Etichetă: Thomas Csinta

Acțiunea din producția „Ouăle lui Tarzan” cel mai recent documentar regizat de Alexandru Solomon are loc în Suhum, capitala Abhaziei, o mică republică nerecunoscută...

Thomas CSINTA, Profesor de modelizare matematică  și matematici aplicate în științe inginerești și social– economice Franța (Le Parisien) Corespondență din Franța „Adevărul este că nu există adevăr....

Thomas CSINTA (research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist - Paris), Chief Editor J-B (Jurnalul Bucureștiului)...

Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Partea IV). Contextul abolitionist in lume in timpul celui de-al 6-lea Congres International Contra Pedepsei cu Moartea (Oslo, Norvegia/21-23...

https://youtu.be/8dPaPHxiGe4 Cu sprijinul nemijlocit al autorităților române care, ca de obicei, se fac că nu văd acest tip de pericol și care ignoră cu desăvârșire...

De curând a fost promulgată legea supermarketurilor care prevede ca magazinele mari să se aprovizioneze obligatoriu cu produse alimentare autohtone:  carne, ouă, fructe, legume,...

Protestatari aflați în marș la Londra, militând împotriva TTIP, tratatul extrem de controversat, anul trecut (foto: Thomas Glyn) Ai auzit despre TTIP? Dacă răspunsul este...

Motto : "Multi  dintre cei care traiesc  ar merita sa moara, iar dintre cei morti,  ar merita sa traiasca. Puteti sa le acordati aceasta sansa ? In acest caz, sa nu fiti prea prompti in privinta pronuntarii pedepsei capitale" (J.R.R. Tolkien, 1892-1973, scriitor, poet si filizof britanic, autor al The Lord of the Rings). În ciuda participarii unui numar impresionant de personalitati remarcabile ale vietii politice internationale, ale organizatiilor nationale (internationale) pentru apararea drepturilor omului,  oameni de stiinta, laureati ai Premiului Nobel pentru Pace, în ciuda faptului ca romanul Ionut-Alexandru Gologan, condamnat la moarte in Malaezia isi asteapta executia in Culoarul mortii, nicio personalitate politica romana sau persoana juridica (organziatie care militeaza pentru drepturile omului) inregistrata in Romania, nu a considerat utila participarea sa la acest al 6-lea Congres International contra Pedepsei cu Moartea (Oslo/21-23 iunie 2016). În general, eu nu cred in nevinovatia celor condamnati la moarte pentru trafic de stupefiante in tarile Asiei de Sud-Est si in particular, al  francezului  Serge-Areski Atlaoui (Indonezia, 2007), respectiv,  al  romanului  Ionut-Alexandru Gologan (Malaezia, 2013),  dar abolitionist convins cum sunt, consider, ca nicio fiinta umana, in aceasta lume trecatoare si muritoare, pentru nicio infractiune criminala (nici macar ˝grava˝, dar cu atat mai putin pentru una delictuala-mai ˝putin grava˝ !),  nu merita sa fie condamnata la Pedeapsa Capitala. Pentru ca aceasta fiinta umana, indiferent de starea sa juridica  (in libertate sau privata de liberate) este intotdeauna o sursa inepuizabila de inspiratie si de creatie, care poate contribui, intr-un fel sau altul, direct sau indirect la  progresul  si prosperietatea societatii civile. Un exemplu de necontestat este cazul Profesorului Philippe Maurice, simbolul abolirii Pedepsei Capitale în Franta. Condamnat la moarte in 1980 si neexcutat (gratiat de catre François Mitterrand), astazi, el este unul dintre cei mai recunoscuti si apreciati istorici medievalisti contemporani pe plan mondial. ECPM (Together Against Death Penalty-Impreuna contra Pedepsei cu Moartea) este o organizatie francofona renumita  (de referinta)  de lupta contra pedesei cu moartea, cu sediul central (general)  la Paris (prezenta si in SUA la New York, respectiv, in Canada la Montral), creata in octombrie 2000 de catre francezii  Michel Taube si Jean-François Daniel, avand ca scop promovarea abolirii universale in lume a Pedepsei Capitale (Pedeapsa  cu Moartea), facand lobbying pe langa instantele internationale CDP (Comisia Drepturilor Persoanei) al l’ONU si FDP (Forumul Drepturilor Persoanei) al UE, fiind un membru activ al Comitetul de pilotaj CMPM  (Coalitia Mondiala contra Pedepsei cu Moartea). Printre membrii organizatiei il regasim pe Profesorul  Philippe Maurice, Director de Cercetari in Istorie Medievala la EHESS (Scoala Superioara de Inalte Studii in Stiinte Sociale), fost condamnat la moarte (1980), simbolul abolirii Pedepsei Capitale in Franta, precum si pe Profesorul de Drept Robert Badinter,  abolitionist convins, parintele abolirii Pedepsei Capitale in Franta (1981), aparator benevol in anii 1970 a zeci  de condamnati la moarte, care asteptau sa fie ghilotinati, cu celebra "masina umana si democratica a mortii" a lui  Jeseph-Ignace Guillotin, Medic, Om politic si Deputat francez, care in sedinta Adunarii Nationale din 1789, dupa succesul Revolutiei franceze si Declaratia Drepturilor Omului si al Cetateanului, propune reformarea vechiului Cod Penal francez, prin intermediul a 6 articole fundamentale, iar mai tarziu, in sedinta din 20 martie 1791,  utiulizarea unei masini: "mecanice, eficace, sigure", dar în special : “umane” si “democratice”, pentru executarea sentintelor de condamnare la moarte, caruia îi propune si numele: Louisette! (dupa numele Doctorului J. Louis, Secretar al Academiei parisiene de Chirurgie care a studiat, a pus la punct si a perfectionat masina!).

Am intalnit salafisti-jihadisti radicalizati (indoctrinati si manipulati), care in ciuda faptului ca erau fideli lui Allah, n-ar fi comis crime de sange si nici...

Fosilele dovedesc că albinele au în spate cel puțin 150 de milioane de ani de evoluție. Nu se cunoaște însă cu exactitate de când...

Atrag atentia asupra faptului ca exista o deosebire fundamentala dintre islam (religie islamica avand ca radacina etimologica cuvantul ˝salam˝- pace!) si islamism (gandire politico-religioasa, care se termina cu sufixul ˝ism˝) si care in anumite forme (curente) ale sale (fundamentalism, integrism, salafism, takfirism, respectiv, (d)jihadism) poate conduce, intr-adevar, prin radicalizare, la acte de terorism (de mai mica sau mai mare anvergura). In acest context, crestinismul si iudaismul, ca religii (terminate tot cu sufixul ˝ism˝), trebuie asociate cu islamul si nu cu islamismul (in ciuda sufixului ˝ism˝), confuzie, care nu rareori putem intalni chiar si la “specialisti”, din presa scrisa sau vorbita! De altfel, nici şaria (un ansamblu de doctrine sociale, culturale, respectv, relationale!) sauhegira (exil, ruptura, separare!), care desi sunt fundamental diferite, nu au absolut nimic in comun cu (e)migratia musulmanilor catre Europa occidentala (Conjectura lui Grumberg) din acele zone geografice ale lumii in care conflictele armate sau instabilitatile social-politice (in concluzie si cele economice!) fac numeroase victime in randul populatiei civile!

România are numeroase locuri încărcate de mistere, de apariţii inexplicabile, locuri unde energiile pământului se manifestă mai intens decât în alte părți ale planetei. Tărâm...

Nicio religie din lume nu indeamna la ura rasiala, la razboaie interetnice, la atentate si terorism, respectiv, la crima de sange de natura confesionala! Cu atat mai putin Crestinismul, Islamul si Iudaismul, cele mai importante. Inainte ca terorismul islamist sa fie activ in Lumea Occidentala (in particular, in Europa), in ˝anii de plumb˝, extremistii de dreapta si de stanga, respectiv,  separatistii, perpetrau deja nenumarate atentate facand numeroase victime (morti si raniti). Ei erau crestini si nicidecum musulmani! In concluzie, ca si Crestinismul si Iudaismul, Islamul este si el o victima al extremismului Islamist, iar terorismul este practicat, in exclusivitate, de catre fanatici radicalizati (indiferent de rasa, religie si sex), manipulati si indoctrinati cu diverse interpretari criminale ale unor idei din ˝scrierile  sfiinte˝  care se preteaza la acentuarea  divergentelor si contradictiilor dintre religii, fi ca ele  apartin Bibliei, Coranului, respectiv, Tanakului sau doctrinelor marxist-leniniste (ale materialismului dialectic si istoric). Cu alte cuvinte, terorismul este independent de religie sau terorismul nu are religie.

Apa potabilă, de la robinet, adică, pe cât de banală, pe atât de vitală, a devenit şi foarte scumpă. Și surpriză, nu e potabilă...

În urma directivei UE pe toate pachetele de țigări vândute în Europa a apărut inscripția cu „Dăunează grav sănătății". Oare doar țigările se încadrează...

Studiul privind conservele de macrou în sos tomat face parte din Campania Națională de Informare și Educare: Hrana sănătoasă–o investiție pe termen lung în...

„Cu cât suntem mai săraci cu atât suntem mai credincioși. Cu cât suntem mai credincioși, cu atât devenim mai săraci!” („Un monde  à la...

Anchetă a unei televiziuni germane, despre modul în care Lidl face afaceri în România: importă 71% dintre produse şi lasă piața locală să moară....

  https://www.youtube.com/watch?v=caArDCgHCzo Tot ceea ce ma lega de Charlie Hebdo, era „Chemin Vert"  pe care il imprumutam din cartierul meu rezidential parizian, Cimitirul Père Lachaise, pentru...

Corespondenta din Mexico.  „Săracul Mexic, este atât de aproape de SUA dar atât departe de Dumnezeu” (Expresie populara mexicana)Mulțumesc prietenilor mei  fideli Y. Cohen (Franța) și J.-F. Dupire (Elveția), fără sprijinul cărora, realizarea acestui material, nu ar fi fost posibilă.Dedic acest articol articol de investigație jurnalistică memoriei unchiului meu Joe  Banyay (1920-1997), absolvent al Academiei Tehnice Militare din Viena (Austria), fost membru în Consiliul de Administrație al Companiei Alcan (din 2007, Rio Tinto Alcan) și Senator de British Columbia (Canada), care sub comandă lui Erwin Johannes Eugen Rommel („Der Wüstenfuchs/Vulpea Deșertului”), în cel de-al Doilea Război Mondial a luptat în Nordul Africii (Magreb) și care la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 m-a introdus în haosul  labrintului  social-politic și economic al Statelor Unite Mexicane (fiind profund atașat de acestea!), o  imensă „gaură neagră” în Nouă Ordine Mondială, care  din punct de vedere semiotic, nu respectă reguli și nici principii, în care corupția generalizată în cadrul instituțiilor guvernamentale, precum și legăturile lor cu organizațiile criminale de narcotraficanti, fac din acestea o lume aparte, fără limite, imposibil de gestionat, indiferent de culoarea politică, respectiv, de credință, leaderilor politici care sunt, sau/și care, ulterior,  vor veni la putere! Pe 26 septembrie 2014, 43 de studenți al Școlii Normale Rurale „Raul Isidro Burgos” din Ayotzinapa (Municipalitatea Tixtla), aflat în Statul Guerrero (sudul Mexcicului), sunt răpiți și sechestrati la Iguala (aflat la cca 130 de km), iar ulterior, masacrați cu bestilitate, incendiati și îngropați într-o fosă din proximitatea orașului Cocula (Statul Jalisco), nu departe de Iguala.Programul educațional al acestei școli (plasată într-una dintre statele cele mai sărace ale Mexicului), care permite absolvenților săi să devină învățători (cu o orienntare politică de stânga) în învățământul primar, se înscrie într-un model de educație progresistă și laică, având ca ideologie „stângismul” mexican cu imaginea lui Ernesto Che Guevara, bazată pe teoria marxist-leninistă (cu doctrina ei fundamentală, materialismului dialectic și istoric) și scopul, regenerarea populației de origine modestă, cu precădere, de origine indigenă.Evenimentul, fără precedent, într-o țară în care corupția, sărăcia, eșecul integrării populației indigene și kidnapping-ul sunt fenomene sociale care nu pot fi nici măcar teoretic controlate, în care legăturile criminale de tip mafiot dintre aleși locali (al Poporului!) și traficanții de stupefiante (șefii Cartelurilor de droguri!), fac ravagii, în toate sectoarele de activitate și la toate nivelele, are ca efect o criză politică și morală profundă (de o amploare iesita din comun!), din care, aparent, nici autoritățile politice federale (naționale) și nici cele (ale organizațiilor) internaționale, nu văd nicio ieșire. Fara grave „antecedente” criminale, in momentul de fata, orasul Iguala (Statul Guerrero din sudul tarii, unul dintre cele mai sarace ale Mexicului, cu o rata ridicata a criminalitatii)  isi „cauta” primar, dupa ce in urma unei manifestatii de mare amploare a populatiei locale (inclusiv, studentesti) din 26 septembrie 2014, reprimata sangeros de catre Politia Municipala (cu complicitatea membrilor unei grupari armate criminale „Guerreros Unidos”), acesta, José Luis Abarca, impreuna cu sotia sa, Maria de Los Angeles Pineda, aflati in cavala (fuga) au fost retinuti pe 4 noiembrie 2014 la Ciudad de Mexico, pe baza unor mandate de arestare, eliberate de catre autoritatile judiciare federale mexicane.Alaturi de acestia, considerati „ca principalii responsabili  de reprimarea sangeroasa  a manifestatiei si implicati  in  activitatile criminale din regiune”, autoritatile federale  l-au retinut si pe Felipe Flores, responsabilul municipal cu Securitatate publica, sub comanda caruia ar fi avut loc evenimentul tragic. De fapt, pe 26 septembrie 2014, are loc o manifestatie de mare amploare are loc in municipalitatea Iguala de la Indepedencía (Statul Guerrero, sudul Mexicului),  un oras de talie  medie (cca 145.000 de locuitori, al doilea ca marime dupa capitala Chilpancingo de los Bravo), aflat la 170 de km de Capitala tarii, Ciudad de Mexico (Mexico City) si la ceva mai putin de 200 de km de Acapulco, la care trei autobuze (autocare) transportau 100-110 studenti (viitoare cadre didactice-invatatori) ai Scolii Normale Rurale „Raul Isidro Burgos” din Ayotzinapa (Municipalitatea Tixtla, Carretera Nacional Chilpancingo-Chilapa Km. 14, Ayotzinapa, 39181 Tixtla de Guerrero, GRO, Mexique), fondata in 1926, in care acestia erau formati in spiritul teoriei marxist-leniniste, al materilsmului dialectic si istoric, elaborat de catre marii teoreticieni germani al Revolutiei Socialiste si al Socialismului, respectiv, al Comunismului (ca oranduiri sociale): Karl Heinrich Marx (1818-1883), economist, filosof, istoric si sociolog, precursor in domeniul stiintelor sociale, Karl Friedrich Engels (1820-1895), economist si filosof, respectiv, Vladimir Ilici Lenin (1870-1924), revolutionar rus, teoretician politic, fost Presedinte al Consiliului Comisarilor Poporului Republicii Socialiste Federative Sovietice al Rusiei (1919-1924) si Presedinte al Consilului Comisarilor Poporului al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (1922-1924). In sfarsit, in cadrul acestei scoli de viitoare cadre didactice, cu 45 de angajati (dintre care 39 de cadre didactice) si 532 de studenti (in pecial din Montaña, Costa Chica si centrul Statului Guerrero, care prezinta o rata ridicata de analfabetism) s-ar fi format si Lucio Cabañas Barrientos (1938-19874, fost secretar general al Federatiei Studentilor Socialisti din Mexic-FESCS, fost leader al Partido de los Pobres-PDLP/1968-1974), si Genaro Vázquez Rojas, 1931-1972, fost leader sindical al Statului Guerrero si simpatizant PDLP), respectiv, Othón Salazar (1924-2008, fost leader al Sindicato Nacional de Trabajadores de la Educación-SNTE si candidat al Partidului Comunist Mexican-PCM/1919-1981, pentru Guvernul Statului Guerrero), figuri mexicane legendare, care ar fi condus miscari importante de gherila (de orientare de stanga, de tip marxist)  in perioada secolului XX.In privinta Cartelului Guerreros Unidos-GU („Razboinici uniti”), organizatia criminala presupasa care ar fi responsabila de rapirea celor 43 de studenti „normalieni” de la Ayotzinapa, acesta ar fi fost fondata in perioada 2008/2009 (dupa uciderea lui Arturo Beltrán Leyva si dizolvarea Cartelului Los Beltrán Leyva), de catre Cleotilde Toribio Rentería (alias „El Tilde”, fost membru al Comandoului de asasini condus de catre Edgar Valdez Villarreal, alias „La Barbie”), avandu-l ca leader pe „El Chucky” si aliat pe José Luis Abarca (fostul Primar al municipalitatii Iguala), iar rival pe Cartelul Los Rojos („Rosiile”), ea fiind specializata in crima organizata, omucidere, rapire si sechestrare de persoane, terorism, extorsiune de fonduri, trafic de droguri (stpefiante), etc., operationala (activa) in statele Morelos si Guerrero (dintre cele 32 federative/unite, mexicane).Conform documentelor oficiale (din baza de date a autoritatilor judiciare mexicane) coroborate cu ceea ce am putut afla din sursele noastre (sigure), prezente la fata locului, dupa interceptarea autobuzelor cu studentii-normalieni, ar fi avut loc puternice confruntari intre acestia si Politia Locala, in urma caruia 6 persoane (mentionate mai sus) ar fi decedat si alte 27 ar fi fost grav ranite. Cei 43  studenti disparuti (ucisi) sunt:  Abel García Hernández, Abelardo Vázquez Periten, Adán Abrajan de la Cruz, Alexander, Mora Venancio, Antonio Santana Maestro, Benjamín Ascencio Bautista, Carlos Iván Ramírez Villarreal, Carlos Lorenzo Hernández Muñoz, César Manuel González Hernández, Christian Alfonso Rodríguez Telumbre, Christian Tomás, Colón Garnica, Cutberto Ortiz Ramos, Dorian González Parral, Emiliano Alen Gaspar de la Cruz, Everardo Rodríguez Bello, Felipe Arnulfo Rosas, Giovanni Galindes Guerrero, Israel Caballero Sánchez, Israel Jacinto Lugardo, Jesús Jovany Rodríguez Tlatempa, Jonás Trujillo González, Jorge Álvarez Nava, Jorge Aníbal Cruz Mendoza, Jorge Antonio Tizapa Legideño, Jorge Luis González Parral, José Ángel Campos Cantor, José Ángel Navarrete González, José Eduardo Bartolo Tlatempa, José Luis Luna Torres, Joshvani Guerrero de la Cruz, Julio César López Patolzin, Julio César Ramírez Nava, Leonel Castro Abarca, Luis Ángel Abarca Carrillo, Luis Ángel Francisco Arzola, Magdaleno Rubén, Lauro Villegas, Marcial Pablo Baranda, Marco Antonio Gómez Molina, Martín Getsemany Sánchez García, Mauricio Ortega Valerio, Miguel Ángel Hernández Martínez, Miguel Ángel Mendoza Zacarías si Saúl Bruno García.

Nota Autorului. Într-un sistem inchizitorial de drept, magistratul (judecătorul) de instrucție („Șacalul”) este un judecător care desfășoară investigații preprocesuale ale acuzațiilor de săvârșire a unei infracțiuni și, în unele cazuri, face o recomandare pentru declanșarea urmăririi penale. Rolul exact al judecătorilor de instrucție variază de la jurisdicție la jurisdicție; sarcinile și atribuțiile frecvente ale judecătorului de instrucție include supravegherea desfășurării cercetării penale, emiterea de mandate de percheziție,  autorizarea interceptării convorbirilor telefonice, luarea de decizii privind detenția preventivă, interogarea inculpatului, audierea martorilor, examinarea probelor și întocmirea unui dosar cu dovezi pentru pregătirea procesului.Judecătorii de instrucție au un rol important în procedura judiciară franceză și un rol mai mic în procedura penală spaniolă, olandeză, belgiană și greacă, deși rolul judecătorului de instrucție s-a micșorat, în general, de-a lungul timpului. Rolul judecătorului de instrucție este important în jurisdicțiile în care se practică sistemul de drept civil, cum ar fi Franța, care are un sistem inchizitorial. În schimb, jurisdicțiile în care se practică sistemul de drept comun, cum ar fi Anglia și Statele Unite ale Americii care au un sistem acuzatorial și nu au un post similar. Interacțiunea strânsă frecventă cu poliția și procurorii „i-ar putea condiționa foarte bine pe judecătorii de instrucție să favorizeze interesele pe termen lung ale participanților obișnuiți față de interesele acuzatului”. Această problemă afectează, de asemenea, jurisdicțiile de drept comun, deși s-a remarcat faptul că „în Statele Unite ale Americii, accentul s-a pus pe independența avocatului apărării, în timp ce în Franța, accentul s-a pus pe independența judecătorului de instrucție.”

Iată, fiecare din noi lucrăm mult, mult timp din viaţa noastră (deşi mă bucur că aveţi timp să citiţi într-o pauză şi Jurnalul Bucurestiului)....

Merită să subliniem și faptul că, Codul de Procedura Penală nipon prevede două moduri în care poate fi executată pedeapsa privată de libertate: înschisoare fără sau cu efectuarea unei munci silnice, cea care predomină în majoritatea pedepselor lungi de închisoare, inclusiv, în cazul închisorii pe viață, conform Art.12, Aliniatul 2. din Codul Penal. Dacă în 1994, 35.803 deținuți efectuau muncă silnică (forțată) care au adus Administrației Penitenciarelor peste 15,7 Md Yeni (cca 150Mil $US), în cele 70 de penitenciare japoneze, astăzi peste 81.000 de deținuți condamnați la muncă forțată crează tot felul de valori, bunuri materiale, în aproape toate domeniile de activitate ale societății civile, care aduc la bugetul național (al statului) peste (1/2) Md$US. Contribuțiile cele mai importante aduc închisorile din Fuchu (cea mai mare din Japonia), Tokyo (Kosuge), Tochigi și Hakodate (delincvenți juvenili) din nordul insului Hokkaido.După condamnare, aproape toți deținuții de sex masculin străini (în special din Europa) din estul Japoniei sunt încarcerați la Fuchu Prison (Harumi-cho, Fuchu-shi, Tokyo), iar cei de sex feminin la Tochigi Prison (Soja-machi, Tochigi-shi, Tochigi-ken). În vestul Japoniei, cei de sex masculin la Osaka Prison (Tadei-cho, Sakai-shi, Osaka-fu) Kobe Prison şi Fukuoka Prison, și cei de sex feminin la Wakayama Prison (Kano, Wakayama-shi). Deținuții pot opta la sosire între mai multe tipuri de meniuri (vegetariene, mai mult sau mai bogate în carne, dietetice, etc.), în funcție de religia și obiceiurile lor sau în funcție de maladiile de care suferă. Însă numai la început. În principiu! Odată optiunea făcută este practic imposibil de modificat meniul. Europenilor nu este exclus nici faptul ca Administrația Penitenciarelor să le pună la dispoziție celule cu paturi în loc de saltele. Dar nu este obligatoriu. În primele două săptămâni, prizonierul este „studiat" (din punct de vedere intelectual, biologic și psihologic) și este „orientat" de către Administrația Penitenciarelor (cu ajutorul unor broșuri, majoritatea în limba engleză, care trebuie înapoiate odată cu punerea lui în libertate, direcției penitenciarului), în funcție de abilitățile sale intelectuale și fizice, în funcție de profesiunea și pregătirea să, respectiv, experiența sa profesională, într-o anumită direcție în care își va desfășura activitatea de muncă forțată (lînică). Încadrarea în muncă (forțată) înseamnă 8 ore pe zi, cu trei pauze, din care una este pentru masa de prânz, iar retribuția (deși existentă oficial) este relativ mică și nu acoperă decât la limtă nevoile personale. Închisoarile nipone funcţionează pe baza unui sistem destul de complex de pedepse şi recompense, în funcție de sancțiunea penală, precum și de comportamentul deținutului, la activități (locul de muncă, școală, celulă, etc.). Un fel de combinație „neliniară" între „Teorema celor 4 culori" (conform căreia patru culori sunt necesare dar și suficiente pentru a colora o harta, astfel încât două țări cu aceași culoare să nu fie vecine) și sistemul american de grade militare. Cei îmbrăcăți în alb (portocaliu la americani) sunt cei „noi", cu libertăți „restrânse " (destul de limitate) și au dreptul la numai două vizite pe lună. Odată ce costumele lor albe se „murdăresc" în intrevalul spațio-temporal carceral " (atât la propriu cât și la figurat !), ele devin verzi, roșii și albaștri, iar deținuții și ei câștigă niște drepturi „suplimentare" (libertăți extinse) cum ar fi: dreptul la scrisori și vizite mai multe, acces la telefon, etc. Sistemul „Star and Stripes", permite obținerea de trese albe (odată la 6 luni), pentru un comportament bun, verzi (odată la un an) și o stea galbenă (odată la trei ani !). În unele închisori (cum este și Tochigi Prison), codurile de clasare ale deținuților sunt reprezentate numai cu trese: aurii, vrezi și albastre. Prizonierii care nu respectă regulamentul și se „ceartă" cu legile închisorii, își pot pierde atât dungile (tresele) cât și stelele lor, cu alte cuvinte pot fi retrogradati, pentru a porni din nou de la zero. Exact cum se întâmplă în instituțiile militare sau în unități militarizate. În timpul activității lucrative, discuțiile între prizonieri sunt strict interzise, conform principiului nazist: „Arbeit macht frei", iar în restul timpului ele sunt destul de limitate, mai puțin în pauzele, nu lungi și dese, dar scurte și rare. În ceea ce privește regimul de vizite, el diferă de la o închisoare la alta. Ele nu sunt permise decât rudelor (inclusiv logodnicilor dacă logodna datează înainte de încarcerare), avocaților și funcționarilor consulari, care au obligația să-și viziteze conaționalii cel puțin odată pe trimestru.Și numai în prezența gardienilor. Regimul de scrisori este și el foarte limitat. Prizonierul trebuie să menționeze în scris, după încarcerarea lui, pe o listă numele tuturor persoanelor cu care urmează să corespondeze. Toate scrisorile sunt citite cu atenție și cenzurate, elle fiind limitate la un număr de caractere, în funcție de nivelul de educație și cultură al incarceratului! Studiul individual este în schimb, destul de stimulat. Dar într-un anume fel, adică, numai, cât să rămâi în contact „cât de cât" cu „exteriorul", cu civilizația din lumea liberă. Deși Fuchu, respectiv, Tochigi Prison au biblioteci vaste (peste 10.000 de titluri în limba engleză), numărul mare de deținuți care participă la cursuri și timpul scurt afectat acestora, face dificilă învățarea limbii suficient de bine, pentru a perimite lectură în această limba. Numai 15 minute sunt acordate zilnic pentru citirea ziarelor și maximum două ore pentru vizionarea unui film, care în majoritatea cazurilor sunt japoneze și netitrate. În schimb, evenimentele religioase sunt sistemetic organizate și deținuților le este permis să participe „intens" la activitățile lor, în funcție de sexul, de rasă și religia lor. În principiu, Curtea Supremă niponă estimează că Pedepasa Capitală nu poate fi aplicată decât atunci când „responsabilitatea autorului crimei de sânge est de o extreme gravitate și că sancțiunea maximă este inevitabilă atât din din punctul de vedere al echilibrului dintre crimă și pedeapsa cât și din punctul de vedere al prevenției". „Teoria" Pedepsei Capitale în Japonia, a fost „minuțios" elaborată odată cu celebrul dosar criminal (de sânge) al scriitorului și asasinului japonez Norio Nagayama (27 iunie 1949-1 august 1997), care a ucis 4 persoane (Masanori Nakamura, Tomejiro Katsumi, Tetsuhiko Saito, Masaaki Ito), între 11 octombrie și 5 noiembrie 1968, fiind încă minor la acea dată (conform legilor nipone de stare civilă). Arestat pe 7 aprilie 1969, el este condamnat la moarte în 1979, dar în apel, în 1981, i se comută pedepasa la închisoare pe viață. În 1983 însă, Curtea Supremă estimează că Norio Nagayama merită pedeapsa cu moartea și tranferă dosarul acestuia la Înalta Curte (Curte de Apel), care în 1987 se pronunță din nou pentru condamnarea acestuia la moarte, confirmată ulterior, în 1990 și de către Curtea Supremă. În închisoare, Nagayama, până la execuția sa, pe 1 august 1997, scrie o serie de romane de mare valoare literară care îl fac celebru, nu numai în Japonia, dar chiar și în cercul „aristocrației literare" nipone (Muchi no Namida-1971, Aika Muka-1973, Kibashi-1984, Sooren no Tabigeinin-1986, Sutego Gokko-1987,  Shikei no Namida-1989,  Nazeka Umi-1989, Isui-1990,  Hana-1999), care nu îl va accepta ca „membru", datorită statutului său de condamnat! (Contrar lui Philippe Maurice, pentru eliberarea căruia din închisoare au semnat o petiție 150 de mari personalități ale culturii și civilizației mondiale, ca semn de prețuire ale cercetărilor de istorie medievală ale acestuia, în mediul carceral).Celebrele „criterii" ale lui Nagayama (publicate și în lucrările sale), conform cărora judecătorii trebuie să pronunță sentința de condamnare la moarte în cazul unei crime de sânge sunt: natura crimei; motivul comiterii crimei; condițiile în care ea a fost comisă (în special, dacă a fost comisă cu cruzime); gravitatea consecințelor acesteia (în special dacă există mai multe victime); efectul social al crimei; vârsta criminalului (minor sau major, conform Codului Civil nipon); antecedentele criminale al autorului crimei (criminalului); circmstanțele în care crima a fost comisă, precum și sentimentele familiei (familiilor) îndoliate (ale victimei/victimelor). Până în septembrie 2013, în total, 157 de persoane ar fi fost executate (dintre care 13, legat de atentatul cu gaz Sarin, un gaz toxic de luptă descoperit de către Schrader, Ambros, Rüdiger și Van der LINde), pe 20 martie 1995 în Metroul din Tokyo..

Motto: La mort ce n’est rien. Mais vivre vaincu sans gloire, c’est mourir tous les jours. Moartea nu inseamna nimic. Dar a trai invins, fara...

„Libertatea nu valoreaza nimic daca nu poti profita de ea. Cine iubeste libertatea, sfideaza moartea” ! ("O lume in deriva". Esseu filozofic, Thomas CSINTA) Multumesc si pe aceasta...

Drama pe care o traieste  nevinovatul, Dany Leprince, condamnat la inchisoare pe viata, "eliberat sub sechestru electronic",  in urma anularii perioadei de siguranta de 22 de ani, atasat pedepsei sale...

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta Il y a vingt ans, jours après jours, lundi,  le 5 septembre 1994, aux alentours de 09h20, les...

În acest articol prezint un punct de vedre strict personal în privința analizei activității social-politice și științifice al  Lt. Col. Jean-Hugues Matelly, în cadrul Jandarmeriei Naționale (franceze) și cercetător socio-politolog la Centrul  Național de Cercetare Științifică (Franța).  În nici un caz, sub nicio formă, interpretările mele în ceea ce privește această analiză nu pot fi reproșate acestuia, al cărui punct de vedere îl susțin și pentru care am un profund respect și nici trusturilor de presă ale căror corespondent sunt la Paris (Jurnalul Bucureștiului, Poliția Capitalei-București, respectiv, Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului-Națiunile Unite).Conjectura lui MatellyDin pacate, analiza socio-politica  a lui Jean-Hugues Matelly, Locotenent-Colonel in cadrul Jandarmeriei Nationale franceze si Cercetator Stiintific la CNRS (Centrul National de Cercetare Stiintifica), privind „fuziunea la rece" a Jandarmeriei Nationale (GN) cu Politia Nationala (PN), chiar si dupa „radierea pe viata" al acestuia din Corpul de Armata al Jandarmeriei Nationale, pentru aceasta, rămâne doar o conjectură, având în vedere faptul ca aceasta era „infirmată" categoric, atât de către Guvernul francez (pe atunci, șeful Guvernului, Francois Fillon I), cât mai ales de catre fostul Presedinte al Republicii franceze, Nicolas Sarkozy (2007-2012), pe atunci Presedinte, care a semnat el însusi acest document pe 25 martie 2010 (nepublicat în JO !), fiind pentru prima oară din întreaga istoria a celei de-a V-a Republici franceze (1958 -) ca o asemenea măsură disciplinară să fie luată de către un Presedinte de stat,  contra unui  jandarm-cercetător. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului legat de aceasta problemattica  de exceptie: „Legi nescrise ale Republicii Franceze. Un pacat fatal al unui fost Presedinte de Stat francez"). Si totusi, s-ar parea, cel putin la prima vedre, ca politicienii francezi (clasa politică franceză), n-au făcut decat sa „valideze", indirect Conjectura lui Matelly, prin intermediul unor organizatii neguvernamentale sau institutii ale statului (ale Administratiei centrale!), care îl sustin direct, prin luarea unor decizii care „converg in norma" (in sens tare!) catre „asimilarea" GN (Jandarmeria Națională) de catre PN (Poliția Națională).

Problema lui Sarko, la urma urmei, era că exprimarea publică militară în Franța este extrem de limitată din punct de vedere juridic, iar Matelly a violat „cu consecvență" această tradiție. Ceea cea ce nu este permis ! Astfel, la ceva nepermis, Sarko a răspuns tot cu ceva „nepermis" : Radierea lui Matelly „pe viață" din corpul GN, printr-un decret prezidențial ! La scară istoriei franceze, ceea ce s-a întâmplat lui Matelly este extrem de rar. Și nu s-a întîmplat niciodată în timpul Republicii a V-a. În timpul cele de a IV –a Republici franceze a avut loc un asemenea eveniment, rămas celebru în istorie și într-un context social-istoric cu totul diferit. Este vorba de Generalul Jacques Pâris de Bollardière (16 decembrie 1907-22 februarie 1986), fost combatant, decorat în repetate rânduri (unul dintre cei mai decorați militari francezi!), în cel de-al Doilea Război Mondial, în Războiul din Indochina, precum și în Războiul din Algeria. Fiul unui ofițer de marina, absolvent al Școlii de Înalte Studii Militare din Saint Cyr (Ecole Spéciale Militaire de Saint Cyr), unde se distinge ca spirit contestator, rebel, este afectat în cel de-al 103 RIA (Regiment de Infanterie al Armatei) din Bastia (Insula Corsica), ca locotenent în 1932. În 1935 se angajează în Legiunea Străină și este numit în Primul Regiment Străîn de Infanterie la Saida (Egipt), care anul următor se instalează la Marrakech (Maroc). În februarie 1940, este avansat la gradul de căpitan și pleacă în Norvegia cu cea de-a 13-a Semi-Brigadă a Legiunii Străine, iar ulterior, în noiembrie participă la luptele din Africa (Gabon și Eritreea). Promovat Șef de Batalion, în septembrie 1941, va comanda Primul Batalion al Legiunii Străine în luptele din Libia (în special la El Alamein). Avansat la gradul de Locotenent-Colonel la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, el preia comanda a două escadroane SAS (Special Air Service 2° și 3°) franceze create în cadrul 1erRPIMa (Primului Regiment de Parașutiști de Infanterie al Marinei), în februarie 1946. Între 1950-1953 comandă trupele aeroportuare în Indochina. Afectat la CHEM (Centrul de Înalte Studii Militare) în octombrie 1953, iar mai târziu la Școala de Război, însărcinat cu comanda a două brigade terestre de luptă, pleacă în Algeria, în iulie 1956 și este avansat la gradul de General de Brigadă, fiind atunci cel mai tânăr general al armatei frnceze! Și totuși, pentru că se pronunță public contra torturii în Războiul din Algeria, este condamnat la 60 de zile de arest, pe 15 aprilie 1957, într-o fortăreața de la Courneuve (Regiunea urbană pariziană), tot prin decret prezidențial. Ulterior a fost reabilitat. Consiliul metropolei pariziene (Grand Paris), inaugurează piața „General Jacques Pâris de Bolardière" (intersecția dintre Bulevardele Suffren-sectorul VII și Motte Picquet -sectorul XV) pe 29 noiembrie 2007, la Paris, cu numai trei ani și jumătate, înainte de radierea lui Matelly. O stradă la Rezé (Loire Atlantique), a fost boteazată, tot, u= cu numele lui, pe 30 ianuarie 2009 și în Comunitatea Urbană Monbéliard (Doubs) podul dintre Audincourt și Valentigney îi poartă numele din 25 iunie 2010, cu puțin timp după „fuziunea la rece" dintre celor două mari insituții de securitate ale Statului: Poliția și Jandarmeria Națională. În ceea ce îl privește pe Jean-Hugues Matelly, jandarmul-cercetător, înainte de a fi „radiat pe viață" din Corpul GN, totuși, Sarko l-a somat indirect (adică nu l-a luat prin surprindere!), în iulie 2009 (pe atunci Șef de Escadron), trimițându-l în fața CEM (Consiliul de Anchetă Militară) pentru publicarea lucrării sale critice (semnat și de către alți colegi ai lui Matelly de la CNRS) : „Foc la Jandarmeria Națională", în care acesta se pronunță contra deciziei lui Sarko de a transfera GN sub tutela Ministerului de Interne, în ciuda faptului că el a avut numeroși susținători printre care putem menționa două mari sindicate din ambele branșe în care lucra: SNAD CGT (Sindicatul Național al Agenților Vamali), SNCS FSU (Sindicatul Național al Cercetătorilor Științifici).

Violenta in scoli, o forma moderna de violenta! Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta Conform datelor care ne-a comunicat OND (Observatorul National al Delincventei) in...

Pentru prima oara cand am auzit de „Paco",  legionarul  (Francesco Benitez), era in iarna anului 1998 ( in zilele de 5 si 6 februarie)  la Centrul de Arest (preventiv) Aiton (Alpii franco-elvetieni), in timpul pauzei unui curs de matematici superioare pregatitoare pentru obtinerea unei diplome de invatamant superior de scurta durata (pe atunci DEUG-Diploma de Studii Universitare Generale, nivel Bac+2 ani).Erau discutii contradictorii (cel putin aparent),  purtate  dintre un alt legionar "Yoko"  (Jozef Michalek),  incarcerat preventiv (in detentie provizorie) intr-un dosar de crima pasionala, in calitate de comanditar si un  "fioros" corsican nationalist G. B. (numele caruia nu pot dezvalui), aflat tot in detentie provizorie si cercetat in 5 dosare penale de bracaje (jaf armat) de furgoane blindate. Acesta din urma i-ar fi reprosat  legionarului Yoko (in repetate randuri), ca n-ar fi procedat "corect" si ca ar fi trebuit sa faca apel la serviciile lui Paco, pentru ca adevarul sa nu fi fost descoperit niciodata.Cu alte cuvinte, Paco ar fi putut rezolva "problama" lui sentimentala, fara niciun fel de urmari sau consecinte.Din pacate insa, mediul carceral, desi este un mediu fascinant, in care majoritatea detinutilor si, in special cei condamnati la pedepse lungi de inchisoare isi (re)gasec vocatia, este si un mediu pervers care geme de tot felul de pericole, care iti pun viata in pericol, daca esti prea curios si pui intrebari care nu tin de natura cursului pe care il predai !Este si motivul pentru care, pe atunci, nu mi-am permis sa-mi pun niciun fel de intrebari si nici altora, cu toate ca istoria amoroasa a lui Yoko, cu finalul sau dramatic, a devenit celebra intre timp si mijloacele mas-media nu incetau sa o faca cunoscuta lumii pe acesta.In acest context, cel putin la inceput, parea ca o relatie de incredere s-ar fi instaurat intre mine, Michalek si G. B., ceea ce m-a ajutat si deterimant sa fac eforturi (cat se poate de discret) pentru a intelege (neoficial), in cadrul unori cursuri de matematici superioare, psihosociologia unei crime diabolice, pasionale (pregatite minutios, cu diferite moduri operatoare) respectiv, comiterea unori jafuri armate bine organizate (cu arme de razboi, probabil pentru sponsorizarea atentatelor teroriste ale separatistilor din Corsica) in care cei din jur, aflati la locul evenimentelor, intamplator, erau intr-o stare de gratie !

https://www.youtube.com/watch?v=2wRfbw2lsSU După experienţa mea de 10 ani în domeniul dezvoltării personale şi profesionale (incluzând clienţi, formări, publicistică şi comunităţi non-formale de învăţare), la nivel de...

Ironia sortii face ca daca ″Macelaru l din Sarthe ″, Dany Leprince, care traia pe o plantatie agricola inconjurata de paduri in Departamentul Sarthe...

Unul dintre cele mai (ne)plăcute aspecte ale dispozitivului de „Discrimnare pozitivă” în Franța, este dispariția (constanța) a hiper-politeții (ipocriziei) franceze în Serviciul Public (Învățământ, Sănătate, Administrație, Poliție, Justiție, etc.) pentru că în cadrul acestui dispozitiv, cei recrutați, pe de o parte, nu au beneficiat de o educație „aleasă”, iar pe de altă parte, pentru că înainte de a fi angajați, conform acestuia,  s-au săturat să fie refuzați (respinși) și marginalizați de către societatea civilă cu formula de politețe: „Veuillez agréer Madame, Monsieur, mes salutations dinstinguées”. În contextul social-istoric al mileniului mileniului trei, când majoritatea responsabililor politici ai fostelor țări (puteri) coloniale erau încă convinși de „rolul pozitiv al colonizării”, Jacques Chirac, pe atunci Președinte al Republicii Franceze (1995-2007), a hotărât, în 2006, sub presiunea politică a țărilor din Magreb (în special Algeria, dar și Maroc, respectiv, Tunisia) să renunțe la Alin. 2 al Art.4 din Legea 23 februarie 2005, adică la „rolul pozitiv al prezenței franceze în teritoriile nemetropolitane (neeuropene, colectivitățile teritoriale „Outre Mer”) și în special în cele din nordul Africii (Magreb). Acest „pas istoric” a fost considerat, pe de o parte, atât de către apărătorii drepturilor fundamentale ale omului, francezi, cât, pe de altă parte și de către responsabilii politici din fostele țări „victime” ale colonizării, o condiție „sine qua non”, pentru perpetuarea relațiilor de prietene și colaborare socio-economică, respectiv, politică, dintre popoarele lor și Republica Franceză. Președintele  Jacques Chirac  ia această decizie, în ciuda faptului că acesta este ferm convins că „noi (n.r. francezii) putem fi mândri de istoria noastră......(...) chiar dacă putem recunoaște și zone de umbră în evoluția ei....”, nu la întâmplare, dar în special, după critica dura adusă acestei legi (Legea din 23 februarie 2005), pe 2 iulie 2006, de către Abdelaziz Bouteflika, atunci, Președintele Algeriei (din 27 aprilie 1999). Rolul „pozitiv" al colonizării, din punctul de vedere al țărilor coloniale, ar fi permis „civilizarea", „modernizarea" și „democratizarea" sclavilor din colonii (o imensă majoritate dintre ei de confesiune musulmană!), având ca efect, mobilitatea lor, în general, dar mai ales, migrația lor către țările coloniale „mamă", în particular, nu cu scopul cum cred unii, de a cucerii lumea, dar din contră, pentru îmbunătățirea condițiilor lor de viață, pentru creșterea nivelului lor de trai, mai exact, pentru realizarea lor pe plan material și spiritual, ceea ce în colonii era de neconceput. Din păcate însă, o mare  majoritate dintre ei, nu au reușit să se integreze din punct de vedere socio-cultural și profesional, în special datorită dispozitivelor sociale inadecvate (necorespunzătoare) puse la dispoziția lor, ceea ce a avut că efect orientarea lor către delincvență și criminalitate, însă tot cu același scop: realizarea lor pe plan material și spiritual.Celor care au reușit să se mențînă, cât de cât în limitele normale ale legilor  de conviețuire în cadrul societății civile, dispozitivul de „Discriminare  pozitivă", ca o „prelungire prin continuitate" a „Rolului pozitiv al colonizării", le-a permis accesul în insituțiile publice ale Administrației de Stat (Prefctura, Primărie, Poliție, Jandarmerie, Justiție, Administrația Penitenciarelor, etc.), ceea ce contribuie esențial la scurgerea de informații către organizațiile islamiste extremiste, salafiste, respectiv, teroriste,  iar prin dispozitivul de manipulare,  la radicalizarea islamiștilor încarcerați, de manieră generală, nu neapărat pentru terorism, dar, cel puțin, pentru delicte sau crime de drept comun. Unii dintre ei, într-un eșec total în libertate, în toate planurile vieții sociale, dezorientați și fragili din punct de vedere psihic, ușor manipulabili, ar încerca să se „realizeze" în viață, prin moarte, ca martiri ai lui Allah,  în „Războiul Sfânt"!  „Discrimanare pozitivă" (instaurarea inegalității pentru promovarea egalității!), ca dispozitiv social, creat cu scopul de a lupta contra discriminării rasiale a apărut pentru prima dată în SUA („țara tuturor posibilităților” și a unei mixități sociale ieșite din comun!), având  în vedere statutul special al acesteia de țară deschisă imigrației „selective”, prin tradiție.Primul care ar fi utulizat expresia: „Affirmative action” (Action positive), conform unor documente de arhivă, se pare că ar fi fost John Fitzgerald Kennedy (foarte probabil, unul dintre motivile pentru care ar fi fost și asasinat!), urmat de către Lyndon Baines Johnson, succesorul său.Scopul acesteia, în principiu, ar fi fost ca negri (o minoritate etnică afro-americană, importantă), respectiv, hispanicii (o minoritate etnică hispanoamericana), etc., să fie mai mult „prezenți” în cadrul unori activități lucrative de înalta calificare, de prestigiu, în instituțiile statului, respectiv, ale Administației centrale și locale de Stat, în Universități, în Mass-media, în unitățile Medico-Sanitare, în Politică, etc.). Și într-adevăr, începând cu anii 1970, „Afirmative Action”, începe să se manifeste „masiv” în cadrul diferitelor programe educative, în special în statele mari, cu democrație avansată: California, New York, Illinois, etc., dar nu peste mult timp, acesta  începe să fie controvesat și contestat, astfel încât în 1978 Curtea Supremă de Justie a SUA condamnă cota-urile Facultății de Medicină a Universității California (Los Angeles) prin sentința Bakke. Iar în 1996, un Referendum de Inițiativa Populară, pune capăt dispozitivului  „Affirmative Action” în universitățile publice californiene (Propoziția 209). Mai târziu, în Florida (2000) și ulterior până în 2003, în statele Washington, Michigan și Nebraska, Texas și Mississippi. În 2007, Curtea Supremă de Justiție a SUA, interzice  (cu 5 voturi contra 4) „Affirmative Action” în întregul sistem educativ public american. Și totuși, dispozitivul în SUA, ar fi avut un succes considerabil, pentru că dacă la începutul anilor 60 (în timpul Administrației Kennedy), numai cca 13% dintre afro-american făceau parte din clasa medie, peste trei decenii, la începutul mileniului acesta (când încă în Franța, Alin.2 al Art.4, Legea din 23 februarie 2005 era în vigoare), procentul acestora ar fi crescut la 68%.Însă, din studiile pe care le-am efectuat, reiese că încă și astăzi, în principiu, negrii afro-americani sunt de cca 5 ori mai puțin bogați decât albii și că decalajul dintre ei ar fi crescut considerabil în ultimul secol.În Franța, dispozitivul de „Discriminare Pozitivă”, este introdus prin Legea din 10 iulie 1987, în favoarea persoanelor cu dizabilități, prin care întreprinderile cu peste 20 de salariați vor fi „obligate” să angajeze cel puțîn 6%, salariați cu handicap (în special fizic).Începând cu mileniul trei (anul universitar 2000-2001), acest dispozitiv este „preluat”, cu un oarecare entuziasm și de către Conferință Școlilor Superioare de Înalte Studii (Conférences des Grandes Ecoles-CGE), un sistem de învățământ superior ultra elitist, unic în lume, în care accesul are loc numai în urmă unui concurs de admitere foarte sever (scris, respectiv, oral) și accesibil numai absolvenților de Clase Pregătitoare-Classes Prépas aux Grandes Ecoles (primul ciclu universitar de 2/3 ani de studii universitare post-bac, postliceale, echivalent cu Licență), în care sunt admiși anual numai cca 6-7% (cei mai buni !) dintre cei peste 650.000 de absolvenți de liceu. Acest dispozitiv (foarte controversat de altfel!), la care vor adera și câteva școli de înalte studii foarte prestigioase (Sciences Po, ESSEC, INSA, Prépă-Henri IV, etc.), din câteva sute (de ingineri, economice și de comerț, respectiv, de management, social-politice, etc.) membre ale CGE, va permite unui număr considerabil de absolvenți de liceu, care fără să fi absolvit  „Classe Prepa” (dar numai un simplu învățământ universitar de scurtă durata/primul ciclu universitar, de tip Bac+2 ani: DEUG-Diplomă de Studii Universitare Generale, DUT-Diplomă Universitară de Tehnologie, respectiv, DUST-Diplomă Universitară de Științe și Tehnologie sau BTS-Brevet de Tehnician Superior, etc., în ZEP-Zonele de Educație Prioritare, din cadrul ZUS-Zone Urbane Sensibile ale marilor cartiere defavorizate din regiunile urbane ale metropolelor franceze, dominate de șomaj, trafic de stupefiante,  de insecuritate, de abandonul și eșecul școlar), să poată fi admiși în școli de elită, rezervate, cu prioritate, unei clase de intelectuali, de excepție. (A se vedea pentru detalii și articolul http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.com/2012/11/zus-les-zones-urbaines-sensibles-en.html).În acest caz, vorbim (într-o mai mare sau mai mică măsură), deja, de o „democratizare” a învățământului universitar elitist tradițional francez, prezent de câteva secole în toate domeniile de vârf ale activității social-economice și politice franceze.În sfârșit, începând cu ultimul deceniu, dispozitivul de discriminare pozitivă (în materie de educație, de angajare, de fiscalitate, în materie politică, etc.) este preluat și de către majoritatea instituțiilor publice locale și centrale ale Statului (Primărie, Prefectura, Învățământ, Sănătate, Poliție, Jandarmerie, Justiție, Forțele de Muncă, etc.), care va permite persoanelor, în special, celor de origine musulmană (negrii sau arabii) fără Cazier Judiciar (cu Buletinele B2 și B3 vide), aflate, oarecum, în eșec școlar sau în reinserție socio-profesională să devină funcționari (publici) al Statului.Organele abilitate ale statului în materie de reinserție socio-profesională consideră că dispozitivul ar fi un bun „integrator” social al populației defavorizate (și că acesta ar mari „egalitatea de șanse” pentru cei „oropsiți ai vieții”), având în vedere faptul că accesul acesteia pe piață de competență în sistemul privat, ar fi minim.Deși, în majoritatea cazurilor ei vor integra structurile de jos ale Administrației Publice de categoria E (Fără calificare profesională) și D (cu Diplomă de calificare profesională: BEP, CAP- Brevete și Certificate de Aptitudini Profesionale), unii dintre ei vor reuși și concursul de funcționar categoria C (cu Diplomă de Bacalaureat), respectiv, B (cu Diplomă de  învățământ universitar de scurtă durata: bac+2 ani de studii superioare: BTS, DUT sau Bac+3 ani de studii superioare: Licență) și chiar A (cu Diplomă de învățământ universitar de lungă durata: Master sau chiar și Grande Ecole).În 2007 Lotfi Bel Hadj, Președintele Observatorului Economic al Regiunilor Urbane Metropolitane, afirmă în lucrarea să „Trop Français ou Français de trop"  că dispozitivul ar fi un concept de inspirație rasistă! Și că „un asemenea sistem mărește ura și tensiunile rasiale, motiv pentru care el constituie un punct de ruptură cu istoria noastră”. Acest dispozitiv de „dicriminare pozitivă” va permite angajarea masivă în ministerele de Interne (Poliție), al Armelor (Jandarmerie) și al Justiție (gardieni de închisori) a minorităților de confesiune musulmană (negrii și arabi) care vor avea un rol important (direct sau indirect, prin acțiunile lor) în promovarea proselitismului islamist extremist, al radicalizării și al jihadului în mediul carceral. .

Numarul impresionant de “litigii“  (intr-o permanenta crestere, ca un efect secundar al democratiei !) in care au fost implicate in ultimii ani (inclusiv, astazi !)...

Condamnat la RCV (Recluziune Criminala pe Viata-inchisoare pe viata) in iunie 2006 pentru asasinarea a cinci membri al familiei Flactif in aprilie 2003, David Hotyat, principalul inculpat in dosar,...

Dupa „depozitarea” si explozia, pe 6 decembrie 2007 al misteriosului pachet, in holul unui cabinet parizian de avocati aflat in spatele bisericii Saint Augustin (sectorul 8) la...

Thomas CSINTA, research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/thomas-csinta-research-professor-of-mathematical-modeling-and-applied-mathematics-in-social-sciences-and-criminal-investigative-journalist-press-attached-organization-for-the-defense-of-human-right/ Bibliografie https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/carte-de-investigatii-jurnalistice-din-actualitatea-internationala-thomas-csinta/ Lucrări sub egida...

FEB 18 2014 Misteriosul pachet de pe Bulevardul Malesherbes Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta Inaintea alegerilor prezidentiale din 2012, Sarko (Nicolas Sarkozy), fostul si cel...

In memoriam Carmen Csinta (1954 – 2013). Kavala, calvarul vieții mele! Moartea unui înger, urmat de un proces fără sfârșit. Stewardesa Carmen Csinta, martoră la evenimentele din 11 septembrie 2001 la New York!

„Dragă domnule Profesor Csinta! Sunt mama unei copile de 19 ani. Trăim în România. Acum suntem în Franța. Povestea noastră începe cam așa: la jumătatea lunii ianuarie am aflat de la adorata noastră fiică, pe care o considerăm un copil nevinovat, că este însărcinată în 7 luni, tatăl copilului este necunoscut, întrucât, pe acesta l-a cunoscut la o petrecere, primul bărbat din viață ei. Nu a conștientizat sarcina decât atunci când a fost prea târziu. Eu oarbă de mine, n-am văzut nimic. Aici n-aș fi făcut decât să o expun la umilințe, la întrebări pline de cruzime, la lapidarea ei publică. Și nu merita asta pentru că o iubesc mai mult decât viața mea. Prin urmare, așa cum bine știu că o armata de îngeri are grijă de fiecare om în parte am căzut miraculos pe articolul scris de dvs, despre Nașterea sub X (*). În disperare de cauză am început să caut pe internet informații despre un spital în Franța unde puteam să ajung cu ea să nască. Și aveți cuvântul meu de onoare, că o întreagă familie din România va fi recunoscătoare toată viață pentru acele rânduri scrise, acel articol deosebit care m-a învățat totul cum să fac și ce să fac! De acolo, de la articolul dvs a plecat ideea mea de a construi viitorul copilei mele cu copil ei. Atât ne-a dus pe noi capul în acele momente de cruntă suferință și de negare a realității pe care o trăiam. Un adevărat coșmar. Am ajuns cu copila în Franța, unde ea a născut sub x, iar imediat după naștere le sage-femme a întrebat-o dacă dorește să vadă copilul, o fetiță superbă! Ea a spus că da și de aici a început nebunia. A doua zi când eram în rezervă, ei au apărut în cameră cu două asistente, împreună cu fetița. Am înțepenit de furie pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă. I-au pus fetița în brațe au spus că este „très jolie" și au plecat. Domnule Csinta eu am citit nopți întregi pe internet articolele dvs, cu adevărat deosebite, ieșite din comun, dar în special cele legate de infanticide macabre, abandonul de copii, și despre cea ce înseamnă nașterea aceasta sub sub anonimat, în Franța. Ce am trăit eu acolo însă la spital m-a blocat efectiv. În fine, în aceeași zi, a venit o doamna de la CNAOP (n.r. Consilul Național de Acces la datele Personale de Origine) care, cu multă înțelegere i-a explicat, completând formularele pentru abandonul fetiței că dacă dorește poate să păstreze copilul, pentru că statul francez o va ajuta și va primi ajutoare financiare, etc. Pentru a întări cele spuse i-a lăsat și o broșură cu tot ce întreprind autoritățile franceze în sensul asta. După care…Buuuun. S-au semnat hârtiile și i s-a spus fiicei mele că-i aduc fetița pentru ultima oară să-și ia la revedere de la ea! S-a întâmplat și asta după care s-a produs declicul emoțional de o intensitate înspăimântătoare. Dorea să-și crească fetița pentru că statul francez o va ajuta. Am înțeles că asta era singura soluție pentru sănătatea ei psihică și m-am lăsat dusă de val ca o frunză moartă. Două zile a durat până s-a lovit de crunta realitate! Au sosit în rezerva ei două doamne de la asistența socială din spital care mi-au spus să mă duc urgent cu fiica mea la primărie pentru a-și recunoaște fetița. Am făcut-o și pe asta, ne-am întors la spital, după o oră au revenit și m-au întrebat când ne întoarcem în România pentru că fiica mea aici în Franța nu poate beneficia de nici un ajutor pentru că singurul ei drept aici, implicit al tuturor românilor este de a circula liber! Stupoare! Urlete, țipete că au mințit-o, că nu poate crește acest copil doar cu iubire, sentimente de vinovăție, urlete în gură mare, groaznic. A doua zi a luat hotărârea de a da spre adopție copilul! S-a stabilit întâlnirea cu doamna de la direcția de solidaritate parcă! Procedura a durat 30 minute și astfel s-a sfârșit totul. Mi-au spus că asta a fost tot și că va trebui să așteptăm 60 zile pentru că acesta este termenul în care fiica mea poate reveni asupra deciziei dar mă întreb dacă nu cumva altul este adevărul. Poate ar trebui să mă întorc cu ea peste 60 zile în față vreunui tribunal? V-am scris toate aceste lucruri pentru că am simțit în aceste două luni de stat în Franța profunde umilințe, care m-au durut cumplit. Suntem priviți cu interes până când se află că suntem români, după care se schimbă brusc foaia! Iubesc Franța cu tot sufletul meu pentru că mi-a dat posibilitatea să aleg între umilință publică românească foarte dureroasă și umilință anonimă franceză. Să va dea Dumnezeu sănătate și să fiți sigur că vă vom purta toată viața în sufletele noastre pentru că a-ți avut inspirația să scrieți acel articol extraordinar, superb. O mamă care a fost disperată, umilită dar acum mai aproape de adevăr- care o fi acela?" (C.D)

1. Legislația europeană a Sindicatelor de Poliție Prezenta LESP (Legislatie Europeana a Sindicatelor de Politie) a fost elaborata (conceputa) la cel de-al doilea Congres al...

ASTRA ASIGURARI: Prabusirea unui “Imperiu”, datorita incompetentei salariatilor, respectiv, al coruptiei in banda organizata din institutie Scris de Thomas CSINTA. Posted in Dezvaluiri Nici Patronul Dan-Grigore Adamescu...

Printr-o procedura penala intelegem interventia autoritatilor statului, incepand cu depunerea unei plangeri de catre victima (denuntarea sau constatarea unei infractiuni), pana la luarea de...

Rezumat Monitor OADO https://youtu.be/j-cYYlFbfoA Dupa aproape sapte ani petrecuti de inchisoare intr-un penitenciar de maxima siguranta pentru o crima de sange pe care Marc...

ASTRA ASIGURARI: Incompetenta, Coruptie, Complicitate la inselaciune in banda organizata, Asociere de raufacatori si Favorizarea infractorului! https://www.youtube.com/watch?v=52xztyJ4eVo https://www.wall-street.ro/tag/dan-adamescu.html#gref Scris de Thomas CSINTA. Posted in Dezvaluiri https://www.economica.net/dosarul-falimentarii-astra-asigurari-fosta-sefa-a-csa-condamnata-la-3-ani-si-6-luni-inchisoare-cu-executare_170819.html Domnule Presedinte, Autor a catorva...

Pana la arestarea membrilor sai, in urma cu un sfert de veac (25 de ani), „Action Directe”, o organizatie anarhista de extrema stanga (foarte controversata!)...

Résumé. Monsieur le Président de la République, Votre grand prédécesseur socialiste, Monsieur François Mitterrand, „Le dernier des Mohicans” dans son Discours „dit de Cancún”” (Mexique), le 20 octobre 1981 disait: „Salut aux humiliés, aux émigrés, aux exilés sur leur propre terre qui veulent vivre et vivre libres. Salut à celles et à ceux qu'on bâillonne, qu'on persécute ou, qu'on torture, qui veulent vivre et vivre libres. Salut aux séquestrés, aux disparus et aux assassinés qui voulaient seulement vivre et vivre libres. Salut aux prêtres brutalisés, aux syndicalistes emprisonnés, aux chômeurs qui vendent leur sang pour survivre, aux indiens pourchassés dans leur forêt, aux travailleurs sans droit, aux paysans sans terre, aux résistants sans arme qui veulent vivre et vivre libres. À tous, la France dit : Courage, la liberté vaincra. Et si elle le dit depuis la capitale du Mexique, c'est qu'ici ces mots possèdent tout leur sens”. Mais avant, le 16 mars 1981, en pleine campagne électorale pour les élections présidentielles, quand 66 % des Français étaient pour le maintien de la peine de mort, le futur Président déclare clairement qu'il est contre la peine de mort et le 25 mai il gracie Philippe Maurice, „jugé irrécupérable” par la justice française. Grâce à l’arrivée de la gauche au pouvoir, sa peine de mort est commuée en réclusion criminelle à perpétuité.Le dernier condamné à mort de l’Histoire de la France en 1980 (dont la grâce ne fut pas automatique), gracié six mois plus tard par François Mitterrand, tout nouveau président de la République, aujourd'hui en liberté conditionnelle depuis le 8 mars 2000, il est aujourd’hui enseignant-chercheur, un grand historien médiéviste. Grâce à sa persévérance constante, il et devenu l'un des spécialistes les plus „pointus” sur le Moyen Âge et il est également le symbole de l'abolition de la peine de mort en France. La preuve d’une réinsertion socio – professionnelle, d’exception, hors du commun, sans faille. La preuve d’un bien-fondé de sagesse. Par conséquent, Monsieur le Président François Mitterrand ne s’est pas trompé!Bientôt, vous serez, élu Président de la République (les sondages vous sont très favorables !).Votre parcours professionnel „hors normes” (diplômes de HEC, Sciences PO, ENA - promotion Voltaire, sortie 7e, disons que c’est le retour de „grandes - écoliers” à la Présidence de la Ve République!), vous permet certainement d’être digne de votre prédécesseur socialiste, mai à ce titre, je vous demande d'avoir la bienveillance de faire une promesse „hors normes”, également, aux français.Une promesse, d’abord en qualité de candidat à la Présidence de la République Française (comme votre prédécesseur !) et puis en celle de Magistrat de France,  que vous êtes.Cette promesse concerne l’Affaire Criminelle Leprince !Comme vous le savez bien, dans cette affaire il y a de nombreuses zones d’ombre, de nombreuses contradictions et une absence totale de preuves réelles contre Dany Leprince, qui purge une peine de prison à perpétuité avec une période de sûreté de 22 ans.Un Comité de soutien, dirigé par Corinne Justice avec Renée Leprince (la mère de Dany, suicidée en 2007, puisqu’elle nu supporté plus l’injustice!), puis avec Béatrice Leprince (épousée par Dany en prison, en 2008) et l’association Action-Justice de Roland Agret, un autre innocent condamné à tort et incarcéré suite à une erreur judiciaire (ultérieurement, acquitté et réhabilité par la Justice française), ont mené des actions de sensibilisation de l’opinion publique, via les journaux et la télévision, contre l’injustice dans l’Affaire Leprince.Ce Comité de soutien est créé pour tenter d’obtenir la révision du procès de Dany Leprince.Les parents Leprince engagent le détective Roger-Marc Moreau, à cette époque le directeur d'enquête de l’association Action-Justice, présidée par Roland Agret, qui vont se mobiliser à leurs côtés et mettre en place de nouvelles investigations.Ils recueillent un certain nombre d'informations, fortement favorables à l’innocence de Dany Leprince.En janvier 2008, Roland Agret et Nicolas Poincaré publient un livre: „Condamné à tort. L’affaire Leprince”.Un rapport sur la contre-enquête est déposé à la CRCP (Commission de Révision des Condamnations Pénales), pour appuyer une demande de révision du procès, le 5 octobre 2005.Le 20 mars 2006, une décision de la Commission admet que des éléments introduisent un doute sérieux quant à la culpabilité de Dany Leprince, et un complément d’enquête est demandé contre l’avis du Parquet, le 5 avril.Malheureusement, les scellés en garde au greffe du Mans ont été détruits en 2001.Ils mentionnaient notamment le bouton violet retrouvé près du corps de la petite Sandra assassinée, l’une des petites filles de Brigitte et Christian Leprince.Comme on est également sans trace du couteau de boucher portant l’inscription „Leprince” retrouvé tout à fait par hasard, par des employés d’une entreprise de BTP (dans la proximité des Résidences Leprince) et disparu depuis, on a donc détruit ou égaré au moins deux objets qui auraient pu constituer des pièces à conviction.En 2008, deux scellés sont toutefois retrouvés au CHU de Nantes, où ils avaient été envoyés pour analyse: il s’agit du couteau cassé ensanglanté retrouvé dans la maison du drame, et des cheveux retrouvés dans la main d’une des fillettes.L’empreinte ADN retrouvée sur ce couteau n’appartient pas à Dany Leprince.Quant aux cheveux, qu’on ne pouvait exploiter à l’époque car ils n’avaient plus leurs bulbes, ils seraient désormais exploitables, les techniques ayant évolué depuis 1994.En 2008 également, de nouvelles expertises ont montré que les ADN mêlés retrouvés sur un couteau à manche jaune, retrouvé chez Martine Leprince, seraient compatibles avec le sien et celui de l’une des petites filles assassinées.Le 1er juillet 2010, la Commission de Révision de la Cour de Cassation saisit la Cour de Révision, ce qui laisse augurer une éventuelle annulation de sa condamnation.Elle ordonne également une suspension de peine alors que la décision d'annulation de la condamnation n'a pas été prise, ce qui est rarissime en termes de justice.Dany Leprince sera libéré de la Maison Centrale de Poissy, où il était détenu, le jeudi 8 juillet 2010, après la suspension de sa peine par la CRCP (Commission de Révision des Condamnations Pénales).Le 14 mars 2011, l’Avocat général de la Cour de Cassation, siégeant en sa qualité de Cour de Révision, a demandé la tenue d'un nouveau procès.Dans l'histoire du droit français, c'est la 9e fois qu'une telle procédure de révision aboutit.La décision a été mise en délibéré jusqu'au 6 avril 2011.Après le rejet de sa requête par la Cour de Révision le 6 avril 2011, Dany Leprince est retourné en prison.Incarcéré de nouveau à la Maison Centrale de Melun sous le Numéro d’écrou: 8536, bien qu'il clame toujours son innocence, le deuxième jugement qui était prévu n'aura finalement pas lieu.Le livre du Journaliste bien connu, Franck Johannès (”Le Monde„) paru cette année: „Le couteau jaune” (http://livre.fnac.com/a3470238/Franck-Johannes-Le-couteau-jaune-l-a...; http://www.lexpress.fr/culture/livre/le-couteau-jaune-l-affaire-dan...), met encore une fois en évidence, sérieusement et rigoureusement, la non culpabilité de Dany Leprince, voire, même sa mise hors de cause, dans l’affaire.Les preuves matérielles, réelles, sont inexistantes.Aucune trace d’ADN appartenant à Dany Leprince, ni de sang sur ses vêtements.Pourtant, les victimes se sont débattues dans des conditions épouvantables.Et, conformément à la loi, quoi qu’il en soit, le doute doit être bénéfique à l’inculpé, c’est à dire, à Dany Leprince.Moi, personnellement, je connais dans les moindres détails le dossier (j’ai beaucoup écrit sur cette affaire dans la presse roumaine et j’ai même fait, mes propres investigations!), par conséquent, et je suis persuadé que Dany Leprince est innocent.Alors que le vrai criminel court toujours.Je pense également que cet homme incarcéré depuis 1994, a également purgé plus de 2/3 de sa peine et qu’il survit grâce à l’amour de sa femme médecin, Madame Béatrice Leprince et au groupe de soutien de Dany, étant tous persuadés (comme d’ailleurs toute la société civile), de son innocence.Je rappelle qu’à l’époque du jugement de Dany Leprince, la Cour d’Assises d’Appel n’existait pas, par conséquent il n’a pas eu la chance d’avoir un jugement équitable, reglementé par le DPE (Droit Pénal Européen)  devant la  CEDH (La Cour Européenne de Droit de l’Homme). Il s'agit d'une juridiction créée par la Loi du 15 juin 2000 sur la présomption d’innocence, de Madame Elisabeth Guigou (en vigeur depuis le 1er  janvier 2001), compétente pour statuer sur les appels formés contre les arrêts rendus par la Cour d’Assisses statuant en première instance.Son rôle est de rejuger entièrement chaque affaire sur le fond, c'est-à-dire qu'elle n'a pas à tenir compte du jugement rendu en premier ressort pour rendre son verdict.La grâce demandée en 2008, par les défenseurs de Dany Leprince, a été refusée le 5 octobre 2011 par le Président de la République Nicolas Sarkozy.Certainement, il avait ses raisons, comme d’ailleurs Monsieur le Président Valery Giscard d’Estaing, Membre de l’Académie Française, qui a refusé la grâce de Christian Ranucci le 26 juillet 1976, et qu’il ne l’a jamais regretté, malgré le „Le Pull-over rouge”, de Gilles Perrault, paru ultérieurement, en 1978.Il est vrai que pour meurtre d’enfant à cette époque-là, dans la Ve République, la justice était impitoyable et la peine capitale était requise systématiquement (Jean-Laurent Olivier, 11 mars 1969, Amiens ; Ali Ben Yanes, 12 mai 1973, Marseille; Christian Ranucci 28 juillet 1976, Marseille; Jérôme Carrein, 23 juin 1977, Douai; même dans l’affaire Dils, une grave erreur judiciaire, reconnue par la justice le 24 avril 2002, presque 16 ans après les faits, le 6 mai 1994, Patrick Dils n’est pas gracié par François Mitterrand. Par contre, il écrit à la famille des victimes, les assurant qu'il n'accorderait jamais sa grâce à un meurtrier d'enfants)Par conséquent, sans preuve matérielle réelles, je pense que l’Affaire Leprince mérite un réexamen approfondi, c'est pourquoi je fais appel à votre générosité, à votre sens de la justice et je vous demande de faire la promesse (digne de celle de François Mitterrand, l’un des plus remarquables figures de l’Histoire de la France et notamment de la Ve République, dont vous étiez très proche !), qu’attendent certainement, les français, aussi: ”Si je suis élu Président de la République Française, je vais gracier Dany Leprince, et je ferai en sorte que dans l’Affaire Leprince, justice soit rendue”.Bref, comptant sur votre bienveillance et le sens de la justice qui vous est cher, je vous prie d’agréer, Monsieur, l'expression de ma plus haute considération.Vive la République, vive la France !

Votat pe 15 noiembrie 1999 de către guvernul Lionel Jospin (n.1937, om politic francez, membru al Partidului Socialist. A fost prim-ministrul Franței din 2...

Prin reducere la absurd, la fiecare „tranziție de fază” de la un an la altul, în Franța, în noaptea de Saint Sylvestre, incendiem (de bucurie sau de supărare!) între 1.200 - 1.500 de vehiculle. Dacă acest lucru nu se întâmplă înseamă că suntem nefericiți, ceea ce este contrar ipotezei. Ca urmare, suntem o națiune mare, puternică și fericită și suntem mândri că suntem francezi. Vive la République, vive la France. Rezumat (5% din articol). Cetățean al Romei Antice, fiul preotului Rufin, înmormântat în Cimitirul Sainte Priscille din Via Salaria, Saint Sylvestre, când moare pe 31 decembrie al anului 335, nu și-a imaginat niciun moment rolul important pe care îl va juca începând cu sfârșitul Mileniului II, în reînnoirea perpetuală al Parcului Auto francez, în detrimentul Companiilor de Asigurări (și în beneficiul Dealerilor !), care nu rareori se consideră depășite de eveniment ! Copil model, mama lui, Justa, încredințează educația lui, Preotului Cyrinus. Curajos, Sylvestre va găzdui un creștin Timothée din Antioche, care după mai multe convertiri (la diferite religii), a fost condamnat la morte ași executat (decapitat) din ordinul Prefectlui orașului, Tarquinuius. Sylvestere recuperează corpul (cadvrul) martirului și împreună cu Papa Miltiade îl vor îngropa (creștinește) nu departe de mormântul lui Saint Paul. Atunci, Prefectul Tarquinius îl arestează pe Sylvestre și îl incarcereaza (pe viață), el fiind însă eliberat după spanzurarea acestuia. Ales al 33-lea Papa, că succesor al lui Miltiade, Sylvestre va ocupă sfântul scaun între 314-335, în timpul domniei lui Constatin Le Grand (306-337), când creștinismul a fost recunoscut ca religie al Imperiului român, cu convertirea Împăratului Constantin Le Grand, care construiește și edificiile Basilica „Sainte Croix″ la Ierusalim, „Saint Laurent″ și „Saint Jean″ de Latran, respectiv, Saint Paul hors les Murs, la Roma. Astfel, sărbătoarea Anului Nou, își găsește originea să în Roma antică, a lui „Saint Sylvestre". Începând cu seară de 31 decembrie a fiecărui an, Romanii organizeau o petrcere cu mese îmbelșugate (mâncare și băutură la discreție !) în așteptarea noului an, pe 1 ianuarie. Conform tradiției, care s-a păstrat pe toată perioada colonizării române, cu cât numărul de platouri servite în timpul nopții era mai mare, cu atât anul care urmă să vină era mai prosper și mai abundent. Este foarte probabil că în mentalitatea noastră (a francezilor!), în această ordine de idei, acest „principiu″ român l-am adoptat în felul următor: cu cât numărul de mașini pe care îl incendiem în preajma anului nou (de Saint Sylvestre-Revelion) va fi mai mare, cu atât anul care vine ne va aduce mai multă prosperitate și bună stare materială. În Franța, la fiecare sfârșit de an (și în special în regiunea urbană pariziană), noaptea de Revelion („Saint Sylvestre″) al Calendarului gregorian (calendar solar, după numele Papei Griogore al XIII-lea, utilizat în majoritatea statelor lumii pentru corectarea Calendarului Iulian introdus de către Iulius Cezar în 45 î.Hr.), conceput la sfârșitul secolului XVI de către un Colegiu științific sub direcția lui Christophorus Clavius/1537 – 1612, un matematician și astronom german, aparțînând Ordinului Iezuit), este un adevărat „coșmar" pentru forțele de ordine, atât pentru cele ale PN (Poliția Națională) care își desfășoară activitatea în mediul urban cât și pentru GN (Jandarmeria Națională) care este prezența în ariile metropolitane și periurbane, având în vedere faptul că teritoriul metropolitan francez (Franța continentală, inclusiv Insula Corsica) este urbanizat într-un procent de peste 95% (în sensul că așezările omenești, sunt incluse în aglomerații și regiuni urbane, respectiv, zone metropolitane sau sisteme urbane de mare densitate. Întodeauna, la sfârșitul fiecărui ani, printr-o sinistră „tradiție″, Ministerul de Interne, adresează Prefectilor de Departamente (Județe) și Regiuni o circulară cu o „fișa tehnică", în care solicită forțelor de ordine „o mobilizare cu cea mai mare vigilența″ pentru evitarea pe cât posibil ale tuturor incidentelor de mare amploare (anvergură), care pot fi evitate. Pentru că, în general, Revelionul în Franța este o bună ocazie și pentru cei cărora le place să se „joace″ cu focul și în special să incendieze mașini ! O tradiție à la française″ integrată în cultură și civilizația noastră ! Și indiferent unde în Hexagon! În metropole, în ariile metropolitane, unde există desigur nemulțumiri ale „maselor″, dar chiar și în orașe mai mici unde există mult mai puține pretexte pentru a „pune focul″, pentru a incendia, fără milă, pentru a distruge ″cu simt de răspundere″, tot ceea ce este vulnerabil, lipsit de apărare. Acest obicei (pe care îl putem ridica la rangul de principiu a lui Saint Sylvestre !) în ultimul timp, care din ce în ce mai mult a luat o amploarepe pe teritoriul național, greu de controlat de către forțele de ordine, noi francezii îl interpretăm, într-o formă mai mult sau mai puțîn adecvată (corespunzătoare), că o manifestare „pozitivă″ atunci când vrem să protestăm contra autorităților (locale sau centrale), când vrem neapărat să le atragem atenția cu „ceva″, la „ceva″! Mai exact, când vrem să ieșim în evidență, pur și simplu ! Când vrem c„ lumea să vorbească (să știe !) de noi, de ceea ce suntem capabili să facem atunci când suntem neîndreptățiți sau revoltați în sens camusian (Albert Camus, „Omul revoltat″, 1951, Premiul Nobel pentru literatură în 1957). Când vrem să ne descărcăm nervii „în gol″ pe ceea ce este destructibil dar recuperabil, fără a comite acte criminale grave ! (Omucideri, asasinate, etc., însă nu neapărat și „mici″ tâlhării că spargeri de magazine, furturi din depozite sau locuințe sau chiar unele mai grave că : jafuri armate sau bracaje, etc.)