
În inima Țării Loviștei, aproape de matca Oltului, înconjurat de munţi înţesaţi de verde intens, se află satul Greblești, parte a comunei Câineni. Am poposit la început de august în mijlocul unei comunităţii de oameni destoinici, calzi și foarte mândri de tradiţiile lor. De trei ani, soţii Carmen și Liviu Hopârtean–inimoşi oameni de cultură, jurnalişti de seamă, consecvenţi promotori ai valorilor româneşti în Europa și ai interferenţelor dintre România și Belgia–celebrează spiritul grebleștean printr-un eveniment cultural original, de mare ţinută și emoţie renăscută: „Acasă–parcurs artistic în casele deschise din Greblești”.


„Păstrătorul unui patrimoniu arhitectural extraordinar, satul românesc este oglinda istoriei noastre și a genialităţii constructorilor ţărani, este calea spre o viaţă mai bună, mai sănătoasă, mai respectuoasă faţă de natură, faţă de trecut și viitor” –spunea Carmen Drăghici Hopârtean, sufletul acestui proiect generos, ea însăşi trăgându-şi rădăcinile din neamul grebleștenilor.


În 2025, la a treia ediţie, tema principală ne-a adus în atenţie patrimoniul rural antropic. S-a vorbit aplicat, argumentat despre autenticitatea construcţiilor din Țara Loviștei și din alte zone româneşti, dar și despre fragilitatea acestor valori care trebuie conservate și protejate spre beneficiul generaţiilor viitoare. Vechea lor locuinţă bătrânească din sat a fost recondiţionată arhitectural și renovată spectaculos de familia Hopârtean. Ei au denumit-o generic „La noi, la Greblești”.
Chiar sub bolta pivniţei casei – proaspăt amenajată ca sală de conferințe și galerie de artă-s-a desfăşurat o dezbatere cuprinzătoare. Intervenţii semnificative au avut personalităţi din domeniu: dr. Virgil Ştefan Niţulescu, Directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român și dr. Marian Nencescu, Preşedintele Filialei Culturale a UZPR (Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România), cărora li s-a alăturat dr. Doina Tătaru, membră a UZPR și AJTR cu precizări care deschid orizontul comunităţii spre practicarea unui turism rural responsabil, atât de ofertant pentru această zonă.

Am descoperit în Greblești multe case de poveste, din cele 500 care se resfiră pe uliţe pietruite ce urcă și coboară ca într-un dans ancestral căruia trebuie să îi faci faţă cu dăruire. Cu dăruire şi-au expus din creaţiile lor o serie de artişti de renume ai picturii contemporane româneşti, animând cerdacuri din lemn, interioare cu iz de istorie, ziduri învăpsite, beciuri răcoroase, mansarde și pătuluri cu aromă de fân cosit. Și câtă bucurie pe gazde să-şi primească vizitatorii! Și câtă generozitate și elegantă bunăvoinţă în spusele autorilor pe care i-am descoperit lângă operele lor surprinzătoare, incitante și excelent armonizate cu spaţiile alese! Douăsprezece locaţii cu expoziţii de artă contemporană și expoziţii de icoane și pristolnice şi-au deschis porţile pentru vizitatori.
Căminul cultural care a găzduit și deschiderea festivă a evenimentului a fost înnobilat prin lucrările propuse de reputatul artist plastic și curator Gheorghe Dican, Vicepreşedinte al UAP (Uniunea Artiştilor Plastici din România) și Preşedinte al Filialei Vâlcea a UAP, vechi și pasionat susţinător al proiectelor culturale vâlcene și naţionale.
Pivniţa boltită din casa Hopârtean a devenit galerie de artă pentru artista plastică de mare rafinament Angela Tomaselli. La Grădiniţa Veche ne-am întâlnit cu lucrările talentatului artist plastic sibian Sorin Han. Casa Obştea Greblești a prins viaţă datorită creaţiilor Gabrielei Munteanu, Ştefaniei Prujoiu și ale altor autori. Am admirat și exponatele interesante ale artiştilor plastici Vasile Sarcă, Sorin Dumitrescu-Mihăești și Gina Baranovschi. Expoziţia de icoane a familiei Filigean (părinti și copii), de la Biserica Veche și panoplia de pristolnice și piese bisericeşti ale lui Constantin Țanea ne-au impresionat profund prin originalitate și varietate. Creațiile Eikona, cele ale Olgăi Popescu au adus un suflu nou Casei Daneș. Galeria La Noi, la Greblești a atras puternic atenţia și prin lucrările expuse de Corina-Croitoru Necșuleu. În alte case ospitaliere, special amenajate, am contemplat cu bucurie lucrările artiştilor plastici Laura Stoian și Alexandra Pieptea. Cu totul spectaculoasă mi s-a părut ingenioasa sugestie a vivacităţii spiritului românesc prin ciclul dansului popular sugerat de Ciprian Muntiu.

