„Iudaismul și creștinismul. Comparații” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (economist, filosof și scriitor)

Rezumat.  Este un adevăr bie-cunoscut faptul că „A fi inteligent presupune a folosi şi inteligenţa altora.” (Richard Aladjemoff). Din comparația dintre iudaism și creștinism, se desprind multe concluzii importante, în special în a înțelege (1) cum iudaismul este așa de trainic, de aproape 4.000 de ani, și (2) din ce cauze creștinismul este, de la nașterea sa, de acum 2.000 de ani, într-un continuu și grav proces de dezintegrare. În plus, toți oamenii de pe acest pământ ar trebui să gândească, mereu și cât mai profund, și la situația gravă în care s-a ajuns, respectiv că „În lume sunt mii de religii care îi fac pe oameni să se urască unii pe alții, dar nu există o credință singură, care să îi facă să fie uniți.” „Cine are minte, să ia aminte!” „Cine are urechi de auzit să audă!”. Amin! (Matei 11:15; Luca 14:35).

Iudaismul

• Evreii nu îl recunosc nici în ziua de azi pe Iisus Hristos ca fiind Mesia.

Iudaismul nu îl consideră pe Isus Hristos nici ca profet pentru simplul motiv că, la momentul apariției sale pe scena istoriei, perioada profeților se încheiase deja de aproximativ 400 de ani, odată cu ultimul dintre profeții mici, cu Maleahi, care a profețit între anii 420 si 397 î.Hr., deci cu peste 400 de ani mai înainte de nașterea lui Isus.

• Iudaismul consideră că Dumnezeu nu Își va schimba legea în veci.

Una din ideile care stă la baza religiei creștine este aceea că Dumnezeu ar fi dat inițial o lege evreilor, „Legea lui Moise”, sau așa-zisul „Vechiul Testament”, după care a dat „Legea Nouă”, cu „Noul Testament”, oferit prin intermediul lui Isus Hristos/Christos^[1] și al discipolilor săi, de la care s-a născut și există Creștinismul. Unii creștini (în special dintre cei protestanți), mergând la extrem în credința lor, susţin chiar că „Legea veche”, dată de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai, a fost înlocuită cu o altă lege, cu „Legea nouă”, care este „Legea lui Hristos”. Această ideologie este complet străină iudaismului, care afirmă cu tărie că „Legea lui Moise”, care este „Legea lui Dumnezeu”, în „veci nu se schimbă.” Conform legii iudaice, un profet care afirmă ca ar fi avut o „viziune” în care Dumnezeu i-a dezvăluit schimbarea legii divine este pasibil de pedeapsa capitală.

• Evreii

1) nu îl recunosc pe Iisus Hristos ca fiind Mesia, deoarece ei consideră că Dumnezeu este Unic, pentru eternitate, 2) nu recunosc nici Noul Testament deoarece, susțin ei, în veci Dumnezeu nu Își va schimba Legea dată lui Moise pe muntele Sinai (Vechiul Testament), și, 3) nu recunosc nici creștinismul, care este religia izvorâtă de la credința în Iisus Hristos/Christos și expusă în Noul Testament.

• Deci, indiferent de religia și de credința ta, unui evreu să nu-i vorbești, niciodată, nici despre Iisus Hristos ca fiind Mesia, nici despre Noul Testament (Legea Nouă) și nici despre Creștinism; aceasta deoarece evreul consideră că „Dumnezeu este Unic, pentru eternitate, și în veci nu Își va schimba Legea dată lui Moise pe muntele Sinai”.

Ca urmare, Biblia ebraică (Vechiul Testament) își menține neschimbate, de aproape 4.000 de ani învățăturile sacre despre „Unicitatea eternă a lui Dumnezeu” și despre faptul că „Dumnezeu în veci nu Își va schimba Legea dată lui Moise pe muntele Sinai”, voia descoperită a lui Dumnezeu fiind că „Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege.” (Luca 16:17)

• Poporul evreu, deși a cunoscut mai multe perioade în care a fost (1) deportat și răspândit printre alte popoare, uneori cu sutele de ani, și (2) supus unor numeroase și mari vicisitudini, cu o asemenea religie (pe lângă zestrea sa cerebrală, cu totul deosebită), a reușit: 1) să rămână unit, să-și păstreze intactă religia, credința, puritatea de sânge și identitatea ca popor, 2) să fie printre cele mai longevive popoare din lume, 3) să uimească lumea, de aproape un secol, prin realizările sale în toate domeniile vieții economice și sociale, 4) conform unor puncte de vedere, să fie, din umbră, chiar la conducerea lumii.

