Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
La crearea lumii și în desfășurarea evoluției ei, suferința a fost în program. Suferința fizică e un mecanism ingenios care face ca ființa vie, încercând să depășească durerea sau alte angoase-izolarea, claustrarea, mediul nefavorabil-să lupte pentru viața ei și implicit a speciei din care face parte. Am convingerea intimă că toate vietățile cunosc diferite niveluri și forme de suferință pe care noi ca oameni nu le percepem și nu avem cum le înțelege…și nici nu ne interesează, la urma urmei, trecem de multe ori indiferenți pe lângă–vezi pasărea în colivie.
„Dobitoacele” își îndură soarta fără să crâcnească, rabdă…în muțenia lor, rar plâng-fără lacrimi–sau urlă…asta mă impresionează…Konrad-Zacharias Lorenz distins cu premiul Nobel pentru Medicină, a studiat comportamentul animalelor, dar rezultatele, concluziile, despre psihologia animală nu sunt însă prea populare.
Cât despre suferința psihică, subiectul este inepuizabil. Cu viziunea sa tragică asupra lumii, Werner Herzog, al cărui text l-am folosit ca motto, face parte din familia schopenhaueriană a pesimiștilor incurabili. „Realitatea din spatele aparenței e o forță cosmică unică, o pulsio oarbă fără scop, de la gravitate la instincte și care e sursa suferinței, fiindcă dorința nu poate fi niciodată pe deplin îndeplinită” după Schopenhauer…suferința e deci inevitabilă și atunci când nu este distructivă se pare că ne maturizează, ne sensibilizează și dă prioritate vieții interioare, înlătură superficialitatea.
Beatitudinea omului fericit poate fi tâmpă? Până acum, am evitat să scriu despre animale de teamă sa nu alunec în sensibilism, în patetism căzut în dizgrație-sentimentalismul însă, are încă zile frumoase în fața lui: de Crăciun, de exemplu, greața cu care mă pricopsesc nu e doar de la prea multă mâncare… apoi, conștient sau nu, îmi aleg să citez autori bărbați, să nu cad în tagma clișeu „doamna cu pisici” (de fapt, eu am mulți câini, dar și pisici, slavă Domnului!)
Fie că ne place sau nu, omul e și el un animal. Mănâncă și defechează ca toate celelalte, cu toată originea lui divină discutabilă. Avem ca toate mamiferele aceleași organe, plămâni ficat etc, avem aceleași simțuri, dar diferit dezvoltate, sughițăm, ne scărpinăm și strănutăm la fel ca ei, ne temem și suntem lacomi ca și ei… și aș putea continua la nesfârșit. Când trăiești la modul cotidian cu animale, în aproximativ aceleași condiții, devin evidente și asemănările de comportament-care de multe ori mă uimesc-dincolo de cele anatomice sau fiziologice. Atunci, de ce în timp ne-am înstrăinat atât de mult, de ce am văzut între ei și noi o barieră de netrecut, o prăpastie și nu o continuitate? Două ar fi cauzele principale ale acestei nete separări: religia și filozofia, adică antropomorfismul și antropocentrismul. Religia consideră omul ca fiind creat după imaginea lui Dumnezeu, a zeilor și tuturor divinităților, în general, acestora atribuindu-li-se aparențe și însușiri umane. Dumnezeu sau zeii sunt iubitori și iertători dar pot fi și orgolioși și răzbunători. Animalul a fost creat pentru folosința omului, spune încă religia.
Filozofia considera omul o excepționalitate în natură prin faptul că este înzestrat cu rațiune. Alte atribute ar fi limbajul articulat sau mersul biped…dar antropocentrismul e o aroganță a rațiunii, susține filozoful francez Jacques Julliard și pe bună dreptate, numai inteligența merită a fi respectată, nu și demnitatea? Ne amintim de celebra întrebare: animalele or fi având suflet? neștiind de fapt prea bine ce înseamnă el…gândirea oamenilor a evoluat totuși și în fața atâtor abuzuri unele minți s-au întrebat: animalele n-au și ele drepturi pe această planetă care este și casa lor? Respectul, compasiunea pentru animale sunt și o chestiune de conștiință. Se pare că naturalismul este mai uman decât umanismul, iar specisismul, acest imperialism al speciilor, stă la la baza rasismului, spune același Jacques Juillard (despre cadrul juridic actual al lumii naturale vezi recentul articol foarte documentat „Despre om, natură și măsură” al dr.-lui Sebastian Cătănoiu, redactor șef adjunct al Jurnalului Bucureștiului)
Planeta Pământ ar fi sinistră și pustie fără varietatea animalelor care o populează. Dincolo de folosință: hrană, îmbrăcăminte, muncă, etc, lupta pentru teritoriu și chiar apărare, ele au jucat un rol esențial în imaginarul uman-vezi toate legendele, basmele și alegoriile…apoi, ele au alimentat una din cele 10 nevoi umane, nevoia de mirare, de înfiorare-specifică mai ales copiilor-după Solomon Marcus: „starea interogativă, de mirare, de curiozitate, de extaz în fața spectacolului naturii și al lumii mi-au alimentat pofta de viață, au fost o sursă de energie…când sunt întrebat de ce trăiesc? Răspund:pentru a mă mira”…iar animalele ne surprind și ne uimesc la nesfârșit.