Au fost trei zile cu soare torid și soare în sufletul nostru, am fost părtaşi la redescoperirea tradiţiilor și a creativităţii româneşti! Excelenţa Sa, ambasadorul Regatului Belgiei în România, domnul Jean Cornet d’Elzius, pentru al doilea an invitat de onoare al evenimentului, a adresat binemeritate cuvinte de apreciere acestui demers pe care-l sprijină cu entuziasm. De aceleași aprecieri se bucură și Arthis–Casa de Cultură Belgo-Română din Bruxelles, înfiinţată și condusă cu dedicaţie și prestanţă de soţii Hopârtean, care derulează complexe proiecte culturale prin propriile canale de radio și televiziune, prin diverse cursuri de training și zona de arte pentru a ţine constant vie flacăra spiritualităţii româneşti și pentru a lansa noi punţi de comunicare către celelalte culturi europene. Omniprezentul Liviu Hopârtean s-a dovedit un strateg și animator neobosit al traseelor artistice creionate cu har în ansamblul arhitectural al satului, îndemnându-şi oaspeţii să descopere numeroasele surprize pregătite. Au participat la „Întâlnirile literare” scriitorii Florentin Sorescu, Artema Burneci, Elena Dican, Traian Dobrinescu și Ion Predescu, alături de gazda reuniunii, Carmen Drăghici Hopârtean. S-au derulat ateliere creative de pictură pentru copii, s-au interpretat cântece tradiţionale, versuri din lirica locală. Ne-au încântat auzul și glasurile cristaline ale corului „Graiul satelor” al Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi „Sf. Valentin” din Arhiepiscopia Râmnicului, condus de Ben Trandafir.

Primăria din Câineni și secretarul său general, inimoasa Ana-Maria Pană, alături de Parohiile Greblești și Câineni, Şcoala Gimnazială David Praporgescu din Câineni și firma Boromir au contribuit din plin la bunul mers al manifestărilor. Un sprijin substanţial, dedicat și consecvent a venit din partea Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP). Gheorghe Dican, Vicepreşedinte al UAP și Președinte al Filialei Vâlcea a UAP este un fervent promotor al proiectului, identificându-se deja ca un „grebleștean” îndrăgostit de dealurile vâlcene, animând artiștii locali, îndrumând copiii talentaţi în zona artelor tradiţionale, propunând selecţii de lucrări și autori deosebiţi prin performanţă artistică.


La rându-i, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a ajutat la construcţia proiectului. Preşedintele Uniunii a fost reprezentat la eveniment de Vicepreşedintele UZPR, Emil Stanciu-care a adresat încă de la deschidere cuvinte de apreciere iniţiatorilor, organizatorilor și comunităţii-și de Dumitru Constantin, editorul jurnalului „Top Business”. Am asistat cu toții Ia o reuşită colectivă, o acţiune complexă la care au fost chemaţi și au spus „prezent” și fiii satului, mulţi rămaşi pe locul de baştină, unii reveniţi din alte colţuri de lume–gazde ospitaliere precum familiile Frântu, Rebegel și familia părintelui Daniel Negoescu.













Meritul incontestabil este însă al celor doi români, Carmen și Liviu Hopârtean, care demonstrează iarăși și iarăși, prin profesionalism, exemplul propriu și demersuri susținute cum se poate păstra seva vie a identității naționale.

