Acasă Psiholog, Sociolog „Lauda de sine miroase a bine” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural –...

„Lauda de sine miroase a bine” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). Corespondență de la Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)  

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.
The principles that will be at the basis of this publication are: 
– Democracy cannot exist without opposition
–Elected representatives are our representatives and not our masters
– Criticism fosters progress
–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.

Este bine cunoscută sintagma „Lauda de sine nu miroase a bine”. Dar dacă o supunem unei gândiri critice mai atente vom constata, că ea conţine infidel semnificaţia falsă a ceea ce vrea să desemneze, dar interpretat greşit de către o gândire superficială a celor mulţi. Să vedem ce este, de fapt, lauda? Care este originea şi care este smnificaţia ei ca atare?  Vom aprecia, că ea este legată nemijlocit şi obligatoriu de suportul şi deţinătorul ei – omul. Nu există omul nu există nici lauda ce ţine de el. Omul se are pe sine prin sine ca laudă a sa Intrinsecă şi  reprezentant al sinelui, adică al sinelui laudei sale care este el însăşi.  Însă în lauda sa omul  se are nu numai ca creator de sine  dar şi ca creaţie, adică nu numai ca proprietate a sa, dar şi ca proprietate a Creatorlui său. Altfel spus, omul ca laudă a sa va fi în cea mai mare măsură laudă a Creatorului. Din această cauză omul face ofrande laudative laudei primordiale care este Creatorul său. Prin urmare, Creatorul se laudă pe sine prin reprezenatrea creaţiei sale omul, adică prin lauda de sine a omului care este omul însăşi. În acelaşi timp omul ca proprietar parţial al persoanei sale şi creaţie a Creatorului său este capabil şi el să creeze  sinestătător creaţii proprii, apaţinându-i nu numai lui dar prin el şi Stăpânului său. De aceea  lauda omului este creaţia sa, produsul său  care în acest caz îi aparţine mai mult lui. Aşadar, creaţia omului  este lauda sa şi prin ea şi lauda Creatorului  în care el îşi află reprezentarea dar şi evoluarea. Aşadar  omul natural se prezintă sieşi ca o laudă prin însăşi naturaleţea sa,  dar concomitent şi celor din jurul său.

Prin creaţiile sale omul se laudă permanent şi o face inconştient de atare lucru. Oricum ar proceda el se laudă pe sine continuu, chiar şi atunci când o prezintă fără a o xprima verbal. Însă  acest lucru se întâmplă foarte rar ca el să nu să se manifeste plenar în expresie verbală, pentru că altfel  nu ar fi el,  adică laudă a sa şi laudă a Creatorului său. În acest fel cuvântul devine purtătorul fidel cel mai profice al laudei umane. Aşa se face că absolut toţi oamenii se laudă într-un fel sau altul verbal. Căci acolo unde cuvânt nu e nimic nu e. De aceea, absolut toţi oamenii iubesc să se laude, căci lauda face parte din natura sa intrinsecă ca proprietară al sinelui, laudei sale, dar şi ca propritate,  laudă a Cretorului său. Atare lucru îşi găseşte, deci explicaţie în manifestarea naturii umane şi a caracterelor primordiale investite în el, de el singur, dar în principal de Creatorul său. Această situaţie este absolut normală, îndreptăţită şi aşteptată. Cei care condamnă pe oamenii care se laudă nu pătrund, de fapt, în ce este lauda, semnificaţia ei divină  şi de unde vine ea, fiind incorecţi în aprecieri şi judecăţile lor nedrepte. De aceea lauda ţăranului va fi munca şi roadele pământului şi ale lui pe care le obţine, lauda muncitorului vor fi instrumentele sale pe care le-a creat, lauda inventatorului va fi invenţia sa, lauda legiuitorului va fi legea sa, lauda scriitorului va fi opera sa scrisă, lauda poetului vor fi poemele sale, lauda compozitorului–creaţiile sale muzicale, lauda pictorului–tablourile sale cromatice etc, etc.