Subliniez aceste aspecte pentru a se înțelege că „A fi inteligent presupune a folosi şi inteligenţa altora.” (Richard Aladjemoff) și că „Cine are minte, să ia aminte!” „Cine are urechi de auzit să audă!”. Amin! (Matei 11:15; Luca 14:35).

Creștinismul

• Spre deosebire de evrei, pentru care „Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege.” (Luca 16:17) face parte din voia descoperită a lui Dumnezeu, creștinismul și-a arogat dreptul de a fi „făcător de religie și de credință”^[2], prin numeroase „adunări de episcopi” (numite Concilii Ecumenice, „sinod ecumenic” etc.), emițând mulțimi de „învățături sacre”, frecvent schimbătoare, până la contradictorii^[3], ceea ce a condus (și conduce tot mai mult) la numeroase și grave dezbinări și fărămițări ale sale, cu efecte dezintegratoare.

Spre exemplu, în prezent există următoarele Bisericile creștine^[4]: 1) ortodoxia, 2) catolicismul, 3) protestantismul, 4) neoprotestantismul (pocăiții), 5) diferite alte așa-zise biserici, care sunt greu și de identificat toate și de de încadrat într-un anumită religie, cult, sectă.

• Protestantismul, care „reprezintă toate confesiunile creștine care nu sunt nici catolice, nici creștin-ortodoxe”, deci sunt protestante, își are rădăcina istorică în reforma religiei romano-catolice, inițiată de Martin Luther (1483–1546), considerat principalul răspunzător pentru începerea Reformei protestante. Acesta, pe 31 octombrie 1517, a publicat cele „95 de teze” prin care critica abuzurile Papei de la Roma, în special prin vânzarea de indulgenţe^[5].

În cadrul protestantismului există mai multe biserici, printre care: 1) luteranismul, 2) anabaptismul, 3) calvinismul, 4) unitarianismul, 5) anglicanismul, 6) prezbiterianismul, 7) metodismul etc.

• Neoprotestantismul (pocăiții) la rândul său este divizat în: 1) baptiștii, care au cel puţin 12 grupări disidente (secte), 2) adventiștii, cu denumirea oficială de Cultul Creștin Adventist de Ziua a Şaptea, 3) penticostalii, 4) martorii lui Iehova, 5) creștinii după Evanghelie,  6) nazarinenii etc.

Creștinii după Evanghelie sunt, poate, cea mai interesantă dintre culte, dat fiind faptul că este unul în întregime autohton (românesc), desprinsă din ortodoxie, și nu din catolicism, precum celelalte. Cea mai cunoscută personalitate a acestui cult este Dumitru Cornilescu, a cărui traducere a Bibliei este folosită de majoritatea protestanților români.

• Diferite alte așa-zise biserici, care sunt greu și de identificat toate și de încadrat într-un anumită religie, cult, sectă, precum 1) Bisericile liber-gânditoare, 2) Scientologia etc. Spre exemplu, Scientologia nuase revendică a fi exclusiv creștină, ci este deschisă adepților tuturor religiilor, de aceea unii nu o considerată neoprotestantă etc.
• În România sunt înregistrate 18 culte religioase şi 33 de asociaţii religioase.

O multitudine de grupuri de creștini contemporane își refuză unul altuia epitetul de „creștini”. În plus, în creștinism nu există o autoritate supremă care să decidă dacă un cult este creștin sau nu, așa că fiecare se poate numi creștin dacă așa îi place.