Dr. Doina Tătaru (membră AJTR, UZPR)
Mi-am făcut debutul în presă sub baghet a maestrului Ion Cristoiu, în publicațiile „Tineretul Liber” și „Teatrul Azi”. Am contribuit la lansarea revistei „Avantaje” și am ținut șase ani rubrica de Turism. Am fost prin concurs, trei ani, Referent pe presă, economie și cultură pentru Ambasada Japoniei la București. Timp de 31 de ani am abordat teme generale culturale și economice, dar și specializate pe turism, magine publică și personalități; am publicat în presa tipărită, pe platforme online, dar și în jurnale specializate pe cercetare științifică; am fost membră în boardurile editoriale ale unor publicații științifice. Teza de doctorat din 1999: „Comunicații informative și persuasive în marketingul ecologic” Sunt membru AJTR din 2013 și membru UZPR din 2024. Am primit Premiul AJTR pentru organizarea și participarea, ca parte a delegației române, la Expediția românească Rapatierra–„Pe urmele marilor exploratori și călători români: Iulius Popper și Emil Racoviță”, în Tara de Foc și Patagonia, cu plasarea oficială a plăcuțelor comemorative la Usuaia (2012). Am promovat conceptul de imagine publică pentru prima dată în România, după 1990, am contribuit la fondarea asociației de breaslă și am contribuit la elaborarea statutului de specialist în comunicare.
Articol asociat
Gala Premiilor UZPR 2024 – sărbătoare a presei româneşti (Dr. Doina Tătaru & Constantin Duma) – cu Jurnalul Bucureştiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe, ca sursă sigură de informare), partener al CRIFST (Comitatul Român de Istoria & Filosofia Științei & Tehnicii al Academiei Române) – DIS (Divizia de Istoria Științei) și al Intelligence Info
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în afaceri internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane – o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csinta pentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta

Lansarea canalului de televiziune M+Tv International




Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”, dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților români cu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii) CUFR R&D a devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
CUFR (Centre/Conseil Universitaire Formation Recherche auprès des Grandes Ecoles Françaises/Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R & D – Thomas CSINTA, scientist & research professor, scientific & research director)
Accesul în sistemul (ultra)elitist francez, napoleonian, de Înalte Studii „Grandes Ecoles” (științifico – inginerești, economico – comerciale, medico – farmaceutice, social – politice, literar – artistice, judiciare, militare, etc.) – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învățământul superior francez de sute de ani! (Corespondență de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA – Paris)
Omagiu și recunoștință unor personalități românești în cărți de matematici generale și aplicate, prezente în Bibiloteca Națională a Franței „François Mitterrand“ și adresate absolvenților de liceu și elevilor „preparatoriști” (studenți în primul ciclu universitar – Licență) candidați la concursurile de admitere în școlile superioare franceze de înalte studii științifico – inginerești și economico – comerciale (Corespondență de prof. dr. Thomas CSINTA)
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora (a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
ODPD (Organization for the Defense Prizoners form the Diaspora) – OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora, partener de anchete (investigații) al ICIS (International Criminal Investigation Service) al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, specializată în științe socio – judiciare, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&D de către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.

