Acasă Filosofie & Filosofie politică Ziaristul, scriitorul și fotograful Viorel Patrichi: „Cel mai arivist președinte” cu Jurnalul...

Ziaristul, scriitorul și fotograful Viorel Patrichi: „Cel mai arivist președinte” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică cu caracter academic franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)

Pacientul a ajuns la Cotroceni fiindcă trebuie să fii bolnav să-ți pui pe cap o tichie care-ți bate călcâiele. El este păpușa perfectă, scoasă din cămeșoi de sistem (statul subteran, statul mafiot). Sistemul a dat lovitura de stat în decembrie 2024, adică urmașii lui Ion Iliescu, cel care a fost maestrul regizor din decembrie 1989. Ambele lovituri de stat trebuie să rămână mormânt. Mai ales că, și atunci, și acum, Parisul a dat ordin a se face. Și s-a făcut. Mai are cineva de zis ceva? O liotă de partide politice, de ofițeri din servicii speciale, magistrați, reali sau falși, jurnaliști cumpărați s-au năpustit asupra unui singur om: Călin Georgescu. L-au arestat ca pe un borfaș, au născocit raporturi cu agenți KGB și GRU, l-au acuzat de legionarism, i-au inventat o mamă legionară…Atâtea minciuni am citit numai în dosarul de incriminare a Mareșalului Ion Antonescu. Nu au contat cheltuielile uriașe pentru convocarea altor alegeri. Nu a contat faptul că toți candidații la alegerile prezidențiale din mai deveneau ilegitimi după anularea celui de-al doilea tur. Cine să vadă? America este departe, Rusia este ici…

George Simion a făcut o figură frumoasă, s-a maturizat. Mulți români au votat însă cu el, dar cu gândul la Călin Georgescu. Mânia lor a fost terfelită însă prin fraudarea alegerilor. Mugur Isărescu a manipulat cursul leului și dezastrul economic iminent a fost aruncat în capul lui George Simion. Statul mafiot nu mai avea nevoie de ruși, de legionari, de boți și paraboți. Unde-l doare pe român mai mult? La leafă, la pensie. Pălește-l acolo și să vezi cum iese la vot în două labe! Și așa a fost. S-a petrecut un fenoment fără precedent în istoria alegerilor din Europa: un individ surclasat în primul tur cu peste 20 de procente ajunge președinte.

Să-l numesc președintele gheilor? Intru în conflict cu pidosnicii. Să-l consider unealta gângavă a mafiei interne și externe de la Buhuși? Ajung eu în cămeșoi. Cu siguranță însă este cel mai arivist președinte pe care l-am avut vreodată. Îl bate și pe Ceaușescu la acest viciu de caracter. Ca primar general în București, nu a reușit să finalizeze măcar linia de tramvai 5, care leagă Piața Sfântul Gheorghe de Aeroportul Băneasa. Mult huliții Traian Băsescu și Adriean Videanu au finalizat 9 linii de tramvai în Capitală, au modernizat vreo 8 magistrale…, dar ei au avut și au cea mai defavorabilă presă chiar și acum. Mucușor Dan nu a reușit să repare temeinic nici sistemul de termoficare, fie și măcar dintr-un cartier. Trebuie s-o citez aici pe geniala mea soacră, o țărancă formidabilă cu numai 3 clase: „Cu acela cur tot acele ouă le faci!”…Și cred că l-am încadrat perfect pe Mucușor.

Paște fericit: „Nicușor bate la tobă” în parcul Cișmigiu (de la corespondentul nostru permanent – al Jurnalului Bucureștiului, scriitorul și cineastul Dr. Grid Modorcea)

„Nicușor pe eșafod” (Corespondență de la Grid Modorcea, Dr. în arte, scriitor și cineast, membru în Staff al Jurnalului Bucureștiului – publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)

Să fiu bine înțeles: l-am votat de două ori ca primar general, chiar am crezut că va rezolva unele probleme grave din București fiindcă ne-a luat ochii cu procesele deschise contra mafiei imobiliare de pe vremea consângenului Sorin Oprescu, feciorul unui general de Securitate, comandantul șantierului de exterminare de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Orbire totală a fost și atunci printre românii mei. Haideți să-l votăm pe Vasile Blaga, este un ardelean dintr-o bucată. Mă sfidau, îmi dădeau cu tifla. Auzeam frecvent: Trebuie să-l votăm pe Sorin Oprescu, este doctor…(fugit în Grecia pentru a se sustrage de la executarea pedepsei la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu) Și ce am obținut? Nu-l găsește nimeni prin Grecia.

Nu vă bucurați excesiv, fraților. Acest ciupercă nu va avea un destin mai strălucit. Îl vom căuta și pe el…Deocamdată, îl lăsăm șase luni ca să demonstreze ceva. Adevăratul învingător este însă Călin Georgescu, nu la puncte. La suflet! El a reușit să submineze mafia care a fost nevoită să facă astfel de erori grave, vizibile de pe Lună. El a izbutit să trezească interesul românilor pentru politica națională, să genereze un adevărat front contra imposturii și a corupției. Prin vorba lui cumpănită și firavă, dar penetrantă, a zdrobit prestigiul marilor partide „tradiționale” în fața poporului. Războiul dintre statul mafiot și națiune este în curs. Nu puteți să-i luați această victorie. „Președintele este o poezie…”