Articolul în Jurnalul Bucureștiului – „E fastuos, luxuriant-sunt realmente impresionat și îndatorat” – Academician Gheorghe Păun
Scrierea editorialului este unul dintre cei mai delicaţi paşi din realizarea revistei. Pentru că este o operaţiune lunară (îndatoririle periodice sunt stresante, nu-i aşa?), pentru că e vorba despre prima pagină, pentru că aşa m-am obişnuit, să iau foarte în serios unele lucruri. Plec de la premisa (poate fi falsă, dar asta nu mă ajută) că şi cititorul ia în serios editorialul cititorul ia în serios editorialul– cititorul propriu-zis şi de bună-credinţă, deopotrivă cu cel care are sarcină să citească şi eventual să şi scrie despre ceea ce citeşte. Din mai toate aceste puncte de vedere, Anul Urmuz 2023 a fost/este ca o mană cerească: ori de câte ori mă bântuia un subiect „presant”, dar incomod, l-am evitat apelând la Mitică. Am problema asta şi acum, voi proceda la fel.
Subiectul presant şi deloc convenabil este războiul din Ucraina. Cum să scrii despre aşa ceva fără să-ţi rupi peniţa (mă rog, tastatura)?! A început ca operaţiune specială, continuă ca război local, dar cu participare–tot specială, adică deghizată în „ajutoare neletale”–de la Nipru la Potomac! Al Treilea Război Mondial, etapa „pe teren neutru” şi propagandistică. Încă nedeclarat oficial, dar conturat de purtătorii de cuvânt ai „competitorilor” şi de comentariile puţinilor observatori lucizi şi neangajaţi. Şi, cu fiecare zi, tot mai riscant. O mică sistematizare preliminară este utilă (şi suficientă pentru discuţia de faţă). Războaiele au, în principiu, vreo patru paliere: pe teren, pentru combatanţi şi civili; pe hărţi, pentru strategi şi analişti, fie ei profesionişti sau amatori; la nivelul conturilor bancare ale profitorilor; în cărţile de istorie.
Nimic nu justifică, nimic nu iartă războiul ca faptă. Oameni ucişi, oameni răniţi, militari şi civili laolaltă. Copii, tineri, bătrâni, bărbaţi şi femei de-a valma. Moarte. Sânge. Suferinţă. Plus distrugerile. Case, fabrici şi spitale dărâmate, arse. Moloz, fiare. Iadul pe pământ, un păcat de neiertat, un păcat de iad pentru cei care pornesc războaie. Oameni ne-oameni. Punctum, vorba Eminescului. Sar pe palierul al patrulea şi-mi reamintesc că istoria o scriu învingătorii. Atunci când există aşa ceva… Tragică aşteptare, dar nu la fel de tragică precum posibilitatea ca al patrulea război mondial să folosească arcul cu săgeţi, aşa cum prezicea un fizician participant la realizarea bombei atomice. Am ajuns iarăşi să discutăm despre posibilitatea de a distruge, dacă nu planeta, măcar civilizaţia umană, prin folosirea armelor nucleare.
În aşteptarea cărţilor de istorie, rămâne curiozitatea, deloc nevinovată, legată de palierul al treilea, care multe lucruri poate explica, unele greu de înţeles la vremea faptelor, rămânând în sarcina istoricilor. După covidenia de acum un an-doi, au apărut pe ecrane–şi au şi dispărut repede–liste de noi miliardari, cu banii câştigaţi din viroza planetară devenită afacere planetară (atenţie, nu fac niciun proces de intenţie, chiar dacă simpla menţionare a ideii de afacere poate părea o sugestie în acest sens). Aş propune însă un pariu, dacă aş avea cui, cum că ucrainenia bate covidenia la numărul de noi miliardari, dar nu se va putea verifica niciodată rezultatul pariului. Vaccinuri şi alte cele ţinând de „intendenţa medicală” au fabricat doar câteva firme mari, că de aceea li se zice Big Pharma, la intendenţa militară participă jumătate din planetă: tancuri şi drone, rachete şi mercenari, petrol şi gaz (eventual lichefiat), grâu şi zahăr, migranţi şi „întărirea flancului estic”, deminarea, decontaminarea şi reconstrucţia de după război…Unii produc, alţii cumpără. Pentru a folosi în Ucraina, deci pentru a consuma imediat, sau preventiv – banul să circule (pardon: să ajungă acolo unde trebuie)!