Diaspora Română–în căutarea propriei sale identități. Dinamica identitară a diasporei române și abordarea gaussiană a tipologiei acesteia. Aspecte administrative și social–economice – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică cu caracter academic franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)
Subiectele de matematică (cu soluții) popuse la examenul oral al concursului comun de admitere în institutele naționale politehnice – Filierele MP (Matematică – Fizică) & MPI (Matemtică – Fizică – Informatică) 2025 – Analiză 1 (Nivel L3/M1). Concours Commun des Instituts Nationaux Polytechniques (CCINP) – Filières MP (Maths–Physique) & MPI (Maths–Physique–Informatique) – Banque épreuve orale de Mathématiques–Session 2025 – Analyse 1 (CPGE Pierre de Fermat – Toulouse)
Extrémisme et Terrorisme. La radicalisation dans le monde contemporain – dans la société civile et en milieu carcéral. La prévention de la radicalisation dans la fonction publique, en milieu scolaire et medical. La lutte contre la radicalisation et l’extrémisme violent et le radicalisme religieux (avec les travaux de l’auteur sur l’extrémisme, l’islamisme, le terrorisme, et le djihadisme)
Exercices oraux – Mathématiques Approfondies et Appliquées (sujets avec solutions – 2024) HEC (École des hautes études commerciales de Paris) sur Prépa ECG (Économique et Commerciale voie Générale) dans le Top 5 (HEC – Ecole de hautes études commerciale Business School, ESSEC – École supérieure des sciences économiques et commerciales) Business School, ESC – École supérieure de commerce de Paris Business School, EM Business School Lyon, EDHEC – École des hautes études commerciales du Nord Business School)
La fête nationale belge et les 40 ans de la TBW (Les tueries du Brabant Walon). Remember. Subiect de teză de doctorat – „Brabantul în haos și sub teroare” – În căutarea adevărului istoric în cel mai important dosar criminal, nesoluționat timp de 4 decenii, „Asasinatele din Brabant” (1982 – 1985). Le Brabant dans le cahos. Sujet de thèse de doctorat – „Les assassinats du Brabant” (1982 – 1985) – enquête privée. Enquête de vérité. Exclusive private investigation with a probable solution in the „Brabant killers” criminal case.
Subiect de teză de doctorat (& Agrégation). Claude Erignac – Yvan Colonna – Franck Elong Abé – „Corsica nu crede în larcrimi” și nici în „Tăcerea mieilor”- Incursiunea în marea criminalitate organizată (de drept comun, economică și politică) corsicană contemporană (Sujet de thèse de doctorat & d’Agrégation – Claude Erignac – Yvan Colonna – Franck Elong Abé – „La Corse ne croit pas aux larmes” ni au „Silence des agneaux” – Incursion dans la grande criminalité organisée corse contemporaine (de droit commun, économique et politique)
Subiect de teză de doctorat în Științe Social – Economice și Juridice. Montaje financiare frauduloase în legătură cu organizația criminală „French Connexion” (Montages financiers frauduleux en liaison avec la „French Connexion”). Corespondență din Franța (prof. univ. dr. Thomas CSINTA, jurnalist de investigații criminale – atașat de presă al Poliției Capitalei și al OADO – Națiunile Unite)
Subiect de teză de doctorat (Sujet de thèse). „Le Casse du siècle – En quête de vérité”. „Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre OAS (Organizație Armată Secretă), SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” în „războiul cazinourilor” a „anilor de plumb” de pe Coasta de Azur, într-un „triunghi al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și (re)stabilirea adevărului istoric
Subiect de teză de doctorat – „Războiul cazinourilor” de pe Coasta de Azur în „anii de plumb”. Dosarul criminal Agnès – Gloria Le Roux/Jean – Maurice Agnelet. Sfârșitul unui calvar legendar după (aproape) 44 de ani într-un dosar în care adevărul istoric rămâne, mai mult decât, incert („La guerre des casinos des années de plomb”. Le dossier criminel Agnès–Gloria Le Roux/Jean–Maurice Agnelet. La fin d’un calvaire légendaire après, presque, 44 ans dans un dossier dans lequel la vérité reste est plus qu’incertaine). Corespondență din Franța (Prof. dr. Thomas CSINTA, atașat de presă al OADO – Națiunile Unite)
„Eroare judiciară” în dosarul politico – juridic atipic, Adidas – Crédit Lyonnais (LCL)?! Legenda lui Bernard Tapie – un rebel supraviețuitor. Corespondență din Franța (Prof. univ. dr. Thomas CSINTA, jurnalist de investigații criminale, atașat de presă al Poliției Capitalei și al OADO – Națiunile Unite)
„Un uomo d’onore” au-dessus de tout soupçon. „Regele (campionul) achitărilor”, avocatul Éric Dupond-Moretti, ministrul justiției franceze anchetat de către CJR (Curtea de Justiție a Republicii). Celebrul „the acquittator” este vinovat sau victima magistraților pe care i-a înfruntat de-a lungul a peste 3 decenii ca avocat? Incursiune în istoira marii criminalități politico – financiere franceze. Conexiune cu celebrele dosare criminale (gang du Roubaix, Outreau, Yvan Colonna – Claude Erignac, gang de la Brise de mer, asasinatele de la Toulouse – Montauban–Mohammed și Abdelkader Merah, etc.) și politico–financiare (internaționale) de mare anvergură (Valenciennes–Olympique de Marseille, Bernard Tapie–Crédit Lyonnais, Sarkozy–Kadhafi, Sarkozy – Azibert – Bismuth, etc.)












1.jpg)









