Mulțumesc pentru publicarea articolelor mele.
Rămân tot mai plăcut impresionat de această realizare numită „Jurnalul Bucureștiului”, care este cu adevărat extraordinară și care se detașează tot mai mult față de toate celelalte publicații, inclusiv de cele considerate ca fiind cele mai bine realizate. Numai o minte genială poate realiza ceea ce nu pot face nici cei mai talentați. Cu prețuire,
N. Grigorie Lăcrița (Juridice–Profesionişti)
Nota autorului. Precizez că abordez problema în discuție ca o persoană care, timp de peste 20 de ani, m-am preocupat temeinic și de perfecționarea sistemului de pensii din țara noastră. Am participat, până la cel mai înalt nivel (prezidenţial, parlamentar şi guvernamental), cu elaborarea unor materiale în vederea fundamentării unor soluţii practice, care au fost apreciate până la superlativ și care au fost avute în vedere în îmbunătățirea sistemului de pensii din țara noastră. Cu titlu de exemplu, menționez: 1) cărțile: „Sistemul de pensii bazat pe contribuţii şi venituri corelate”, Editor Tribuna Economică, Bucureşti, 2005. ISBN 973-688-031-1, „Sistemul de pensii bazat pe principiul contributivităţii. Necesitate. Posibilităţi de aplicare. Metodologie de calcul”, Editura Sitech, Craiova, 2010. ISBN 978-606-11-0698-10; 2) peste 100 de studii și de articole
Începând cu pensiile cuvenite pentru luna septembrie 2024, beneficiarii indemnizaţiei în baza art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006, au primit indemnizația la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024, ceea ce este nelegal, și nu la nivelul pensiei cuvenită unei luni începând cu septembrie 2024. Prin acest articol „Erori în acordarea indemnizației stabilite prin Legea nr. 8/2006, acordate cu 1 septembrie 2024. Soluția de rezolvare” se demonstrează, pe bază de prevederi legale, clare, precise și la modul imperativ: 1) că și începând cu 1 septembrie 2024, indemnizaţia în discuție trebuie acordată tot la nivelul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună și nu la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024, și 2) se impune să se recalculeze diferența de indemnizație și să se acorde celor îndreptățiți retroactiv (cu 1 septembrie 2024), de Casa Naţională de Pensii Publice. Pentru rezolvarea problemei în discuție, materialele întocmite pe această temă au fost înaintate și următoarelor instituțiilor statului, competente în rezolvarea acestei probleme:
- Marcel Ciolacu: pm@gov.ro
- Guvernul României: drp@gov.ro
- Camera Deputaților: presa@cdep.ro,
- infocdep@cdep.ro, srp@cdep.ro
- Senatul României: infopub@senat.ro
- presa@senat.ro, cmun@senat.ro
- Ministerul Munci și Justiției: relatiicupublicul@mmuncii.gov.ro
- presa@mmuncii.gov.ro
- Casa Naţională de Pensii: petitii.sesizari@cnpp.ro
- Administraţia Prezidenţială:procetatean@presidency.ro
- Avocatul Poporului: petitii@avp.ro
- Curtea Constituțională: ccr@ccr.ro
- registratura.jurisdictionala@ccr.ro
- informatie.publica@ccr.ro
- Relaţii cu presa: ccr@ccr.ro
- Registratura registratura.jurisdictionala@ccr.ro
- informatie.publica@ccr.ro
- Consiliul Legislativ: relatii.publice@clr.ro
Trimis la | Confirmarea de primire | Răspunsul primit | ||
Ministerului Muncii si Solidarităţii Sociale. | Înregistrată la MMSS sub nr.21366/RG/23.09.2024. | A fost transmisă Casei Naţionale de Pensii Publice. | ||
Senatului României | Înregistrată la Senatul României cu nr. 2703/A/23.09.2024. | A fost transmisă la Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială. | ||
Guvernului României. | Înregistrată la Guvernul României cu nr. 15D/12.437/23.09.2024. | A fost transmisă Casei Naţionale de Pensii Publice. | ||
Administraţia Prezidenţială | Înregistrată la Administraţia Prezidenţială sub nr.18.054/02.10.2024 | Să mă adresez Casei Naţionale de Pensii Publice | ||
Casa Naţională de Pensii Publice | Au confirmat primirea, dar fără a preciza sub ce număr a fost înregistrată | |||
Consiliul Legislativ | Înregistrată sub nr. R2018/07.10.2024 | Solicitarea va fi soluționată în conformitate cu prevederile legale în vigoare. | ||
Avocatul Poporului | Au confirmat primirea | |||
Curtea Constituţională | Nu a transmis încă un răspuns | |||
Camera Deputaților | Nu a transmis încă un răspuns | |||
Rezultatul acestor demersuri fiind următorul până în prezent (08.10.2024)
- Publicarea acestor materiale în peste 30 de ziare, reviste și site-uri
- Intervenția instituțiilor statului, menționate mai sus, la Casa Naţională de Pensii, pentru rezolvarea acestei probleme, cele solicitate fiind justificate prin temeiul lor juridic expus de subsemnatul.