Înfiorată în acest sens, tulburată, am fost văzând recent filmul „Înțelepciunea caracatiței”. Un cameraman face scufundări în apele reci ale Capului Furtunilor, la extremitatea Africii de Sud, într-o pădure de alge–alge de 2-3 m, cum n-am mai văzut. Observă cu încântare creaturi exotice, ciudate, de o frumusețe ireală, iar interesul îi este captat de această bizară creatură care este caracatița, un octopus vulgaris, cu ochiul ei straniu într-un corp moale nevertebrat de moluscă cu culori schimbătoare…inteligența ei ingenioasă se vede din modul cum vânează sau se salvează când e la rândul ei vânată de rechini, dar și din percepția ei pentru om.
Coborând zilnic în locul care este habitatul ei, cei doi se observă reciproc de la distanță mai întâi, pentru ca apoi să se instaleze obișnuința și chiar încrederea. Interacțiunea lor devine tulburătoare atunci când ea inițiază contactul fizic, mai întâi atingându-i corpul, timid, cu un tentacul…în câteva zile, ajunge să se cuibărească la pieptul lui…povestea continuă, scufundările zilnice durează aproape un an….caracatița moare, după depunerea ouălelor cum e predestinat…iar scufundătorul se alege cu o dragoste și o fascinație pentru sălbăticie pe care nu le avuse până atunci…
Într-adevăr, cele mai extraordinar momente în relația om–animal mi se par cele ca acestea, momente de complicitate cu un animal sălbatic liber, în mediul său natural, care îți apreciază și îți caută tovărășia–poate „prietenia” e prea mult spus…uneori instinctele lor ne pot fi fatale. Atingerile sunt mai firește la animale decât la oameni–oamenii civilizați au ajuns chiar să aibă o repulsie crescândă în a-și atinge semenii–vezi falsele pupături, etc–cu excepția celor de natură sexuală bineînțeles, sau cele ale copiilor lor. Neavând limbaj, animalele comunică tactil sau prin mirosuri. Observi, vai, mai ales de la o vârstă încolo, că nu mai ai parte de tandrețe decât din partea pisicii sau câinelui tău – paradoxal, ei au mai multă nevoie de ea decât oamenii. De aceea îi și iubim atât de mult…bineînțeles, mai e și inocența lor, nu tu resentimente sau ipocrizie și viclenie, cu toate că pisicilor li se atribuie așa ceva…dar oamenii umanizează animalele așa cum au făcut-o și cu zeii. Apoi, în lumea oamenilor, în jungla urbană, ele sunt și mult mai vulnerabile. Totuși, nu pot să nu observ ipocrizia oamenilor ce se înduioșează văzând un filmuleț cu șoricei de Crăciun, iar în viața reală nu ezită să pună benzi adezive pe care ei să moară chinuit…sau când vânătorii zic că vânatul e „prelevat”, nu ucis.
Nu idealizez animalele. De multe ori, ucid gratuit, din instinct, fără a fi o necesitate, violează–vezi cum cocoșii nenorocesc găini, etc… știu câte ceva despre asta…Apoi, oamenii trebuie să mănânce, lanțul trofic funcționează ca un angrenaj al morții, marile noastre sărbători înseamnă ucideri în masă, milioane de porci, miei, etc sacrificați. Am un gând pentru ei de fiecare dată, dar nu sunt vegană, nici măcar vegetariană, încă o dată, trebuie să mâncăm și ne place tare mult carnea. Totuși, porcul nu este un pachet de carne, găinile nu sunt mașini de făcut ouă, așa cum sunt tratate în agricultura industrială, claustrate în spații atât de mici, etc. Îndepărtarea omului modern de natură, pentru care aceasta nu mai este habitat ci doar mediu pentru sport și distracție, face ca mușchiulețul file de sub folie să aibă o origine „abstractă”. Înstrăinarea devine tot mai mare, inteligența artificială joacă și ea un rol cu lumea ei virtuală, cu câini roboți…să nu ne lăsăm amăgiți de prezența cosmetizată a „animăluțelor” în filme și imagini care circulă sau de acest trend al animalelor de companie.
În încheiere, aș vrea să-i aduc un omagiu lui Axel Munthe, medic și scriitor pe care îmi permit să-l consider fratele meu de cruce în dragostea pentru animale. În testamentul său literar, el scrie că nu poate ierta semenilor săi cruzimea față de animale și are de ce o spune… dragostea asta s- a tradus în fapte, n-a rămas doar vorbe. Dacă vreți să știți ce-a făcut de remarcabil, citiți „Cartea de la San Michele”…are și umor. Dacă nu iubiți animalele, cel puțin respectați-le demnitatea.
Bibliografie. Jacques Julliard – „Nos freres d’en bas” (Le Nouvel Observateur)
Lili Csinta (profesor de științe fizice, publicist și fotograf franco-român, Reportaje)
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csinta pentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta
Lansarea canalului de televiziune M+Tv International
Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”, dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților români cu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii) CUFR R&D a devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora (a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&D de către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.
