Acasă Carte „Viața” lui Grid Modorcea („cel mai important scriitor român în viață și...

„Viața” lui Grid Modorcea („cel mai important scriitor român în viață și cel mai prolific din istoria literaturii române, după Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu”)

68
0

 

A apărut o nouă carte de proză semnată de Grid Modorcea, la aceeași prestigioasă Editură a Scriitorilor din Brăila. Se numește „Viața și alte povestiri despre Moarte”. Este a 106-a carte a autorului și a 40-a carte de proză și poezie!

Grid Modorcea este mai cunoscut ca jurnalist, ca un polemist fără egal, dar și ca un critic de temut, autoritatea numărul 1 în critica de de teatru și film de la noi, iar dacă ar fi tradus, ar fi numărul 1 și în lume, nu mă îndoiesc”, cum scria despre el marele artist Ion Truică (vezi „Tricolorul” din  28 aprilie 2007). Dar câți cunosc proza lui, câți îi cunosc poezia? Unde ne sunt criticii literari? Prin cele 106 cărți publicate, Grid Modorcea s-a îndepărtat periculos de mult față de contemporanii noștri, încât a ajuns să spună că el trăiește în viitor și că nu mai scrie pentru noi, ci pentru cititorii din viitor. Ruptura s-a produs prin cartea „Gridophania” în care limbajul matematic are un rol determinant în poetica trăirii. Nu se plânge că nu e înțeles, fiindcă nu poți fi înțeles dacă nu ești citit. Dar cine e citit? Există o mare criză de cititori buni, iar a publica în limba română este un mare risc de a rămâne necitit și necunoscut. Dar prolificul nostru autor crede că Dumnezeu are o socoteală cu el dacă îi dă atâta inspirație și putere de creație. De ce i-ar da, dacă nu ar avea un rost ceea ce scrie?!

După evenimentul istoric „Charta Moralia”, nu mai era parcă nimic de așteptat. Dar și prin această ultimă carte a sa, Viața, ne ia din nou prin surprindere, fiindcă este o țesătură experimentală de subiecte și stiluri, evident, în limbaj avangardist. De altfel, el crede că natura artei o dă experimentul, iar Dumnezeu l-a bincuvâtat pe el tocmai cu această natură. Are 106 cărți publicate și una nu se repetă. Sunt de o diversitate totală, de la pozie la eseu, de la proză la teatru, memorialistică, filosofie, dicționare de toate soiurile, pamflet, cărți de religie, plus scenariile la cele 47 de filme pe care le-a făcut (genul docudrama). Nu-și imită nici o scriere. Și e sufcient să facem paralela între romanele „Meslania” și „Buharia”, pe care le leagă nimfomania. Sunt total diferite, ca și locațiile unde se petrece acțiunea lor, Israel, respeciv America. Cel puțin ultimele sale cărți, publicate la aceeași editură, au suferit o puternică influență/schimbare, datorită Revelației mistice pe care a avut-o (vezi „Sanctuar”) și care a generat o revoluție utopică, construită în jurul lui „Civitas  Innocentiae”.

Eveniment istoric: lansarea volumui nr. 105, „Charta Moralia” (Corespondenţă de la Grid Modorcea, „prozator de certă vocație”, „poet al intelectului”, „scriitor și cineast, înzestrat cu fervoare și talent, „un critic de temut”, cel mai, prolific scriitor român în viață, SUA-New York)

 

Viața are 480 de pagini, format A5. Coperta ei (vezi foto), o reproducere după pictorul flamand Hans Baldung, ilustrează perfect textul de pe ultima copertă:„Povestirile din acest volum, a 106-a carte a lui Grid Modorcea (n. 1944), sunt un elogiu al morții prin viață, cu viața pe moarte călcând. Unele, care au menirea de a prezenta felul cum au văzut moartea diferite popoare, sunt redate printr-un limbaj de proză eseistică, altele sunt parabole satirice sau utopii științifico-fantastice. Evident, înțelepciunea și umorul fac casă bună, mai ales pe latura erotică, într-o altfel de sudură, pe cât de fantezistă, pe atât de științifică, prilej de a exploata într-un mod sui-generis zona SF. Este singura carte din literatura română care încearcă să  vorbească în chip optimist despre moarte, în aceeași măsură în care vorbește pesimist despre viață, fiindcă una (viața) fără alta (moartea) nu se poate, sunt o unitate duală, sfânta vitalitate, aflată la baza lumii”.

Cartea conține  49 de pvestiri, mai scurte sau mai lungi, majoritatea  având ca sursă a trăirii experința americană.  Se poate chiar spune că este o nouă carte despre America. Se confirmă astfel opinia unui mare om de cultură american, Richard Owen, organist, dirijor, fondator al formației Camerata New York, care a spus: „Nu cunosc un alt scriitor străin care să fi scris ca Grid Modorcea atâtea pagini, cărți și articole, despre America. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar e posibil ca noi să arătam și să rămânem în istorie așa cum ne vede el”.

În loc de alte cuvinte, oferim în primă lectură povestirea sci-fi Homo Nouvo, care încheie volumul. (Redacția)

„Homo Nuovo” (Corespondență de la Grid Modorcea, „cel mai important scriitor român în viață și cel mai prolific din istoria literaturii române, după Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu”, SUA – New York)

Grid Modorcea (scriitor român, prezent în mai multe genuri literare – poezie, proză, teatru, eseu, pamflet, critică, scenarii de film, studii filosofice, religioase, jurnalism), autor de dicționare de literatură, film, muzică, arte plastice. Absolvent  al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale-secţia Teatrologie-Filmologie (promoţia 1974), el este primul doctor în filmologie al Academiei de Teatru şi Film, cu teza „Filmul de actualitate ca mijloc de comunicare”.

Despre  Grid Modorcea

  • „Autorul unei opere impresionante, care îl face cel mai important scriitor român în viață. Eu, ca vechi membru al Uniunii Scriitorilor, îl propun să candideze din partea României la Premiul Nobel pentru Literatură” (Dumitru Dinulescu)
  • „Scriitor și cineast, înzestrat cu fervoare și talent, partenerul unui savuros și substanțial dialog” (Șerban Cioculescu)
  • „Un intelectual fin, un harnic cercetător în ceea ce privește cinematografia, autor de romane șocante și cărți pe probleme de specialitate, autor de dicționare, adevărate puncte de referință în domeniu, și nu în ultimul rând realizator, ca scenarist și regizor, de memorabile filme documentare – și nu numai!” (Mircea Micu)
  • „Un prozator de certă vocație” (Laurențiu Ulici)
  • „Un poet al intelectului” (Constantin Sorescu)
  • „Un fel de polihistor contemporan, autor de romane și dramaturg vizionar, teleast și teatrolog, cineast și filmolog, dar mai ales polemist cu darul caricaturii atât de violent încât mai totdeauna neglijează sau, pur și simplu, uită, de dragul invectivei, cauza nobilă pentru care luptă…”(Mircea Ghițulescu)
  • „Un Saul (Pavel) al dreptei credințe întru film, ca artă… Un voluptos terorist al ideii” (Florian Potra)
  • „Un talent adevărat, solid, sănătos, pe care poți să te bazezi. Eu l-am chemat la Roma să scrie un roman despre românii de aici. Și a scris două. Sunt cele mai incitante cărți scrise despre Italia de un scriitor român” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga)
  • Posesorul unui tir jurnalistic necruțător, ce include pamfletul politic, de moravuri și dezvăluirile de senzație” (Geo Vasile)
  • „Un om binecuvântat, căruia Dumnezeu i-a dat inspirația să scrie cartea Sfânta Treime a poeziei românești” (pr. Constantin Galeriu)
  • „Un om simpatic căruia îi umblă mintea departe” (Jean Georgescu)
  • „Ființă ubicuă care scrie cu patru mâini, dintre care cu două scrie chiar strașnic” (George Pruteanu)
  • „Adversarul numărul 1 al Televiziunii Române, căreia i-a dăruit filme de neprețuit” (Dan Diaconescu)
  • „Unul din marii realizatori de film documentar” (Mihai Miron)
  • „Un om temeinic, un om de carte, un om care muncește, care știe televiziune, știe film… Alăturarea lui de Iosif Sava nu este o exagerare, dimpotrivă” (George Pruteanu)
  • „Un vizionar” (Vlaicu Ionescu, New York)
  • „Un deschizător de drumuri” (pr. Theodor Damian, New York)
  • „O voce inedită în filocalia română contemporană” (Geo Vasile)
  • „Un polihistor sofianic” (Simón Ajarescu)
  • „O enciclopedie vie. Sunt fericit că am trăit s-o văd și pe asta: cartea lui, Shakespeare și Eminescu. Numai el a avut puterea să ne pună oglinda ideală în față, să demonstreze că locul lui Eminescu este lângă Shakespeare” (Radu Beligan)
  • „Un amestec sui-generis de geniu și naivitate” (Ion Cristoiu)
  • „O personalitate covârșitoare” (Mircea Sântimbreanu)
  • „O figură cvasidiabolică dublată de un fel de sfânt apocrif” (Dumitru Dinulescu)
  • „Un preot care predică într-un bordel” (H.R.Patapievici)
  • „Un om căruia îi place spectacolul și face spectacol din orice. Fănuș Neagu sau alții care se supără pe el, nu-i înțeleg esența. El nu are nimic de împărțit cu nimeni, doar că-i place să se joace! E un degustător al ludicului” (Gheorghe Tomozei)
  • „Un prieten din copilărie… din copilăria spirituală” (Horațiu Mălăele)
  • „Un Lope de Vega al României!” (Vasile Blendea)
  • „Un nou Damian Stănoiu care face să se clatine amvoanele” (Ioan Grigorescu)
  • „Un spirit enciclopedic, înzestrat cu vocația sintezei, chemat să realizeze lucrări de referință, un cercetător capabil de un travaliu intens și continuu, autoritatea numărul 1 în critica de teatru și film de la noi. Dacă ar fi tradus, ar fi numărul 1 și în lume, nu mă îndoiesc. (…) Un cineast remarcabil, singurul creator de docudrama din România, autorul, printre altele, al unui film despre Brâncuși, care pentru mine a fost o revelație neașteptată. Un astfel de film aduce o rază de lumină în împărăția politicului grosier, a violenței și sexualității. În sfârșit, mi-am zis, văzându-l pe un post de televiziune, filmul de artă intră pe micul ecran la nivel înalt, cu un film-lecție. Într-o dedicație, eu l-am numit pe Grid Modorcea Mare Academician și i-am oferit un Premiu de Excelență pentru Desenul Ideilor operei sale” (Ion Truică)
  • „Fără el, cultura română de azi e de neconceput. E o voce indispensabilă, care ne pune tuturor oglinda în față, să ne vedem așa cum suntem, fără menajamente. Unora le pare dificil, incomod, contestabil, dar e necesar ca aerul. Dacă Grid Modorcea n-ar exista, ar trebui inventat” (Ion Țugui)