- Din informațiile primite, din surse sigure, bine informate, în ziua de 07.10.2024 a început să se lucreze la o Ordonanță de Urgență prin care să se rezolve problema în discuție conform celor propuse de subsemnatul, respectiv: a) să se acorde indemnizația în discuție la echivalentul a 50% din pensia fiecărei luni cuvenită începând cu 1 septembrie 2024, b) să se recalculeze diferența de indemnizație și să se acorde celor îndreptățiți, retroactiv (cu 1 septembrie 2024), la echivalentul a 50% din pensia fiecărei luni cuvenită începând cu 1 septembrie 2024.
Sperăm ca până la alegeri să se rezolve această problemă, conform celor de mai sus. Dacă nu se va rezolva această problemă până la alegeri, greu de crezut că se va mai rezolva mult timp, în special din următoarele cauze: deficitul bugetar va putea ajunge chiar la circa 10%; vor fi mari probleme cu achitarea pensiilor; criza economică se pare că se apropie etc. Pentru o mai mare și mai sigură reușită în rezolvarea acestei probleme, care privește indemnizația a circa 15.000 de pensionari ai celor 9 uniuni de creație, vă rog frumos să publicați și acest material, în cel mai scurt timp (și să-mi trimiteți și mie linkul în care este publicat acest articol).
Rezumat. Începând cu pensiile cuvenite pentru luna septembrie 2024, beneficiarii indemnizaţiei în baza art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006, au primit indemnizația la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024 și NU la nivelul pensiei cuvenită unei luni începând cu septembrie 2024, ceea ce este nelegal, așa după cum se arată prin cele de mai jos. Prin art. 1, alin. (3) și alin. (4) din „Legea nr. 8 din 11 ianuarie 2006, republicată, privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică”, se prevede (sublinierile îmi aparțin): „(3) Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată. (4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie.” Începând cu 1 septembrie 2024: 2) stabilirea cuantumului pensiei și a oricăror drepturi care decurg din aceasta, se face numai și numai: 2.1) în baza Legii nr. 360/2023 și 2.2) pe baza indicatorului „valoarea punctului de referinţă”;
Deci, stabilirea cuantumului pensiei și a oricăror drepturi care decurg din aceasta NU se mai face pe baza „valorii punctului de pensie”, CI pe baza„valorii a punctului de referință”, fapt pentru care prevederile alin (4) ale art. 1 din Legea nr. 8/2006 nu mai au aplicabilitate începând cu 1 septembrie 2024. Ca urmare, indemnizaţia în discuție se acordă: a) numai în baza art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006, care prevede că „(3) Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată.”, b) fără a mai avea aplicabilitate prevederile art. 1, alin. (4) din Legea nr. 8/2006, care prevedea că „(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie.” În baza acestor prevederi legale, clare, precise și la modul imperativ, începând cu 1 septembrie 2024, indemnizaţia în discuție trebuie acordată tot la nivelul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună și după 1 septembrie 2024 și nu la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024. Din cauză că, începând cu 1 septembrie 2024, indemnizația în discuție s-a acordat diminuată, la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024, și nu la nivelul pensiei cuvenită în fiecare lună după 1 septembrie 2024, ceea ce este nelegal, se impune să se recalculeze diferența de indemnizație și să se acorde celor îndreptățiți, retroactiv (cu 1 septembrie 2024), de Casa Naţională de Pensii Publice.
