
Nota autorului. Frecvent se constată că, în vorbirea curentă, nu se face distincție între „povestiri” și „povești“, distincție care este cu atât mai importantă să se facă atunci când se comentează mesajul unor versete din Biblie. Fiind la o biserică, în finalul slujbei un pastor, din cauză că nu cunoaștea care este distincția dintre „povestire” și „poveste“, a vorbit, circa o oră, despre unele „povești” din Biblie, buna sa intenție fiind aceea de a vorbi despre unele „povestiri” din Biblie. Articolul de față are scopul de a prezenta care este distincția, cât mai clară și mai precisă, dintre „povestiri” și „povești“, care este cu atât mai importantă a fi făcută atunci când se discută despre „mesajele din Biblie“, în special de către propovăduitorii Bibliei.
„Credința în Dumnezeu are la bază unele dintre tradiţiile sfinte orale, care au existat în urmă cu circa 4.000 de ani, povestite de părinţi copiilor de la o generaţie la alta până la Moise, care le-a înscris în primele cinci cărți ale Bibliei, în care există și azi și în care religia ne cere să credem.” (N. Grigorie Lăcrița)
- Distincția, la general, dintre „povestire” și „poveste”
Sunt frecvente cazurile în care, în vorbirea curentă, nu se face o distincție clară între „povestiri” și „povești”.
- Povestirea: 1) este un termen care are pretenția de a reflecta „un adevăr”, de a prezenta unele „fapte despre care se presupune că au existat cândva în realitate; 2) relatează fapte din punctul de vedere al unui povestitor, care a fost martor sau a participant la evenimentul povestit; 3) de obicei, este de mică întindere, relatează un singur fapt, are personaje puține, iar interesul cititorului se concentrează asupra situației istorisite, povestite.
- Povestea: 1) este, prin esența sa, „ficţiune, invenţie, un basm”, dar poate fi și „o balivernă, o minciună; 2) de obicei, relatează întâmplări imaginare, precum în basme, cu personaje fantastice care se luptă între ele, cele nefaste, negative fiind învinse de cele ale binelui; 3) spune, de multe ori, istorioare puţin, sau deloc credibile, iar cel care o spune este considerat ca o persoană care spune de la „poveşti“, până la „basme“ și până la „năzbâtii”.
„Povestirea unei povesti” are loc atunci când o persoană (de exemplu, bunicul) relatează (în special prin citirea din cărți de povești) altei persoane (de exemplu, nepoțelului) întâmplări imaginare, cu personaje fantastice, unele ale binelui, altele ale răului, care se luptă între ele, cele negative (ale răului) fiind învinse de cele pozitive (ale binelui). Sunt și „povești amuzante”, care îi fac să râdă atât pe cei mici, cât și pe cei mari, precum, spre exemplu, „Surdul a auzit, cum mutul a povestit, că orbul a văzut, cum şchiopul alerga foarte rapid.” (Proverb evreiesc) În acest material se prezintă cum unele dintre „povestirile din Biblie”, care au fost crezute mii de ani, au ajuns, în secolul XXI, să fie dovedite ca fiind „povești biblice”.
- Povestiri din Biblie ajunse povești biblice
Unele „povestiri din Biblie” fiind simple afirmații fără dovezi, la fel de bine poate fi respinse tot fără dovezi. Nu acestea constituie subiect de discuție în acest material. În cele ce urmează se prezintă unele dintre relatările din Biblia care, mii de ani au fost crezute că au avut loc în realitate, fapt pentru care au fost considerate ca fiind „povestiri reale”, iar acum, în urma descoperirilor științifice, acestea au ajuns să fie încadrate la „povești biblice”. Explicația, pe scurt, este următoarea. Moise, întâiul autor biblic, care a trăit (în jur) între anii 1593-1473 î.Hr.: 1) a început să scrie primele 5 cărți din Vechiul Testament (Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronom) în jurul anului 1.513 î.Hr.; 2) a relatat, în scrierile sale, unele dintre evenimentele credinţei în Dumnezeu transmise, până la el, din generaţie în generaţie, pe baza „tradiţiilor sfinte orale”; 3) știința a dovedit că, unele dintre „tradiţiile sfinte orale”, care se transmiteau prin viu grai în urmă cu până la circa 4.000–4.500 de ani, care au fost folosite de Moise în cartea sa Geneza, acestea nu au putut avea loc în realitate, fapt pentru care ele trebuie considerate ca povești biblice.
Pe baza descoperirilor științifice, tot mai multe și mai mari, tot mai mulți oameni ajung la concluzia că sunt numeroase „povestiri în Biblie” care trebuie interpretate ca fiind „povești biblice”. Următoarele exemple din Biblie, dintre multe altele de acest fel care se pot da, sunt edificatoare în acest sens.
