Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
„Paradoxul e că, atunci când iubești până când doare, nu mai există durere, ci doar mai multă dragoste” –Maica Tereza
Anii aceia de început de copilărie au fost frumoși, eram copii și ne simțeam copii. Pe strada noastră, ca o coincidență se adunaseră numai proscriși. Lângă noi, stătea tanti Paulina, o femeie în vârstă, fără copii, cu fața frumoasă, deși zbârcită, slabă, adusă de muncă, o ajuta pe mama prin curte, o învăța să se gospodărească, să pună straturi de pătrunjel, leuștean, să facă mâncare cu ele, o învăța să ne iubească de la distanță, să nu ne răsfețe, că în viață nu ne va ajuta prea mult răsfățul. Omul ei, luat la bătrânețe, bea mult, iar ea se văita mereu, tot ce trăia era un prilej de văitat, era tot timpul nemulțumită, cu fața boțită, vorbea mereu, tocănea, bufnea. Mama era singura care o accepta, mai mult pentru că nu era atentă, era mereu cu gândurile ei și nu auzea nimic în jur. Într-o zi, când ne întorceam acasă, eu și mama, am văzut în prispa Paulinei un ghem de haine atârnând de o sfoară, i-am arătat mamei și după câteva secunde în care s-a dumirit ce se întâmpla, mama mi-a pus mâna la ochi, m-a dus în casă și a plecat în viteză. La câteva zile a fost înmormântarea celui cu care trăia Paulina, iar oamenii din jur spuneau că a fost vina ei, că n-a mai suportat bietul om văicărelile ei fără sfârșit. Nu înțelegeam asta, cum un om să fie vinovat de moartea altuia, așa, tam nesam, fără să facă nimic și la final să ajungă doar un boț de haine atârnând.
Mai încolo, stătea tanti Lili, casa era tot dărăpănată, nu avea bani să o ridice cât de cât, trăia doar într-o cameră, restul era căzut. Era tare bună la suflet, trecută prin viață, amărâtă, acum bătrână și gârboavă, nu avea decât cuvinte bune pentru toți. Niciodată nu am auzit-o vorbind urât de cineva, niciodată nu se plângea, își trăia viața așa cum îi fusese dată, nu avea copii, nu avea soț, lumea spunea că îi gătea nesărat, fără gust, fără să fiarbă legumele și asta îi grăbise moartea. Acceptase tanti Lili și asta, îi ierta pe toți, îi binecuvânta pe toți, se ferea de orice cuvânt urât de parcă o rănea organic. Nu avea pensie și mânca ce apuca, spre toamnă, se apuca să adune vreascuri și le căra în spatele cocoșat, în curtea casei. Se mișca la 90 de ani ca o zvârlugă, apoi într-o dimineață de iarnă, n-a mai apărut. După câteva zile a urmat altă înmormântare.
Taina. Inceput de poveste de Cristina Mihaela Barbu – recenzie
Dincolo de tanti Lili stătea o familie de pitici. Noi în poartă aveam un dud uriaș, nici măcar nu mai puteam să ne urcăm în el, ultimele crengi erau prea sus, avea o tulpină groasă după care mă ascundeam să-i văd pe pitici când veneau de la lucru. Erau altfel decât noi, aveau două mâini, două picioare, nas, gură, ca noi, dar erau diferiți și asta mă fascina. Răutatea din jur îi făcuse și pe ei urâcioși, se strâmbau la noi, învățaseră ascunzișul meu și mă speriau. Îmi era frică de ei, dar nu mă puteam opri, îi urmăream încontinuu ca să știu de ce sunt altfel. Aveau cea mai frumoasă grădină de pe stradă, curtea era plină de bujori mari, de toate culorile și dalii, margarete. Nu cultivau cartofi, ca ceilalți, aveau salarii bune și grădina o foloseau pentru relaxare. Dincolo de pitici, stătea o familie, ea judecătoare, el avocat, oamenii din jur spuneau că sunt căsătoriți de ochii lumii, că sunt pe invers. Orice ar fi însemnat asta, era ceva rău atunci, că toți vorbeau despre ei încet, atenți în primul rând să nu-i audă copiii. Era clar că ceva nu era în ordine. Nu știam ce, dar secretoșeniile astea transmise cu aer de confidențe, fiecare mai adăuga ceva, fiecare exagera, inventa, toate explodau în capul sărmanilor oameni, nevinovați de nimic, decât pentru faptul că trăiau pe o stradă de proscriși, în care fiecare voia să fie mai puțin proscris decât cei de alături.