Evoluția reglementărilor. Până la 1 septembrie 2024, indicatorul „punct de pensie” a stat la baza calculării pensiilor, prin „Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice”. Prin Legea nr. 263/2010 se prevede: „Art. 94. (1) Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.”
- Precizarea nr. 1. Până la 1 septembrie 2024, stabilirea pensiilor s-a făcut în baza Legii 263/2010, pe baza indicatorului „valoarea unui punct de pensie”. Începând cu 1 septembrie 2024, Legea 263/2010 a fost abrogată prin „Legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii”. Prin Legea nr. 360/2023 se prevede clar, precis și la modul imperativ că: „Art. 83. (1) Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă.”
- Precizarea nr. 2. Începând cu 1 septembrie 2024 stabilirea cuantumului pensiei și a oricăror drepturi care decurg din aceasta, se face numai și numai: a) în baza Legii nr. 360/2023 și b) pe baza indicatorului „valoarea punctului de referinţă”;
Deci, stabilirea cuantumului pensiei și a oricăror drepturi care decurg din aceasta nu se mai face pe baza „valorii punctului de pensie”, CI pe baza„valorii a punctului de referință”, fapt pentru care prevederile alin (4) ale art. 1 din Legea nr. 8/2006 nu mai au aplicabilitate începând cu 1 septembrie 2024. Comparativ, prevederile art. 1, alin (4) din Legea nr. 8/2006 se prezintă astfel:
Până la 1 septembrie 2024: | Începând cu 1 septembrie 2024: |
„(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie.” |
„(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de referință.” |
Diminuarea, cu până la 50%, a unor indemnizații din cauza aplicării greșite a prevederilor art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006
Continuând cu modificarea pensiilor după alte criterii mult mai raționale, precum sunt cele ale contributivității, respectiv pe baza „valorii punctului de referinţă” etc., precum s-a făcut începând cu 1 septembrie 2024, dar fără ca valoarea punctului de pensie să se modifice, așa cum a rămas neschimbat și după 1 septembrie 2024, se ajunge în situația în care indemnizația în discuție să scadă până la 25% din pensie, față de 50% cât se prevede prin art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006, prin care se dispune că „Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării”, ceea ce constituie un act de gravă încălcare a legalității, de abuz de drept.
Exemplul următor este edificator în acest sens. Sunt și pensionari ale căror pensii chiar s-au dublat (s-au mărit cu 100%) după 1 septembrie 2024, și aceasta deoarece au avut și ani mulți de muncă și în același loc de muncă, intervenind acea suplimentare pe criterii de stabilitate. Să luăm exemplul unui asemenea pensionar care, până la 1 septembrie 2024, avea pensia de 2.000 de lei, iar indemnizația de 1.000 de lei. Acest pensionar, după 1 septembrie 2024, are pensia de 4.000 de lei, iar indemnizația i-a rămas tot de 1.000 de lei. Deci, în loc de indemnizația cuvenită, de 4.000 x 50% = 2.000 de lei, care i se cuvine conform art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006), primește efectiv numai 1.000 de lei, adică cu 50% mai puțin din indemnizația cuvenită (de 2.000 de lei). Prin indemnizațiile acordat după 1 septembrie 2024, de 50% din pensiile de până la 1 septembrie, efectiv și în mod real se săvârșește un „abuz de drept” prin faptul că NU se mai aplică prevederile art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006 prin care se dispune că „Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării”, ceea ce constituie un act de gravă încălcare a legalității.