În acest sens avem tot dreptul să spunem, că, cu cât omul se laudă pe sine mai mult, cu atât deci, înseamnă, că el a creat mai mult, căci doar nu se laudă omul care nu face nimic şi nu produce şi crează nimic, deşi sunt şi de aceştea  însă foarte puţini. Aşadar, toţi cei care crează se laudă pe sine într-un fel sau altul pe drept şi natural. În acelaşi timp odată ce toţi  iubesc lauda şi au tot dreptul să se laude şi să o considere necesară. Faptul în sine nu exclude  posibilitatea utilă şi bine venită a  incursiunii criticii în  ceea ce semnifică lauda şi caracterul său. Deci, lauda nu exclude critica deoarece nu tot ceea ce crează omul este benefic, eficient, folositor adică nu tot este pozitiv și lăudabil. Prin uramre aici îşi face loc critica care devine necesară. Astfel odată ce lauda este plenipotențială totodată şi autentică o putem clasifica în două categorii: 1) laudă în pozitiv–atunci când  creatorul de valori  produce lucruri pozitive şi 2) laudă în negativ–atunci când el produce lucrări negative crezând, de fapt, că face lucruri pozitive din care cauză se şi laudă. În arealul laudei în negativ foarte răspândită în lume îşi are locul de desfăşurare, de manifestare  şi de utilizare  critca laudei. Dar pentru aceasta este nevoie de o gândire critică accentuată.

Ori, lauda în negativ poate ajunge la cote alarmante cu impact dezastruos nu numai pentru cei care  se laudă în ngartiv dar şi pentru toţi  din preajmă, inclusiv pentru toată lumea. Aici este necesară o gândire critică profundă capabilă să descifreze infrastructura logistică şi factuală şi să demaşte consecinţele acţuinii ei (exemlul este luada în negativ (absolut negativă) a celor care  dau frâu liber  terorii, morţii şi  distrgerilor, ce trag după sine confirmarea  adevărului consfinţit  de următoarea sintagmă: omul ce seamănă aceea culege. Iar cei ce seamănă teroare şi moarte în lume  culeg în consecinţă teroare şi moarte consemnate de   realitatea pe care o trăieşte astăzi lumea întreagă). Prin urmare vom deosebi 1) lauda falsă–atunci când omul se laudă, de fapt, cu  ceea ce nu a realizat defel, şi 2) lauda auntentică–atunci când omul se laudă în negativ sau pozitiv. Cele gândite aici ne dau dreptul să concluzionăm, că însuşi Creatorul s-a lăudat pe sine, atunci când a creat Univesrul inclusiv şi pe om, lauda Sa cea Magna inclusiv însăşi creaţiile Sale ca Tot Întreg, precum şi însuşi Isus Hristos când s-a lăudat pe sine prin elaborarea  celei  mai înţelepte învăţături–Învăţătura creştină, Învăţătura creştină fiind lauda Sa. Şi atunci de ce omul nu ar trebui să se laude şi el ca şi Creatorul  şi Învăţatorul său  dacă o parte a Laudei lor este lauda sa proprie, care este el însăşi şi creaţiile sale?  

La modestie peut avoir des effets secondaires néfastes

Ori, lauda i-a fost hărăzită  omului prin ceea ce i-a dat să creeze Creatorul dar  şi învăţătorul său, prin acestea îndemnându-l să se laude şi pe sine ca creaţie a lor astfel să-i laude şi pe Creator şi pe Învăţătorul său. Nu întâmplător Isus a cerut oamenilor  ca prima şi cea mai mare poruncă pentru ei să fie să-l iubească și să-l laud cu toată fiinţa şi cu toată inima pe Creator  şi deci prin El şi pe sine însăşi (vezi mai sus). Aşadar cu cât oamenii se vor lăuda mai mult cu  atât mai mult îl vor proslăvi şi lăuda şi  pe Creator şi pe Învăţătorul lor Isus Hristos şi deci cu atât mai mult va fi mai bine şi pentru ei. De aceea lauda trebuie promovată, încurajată, cultivată şi întreţinută ca un stimulent în  a crea și cuteza și mai mult, deoarece în definitiv lauda în negativ va fi criticată şi tot mai mult diminuată astfel în timp,  iar lauda în pozitiv înmulţită şi făcută mai puternică. Valabilitatea unei laude este determinată de valabilitatea,  adică de sustenabilitatea ei în timp,  care trebuie concomitent susţinută şi demonstrată ca atare în urma gândirii critice în faţa căreea să-şi demonstreze adevărul şi în faţa căreea să-l şi-l apere.