Ne rămâne, generos, palierul teoretic, informaţional. Hărţile şi cărţile. Nu avem acces (decât când vor ei, iar atunci o fac în scop propagandistic) la hărţile planificatorilor, la scenariile posibile sau probabile, dorite sau deja puse la cale, ale Marilor State Majore ale armatelor şi ale CEO-urilor corporaţiilor, vedem doar „formatorii de opinie”, coloneii şi generalii de la TV, uneori politicieni – activi sau foşti, mai rar, analişti veritabili ai geopoliticii. „Formatorii” sunt totdeauna propagandişti previzibili, maniheişti, tonomate, cum inspirat le zicea un cunoscător, militarii sunt mai reţinuţi şi mai tehnici, uneori prea tehnici, politicienii mai scapă şi comentarii de bun-simţ, analiştii mai mult nu apar, pentru că pot spune lucruri „neconvenabile”. Cei de pe urmă mai şi scriu, dar impactul este neglijabil.
Mă gândesc la analişti şi deschid o carte. Se numeşte Geopolitică şi geostrategie în două volume (vol 1 și 2) este scrisă de Alba Iulia Popescu, conferenţiar la Colegiul Naţional de Apărare, a apărut în 2021 la Editura Top Form, Bucureşti. Autoarea a publicat mai multe cărţi-manual cu subiecte înrudite, ştie ce spune, iar în carte chiar le spune. Lucid, profesionist, documentat–apreciam undeva că esteo carte cât un raft de bibliotecă. Nu intru în detalii, extrag doar câteva idei despre ceea ce se întâmplă în Ucraina. Şi, simplific, se întâmplă ceea ce anunţa politologul american, cunoscut pentru teza sa referitoare la ciocnirea civilizațiilor, Samuel Phillips Huntington (1927-2008) încă de pe la jumătatea anilor 1990: ciocnirea civilizaţiilor, de data aceasta într-o „zonă pivot”, aşezată pe o falie confesională, pe o graniţă între catolicism şi ortodoxie. Se poate vorbi, şi chiar s-a vorbit, şi despre o falie globalizare-suveranism, progresism-tradiţionalism.
E câte ceva din toate, dar sintagma-cheie este „zonă pivot”. Huntington vorbea despre o falie confesională şi în Transilvania, dar autoarea cărţii îl contrazice, falia e mai spre răsărit, mult mai complexă, iar istoria recentă îi dă dreptate, cu concursul…intereselor economico-strategice, accentul nemaifiind pe religie: de vreo câteva decenii, Occidentul „civilizat” (ca multe alte cuvinte cu semantică aparent bine consolidată–dar mai mult prin propagandă – şi acest termen trebuie redefinit cu grijă, ori de câte ori îl folosim, de aceea îl aşez între ghilimele) a tot făcut „paşi”, prin lumea arabă, prin Europa de Est, prin sudul a ceea ce a fost Uniunea Sovietică. Primăveri spontane bine organizate, maidane colorate, fibrilaţie oengistă.
Sub steagul democraţiei, drepturilor omului, pluralismului şi incluziunii, corectitudinii politice, dar, la modul practic, discret sau la vedere, de mână cu NATO, UE şi cu corporaţiile de tot felul. Nu mai menţionez serviciile de informaţii, sunt uniform distribuite peste tot. Nu mai menţionez „forţa obscură”, forumuri mondiale şi familii multimiliardare, umbra lor pluteşte uniform peste tot. Imaginând planuri de lungă durată, pentru că aşa cum China (abia acum o numesc, dar trebuie avută constant în vedere) are un plan de o sută de ani (vezi cartea americanului Michael Pillsbury, „Maratonul de o sută de ani”.