În baza săvârșirii acestui „abuz de drept” s-a ajuns în situația în care unii pensionari primesc, începând cu 1 septembrie 2024, cu până la 50% mai puțin din indemnizația cuvenită în baza art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006. Din acest exemplu se înțelege foarte bine ce înseamnă: 1) a căuta „spiritul legi” și a aplica o prevedere legală neclară „în spiritul legii”, și 2) „abuzul de drept”, adică acordarea unui drept cu încălcarea prevederilor legale. Concluzia care se desprinde din aceste prevederi legale este următoarea: începând cu 1 septembrie 2024, printr-un „abuz de drept”, nu mai au aplicabilitate, efectiv și în mod real, prevederile art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006 prin care se dispune că „Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării”.
Legea trebuie interpretată şi aplicată atât în litera, cât şi în spiritul ei
Pentru a se înțelege cât mai bine problema în discuție, trebuie văzute și articolele subsemnatului intitulate „Legea trebuie interpretată şi aplicată atât în litera, cât şi în spiritul ei, pe exemplul indemnizației stabilite prin Legea nr. 8/2006, cuvenită cu 1 septembrie 2024” „Abuzul de drept, pe exemplul indemnizației stabilite prin Legea nr. 8/2006, cuvenită cu 1 septembrie 2024”. Orice persoană, care este însărcinată cu aplicarea legii, ştie, sau ar trebui să ştie, că legea trebuie interpretată şi aplicată atât „în litera legii”, cât şi „în spiritul legii”.
1. Interpretarea şi aplicarea actelor normative „în litera legii”
- „Litera legii” exprimă forma materială, vizibilă, grafică a legii, care este aceeași sub privirea tuturor oamenilor.
- „Litera legii”, fiind palpabilă, materială, vizibilă, unică şi cu un singur sens într-un text al unui act normativ (alineat, articol etc.), este aceeaşi pentru toţi, este obligatoriu să aibă aceeaşi interpretare de către toate persoanele care aplică prevederea legală respectivă.
Spre exemplu, prevederea art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006, prin care se dispune că „Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării”: 1) are aceeași formă materială, vizibilă, grafică pentru toate persoanele care citesc acest text de lege; 2) în lipsa oricăror prevederi legale, care să abroge sau să modifice acest text de lege, fiecare persoană care îl citește înțelege un singur lucru, acela că „Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării”. Nimeni nu are dreptul să dea o altă interpretare acestui text de lege în lipsa oricăror prevederi legale care să-l fi abrogat sau care să-l fi modificat.
2. Interpretarea şi aplicarea actelor normative „în spiritul legii”
Orice neajuns dintr-o prevedere legală „în litera legii” (care nu este reglementată de litera ei) obligă, pe cel care trebuie să o aplice, să apeleze la „spiritul legii”. La „spiritul” legii trebuie să se apeleze numai atunci când cel care aplică legea întâlnește o prevedere (din legea respectivă) care nu este reglementată clar și precis de litera ei, adică numai în cazul prevederilor legale care sunt insuficient reglementate, neclare, confuze, susceptibile de interpretări diferite, chiar contradictorii. Când legea este neclară în litera ei, atunci, şi numai atunci, trebuie să ne raportam la spiritul care a născut legea, la sensul dorit de legiuitor, adică la ceea ce a fost în intenţia legiuitorului să reglementeze prin aplicarea legii respective. Căutarea „spiritului legii” este definită ca fiind căutarea „sensului dorit de legiuitor”, adică a afla „ceea ce a vrut să reglementeze legiuitorul” prin emiterea actului normativ în discuţie (supus interpretării). Cu toate că „în litera legii”, prevederile art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006 sunt clare, precise și la modul imperativ, nelăsând loc la nici o altă interpretare, apelând și la analiza „în spiritul legii” a prevederii legale în discuție, interpretarea este una singură: pentru anumite categorii de persoane, bine definite în lege, legiuitorul a dorit și a stabilit că „Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării”.