În partea cealaltă a străzii stătea o familie de pocăiți, nici asta nu știam ce înseamnă, îi sfredeleam și pe ei cu privirea, îi cercetam, să văd în hainele lor, în gesturile lor, poate în ochii și gura lor ce înseamnă pocăiți. Erau săraci, cuminți, liniștiți, aveau 7 copii, și femeia era mai tot timpul cu burta mare, erau cei mai bârfiți de pe stradă, și ei simțind asta, treceau cu capul plecat, cu vina credinței. Casa mare a avocatului nu era prilej de bârfă ca șandramaua dărăpănată a pocăiților. Invidia pentru cei care aveau de toate nu se compara cu neînțelegerea pentru o viață cinstită. Cel care bea până la neștiință, era de înțeles „deh, grijile, sărmanul om!”, nu și cumințenia aceea naturală, zâmbetul acela armonios, dar umil. Era perfect normal și atunci, ca și în urmă cu 2000 de ani, să vrei bani, să ai bani, dar nu era normal să crezi. Nu știu care era relația mea cu Dumnezeu la vremea aceea. Nu-mi puneam problema asta. Credeam că Dumnezeu e un om, se vorbea uneori în jurul meu de El, în treacăt, lumea nu-și ocupa timpul cu discuții d-astea. Auzeam „cum o vrea Dumnezeu!”, sau „ne-o ajuta Dumnezeu!” și credeam că este cineva ca și noi. Când într-o zi unul din copiii pocăiți m-a întrebat: „Crezi în Dumnezeu?”, l-am întrebat „Cum adică?”. Chiar nu înțelegeam. Nu-mi pusesem problema asta, eram un copil, nimeni nu mă învățase despre asta. Nu știam că Dumnezeu e subiect de discuție, de doctrină, de viață. Cam ăsta era mediul în care creșteam, mahalaua de proscriși de la marginea orașului. firescul nostru de zi cu zi. Într-o zi, în liniștea asta, vara, cu căldură și soare, a venit furtuna.
Corespondență de la Conf. dr. Cristina–Mihaela Barbu (Craiova)
„Universitar de certă vocaţie pedagogică în Craiova….(cu două licenţe la Universitatea din Bucureşti, în chimie–1993 şi psihologie–2007, plus o a treia, în marketing), din 2009 Doctor în Chimie Analitică, cercetător ştiinţific cu intuiţii irefragabile, Doamna Cristina–Mihaela Barbu–mai presus de acestea–este un intelectual rasat şi scriitor cu talent incontestabil, bine cultivat….” (Dan Lupescu)
Cine sunt? Uneori adăpost. Alteori ploaie și vânt. Câteodată tac. De cele mai multe ori sunt vijelie, și în vorbe și în gesturi. Seara, târziu, scriu. Când mi-e frig, mi-e teamă! Când e soare, sunt umbra pe care o lasă pe pământ cei care mi-s dragi. Iubesc viața, iubesc oamenii, chiar și pe cei care au fost răi. Și ei m-au făcut să fiu eu, cea de acum. Și cei răi, și cei buni mi-au marcat drumul prin „marea trecere”, și după cum spunea un om drag, nimic nu este întâmplător! Sunt o femeie obișnuită care în viață a avut și are mult. Oameni care mă iubesc, rătăciri, regăsiri, dureri, bucurii, nașteri, renașteri, veniri, plecări, îndoieli, întrebări, și câteodată răspunsuri. Și în fiecare moment am avut puterea de a trece prin toate scriind. Uneori cu lacrimi, alteori cu zâmbete, cu muriri și nemuriri. Sunt fiecare din acestea. Sunt fiecare clipă trăită și sunt ceea ce va urma. Sunt amintirile regăsite în sertarul meu cu fluturi. Și sunt visurile cu care îmi mobilez ceea ce va veni. Și cele cu care alunec noaptea în somn. Toate amintirile așternute aici sunt ale mele. Cele din copilărie, cele trăite alături de părinți, de bunici. Povestea de dragoste nu îmi aparține. Este liantul care leagă amintirile.
Articole asociate
Notă. A se vedea și alte articole ale autoarei în Jurnalul Bucureştiului
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csinta pentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta
Lansarea canalului de televiziune M+Tv International
Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”, dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților români cu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii) CUFR R&D a devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora (a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&D de către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.
