Acasă Opinii În Kazahstan, lupta împotriva corupţiei este o prioritate strategică a politicii statului...

În Kazahstan, lupta împotriva corupţiei este o prioritate strategică a politicii statului cu scopul de îmbunătăţire a bunăstării poporului (Corespondenţă de la Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului-Naţiunile Unite)

În noiembrie anul trecut, Preşedintele Tokaev a semnat o lege, necesară de mult în Kazakhstan, care prevede instituirea demisiei şi răspunderea disciplinară personală a conducătorilor organelor de stat în cazul săvârşirii infracţiunii de corupţie de către subalternii lor. În special, în cazul în care funcţionarul organului de stat este condamnat  pentru corupţie, responsabilitatea personală va fi asumată de către superiorul său direct.

Dacă aceştia sunt funcţionari politici de stat-miniştri, viceminiştri,  primari şi adjuncţii acestora – în cazul acesta este vorba de demisie şi ultima decizie politică îi aparţine Preşedintelui. În cazul în care în acest rol va fi un conducător, ce are legătură  cu un organ public de stat, el va fi tras la răspundere disciplinară, până la concediere.

Totodată, se introduce obligaţia conducătorilor organelor de stat de a  preveni infracţiunile de corupţie din partea subalternilor săi. Pentru neacceptarea acestor măsuri va interveni răspunderea disciplinară. Prin aceeaşi lege va fi restabilită expertiza anticorupţie a proiectelor actului juridic normativ atât la nivel republican, cât şi  local, cu o implicare amplă a cetăţenilor în această activitate.

O altă formă de amplificare a implicării cetăţenilor în combaterea corupţiei va fi schimbarea sistemului de încurajare a cetăţenilor pentru anunţarea privind faptele de corupţie. Dacă în prezent recompensa maximă în astfel de cazuri este de 250 de mii de tenge,  foarte curând va fi adoptată o lege prin care această sumă va creşte la câteva milioane.

Nu pot să nu menţionez, că la iniţiativa Agenţiei  funcţionarilor publici, din nou, li se va permite să se bucure de smartphone-uri la locurile de muncă, care va spori  considerabil eficienţa, inclusiv în materie de interacţiune cu cetăţenii. De asemenea,  secontinuă  activitatea în vederea lichidării cauzelor fundamentale de corupţie, inclusiv  în ceea ce priveşte reducerea participării statului în economie, reducerea de numerar în circulaţia banilor, optimizarea structurilor de stat şi organizaţiilor subordonate, pentru  creşterea semnificativă a  salariilor funcţionarilor publici, precum şi reducerea funcţiilor de supraveghere şi control. Ce ştiu este faptul că au fost iniţiate şi alte măsuri legislative prin implementarea complexă a mai multor decizii politice care să ducă la reducerea drastică a corupţiei.

Cele mai importante, dintre ele, sunt introducerea răspunderii pentru îmbogăţirea ilegală, declaraţia cu privire la venituri şi cheltuieli obligatorie, fără excepţie, a funcţionarilor publici, precum şi introducerea institutului de Integrity Testing, într-un cuvânt, controale de integritate profesională.

La baza urmăriri literei legii se află înţelegerea  în esenţa ei. Prin această abilitate omul se deosebeşte de o maşină care funcţionează exclusiv în cadrul unui algoritm stabilit. Anume spiritul legii determină oportunitatea unor acţiuni. Şi ajungem la concluzia că respectul faţă de lege este de neconceput fără o valoare morală  fundamentală, cum ar fi integritatea.

Consider că, integritatea este, până la urmă,  piatra de temelie a întregului sistem modern de guvernare axat pe prioritatea intereselor publice. Este vorba despre o cultură anticorupţie matură a cetăţenilor şi o practică adecvată de aplicare a legii. Aceasta este,  de altfel,  politica OCDE, fără aceasta schimbarea socială  masivă nu va avea loc. Integritatea implică o respingerea decisivă a tot  ceea ce împiedică mişcarea noastră către o societate deschisă şi echitabilă.

Ca prim pas, analizăm elaborarea metodologiei de determinare a ratingului bunăvoinţei publice a organelor de stat, care va reflecta nivelul de deschidere, transparenţă şi responsabilitate a autorităţilor publice. Bunăvoinţa publică în  Kazakhstan ar trebui să devină o valoare morală cheie pentru funcţionarii publicişi nu doar pentru ei. De exemplu, în unele companii individuale naţionale au început deja să lucreze servicii independente de monitorizare, menite să devină unul  din  instrumentele   eficiente pentru a asigura buna funcţionare  în  sectorul public.

Prof. dr. Florentin Scaleţhi

Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – Naţiunile Unite

Bibliografie

În Kazakhstan, lupta cu coronavirus continuă! (Corespondenţă de la Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului-Naţiunile Unite)

Covid -19, un virus despre care încă nu ştim mare lucru (Corespondenţă de la Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului-Naţiunile Unite)

Paradigma Covid-2019 (Corespondenţă de la Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului-Naţiunile Unite)

Comunicat al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului: Necesitatea urgentă de a lua o măsură echitabilă de protecţie a celor care sunt încarceraţi            

Articolul precedentLucruri care nu se cunosc despre China antică
Articolul următorProf. univ. dr. Mihai Coman: Presa, transformată în instrument de propagandă. Etica nu mai există ca materie la Jurnalism!
Fizician teoretician și matematiciancian de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.