Așa după cum am mai arătat, continuând cu modificarea pensiilor după alte criterii mult mai raționale, precum cele ale contributivității etc., precum s-a făcut începând cu 1 septembrie 2024, dar valoarea punctului de pensie rămâne nemodificată, precum a rămas neschimbat după 1 septembrie 2024, se ajunge în situația în care indemnizația în discuție să scadă cu mult sub 50% cât se dispune clar, precis și la modul imperativ prin art. 1, alin. (3) Legea nr. 8/2006, ceea ce este nelegal. Aici intervine interpretarea „în spiritul legii” a prevederilor art. 1, alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 8/2006, al căror sens este următorul: „(3) Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată. (4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de referinţă.”
Nici din punct de vedere al analizei „în spiritul legii”, nimeni nu are dreptul să dea o altă interpretare acestui text de lege în lipsa oricăror prevederi legale care să-l fi abrogat sau să-l fi modificat. Modul în care se stabilește pensia, fie pe baza „punct de pensie”, fie pe baza „valorii punctului de pensie”, nu influențează cu nimic prevederea prin care se dispune că „Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării”. Până în prezent (25 septembrie 2024, când scriu acest articol), nu există nici o prevedere de lege care să fi abrogat sau să fi modificat această prevedere legală.
Abuzul de drept săvârșit prin acordarea indemnizaţiei din pensia cuvenită titularului până la 1 septembrie 2024 (și nu din pensia cuvenită titularului începând și cu 1 septembrie 2024)
În doctrina juridică română, abuzul de drept este definit ca fiind „exercitarea unui drept subiectiv civil cu încălcarea principiilor exercitării sale.” În materie de legislaţie, principiul echităţii constituie unul dintre principiile fundamentale (considerat în ţările dezvoltate ca fiind cel mai important). Orice reglementare emisă fără respectarea acestui principiu este excesivă, nerezonabilă, fără bună-credinţă și denotă existenţa unui abuz de drept, generând consecinţe negative (unele deosebit de grave) la nivelul întregii societăţi. În cele se urmează se prezintă câteva exemple (dintre numeroase altele care se pot da) de prevederi legale edificatoare asupra faptului că o instituţie de stat, indiferent care este aceasta, săvârşeşte un abuz de drept în cazul în care îşi exercită drepturile sale excesiv, nerezonabil, fără bună-credinţă, cu încălcarea principiilor exercitării sale, în contradicţie cu menirea sa socială şi economică, prin care se cauzează daune unor pensionari, precum prin acordarea indemnizaţiei din pensia cuvenită titularului până la 1 septembrie 2024 și nu din pensia cuvenită titularului începând și cu 1 septembrie 2024.
În cele se urmează se prezintă câteva exemple (dintre numeroase altele care se pot da) de prevederi legale edificatoare asupra faptului că o instituţie de stat, indiferent care este aceasta, deci inclusiv Casa Națională de Pensii, săvârşeşte un abuz de drept în cazul în care îşi exercită drepturile sale excesiv, nerezonabil, fără bună-credinţă, cu încălcarea principiilor exercitării sale, în contradicţie cu menirea sa socială şi economică, prin care se cauzează daune unor pensionari, precum prin acordarea indemnizaţiei din pensia cuvenită titularului până la 1 septembrie 2024 și nu din pensia cuvenită titularului începând și cu 1 septembrie 2024.
Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil. „Art. 14. Buna-credinţă (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri. (2) Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.
Art. 15. Abuzul de drept. Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe. „Art. 1353. Exerciţiul drepturilor. Cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv.”. Existenţa bunei-credinţe constituie un element important de apreciere privind săvârşirea unui abuz de drept. În baza art. 14, alin. (1) din Noul Cod civil: 1) acolo unde există bună-credinţă nu poate fi abuz de drept, iar, 2) acolo unde nu există bună-credinţă există un abuz de drept, precum în cazul în care dreptul este exercitat cu rea-credinţă, prin deturnarea acestuia de la scopul economic şi social în vederea căruia a fost recunoscut şi, respectiv, prin încălcarea drepturilor unei alte persoane.