• Creștinii au ajuns să se dușmănească între ei până la a săvârși așa-zisele „sfinte războaie religioase”, unele adevărate genocide, precum la a IV-a Cruciadă, prin care Cruciații catolici au făcut ortodoxiei un rău atât de mare cum nu se mai cunoaște în istoria sa, exemplele următoare fiind edificatoare în acest sens.^[6]

În anul 1199: Papa Inocențiu al III-lea a chemat credincioșii la luptă, la a IV-a Cruciadă. Cavaleri creștini-catolici din toată Europa apuseană urmau să meargă să elibereze Ierusalimul de sub ocupația musulmanilor arabi. Cruciații catolici, cu o armată de 40.000 de ostași, au sosit la frații lor ortodocși, la Bosfor, lângă Constantinopol, la bordul corăbiilor venețiene, unde au debarcat și au făcut tabăra. În perioada respectivă, Constantinopol, capitala Imperiului Roman, era cel mai mare și cel mai bogat oraș din Europa. Dar, după odihna cuvenită, în loc să-și continue drumul spre eliberarea Ierusalimului de sub dominația musulmană, văzând bogățiile Constantinopolului, capitala celui mai vechi și mai important stat creștin de pe pământ, cruciații catolici s-au răzgândit și, pe 9 aprilie 1204, oștirea celei de-a IV-a Cruciade, a atacat orașul, pe care, până la sfârșitul zilei de 12 aprilie, l-au cucerit.

Cruciații au provocat pierderi uriașe, materiale și spirituale, orașului și locuitorilor săi după un jaf de trei zile, în timpul căruia numeroase dintre cele mai valoroase opere de artă și de cultură antică romană și greacă au fost jefuite, furate și/sau distruse. Cruciații catolici au desacralizat fără scrupule lăcașurile de cult, distrugând, pângărind și furând tot ceea ce se putea, Biserica Ortodoxă fiind distrusă și asimilată de cea Catolică. Cruciații catolici au făcut ortodoxiei un rău atât de mare cum nu se mai cunoaște în istoria sa. În marile palate, în biserici (precum Hagia Sophia) și în locurile sfinte: au călcat în picioare crucile cu Iisus Hristos; au furat și/sau au distrus toate obiectele sfinte. Raclele și icoanele au fost smulse din locurile lor și topite pentru a-și însuși metalele prețioase din care erau făcute; au pângărit și au distrus altarele; în batjocură, au pus o prostituată să danseze pe Tronul Patriarhal Bizantin etc. Sarcofagele din mausoleul imperial au fost desfăcute, iar cadavrele împăraților, inclusiv al lui Constantin cel Mare, au fost scoase, aruncate în batjocură pe podea și deposedate de toate inelele, de veșmintele de preț, de bijuterii etc.^[7] În acest context au fost distruse și s-au pierdut și mormintele „sfinte”, inclusiv al lui Constantin, împăratul căruia și religia catolică îi datora și îi datorează existența sa, în mare parte. Prin Credinţă, nu ar fi avut loc asemenea genocide.

• „Cele mai groaznice şi cele mai crude crime pe care istoria le-a înregistrat au fost comise sub adăpostul religiei sau al altor motive la fel de nobile.” (Mahatma Gandhi)
• Dezbinările religioase au avut și au loc permanent pe tot globul, prin aceasta explicându-se și faptul că s-a ajuns în situația în care, în întreaga lume să existe circa 4.300 de religii, de culte, de credințe, de secte religioase, care se urăsc între ele, fiecare considerându-se că ea este cea adevărată.
• Așa s-a ajuns ca, în prezent, și cu atât mai mult în viitor, omenirea să aibă mii de religii, cele mai multe fanatice, făcute de oameni^[8], care ne fac să ne urâm unii pe alţii, dar să nu avem „o unică credință”, care să ne unească.