- Exemplul 1, cu facerea lui Adam și a Evei, conform Facerea 2:7; 2:21-22. În a șasea zi a Creației „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Facerea 2:7). Facerea Evei (Facerea 2:21-22): „21Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, și omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei. 22Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om.” Ceea ce versetele din Facerea 2:7 și 2:21-22 au fost mii de ani o „povestire”, în secolul XXI acestea au ajuns „povești biblice”.
- Exemplul 2, din Facerea 1:1-31. Teoria creației este consemnată în Biblie, Vechiul Testament, Cartea Facerea, capitolul 1, versetele 1 – 31, în care se spune că (1) în prima zi Dumnezeu a făcut pământul, lumina, ziua și noaptea, seara și dimineața (1:2-5) și (2) numai după aceea, în a patra zi, Dumnezeu a făcut Soarele, luna și stelele (1:14-19), inclusiv cu reglarea mişcării corpurilor cereşti în jurul Pământului cu scopul ca să despartă ziua de noapte; să arate vremurile, zilele, anotimpurile și anii etc. Ori, astăzi este dovedit științific că: 1) vârsta Universului este de aproximativ 13,8 miliarde de ani, calculați de la „Marea Explozie Inițială”, cunoscută sub numele de „Big Bang”; 2) formarea primelor stele a început la doar 250 de milioane de ani de la începerea formării Universului, ceea ce face ca unele stele să aibă o vârstă de până la 13,550 de miliarde de ani; 3) vârsta Pământului este estimată la 4,50 – 4,55 de miliarde de ani; 4) nu corpurile cereşti se rotesc în jurul Pământului, ci Pământul se rotește în jurul Soarelui. Această „povestire din Biblie” este interpretată, chiar și de oamenii cu o pregătire medie, ca fiind o „poveste biblică”.
- Exemplul 3. În Facerea, capitolul 2, versetele 8 – 17, sunt consemnări despre: 1) modul în care „Dumnezeu a sădit o grădină în Eden” (Facerea 2:8), și 2) locul pe pământ unde a sădit această grădină (Facerea 2:10-14). Fie și numai din aceste versete se demonstrează, pe bază de argumente greu de combătut, că „«Grădina din Eden», numită și «Paradis», este total diferită de «Rai»”. „Grădina din Eden”: 1) a fost făcută de Dumnezeu pe pământ; 2) a avut o existență vremelnică, numai de la facerea lui Adam și a Evei și până când la au fost izgoniți din aceasta, din cauza căderii lor în păcat; 3) în Grădina din Eden a fost prezent permanent și Satan (Dracul), chiar înainte de facerea omului. În condițiile în care se spune că „Grădina din Eden” este totuna cu „Raiul”, se admite (1) că Raiul a fost pe pământ, și (2) că în Rai a fost și Satan (Dracul), ceea ce este de neconceput. „Raiul” și „Iadul” sunt tărâmuri divin-spirituale, care transcend și spațiul fizic și timpul, care sunt dincolo de înțelegerea și de cunoașterea umană, care depășesc limita cunoașterii experimentale, a realității perceptibile. Acest punct de vedere evidențiază natura divină, nemuritoare și de altă lume a „tărâmului ceresc divin”, adică al „Raiului”, așa cum este menționat în 1Corinteni 2:9.
- Exemplul 4. În Biblie, Vechiul Testament, Cartea lui Iosua, capitolul 10, versetele 12–14 se spune (sublinierile îmi aparțin): „12Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe amoriți în mâinile copiilor lui Israel, și a zis în fața lui Israel: „Oprește-te, soare, asupra Gabaonului, și tu, lună, asupra văii Aialonului!”” „13Și soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul, până ce poporul și-a răzbunat pe vrăjmașii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă.” „14N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel.” Durata timpului cu care Soarele a întârziat în mersul său a fost „o zi destul de lungă”, nu doar de 24 de ore. Ce binecuvântare şi ce îmbărbătare putea să fie mai mare pentru poporul evreu!, decât aceea în care 1) Dumnezeu era iarăşi în mijlocul său!, 2) Domnul lupta și acum pentru Israel!, poporul Lui ales și 3) Însuşi Dumnezeu a dat lui Iosua ajutor și indicaţiile necesare pentru învingerea a nu mai puțin de 5 împărați, și aceasta într-o singură zi, o zi mărită de Dumnezeu cât a fost necesar pentru ca Israel să-și învingă dușmanii. Conform dovezilor științifice din ziua de azi: 1) Se știe că nu Soarele învârteşte în jurul Pământului, ci Pământul se învârteşte și în jurul Soarelui, marcând anul, și în jurul axei sale, marcând ziua; 2) Este dovedit științific că, o oprire a rotaţiei Pământului, chiar pentru o fracțiune de secundă, nu este posibilă. Conform „Legii armoniei Universului”, care este fixă și eternă, 1) Universul există într-o perfectă armonie, 2) în Univers nu domnește haosul, ci există o ordine strictă. Dacă, prin absurd, oprirea Pământului ar avea loc, fie și numai pentru o secundă, ar cauza efecte catastrofale, atât asupra Pământului, cât și asupra existenței întregii omeniri. Mii de ani s-a crezut ca fiind adevărată această „povestire”, conform căreia, a) la cererea lui Iosua, Dumnezeu a oprit soarele și luna până când Iosua a învins nu mai puțin de 5 împărați într-o singură zi!?, și b) aceasta pentru că Dumnezeu lupta pentru Israel”!?. În secolul XXI, această „povestire biblică” a ajuns să fie considerată ca fiind numai o „poveste biblică” și aceasta deoarece știința a dovedit că așa ceva nu este posibil, explicație însușită de tot mai mulți oamenii (chiar și cu un nivel mediu de pregătire) pe zi ce trece.
