arată popularitatea în scădere, el gândește: „Dacă voi nu mă vreți și ce vreau nu vreți, eu vă voi face să vreți!”
O parte a presei minte cu nerușinare și unii cred cele scrise. Poporul, în ansamblu, însă nu poate fi mințit și când se revoltă, de „domnitor” e nimicit. Am avut un viu exemplu la începutul acestui an, în America. Cine a îndrăznit să se revolte, a fost trimis la închisoare. Dar repet, poporul nu poate fi mințit la infinit. El are inimă, așa cum țara o are, așa cum întregul glob pământesc o are, chiar dacă pe alocuri bătăile nu sunt aceleași. Poate suferă și pământul aritmie cardiacă (bătăi neregulate ale inimii)!? Dar ceea ce cred că ar fi util, și este valabil pentru ambele țări–marea Americă și mica dar frumoasa noastră Românie, în acest moment, ar fi înțelegerea interesului și iubirea de patrie, despre care spuneau grecii antici „este cea mai prețuită, mai însemnată, mai sfântă și mai respectată decât mama, decât tata, decât toți strămoșii”. Pentru români unirea este salvarea din această situație (Pe-al nostru steag e scris unire…). Sigur că Președintele țării nu este acceptat de toți, fiindcă are altă structură, el a vrut să introducă un alt comportament în această zonă a capitalei, și nu numai, în care spiritul balcanic este dominant. Neagu Djuvara, diplomat, filozof, istoric, jurnalist și romancier român arăta clar faţeta negativă a termenului balcanic care evocă „„dezordine, murdărie, lipsă de punctualitate şi de respect al cuvântului, şi alte câteva moravuri considerate incompatibile cu „osatura” fără de care modelul democratic occidental, care formează un tot, nu poate „sta în picioare””. Președintele a vrut educație, un comportament mai civilizat, dar mulți nu au înțeles această necesitate. De aceea asistăm de multe ori la certuri, jigniri, cuvinte ofensatoare, chiar gesturi de violență. Dar, până la acceptare și iubire, căci asta înseamnă unire, este nevoie de ordine și morală. Și pentru dobândirea ordinei și moralei este nevoie de curaj, care poate fi „atrăgător și milipsitor”, spunea o ziaristă.
Ultima veste a momentului din America: Proiectul de lege privind infrastructura a trecut cu sprijinul a 13 republicani, care au gândit că fac bine poporului și țării. „Generații de acum încolo, oamenii vor privi în urmă și vor ști că acesta este momentul în care America a câștigat competiția economică pentru secolul XXI”, a declarat Președintele Americii, într-un comunicat.
Mai rămâne de văzut! Și de făcut! Reamintim că este o inițiativă care urmărește să rivalzeze cu „Noul drum al mătăsii” prin care China își extinde influența globală. Concurența, în definitiv este ceva pozitiv. Dar cu cine concurezi? Cu un adversar al ideilor tale? Orgolii! Mai bine s-ar gândi fiecare dintre acești conducători la proverbul: „Nu te întinde mai mult decât ți-e plapuma”. Nu!, socialiștii, comuniștii nu țin cont de acest lucru și provoacă suferă populației din cauza muncii în exces și a lipsei de hrană, de medicamente și altele. Ei recurg la ipocrita încurajare. Așa a fost și pe vremea socialismului (antecamera comunismului) în România. Se ordona și se cânta cântecul: „Aşadar, ochii bulbucaţi la mine, tîrnăcoapele sus şi cu răget… scuzaţi, cu cântec ,’nainte..marş:„Noi suntem brigadierii/Ce trec fluierând/Nu ne opreşte ploaia,/Nici soarele, nici vânt… Hei rup, hei rup – bum!” Și vai, ce „bum” a fost!
Alexandr Soljenițîn, omul care a învins comunismul. L-a criticat pe Stalin şi a fost exilat
Vavila Popovici – Interviu cu George Stroia (În dialog cu inima)
„De ce scriu?/Scriu pentru că sunt încă vie,/pentru că scrisul este al celor vii,/pentru că miracolul creației/sălășluiește încă în sufletul meu./Scriu pentru că iubesc viața/și-ți mărturisesc că uneori mi-e teamă/de bătaia de aripă a păsării în agonie… /În acele clipe m-arunc asupra unei coli de hârtie,/ca-ntr-o mare cu valuri iubitoare/m-arunc …”
Notă. Ultimele cărți ale autoarei
Articolele autoarei Vavila Popovici în Jurnalul Bucureştiului
Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)
