Acasă Personațități Colegul, prietenul și „compatriotul” meu, profesorul Constantin Frosin – cu grave probleme...

Colegul, prietenul și „compatriotul” meu, profesorul Constantin Frosin – cu grave probleme de sănătate, un titan „gălățean” al literaturii europene francofone (scriitor și traducător de prestigiu național și european, președinte de onoare al Ligii Culturale Române – filiala Galați, „ the most prolific & notorious” poet, scriitor și traducător contemporan, singurul român inclus în dicționarul biografic „Who is who France”, „le plus illustre des Roumains” – publicistes, francophiles, contemporains),…așteaptă „indemnizația de merit” din partea USR de peste 3 ani!

Iată și reacția profesorului Constantin Frosin, atunci când a aflat (indirect) de sprijinul pe care i l-am arcordat prin intermediul lucrările mele!
Bună ziua, Domnule Profesor și Stimate Coleg,
Am citit cu emoție rândurile de mare sensibilitate și delicatețe la adresa mea, trimise bunului nostru prieten – un om minunat – Ionuț Caragea.
Ați intuit cu preciziune situația și poziția mea în decontextualiză(-n-)tul context românesc, sunteți un fin analist și un observator perspicace.
Slavă Domnului că mai sunt oameni dintre aceștia, ca Domnia-Voastră, pe biata Terra, unde (așa-zișii) profeți sunt sfâșiați de hoardele mafiote și de cele de câini de pază ai unei orânduieli nedrepte, în totală neorânduiala și ordinata dezordine.
Va mulțumesc din suflet pentru caldele cuvinte, care pentru mine sunt o adevărată îmbărbătare și mă motivează să merg mai departe, să-mi continui opera în lumea asta demotivată și demotivantă .
Grație Fratelui nostru comun Pompiliu Comșa, v-am putut citi de mai multe ori, și sunt realmente impresionat de calitatea scrierilor și zicerilor Dvs.
Dacă va fi să supraviețuiesc și dacă veți veni într-o bună zi în România, (și dacă) veniți și pe la Galați, nu ezitați să dați un semn, vreau să cunosc și să strâng mâna unui MARE OM ca Domnia-Voastră. Deși mă așteaptă trei operații: două în viitorul foarte apropiat (eventratie și hidrocel – infecție nozocomială), iar a treia mai în iarnă sau la primăvară (de extirpare a prostatei), doresc din tot sufletul să facem echipa, să colaborăm pe multiple planuri, să devenim tandemul care să impună respect lumii occidentale. Chose promise, chose due… !
Cu deferență gratitudine și cu cele mai alese gânduri,
Cher Collègue, Très Cher Ami et Confrère
 
Ma (trop) petite santé m’a empêché de vous écrire et de vous remercier, encore et encore, de tout ce que vous faites,  pour moi ! Des sacrés douleurs entravent mon sommeil, mon repos, et je suis réduit à ronger mon frein, à avaler les couleuvres de cette impitoyable maladie qui m’a pris pour cible, hélas ! Trois (millions de) fois hélas !!!
L’homme de coeur et d’esprit que vous êtes, a compris, à coup sûr, mon délabrement physique et le piteux état auquel m’a acculé cette périlleuse pathologie, comme  quoi vous avez décidé de me tendre la perche, de voler à mon secours, ce dont je vous remercie – saurais-je jamais vous remercier comme il faut ? – de tout coeur (je n’ai qu’un coeur…) et de toute mon âme (c’est une âme unique, au sens de fils unique, par exemple…).  
Enfin, à toutes fins utiles, je m’en arrête là, parce que mon épanchement pourrait sembler trop rhétorique, sinon pathétique… 
En tout état de cause, ou plutôt dans mon cas de figure: au besoin on connaît l’ami. Et qui sait si un jour, on ne découvrira qu’on est frères en esprit et en franco-phonie/philie… Tiens, comme ces Trois Points se répètent, dites donc !… 
Avec mes salutations les plus distinguées et mes sentiments les meilleurs

Un titan „gălățean” al literaturii europene francofone, cu grave probleme de sănătate, candidat la „indemnizația de merit” din partea USR de peste 3 ani…(Corespondență de la „compatriotul meu”, prestigiosul profesor emerit dr. Constantin Frosin – „ the most prolific & notorious” poet, scriitor și traducător contemporan, singurul român inclus în dicționarul biografic „Who is who France”)

Un titan „gălățean” al literaturii europene francofone, cu grave probleme de sănătate, candidat la „indemnizația de merit” din partea USR de peste 3 ani… (Corespondență de la „compatriotul meu”, prestigiosul profesor emerit dr. Constantin Frosin – „le plus illustre des Roumains” – publicistes, francophiles, contemporains)

Un titan „gălățean” al literaturii europene francofone, cu grave probleme de sănătate, candidat la „indemnizația de merit” din partea USR de peste 3 ani…(Corespondență de la „compatriotul meu”, profesorul emerit dr. Constantin Frosin – Scriitor și Traducător de prestigiu național și european, președinte de Onoare al Ligii Culturale Române, Filiala Galați, premiat de către USR pentru traducerile sale!)

Un titan „gălățean” al literaturii europene francofone, cu grave probleme de sănătate, candidat la „indemnizația de merit” din partea USR de peste 3 ani… (Corespondență de la „compatriotul meu”, prestigiosul profesor emerit dr. Constantin Frosin – prodigioasa sa activitate publicistică în țară și în străinătate)

Un titan „gălățean” al literaturii europene francofone, cu grave probleme de sănătate, candidat la „indemnizația de merit” din partea USR de peste 3 ani… (Corespondență de la „compatriotul meu”, prestigiosul profesor emerit dr. Constantin Frosin – Aprecieri ale criticii literare românești și aprecierea mea, personală)

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentSpray-ul de gândaci care-ți scurtează zilele sau altfel spus, otrăvirea prin pulverizare!
Articolul următorProtejat: Noi „elemente noi”, în celebrul dosar criminal secular Guillaume Seznec, favorabile revizuirii procesului său și restabilirii adevărului istoric, după 14 tentative soldate cu eșec (Corespondență din Franța – prof. univ. dr. Thomas CSINTA, atașat de presă al Poliției Capitalei și al OADO – Națiunile Unite)
Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf