Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
Numim gândire critică modalitatea de a pune mereu în opoziție și sub semnul întrebării enunțurile și argumentele de tot felul declarate de interlocuitor în raport cu veridicitatea și corectitudinea lor logică pe care le crede el, precum și în raport cu propriile idei, concepte și convingeri crezute inițial a fi corecte și definitive. Altfel spus gândirea critică este rezultatul unui proces logo-logistic și gnostic proactiv de a pune o mie și una de întrebări cum sunt următoarele: De ce?, Din ce cauză?, Pentru ce?, Cu ce scop?, Este oare adevrat?, Crezi în ceea ce spui?, Să cred ceea ce spui?, Este după tine logic ce spui?, Care sunt argumentele forte ale adevărului pe care îl aperi?, Care sunt rezultatele de moment și cele de perspectivă ale argumentelor tale?, Pot eu oare să mă pun în opoziție cu argumentele tale?, Care sunt capacitățile mele de analiză logică a ceea ce mi se oferă a fi crezut?, Care sunt posibilitățile mele logice de gândire pentru a-mi oferi mie dovezi și convingeri ca să mă satisfacă și să fie suficente pentru a fi gata să polmizez cu interlocuitorul și a fi de acord sau în dezacord cu el?, Sunt eu oare sigur de aceste capacități și apoi și de posibilitățiile pe care ml le oferă?, La ce riscuri pot să mă aștept în confruntarea mea și lupta pentru descoperirea, aflarea și apărarea adevărului? și în final, Îl voi putea eu oare să-l conving pe adversarul meu ideinic de advărul meu? și alte multe întrebări de acest fel.
În definitiv acest dialog participativ opozant în dinamică și desfășurare continuă susținut activ de ambele părți opozante se numește polemică constructivă sau una distrucivă, produsul căreia este gândirea critică sănătoasă. Dovada fapului că polemica este constructivă, afectivă și eficientă spre găsirea adevărului, este apariția pe parcurs a unei satisfacții psihoemoționale mai mult la una din părțile opozante și perderea lor la cealaltă parte. Aici apare pericolul întreruperii dialogului, adică a polemcii și cedarea binevolă a uneia din părți sau abandonarea forțată a ei cu consecințe neprevăzute pentru cealaltă parte.
Deci gândirea critică este dictată, încurajată și susținută de ceea ce numim demnitate umană cu potențialul ei orgolios de a se confirma și afirma, ea, devenind o funcție profund individualizată și personalizată. Altfel spus gândirea critică este o autoimpunere inductivă participativă dialogică dar și monologică a sinelui în lupta continuă a ideilor bazate pe cunoaștere și generate de cunoașterea realității și a sinelui în această realitate. Gândirea critică este prin urmare, un angajament de activitate continuă a gândirii și a logicii formale susținut în propriul habitat mental de propriul habitat mental și în raport cu propriul habitat mental în vederea contracarării printr-o polemizare a reciprocităților aflate în conflict cu scopul de a face cale deschisă adevărului cu cea mai neânsemnată semnificație de relativitate.
Gândirea critică este produsul unei achiziționări în avans și dinamică efectivă dar și afectivă a unei mentalități mai desăvârșite, mult superioare celei obișnuite deficitare cu antrenarea funcțională a elementelor sale fundamntale și primordiale de natură fizică dar și metafizică cu rezultatele implementării lor- logicile astfel dobândite și promovate de toate tipurile. Altfel spus, gândirea critică este produsul incontestabil evolutiv al luptei potențialului mental uman cu proprile limite și deficință funcțională producătore de pasivitate, indiferență și inactivism social, acestea fiind cauzele fățărniciei, cinismului și îngânfării umane și în consecință la general și a violenței istoriei cu proprii protagoniști aflați permanent în febra autoafirmării, autoidentificării și autoconfirmării. În rezultat se definitivează, se confimă și se afirmă în adevăr și dreptate acel om care posedă o gândire critică sănătoasă aflată în permanentă luptă cu îngustimea mentală a habitatului social concurențial gnostic de joasă speță–cauza tuturor relelor.
Există oare gândire critică obișnuită și gândire critică neobișnită și în ce constă criticismul însăși ca atare, ca noțiune? Când omul prestează o gândire critică obișnuită sau una neobișnuită? Putem numi oare orice gândire gândire critică? Și dacă da atunci unde se află linia despărțitoare a lor? Toate aceste întrebări țin de așa numita critică a gândirii critice dacă e să numim orice gândire gândire critică. În conceptualitatea gândirii critice exisă o amplitudine a condiționalității, adică a relativității. În definitiv în esența ei critica ca noțiune este o raportare a ceva la ceva (altceva).
Căci orice lucru concept poate fi determinat, ca atare, numai în diferență față de altceva altcineva, adică în raportare a ceva la ceva (altceva). La fel și noțiunea de critică își poate determina semnificația numai raportată la altceva. Acest altceva ete un alt concept, o altă noțiune de data aceasta cu caracter fundamental general, dar și concret, esențial numită moralitate–adevăr moral. Deci întrebarea este: duce sau nu și asigură sau nu gândirea în general atingerea acestui adevăr moral? Pentru realizarea acestui scop gândirea trece o serie de etape intermediare de moment sau de conjunctură logică de concretizare, determinare și afirmare, apoi confirmare a ideilor principiale concurențiale aflate în proces. De ce vorbesc depre relativitatea totuși a gândirii critice? Pentru că, de fapt, întreg procesul gândirii cu toate fazele sale intermediare în final contribuie la atingerea scopului propus.
Prin urmare dacă luăm în considerație acest lucru, atunci toată gândirea cu toate fazele ei alcătuitoare este în fond gândire critică. Atunci de ce există concepțiile: respectivul indivd nu are gândire critică, iar altul posedă gândire critică. Bineâțeles că aici merge voba despre o gândire cu un vector clar ce duce spre scopul propus- adevăul moral, caz în care putem vorbi despre o gândire critică pozitivă și respectiv o gândire care în final sfărșește cu o consecință departe de finalul atingerii adevărului moral-gândire critică de natură negativă. Aici apare o problemă de interpretare. Dacă ambele forme de gândire duc spre un scop anume unul pozitiv sau unul negativ, pin urmare le putem numi gândiri critice sau nu? Astfel apare relativitaea.
Dacă gândirea în general e s-o raportăm la aceste rezultate diferite calitativ, atunci în cazul rezultatului negativ putem numi condiționt, deci că gândirea nu edte critică, adică tratată ca pe o gândire obișnută nesănătoasă, iar dacă o vom raporta la rezultatul poztiv, atunici o putem numi gândire critică, adică gândire critică sănătoasă. Cum putem atunci califica faptul când gândirea în general duce spre un rezultat poztiv și când ea duce spre unul negaiv, căci în fazele intermediare acest lucru este aproape imposibil de realizat. Aici intervine așa numitul criticism critic, adică critica gândirii critice, o formă de premoniție totuși mai mult bazată pe o analiză calificată a argumentelor ideinice dar și conceptuale a fieărei faze în parte a gâdirii și luarea unei concluzii decizionale este gândirea critică pozitivă sau nu?
Prin urmare, în consecință putem clsasifica gândirea în general și gândire critică în special pe o scară a determinărilor lor valorice concurențiale, dar și pe o scară a evoluării lor etapizate. Deci, există în general gândirea ca atare. Din punct de vedere a-l calificativelor ei calitativ-evolutive ea poate fi numită și gândire critică. La rândul ei aceasta se împarte în: 1) gândire critică pozitivă și 2) gândire critică negativă. O gândire critcă aparte, hibridă cu un caracter specific de natură fizico-metafizică este criticismul critic-preambulul intrării pe făgașul rațiunii pur, adică a criticii gândirii critice. A face criticicism critic este un lucru extrem de dificil dar și responsabil. De el nu poate fi capabil oricine, ci doar acei oameni cărora le este dat, înzestrați cu capacitățile unei gândiri critice ieșite din comun pe o scară a premonițiilor a priori prezicătoare asemănătoare unei proorociri. Critica gândirii critice în registrul rațiunii pure–criticul tuturor criticilor gândirii critice a tot și a toate-rațiune pură din rațiune pură, este critica divină-Dumnezeu.
Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)
Născut la 8 iulie 1947 în satul Fântâniţa (raionul Drochia, Republica Moldova), în 1972 Petru Ababii, a absolvit Institutul de medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucart un timp ca medic generalist în Orhei (municipiu din partea centrală a Republicii Moldova, situat la cca 50 km spre nord de Chișinău, pe malul râului Răut, fiind centrul administrativ al raionului cu același nume și unul din principalele centre economice ale regiunii centrale a țării). Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică:
- „Animus+Animus/Anima—Anima! sau Narcis Hiperionic”, Chișinău, 2005
- „Transmulticulturalismul monoteist sau transcendență și creștinism”, 2008
- „Decodificarea logigramei în ivonicul filosofic al lui Petre Țuțea”, 2010
- „Creștinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei”, 2012
- „Prim adevăr și interpretare în aspect filosofic, sociologic și literar”, 2013
- „Aforisme, Gânduri, Reflecții”, 2020
- „Geneza metafizică a gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane”, în pregătire
- „Gândirea critică filosofică”, în pregătire
Notă. Alte articole ale autorului Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csintaeste citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Jurnaliști români:Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran,Thomas Csinta,Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi:Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta,Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
[…] Definitivări explicative ale gândirii critice – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultur… […]
[…] Definitivări explicative ale gândirii critice – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultur… […]