Strategia secretă a Chinei de a înlocui SUA ca superputere globală, tradusă la Ed. Niculescu, 2020; apropo: secretul lui Polichinelle…) de a ajunge hegemon mondial, aşa cum Testamentul lui Petru Cel Mare, apocrif sau nu, asta nu contează, dă de trei secole frisoane Europei, la fel, Occidentul „civilizat”, de mână cu NATO, UE, serviciile şi corporaţiile, trebuie să aibă planuri cu bătaie lungă în timp şi pe hartă: s-a spus, chiar dacă doar în treacăt, că lupta pentru Kiev ţinteşte de fapt spre Moscova, pentru că pe acolo trece drumul spre Beijing!…Formulări cu tentă literar-gazetărească? Poate, dar tare plauzibile. Pentru că e mereu nevoie de resurse, de pieţe de desfacere, de forţă de muncă ieftină.
Între timp, pe teren mor oameni, curge sânge, se dărâmă case şi şcoli… E singurul lucru sigur. Iar lucrurile sunt abia la început. Dincolo de asta, miliardarii şi săracii, politicienii şi militarii, oligarhii şi mercenarii, inflaţia şi crizele, manipularea, minciuna. O comedie tragică. Putin regretând probabil că nu şi-a terminat treaba în 2014. Biden, cel mai puternic om al planetei, împiedicându-se pe scenă, pe scara avionului, pe iarbă, anunţând că vrea să mai obţină un mandat de cel mai puternic om al planetei. Europa, impecabil coafată, zâmbind autist, confirmându-şi vocaţia de pierzător de serviciu. China, jucând GO pe harta lumii şi zâmbind confucian. Zelensky, în tricou verde, câştigând Eurovisionul, aşteptând şi un Oscar pentru rolul de prezentator TV pe care este pus să-l joace. Şi, parcă întâmplător contemporani cu toţi aceştia, politicienii români, ca nişte broaşte mici, într-o baltă mică, broscăind încet, să nu le audă berzele care se rotesc pe deasupra pădurii.
Dacă mi s-ar permite (vorba vine, pentru că totul este permis la vremea noastră, a regulii lipsei de reguli), aş mărturisi cum văd eu încheierea cea mai convenabilă a „cestiunii ucrainene”, pentru lume în general, pentru noi în particular, cei grăniţuiţi (acad. Al. Surdu) de mai toţi vecinii: un conflict îngheţat, fără învinşi şi învingători (ambele părţi putând să se considere, urmuzian, şi una, şi alta), care să-i ţină ocupaţi, măcar câteva decenii, pe toţi cei implicaţi, localnici sau transatlantici deopotrivă, ba chiar şi pe extrem orientali. Altfel, rostogolirea într-o parte sau alta a conflictului nu va face decât să mute frontul. Moartea şi distrugerea adică. Iar un învingător, de-ar fi, şi oricare ar fi acela, ar căuta în apropiere noi învinşi, că pretexte şi ambiţii există prin zonă. Un fel de şah etern, cam ca în peninsula Coreea, iar, între timp, cine ştie, poate omenirea se va ilumina, va avea o revelaţie, va veni Mesia sau, Doamne apără şi păzeşte, va apărea un inamic comun, dinspre Marte, dinspre AI, care să o unească…
Ei, vedeţi ce-mi trece mie prin cap când mă pregătesc să scriu editorialul pentru numărul din august al revistei, vedeţi ce-mi apare mie ca fiind subiect de primă pagină, dar incomod? Cum să pun aşa ceva pe hârtie, cum să pun aşa ceva în revistă?!… Iar până în august multe se mai pot întâmpla. Mă refugiez, prin urmare, în spatele lui Urmuz şi-l iau din nou părtaş. Pelicanul sau babiţa–Biden sau Zelensky – Putin sau Prigojin…
Academician Gheorghe Păun, redactor șef al revistei de cultură Curtea de la Arges–scriitor, animator cultural și epigramist
Articole recomandate cu Academicianul Gheorghe Păun
Articole asociate
Muzeul muntelui de la poalele masivului Parâng – un muzeu la înălţime
Muzeul muntelui de la poalele masivului Parâng – un muzeu la înălţime
Cu nostalgie, Sri Lanka – fosta insulă Ceylon, „Insula surâsului și a pietrei lunii”
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
