
- Ce va determinat, d-le Mihai Panaitescu (regizor și manager al Teatrului de Artă din Deva) să urmați o carieră în regie și cum ați descoperit această vocație?
Am fost fascinat de teatru de cand eram copil și organizam la scara blocului o mică scenă și mici inițiative puerile dar încântătoare pentru copilăria mea. Drumul către regie a fost cu sinozități pentru că mama mea s-a opus cu vehemență unei cariere în teatru, probabil din motive obiective (în 1984 locurile la cele două facultăți de teatru erau doar 8 la număr și numărul candidațiilor fiind de ordinul sutelor). În acest context în semn de revoltă deși mă pregătisem pentru teatru, m-am înscris la concursul de admitere la Institutul de marină (Academia Navală) „Mircea cel Bătrân” în care accesul nu era deloc ușor, la cea vreme fiind 1.000 de candidați pentru 100 de locuri (dar am am intrat al 11-lea). Am finalizat această facultate în anul 1988 după care am navigat pe toate continentele. Revoluția română m-a prins în Egipt unde am luat decizia să demisionez. După câțiva ani de pregătire am revenit la dragostea dintâi și am urmat cursurile Universității de Teatru din Târgu Mureș, secția regie, urmată de un masterat și un doctorat cu tema „Dominanta erotică sub spectrul morții în tragedia greacă”.
- Care a fost primul spectacol regizat de dvs și ce provocări ați întâmpinat la începutul carierei?
Primul spectacol regizat de mine a fost „Sicilianul”, de Jean-Baptiste Poquelin, (Molière), spectacol de teatru clasic stradal cu scenografie volatilă și foarte apropiat de maniera franceză a evului mediu târziu. Ca orice început producția mea a fost privită cu neîncredere, dar participarea ei la Festivalul Medieval de la Sighișoara a confirmat succesul la public și așa a apărut prima cronică pozitivă in revista „Teatru Azi”.
- Cum ați evoluat ca regizor de-a lungul anilor? Există un spectacol care va marcat parcursul artistic?
Evoluția mea ca regizor nu are nimic spectaculos, stilurile și ideile aplicate primelor spectacole se regăsesc și în ziua de azi. Spectacolele care m-au marcat cel mai mult au fost Oscar și tanti Roz, de Eric Emmanuel Schmitt și Micul Prinț, de Antoine de Saint Exupery.
- Ați avut vreun mentor sau o persoană care va influențat decisiv cariera?
Nu am avut nici un mentor, mă bazez numai pe instinctul meu și pe analiza lumii înconjurătoare. O aprteciez foarte mult pe Pina Bausch.
- Cum ați descrie stilul dvs regizoral? Există anumite influențe sau surse de inspirație care vă modelează munca?
Stilul meu regizoral este bazat pe adevăr, și emoție scenică, folosind de foarte puține ori elemente adiționale (proiecții, fum de scenă, sau alte cârje regizorale). Un alt aspect important este faptul că pun actorul pe primul loc și îi accept partea sa de creație cu un minim de cenzură. Consider că până la urmă un spectacol de teatru reprezintă o muncă colectivă coordonată de un regizor. Eu lucrez cu actorii intr-o atmosfera degajată și de foarte multe ori se leagă prietenii pe viață.
- Există vreun regizor sau artist cu care v-ați simțit în mod special conectat?
Da, el se numește Kenneth Branagh.
- Care sunt câteva dintre spectacolele dvs preferate pe care l-ați regizat și de ce?
Toate spectacolele regizate de mine sunt o parte din viața mea, le consider ca și copiii mei și nu pot face ierarhii.
- Puteți împărtăși câteva amintiri sau momente memorabile din timpul repetițiilor sau reprezentațiilor acestor spectacole?
Cel mai memorabil moment a fost după premiera spectacolului „Micul Prinț”, realizat exclusiv cu copii cu autism (copii cu nevoi speciale) unde publicul nu a părăsit sala 30 de minute după terminarea spectacolului. A fost un moment de maximă emoție.
- Ați lucrat vreodată la proiecte interdisciplinare care să îmbine teatrul cu alte forme de artă, cum ar fi muzica, dansul sau artele vizuale? Dacă da, cum a fost această experiență?
Da, am realizat proiecte interdisciplinare, la Viena împreună cu conceptografa Cristiana Cott Negoescu. Spectacolul este un melanj de dans contemporan, body-painting, teatru și muzică live, „Types of Synestezia”- spectacol nonverbal.
- Există vreun spectacol în care ați experimentat tehnici regizorale noi sau inovatoare? Cum a fost primit de către public și critici?
Da, am realizat spectacolul „Macbeth”, de W. Shakespeare în pădurea limitrofă orașului Tg.Mureș, noaptea fără nici un suport tehnic (sunet, lumini etc.) doar torțe și muzică live precum și elemente din natură. Spectacolul a fost lucrarea mea de licență, spectacol pe care l-am reluat și la Castelul Corvinilor.
- Cum ați ajuns să colaborati cu Teatrul de Artă Deva și ce va atras la acest teatru?
