- Prietena mea este mare amatoare de excursii peste hotare, ani de-a rândul se prezenta prima când „colegii” ei cu care formaseră deja un grup cu tradiție intenționau să plece spre a vizita diverse locuri–dacă se poate exotice. La revenirea în țară, de fiecare dată ne relata cu lux de amănunte tot ceea ce văzuse, dar, se referea și la problemele turismului colectiv, cel puțin în cazul specific al acestei comunități: spre a folosi la maximum timpul pus la dispoziția călătoriei, ghidul întocmea mereu un plan care cerea participanților un efort extrem, astfel că drumul parcurs semăna mai mult cu o pedeapsă decât cu o destindere… După relatarea primei experiențe de acest gen, i-am spus prietenei mele că, eu cred că savurează mai mult amintirea călătoriei decât drumul aievea plin cu greutățile de rigoare! Cine și-ar fi putut imagina că va veni timpul (vezi Coronavirus) când toate călătoriile se vor fi transformat în amintiri pentru toată lumea…
Prof. dr. Carmen Dorobăț a fost infectată cu Covid-19 după ce s-a vaccinat împotriva virusului
- Ne aflăm în perioada în care zilele sunt pline de discuții vehemente în jurul vaccinului: unii sunt pentru, alții împotrivă. Fiecare „beligerant” are argumente invincibile, cei mai sceptici susțin în lumina diverselor zvonuri adevărate sau nu, că vaccinul este–nu mai mult și nu mai puțin–nociv! Totuși, lumea se străduiește să ajungă la o seringă în care se află licoarea binefăcătoare aducătoare de liniște și sănătate… O privire retrospectivă asupra istoriei vaccinului demonstrează importanța sa indubitabilă. Multe boli au rămas doar pe filele cărților de medicină grație vaccinului: poliomielita este un exemplu grăitor. Cele înșirate mai sus, mă situează în tabăra celor care aprobă cu bucurie descoperirea antidotului virusului Covid 19. Totuși, recunosc, există un caz în care sunt de acord cu opinia scriitorului Mario Benedetti: „Nu există vaccin împotriva optimismului.”
De ce coronavirusul ar putea fi mai puțin periculos decât se crede. Cazul aparte al Islandei
- Trăim într-o perioadă care nu se poate defini altfel decât prin termenul de „pedeapsă colectivă”, noțiune care contravine tuturor principiilor elementare ale oricărei civilizații… Dacă aș fi superstițioasă, aș spune că suntem victimele unui blestem aruncat asupra întregului glob de către cine știe ce vrăjitoare obscură apărută din tenebrele unor inexistente legende! Cert este că toate evenimentele ce erau până nu demult cât se poate de firești ca de pildă o seară plăcută petrecută în compania prietenilor, un concert la Filarmonică, un spectacol de teatru, de operă, sau organizarea unor simple reuniuni în familie, par acum îndepărtate. Nu se întrevede – cel puțin deocamdată – speranța de a ne delecta cu unul din aspectele obișnuite ale vieții. Ele nu par a reveni în viitorul apropiat. Nu ne rămâne altceva decât să evităm contractarea acestui virus parșiv și infam: să purtăm nesuferita mască, să ne îndepărtăm doi metri de semenii noștri și să ne spălăm pe mâini de mai multe ori decât ar fi necesar…
- Mărturisesc, noua tehnologie prezentă peste tot în viața noastră, celebrul zoom, mie îmi declanșează o serie de stări neplăcute, dureri de cap și amețeli. Știu, noroc că există modalitatea de comunicare la distanță, altfel elevii și profesorii nu s-ar fi putut întâlni în condițiile pandemiei! Trimit pe această cale empatia mea tuturor celor care sunt constrânși să folosească zoom! E atât de impersonal. Te simți crispat în fața ecranului calculatorului, chiar stresat, în plus, dialogul se desfășoară cu o întârziere de o fracțiune de secundă ceea ce te obligă să fii cu ochii în patru (la modul cel mai concret posibil…). Totuși, există și un element pozitiv în inventarea tehnicii. Zoom, presupun că se va folosi și după ce virusul va fi devenit istorie fiindcă el se adresează celor care din diverse motive nu pot fi prezenți la întâlnirile la care au fost invitați. Asemănător cu posibilitatea de a citi o carte pe calculator alături de a răsfoi paginile ei aievea, zoom va exista paralel cu întâlnirile personale între prieteni. Alegeți-vă dumneavoastră preferințele… eu cred că știu răspunsul!
- Interesul publicului pentru a asculta muzică clasică a fost mereu în centru vieții culturale în Israel. Pare o anecdotă dar faptele confirmă adevărul potrivit căruia ani în șir era imposibil să cumperi un abonament la concertele Filarmonicii Israeliene, de cele mai multe ori melomanii moșteneau dreptul de a beneficia de prezența în sală… Timpurile s-au schimbat, abonamentele au devenit accesibile celor interesați, spre bucuria iubitorilor de muzică. Nume cu răsunet mondial s-au perindat pe scena filarmonicii, orchestra la rândul ei a participat la numeroase turnee peste hotare, cu succes. Schimbul cultural la acești parametri de înaltă cerință, a făcut parte din mozaicul manifestărilor artei configurației sonore. În ultimele luni însă, de când Corona ne stăpânește viața și ne dă porunci din ce în ce mai stranii și bizare, din păcate, suntem pe cale de a uita ce însemna încă nu de mult, katharsisul trăit în sala de concerte. La Natania, am întâlnit într-un colț de stradă o flautistă în jur de 50 de ani care cânta fragmente din lucrări cunoscute. Cânta pe stradă–lumea îi arunca uneori niște monede–încerca să supraviețuiască fiindcă orchestra ei practic a încetat să mai existe. Menționez, că, pentru a absolvi academia de muzică la orice instrument, studiezi din anii copilăriei până la obținerea diplomei, câte trei ore zilnic…cel puțin timp de 15 (!) ani.
- Există situații în viața cotidiană când este indicat să fim atenți la pericolele iminente ce se ascund în relațiile diferitelor aspecte ale lucrurilor care ne vizează în mod direct. De pildă, nepotrivirea medicamentelor poate avea deznodământ fatal în cazul în care contraindicațiile nu sunt suficient de clare, sau sunt ignorate. Un alt exemplu poate fi o transfuzie; în ipoteza în care apare o neconcordanță între grupele sangvine, rezultatul tratamentului poate fi de-a dreptul tragic. Este vorba despre termenul de incompatibilitate, un concept absolut, fără posibilitatea unei interpretări flexibile, interpretare care ar putea diminua diferența dintre extremitățile celor doi poli opuși. Ei se exclud reciproc! Vă voi deconspira motivul care m-a determinat să scriu despre acest subiect: presupun că veți fi de acord cu mine în constatarea potrivit căreia două noțiuni antagoniste precum democrația și cultul personalității sunt incompatibile prin definiție…
Sofia Gelman–Kiss (Dr. în Muzicologie, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii”, Israel–Netania)
Alte articole ale autoarei Dr. Sofia Gelman–Kiss în Jurnalul Bucureştiului
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