Grid Modorcea was born in Romania, in 1944. He is a prolific writer, filmmaker and critic – an authorized voice, an erudite author with a polemical vocation. Since 2010, he lives and works in Manhattan, New York. A graduate of two universities in Bucharest, the University of Mathematics (1968) and The Institute of Theater and Film (1974). For 30 years he worked as a film producer and screen writer at the National Cinematography and at the Romanian National Television. He is a Doctor of Arts (PhD), a member of the Filmmakers Union and a member of the Writers Union. He wrote for major newspapers and art magazines in Romania. He founded a film studio, five newspapers and two publishing houses. He has published 86 books – novels, encyclopedias, poetry, essays, including several books about America such as: „Dead for America” (1999), „Crucified in America” (2001), „I’m Sorry, America” (2009) following which, in English: „The American Film” (2012), „Fine Arts in America” (2012), „The Cork”, novel (2013), „Shakespeare and Eminescu” (2014). „Grid Modorcea is a living encyclopedia. I’m glad I have lived to see his book Shakespeare and Eminescu. Only he has the power to create a perfect mirror, to demonstrate that Eminescu’s place is near Shakespeare’s.” (Radu Beligan). He has made over 50 films (docudramas, essays and documentaries), including the following in English: „Brancusi – The Carver of Souls” (1996), „George Enescu – God’s Chosen” (1998), „The Treasure of Faith in the New World” (2001) – Series, „The Way of Salvation” (2001), „Nostradamus” (2002), „A London Series” (2008), „The Mask and the Mirror” (2009). He won national awards for the books „Shakespeare and Eminescu”, „Gopo’s Sight”, „The New Romanian film in the European Context”, „The New Wave of Films”. In 2010, he has received the Magna Cum Laude title for lifetime achievement. He was proposed for the Nobel Prize in Literature by the Romanian Writers Association. International Awards for his films „Brancusi – the Carver of Souls” and „George Enescu – God’s Chosen”. Grid Modorcea is the father of Mihaela Modorcea and Gabriela Modorcea, who make up the duo Indiggo Twins. 

Articolele autorului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului

În curs de apariție

Lucrări publicate sub egida  Jurnalul Bucureştiului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.