____________________

• ^[1]Ortodocșii utilizează forma de Hristos, iar catolicii pe cea de Cristos sau Christos.
• ^[2]A se vedea și articolul subsemnatului intitulat „Religia făcută prin Concilii ecumenice”
• ^[3]A se vedea în acest sens fie și numai „Iconoclasmul” (care înseamnă distrugerea icoanelor), care a impus distrugerea icoanelor și pedepsirea cu cruzime (chiar până la pedeapsa cu moartea) a celor care se închinau la icoane. Și anterior iconoclasmului și ulterior acestuia, a nu te închina la icoane era/este considerat, de unii, ca un semn că nu ești credincios, că ești ateu etc.
• ^[4]A se vedea Protestantism
• ^[5]Indulgențele. Papa Leon a X-lea (1475–1521), capul Bisericii Catolice între 1513–1521, a fost cel care a introdus, ca fenomen în masă, „indulgențele”, adică „iertare păcatelor pe bani”. În funcție de suma de bani plătită, se garanta, oficial, în scris, iertarea păcatelor, atât celor vii, cât și celor morți. Nu exista păcat, oricât de grav ar fi fost, care să nu fie „iertat pe bani”. Au existat mai multe campanii de tipărire și de comercializare a indulgențelor papale, pe care le aveau la dispoziție, spre vânzare, toți slujitorii bisericii catolice.
• ^[6]A se vedea cartea „Cruciadele. O istorie a luptelor pentru Țara Sfântă”, de Lars Brownworth, pg. 211–215.
• ^[7]A se vedea cartea „Cruciadele. O istorie a luptelor pentru Țara Sfântă”, de Lars Brownworth, pg. 211–215.
• ^[8]A se vedea și articolul subsemnatului intitulat „Religia făcută prin Concilii ecumenice”

Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului)

Articole asociate

Distincţia dintre „religie” și „credinţă”. Evreii nu recunosc nici pe Iisus Hristos, ca Mesia, nici Creștinismul și nici Noul Testament – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (economist, filosof și scriitor)

Naşterea, viaţa şi răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, în contextul istoric din vremea sa (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

Naşterea, viaţa şi răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, în contextul istoric din vremea sa (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

Nume și titluri ale Bibliei (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

Puterea minţii și religia. „Complement de anchetă” (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)

Ce spune Biblia despre scrierea corectă (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

Incestul. Incestul în Biblie – Nașterea lui Adam și Eva și înmulțirea omenirii prin incest (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

Cronologie Biblică, în sinteză, pe înțelesul tuturor. Partea 2 (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

Principalele practici şi forme de convieţuire sexuală, existente în perioada Vechiului Testament (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

Estera din Biblie (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

Notă. Articolele autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureştiului

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)

Volumul 8 din ciclul de lucrări științifice (cărți) „Investigații Jurnalistice în serial” în 12 volume, „Societate & Economie” (Le 8e tome du cycle de travaux scientifiques – livres „Investigations journalistiques en série” en 12 tomes, „Société & Economie)

Volumul 5 din seria de lucrări consacrate marilor și tradiționalelor concursuri de admitere în sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești (la matematici și științe fizice) ale grupurilor GEIPI – Polytech, Advance, Avenir și Puissance Alpha (2020 – 2024). Les Grands Concours classiques des „Grandes Ecoles” d’ingenieurs (GEIPI – Polytech, Advance, Avenir et Puissance Apha). Maths – Sciences physiques (2000-2024)

• Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.

Dramaturgul brașovean modern, trilingv Elise Wilk – „o voce esențială în peisajul teatral românesc și internațional” cu Jurnalul Bucureștiului, publicație cultural – educațională și științifică franco – română, agreată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe (de la corespondentul nostru poetul, scriitorul și fotograful Ovidiu-Cristian Dinică)

Agresorii sexuali nemonitorizați – O amenințare pentru comunitate. Contribuția OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Națiunile Unite) într-o serie de dosare criminale sexuale în spațiul francofon european (Corespondenţă de la Lordul Sir Prof. dr. Av. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al OADO, partener al Jurnalul Bucureștiului, publicație cultural – educațională și de cercetare în științe socio – judiciare franco – română, agreată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). „Fără 6 mile” (cea mai spectaculoasă încercare de evadare de sub regimul Ceaușescu) difuzat de TVR (partenerul al Jurnalul Bucureștiului)

„Sesiunea științifică anuală a Academiei Germano-Română din Baden-Baden – 2024” (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din București (partener cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului)

• Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de înățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiectele de concurs (Modelizare matematică) – 2024 pentru doctori în științe (matematice)

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’ Agrégation” din anii 2017 – 2023

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’Agrégation” din anii 2017 – 2023

• Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

• Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului