1.jpg)
În 1983 Gianni Vattimo, împreună cu Pier Aldo Rovatti, Umberto Eco, Leonardo Amoroso și alții, au publicat o serie de eseuri și texte filosofice despre trăsăturile societății postmoderne, folosind conceptul de „pensiero debole” pentru a descrie un moment al istoriei metafizicii, caracterizat prin fragilizarea discursului filosofic. Slăbiciunea gândirii era înțeleasă ca un apogeu al procesului prin care a trecut Rațiunea umană de-a lungul lungii sale „aventuri metafizice”, gândirea și-a pierdut „puterea” și locul privilegiat în societate pe măsură ce instrumentele sale s-au „slăbănogit”. Pentru Vattimo noţiunea de pensiero debole era un indiciu al epuizării proiectelor modernității (națiune, credință), dar și rezultatul unei derive a conceptelor centrale ale modernității (rațiune, progres). În cele din urmă ea reprezintă un mod de a gândi „post-metafizic”.
Deși termenul de pensiero debole e tradus la noi cu „gândire slabă” (în engleză este redat ca „weak thought”, iar în franceză prin „pensée faible”), etimologia cuvântului este comună și în română și în italiană, el provenind din latină unde debilis (devenit în franceza medievală „débile”) însemna incapabil, nepriceput, in-abil (din „de + habilis”). Cred că merită să folosim noțiunea de gândire debilă pentru a descrie efectele acestei tranziții în urma căreia nu am trecut doar de la știință la ne-știință, ci am ajuns la o formă de gândire care, vorba cronicarului dintr-o veche „Predoslovie”, ajunge să „sparie gândul”, manifestări a ceea ce se numea în graiul vechi „ce nici cu gândul nu gândești”.
Atracția și apariția „gândului slab” e produsul incapacității noastre de a mai gândi critic, pentru că însăși critica s-a transformat în acceptarea unor imbecilități ca și când ar fi descoperiri ale unor „Mari Adevăruri”. E ceea ce tot Vattimo descria drept „regândire parazitică”, caracteristică pentru o lume în care Adevărul și Ființa sunt regândite în termenii unei „gândiri slăbănoage”. Lucruri de care am fi râs în urmă cu câteva decenii, idei cretine de care semenii noștri s-ar fi rușinat să le exprime, de la convingerea că „Pământul e plat”, la idioțenii despre auto-vindecare prin autosugestie. Ceea ce în urmă cu câțiva ar fi fost doar un semn de retard intelectual, declarații care ar fi intrat în categoria „nota 4, stai jos”, au ajuns să fie acceptabile în numele „diversității” opiniilor. Așa că, pe măsură ce toți cretinii au devenit „critici ai cunoașterii”, ei au început să se asocieze și să se solidarizeze, pentru că idioții recunosc cel mai ușor gândirea debilă când o văd, fiind extrem de încântați să descopere că și alții sunt cretinizați ca și ei.
E evident că gândirea rațională a cedat în fața idioțeniei, ceea ce filosoful italian identifica în urmă cu 4 decenii ca o tendință filosofică, a devenit o formă de criză a inteligenței la nivel global, care s-a accelerat în ultimii ani. De fapt întreaga omenire merge către „debilizare” (indebolimento), iar „slăbia” (debolezza) minții s-a generalizat dincolo de punctul fără întoarcere. În mod paradoxal, dar nu întâmplător, declinul inteligenței umane a fost acompaniat de excesul de informații, de apariția unor tehnologii care promiteau accesul nelimitat la cunoaștere. Deși avem azi telefoane inteligente și folosim diverse programe de inteligență artificială, avem tot mai puțină inteligență omenească. Din păcate asistăm la o tembelizare globală, pentru că nu e vorba doar concetățenii noștri care sunt debilizați sistematic de un sistem de învățământ incompetent. E relevant, însă, că în 2024 la examenul de titularizare în învățământul românesc doar 42% dintre candidați au obținut note de trecere. În România învățământul e ca celebra pictură a lui Breughel, în care un chior vesel îi conduce cântând pe niște orbi către groapă.
Dar declinul inteligenței umane este tot mai vizibil inclusiv în țările industrializate și înalt tehnologizate. De exemplu în Norvegia, una dintre cele mai bogate și mai educate țări din lume, indicatorii de inteligență (IQ) au scăzut continuu (și nu, nu e vorba despre venirea imigranților), cercetările efectuate pe bărbați norvegieni aflați în serviciul militar arată o scădere care uneori e atât de drastică încât poate fi catalogată drept „dizabilitate intelectuală ușoară”. În Statele Unite scăderea indicatorilor PISA (Programme for International Student Assessment) la matematică a fost de 15 puncte, iar cercetătorii americani au descoperit că cea mai mare scădere a indicatorilor de inteligență avea loc în cazul tinerilor de ambelele sexe, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani. Faptul că în România 42% din elevii care merg la școală nici măcar nu mai înțeleg ce citesc poate să explice de ce, așa cum arată un studiu Inscop, unul din trei tineri români, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, a votat cu un candidat care are 62 de ani și care vorbește în dodii, care le spune că va readuce serviciul militar obligatoriu (de care ar „beneficia” chiar alegătorii săi și care crede că Eminescu și Blaga nu se mai predau la școală). Așa că, pentru că cei mai mulți dintre alegătorii săi nici nu mai sunt atenți la clasă, doar dau din degetul mare pe ecranul telefoanelor, ei ascultă gură cască fel de fel de parascovenii, care par atractive pentru că sunt în concordanță cu alte idioțenii pe care le citesc online.
Un factor poate fi și atracția bărbatului macho și fascinația pentru „masculii alfa”, din categoria Putin călare la bustul gol și Trump cu pumnul ridicat la luptă, care i-a putut molipsi și pe molâii de la noi, mulți dintre ei nici măcar n-ar face baie în apă înghețată, dar care își bagă fericiți „like”-urile (și voturile) în pușculița misoginilor și care ridică stindardul autoritarismului pentru că văd blegomania generalizată în jurul lor. E evident că statul român este un stat debil, pentru că e populat cu „fake”-uri cretinizate, cu variante umane care par produse de „deepfake”. România arată ca și când ar fi administrată de niște zombi instituționali, de tot felul de făpturi goale de conținut, dar pline de patalamale fără valoare. Debilizarea instituțională este evidentă pretutindeni, de la tezele plagiate de către generali și miniștri covrigari, la personaje politice care poartă botniță în Parlament și alte creaturi ciudate care populează spațiile publice și digitale, într-o sarabandă a idioților fericiți să-și afișeze prostia pe toate gardurile internetului.
Carierele construite din „fake”-uri sunt un loc comun, dovadă recentă fiind declarația reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe care au spus că există documente care să arate cum a ajuns cetățeanul Georgescu reprezentantul statului român la ONU, unde a încasat salariu timp de trei ani! Faptul că „MAE nu își amintește” cine l-a propus ca raportor special al României pe acest apărător al mareșalului Ion Antonescu este simptomatic. În fond, ceea ce numeam înainte de alegerile din noiembrie 2024 drept victoria iminentă a corigenților și a incompetenților, este și rezultatul unei imbecilizării academice a sistemului de învățământ superior. Pentru că la fel de debilă este și prestația sociologilor și a specialiștilor autohtoni, care au făcut sondaje și care acum se arată stupefiați de rezultatele din primul tur de scrutin. În condițiile în care mulți dintre acești „profesioniști” predau la universitate, ar trebui ca toți „profesorii de sondaje” să-și dea demisia din funcțiile pe care le dețin. Dacă nu au văzut opțiunile a peste 2 milioane de alegători, atunci ei sunt niști chiori care vor să conducă orbii. De exemplu un mare „profesor universitar doctor” de la o și mai mare catedră de sociologie universitară anunța în noiembrie 2024 că vom asista la o luptă între Ciucă și Ciolacu. În schimb ne-am trezit cu „Ciuciu” în fruntea clasamentelor.
Nici reprezentanții Autorității Electorale Permanente nu au fost mai abili, dimpotrivă, au dormit cu fața-n Greblă, omițând să verifice financiar un candidat care anunța că are „cheltuieli zero” de campanie. La fel de in-abil a fost Consiliului Național al Audiovizualului, care s-a ridicat ca Lazăr din mormânt, după ce au început să i se împută organele și să se descompună. „Autoritățile de reglementare” de pe plaiurile strămoșești stătuseră și ele gură cască admirând spectacolul declarațiilor ce frizau ilegalitatea, în condițiile în care exista legislație foarte clară cu privire la promovarea fascismului și a simbolurilor legionare. E evident că un rol important l-au avut noile platforme digitale, care sunt create ca niște forme de comunicare debilă. Ce poți să spui în 260 de semne și ce semnificații poți să transmiți în 30 de secunde de video-uri filmate cu telefonul mobil? Așa ajungem să credem că în Coca-Cola există nano-cipuri care ne influențează mințile, la fel cum credem că antenele 5G transmiteau coronavirusul, că virusurile sunt create artificial, că vaccinurile sunt nocive, că femeile care poartă pantaloni își pot pierde energia vitală, că aselenizarea a fost falsificată, că apa nu este chiar H2O, sau că reptilienii sunt printre noi.
Există și o atracție mondială a debililor pentru prostie. Și în alte părți ale lumii oamenii sunt fascinați cretinisme, convinși că există lasere cosmice evreiești sau că haitienii care mănâncă pisici și câini pe străzi. Problema derivă din faptul că nu mai distingem între fals și real, că inteligența nu ne mai ajută să discernem între ceea ce e adevărat și ceea ce e doar o idioțenie. Pentru că am pus în locul „Rațiunii” diversitatea de opinii, iar în locul cunoașterii și a cunoștințelor am așezat atotștiința și misecuvenismul, fiindcă specialiștii au fost înlocuiți de „influenceri” și „influencerițe”, că oamenii de știință sunt la egalitate cu Tik-Tok-erii și Yutubării, toate incertitudinile s-au înălțat la gradul de adevăruri. Așa că am ajuns un fel de „Martori ai Sfârșitul Modernității”, asistăm cu stupoare la golirea de semnificații a tot ceea ce era semnificativ în urmă cu câteva decenii. Eu mă simt ca țăranul lui Marin Preda care, ajuns la zoo și văzând cu ochii lui o girafă, exclamă „Așa ceva nu se există”!
Doru Pop (profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj). Master în Jurnalism și Comunicare de la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, în 2002, și un Doctorat în Filosofie obținut la Universitatea Babeș-Bolyai în 2003, susținând o teză despre filosofia culturii vizuale. A fost bursier Fulbright și Ron Brown în 1995-96 respectiv 2000, și a predat cursuri de film românesc și european la Bard College din New York în 2012 și visiting professor la Universitatea Columbus, Georgia în 2017. Cea mai recentă carte este Romanian New Wave Cinema (McFarland, 2014).
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
[…] Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „Românie, v… […]
[…] Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „Românie, v… […]