- Exemplul 5. Între Vechiul Testament și Noul Testament există contradicții izbitoare în abordarea bogăției și a sărăciei. În timp ce în Vechiul Testament Dumnezeu-Tatăl binecuvântează bogăția, în Noul Testament Dumnezeu-Tatăl binecuvântează sărăcia, de la a o încuraja, și a o favoriza, până la a garanta că Împărăţia lui Dumnezeu este numai a săracilor. Articolul subsemnatului intitulat „Bogăția și sărăcia în Biblie”: 1) prezintă pe larg contradicțiile izbitoare dintre Vechiul Testament și Noul Testament, în abordarea bogăției și a sărăciei, și 2) îndeamnă la numeroase și la mari momente de reflecție asupra unor scrieri din Biblie, dintre care unele chiar îi revoltă pe oamenii dedicați muncii cinstite și utile pe plan personal și social. Cum să nu te revolte acele versete din Biblie (precum cele din Matei 19:23,24; Luca 18:24,25) prin care săracii sunt fericiți și li se garantează că a lor este Împărăția lui Dumnezeu, în timp ce bogați (ajunși bogați prin munca asiduă de o viață), sunt condamnați și nu vor avea loc în Împărăția lui Dumnezeu, adică numai Iadul este al lor.
- Exemplul 6. În acest cartea subsemnatului intitulată „Scrieri religioase. Vol.1”, paragraful intitulat „Facerea lumii”, se demonstrează, pe bază de argumente convingătoare că „începerea numărării anilor, de când există omul pe pământ”: 1) greșit se consideră că se face 1.1) fie „începând cu prima zi a Creației”, 1.2) fie „începând cu prima zi a nașterii lui Adam”; 2) corect se susține, respectând consemnările din Biblie, că poate fi făcută numai începând cu prima zi după izgonirea lui Adam din Grădina Edenului, și aceasta din cauză că, nu se pot număra anii: 2.1) nici „de la începutul Creației”, 2.2) nici de facerea lui Adam, și 2.3) nici câți ani au trecut de la facerea lui Adam și până la izgonirea sa din Grădina Edenului, după căderea în păcat a Evei și a sa.
- Mesaje biblice paradoxale
Sunt mai multe verset în Biblie care nu pot fi încadrate nici chiar la „povești biblice”, dintre care în cele ce urmează se prezintă numai următoarele: 1) Luca 14:26: „26 „Dacă vine cineva la Mine, și nu urăște pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu.”; 2) Matei 5, 44: „44 Dar Eu vă spun: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc,” Deci, textele din Biblie, redate anterior, ne îndeamnă: 1) să urâm pe cei mai dragi nouă, pe cei care ne-au dat viață și pe cei cărora le-am dat viață, și aceasta în condițiile în care Biblia ne spune că „Dumnezeu este iubire”!? (Ioan 4:8-16); 2) dar să iubim pe vrăjmaşi noștri, pe cei care ne blestemă, să facem bine celor ce ne urăsc și să ne rugăm pentru cei ce ne asupresc și ne prigonesc. Fie și numai din simpla citire a acestor versete (la care se mai pot adăuga și altele de acest fel), oricare dintre oamenii raționali și umani trăiește puternice sentimente de dispreț față de asemenea dogme, pe care mă abțin de la a le comenta.
Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (Nicolae Grigorie-Lăcrița-profil realizat de Nicolae Vasile)
Articole asociate
Notă. Lista de articole ale autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)




Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csinta pentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta

Lansarea canalului de televiziune M+Tv International




Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”, dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților români cu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii) CUFR R&D a devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora (a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&D de către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.












1.jpg)