Însă cel mai autentic examen  pe care trebuie să-şi susţină lauda sustenabilitatea este valabilitatea ei în timp, adică  este însăşi timpul. Deci, laudele autentice, adică toate laudele şi cele în negativ şi cele în pozitiv vor avea diferite grade de sustenabilitate în timp. Din acest punct de vedere laudele pot fi 1) absolut sustenabile şi 2) relativ sustenabile, adică vremelnic sustenabile şi 3) nesustenabile. Laudele în pozitiv sunt laudele  relativ sustenabile, adică sunt acelea care într-un  timp mai mult sau mai puţin scurt sau lung vor deveni nesustenabile sau incomplect sustenabile, neefind eficiente prin ineficienţa creaţiilor care reprezintă ladele celor care le-asuprodus,  până la urmă   devenind complect nesustenabilie pe motiv că omul nu sătă pe loc ci este participantul unui proces lung evoluționist.

Laudele sustenabile sunt cele care ţin examenul timpului cât mai mult posibil. Iar laudele absolut sustenabile sunt cele  reprezentate de adevărurile absolute ce ţin de primordial, cum sunt învăţăturile Creatorului identificate  cu El şi semnifucaţia pe care o poartă absolut sustenabilă. Laudele absout nesustanabile sunt cele ce ţin de răul absolut-lauda în negativ absolut. Prin urmare vom deosebi în cadrul laudelor în negativ aşa numitele laude în negatv relative. Ele alcătuiesc categoria celor care treptat,  însă totuşi într-un timp scurt devin nesustenabile, pentru că devin nesustenabile şi nevalabile creaţiile ca laude a celor care le produc. Astfel constatăm că spre deosebire de laudele relative în pozitiv, laudele în negativ întodeauna devin nevalabile şi nesustenabile într-un timp mult mai scurt. De acaea orice om care se laudă trebuie să-şi demonstreze valabilitatea şi sustenabilitatea ei asigurată de creaţiile/laudele respectivului individ pe care el trebuie în acest fel să le apere. Drept concluzie trebuie să deducem, că  cu cât oamenii se vor lăuda mai mult cu atât este mai bine, potențialul lir creativ devenind mai puternic, lucru  care înseamnă, că laudele în pozitiv  pot supraveţui laudelor  în negativ şi le poat domina, deoarece foare puţini  se vor lăuda dintre cei care nu fac nimic şi nu realizază nimic. Din această cauză sintagma „lauda de sine nu miroase a bine” este total greşită. Ea trebuie să fie înlocuită cu sintagma „lauda de sine miroase a bine”.

Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)

Notă. Născut la 8 iulie 1947 în satul Fântâniţa (raionul Drochia, Republica Moldova), în 1972 Petru Ababii, a absolvit Institutul de medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucart un timp ca medic generalist în Orhei (municipiu din partea centrală a Republicii Moldova, situat la cca 50 km spre nord de Chișinău, pe malul râului Răut, fiind centrul administrativ al raionului cu același nume și unul din principalele centre economice ale regiunii centrale a țării). Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică:

  • „Animus+Animus/Anima—Anima! sau Narcis Hiperionic”, Chișinău, 2005
  • „Transmulticulturalismul monoteist sau transcendență și creștinism”, 2008
  • „Decodificarea logigramei în ivonicul filosofic al lui Petre Țuțea”, 2010
  • „Creștinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei”, 2012
  • „Prim adevăr și interpretare în aspect filosofic, sociologic și literar”, 2013
  • „Aforisme, Gânduri, Reflecții”, 2020
  • „Geneza metafizică a gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane”, în pregătire
  • „Gândirea critică filosofică”, în pregătire

Articole asociate

„Emoţie şi raţionament” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). Corespondență de la Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)

  • Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.

  

  • Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

  • Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…