Teatrul de Artă Deva a fost timp de 22 de ani în renovare deși este un monument isoric cu o vechime de 113 ani. Am simțit o energie specială aici, motiv pentru care activez aici de 20 de ani.
- Ce proiecte considerați că au avut un impact deosebit asupra comunității locale și asupra scenei teatrale din Deva
Am coordonat două proiecte artistice de amploare „Hunedoara lirică”, Festival Internațional de Operă și muzică clasică și „Deva Performing Arts”, Festival Internațional de Artele Spectacolului. Audiența a fost de ordinul miilor de persoane având loc și indoor și outdoor.
- Care sunt principalele provocări pe care l- ați întâmpinat la Teatrul de Artă Deva și cum le-ați depășit?
Cele mai mari provocări au fost și rămân subfinanțarea teatrului și lupta cu „protsul gust” generalizat în ultimul timp (manelizarea spațiului teatral).
- Care sunt realizările de care sunteti cel mai mândru în cadrul acestui teatru?
Realizarea cea mai mare este crearea unui colectiv foarte valoros, unit, care vibrează alături de mine în toate demersurile artistice și nu numai.
- Ce proiecte exista în plan pentru viitorul apropiat? Există vreo piesă pe care doriti de mult timp să o regizați?
În această stagiune promovăm dramaturgia contemporană atât românească cât și internațională. Autori precum Ștefan Caraman, Laurențiu Lungu (debutant), Aldo Nicolaj, Matei Vișniec, Eugen Pădureanu. Îmi doresc foarte mult să regizez „Neguțătorul din Veneția” de W. Shakespeare.
- Aveti intenția de a explora și alte genuri teatrale sau media, cum ar fi filmul sau televiziunea?
Nu, teatrul îmi ocupă tot timpul deși mă simt atras de film. Sunt și artist plastic, membru UAP si mă ocup și de arta digitală (am avut mai multe expozitii în Romania si în afara ei).
- Cum vedeti viitorul teatrului în contextul actual, marcat de schimbări tehnologice și sociale?
Teatrul este arta emoțiilor revelate spontan în dialogul cu publicul. Spectacolul de teatru are un scop catartic de purificare a sufletului prin faptul că oferă acces la emoții artistice diferite, generate în mare parte de râs sau de plâns. Teatrul oferă prilejul de a empatiza cu suferințele personajelor, de a le înțelege drama. Teatrul oferă un prilej de reflecție, de meditație asupra problemelor existențiale. Într-un secol grăbit, egoist, ipocrit, societatea s-a degradat din punct de vedere moral, direct proporțional cu dezvoltarea tehnico-științifică. Societatea a progresat pe plan intelectual, sacrificând moralitatea și provocând noi relații interumane, în care valorile spirituale au o altă semnificație În contextul actual viitorul teatrului îl văd destul de sumbru. Apariția pe bandă rulantă de sub-produse teatrale modifică gustul publicului iar sintagma „publicul cere” este cea mai penibilă scuză pe care o folosesc directorii sau producătorii de teatru. Acest lucru în timp va transforma teatrul înto artă irelevantă cu un public din ce in ce mai puțin numeros. Sunt adeptul primatului ofertei în fața cererii. Teatrul cu acea transfuzie de umanitate de la scenă către spectatori a fost, este și va fi o artă vie, un călător prin timp și spațiu și o definiție universală a noastră a Oamenilor.
- Ce sfaturi aveti pentru tinerii regizori care doresc să-și construiască o carieră în teatru?
Greu de dat rețete sau sfaturi! Militez pentru depolitizarea spațiului cultural și ascendența meritocrației.
Ovidiu Cristian Dinică (n. 1963) este absolvent al Facultății de Studii Economice din Craiova (1987). A debutat în 1977 în revista „Cutezătorii”, sub girul lui Ovidiu Zotta; în 1983 în volumul „Andra”, Mihai Stoian i-a publicat prima poezie. Volume de autor: „Roșu Alternativ”, 2012; „Amintirile toamnei”, 2014; „Vitrina cu Vise”, 2018; „Nevoia de a fi Blând”, 2019. Alte apariții editoriale: Antologia Societății Culturale Anton Pann, Antologia Asociației Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice, Galați, Antologia Editurii Singur, Antologia Poeților Vâlceni, Cultura Vâlceană, Povestea Vorbei, Nomen Artis, Boema, Oglinda Literară, Semnal, Negru pe Alb, Cronos, Convorbiri Literare, România Literară, Rotonda Valaha, Sintagme Literare, Cervantes, Oltart, Luceafărul din Vale, Povestea Vorbei, Taifas Literar. Este prezent online în publicația electronică „Ecreator”, a poetului Ovidiu Roșianu, dar și pe „Cronopedia”, „Negru pe Alb”, „Însemne Culturale”, „Noduri și Semene”, „Agonia” și „Poeții Noștri”. Este membru al „Ligii Scriitorilor din România” și al Societății Culturale „Anton Pann”. Din 2019 a devenit membru UZPR. De asemenea, este cofondator al ziarului Clipa Literară, al Revistei Mirajul Oltului și al cenaclului cu același nume.
Notă. Articolele autorului Cristian Ovidiu Dinică în Jurnalul Bucureștiului
Articole asociale
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…