Cauze, posibile, care au generat neajunsurile în discuție
Calculul greșit al indemnizației în discuție poate avea una din următoarele cauze:
- Modul eronat de interpretare şi de aplicare „atât în litera legii”, cât şi în spiritul legii” a prevederilor legale în discuție. Personal îmi este greu să cred că aceasta este cauza deoarece, în conducerea Ministerului Muncii și a Casei Naționale de Pensii, sunt și persoane care elaborează și aplică legile în deplină corectitudine și cu profesionalism
- În condițiile schimbărilor legislative din domeniul pensiilor, în vigoare cu 1 septembrie 2024, care sunt cu adevărat extraordinare, este posibil să nu fi fost prevăzute toate aspectele de reglementat. Spre exemplu, este posibil să nu fi fost actualizat software-ul (programul pe calculator) la noile prevederi de calcul a indemnizației în discuție. Totuși, în cazul în care Casa Națională de Pensii nu va acorda, așa cum este legal, cuantumul indemnizaţiei la echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului începând cu 1 septembrie 2024, un asemenea refuz, care se poate face numai printr-un abuz de drept, va genera:1) numeroase și însemnate neajunsuri pe plan social, inclusiv procese în justiție: a) mari consumatoare și de bani publici și b) în care, în mod sigur, Casa Națională de Pensii nu va avea câștig de cauză
- Creșterea și mai mare, în rândul întregii populații, a sentimentului de un adevărat haos legislativ care există în țara noastră, de nesiguranță și de neîncredere în lege și în legalitate.
Abordarea problemei și din punct de vedere umanitar
Pentru a trezi cât de cât simțul umanitar al actualilor cârmuitori în ceea ce privește indemnizația în discuție a atâtor oameni remarcabili, voi da și cutremurătorul exemplu al longevivului și inegalabilului Gică Petrescu. A avut o carieră muzicală întinsă pe aproape șapte decenii și a încântat multe generații de români cu melodiile sale, cu vocea sa și cu cel mai bogat și diversificat repertoriu, care a inclus circa 1.500 de melodii cântate. Nu a consumat băuturi alcoolice, nu a fumat și a avut o conduită morală ireproșabilă, exemplară. A trăit într-o garsonieră din centrul Bucureștiului, dorința sa fiind ca aceasta să rămână statului, el neavând copii. Cei care au cunoscut cum Gică Petrescu a trăit în ultimii ani ai vieții sale, în special în ultimii doi ani (a murit pe 18 iunie 2006, la 91 de ani) au spus că, având o pensie de mizerie, acesta a ajuns să trăiască (efectiv și în mod real) din mila vecinilor săi. Și nu este un caz unic, de oameni de mare valoare, care toată viața și-au dedicat-o binelui public, dar care trăiesc dintr-o pensie de mizerie și dintr-o indemnizație derizorie (acordată în baza Legii nr. 8/2006), care le mai este ciuntită și aceasta.
Soluția de rezolvare
Interpretând prevederile legale în discuție, atât „în litera legii,, cât şi „în spiritul legii”, rezultă o singură o singură soluție de rezolvare: în baza Legii nr. 360/2023, cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului începând și cu 1 septembrie 2024 și nu din pensia cuvenită titularului până la 1 septembrie 2024.
Alte argumente
La 1 septembrie 2024 a intrat în vigoare „Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii”, care prevede: „Art. 83 (1) Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă. […]. Art. 84 (1) Valoarea punctului de referinţă prevăzută la art. 83 alin. (1) reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislaţia anterioară, respectiv nivelul 25. (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referinţă este de 81 de lei.[…]”
Concluzia nr. 1, pe baza art. 84: Începând cu 1 septembrie 2024: cuantumul pensiei fiecărui pensionar = numărul total de puncte realizat de asigurat x valoarea punctului de referinţă = numărul total de puncte realizat de asigurat x 81 de lei. Deci, în baza art. 84 din Legea nr. 360/2023, începând cu 1 septembrie 2024, orice pensionar își poate calcula singur pensia, pe baza datelor din „Cuponul de pensie”, în care este înscris 1) „Total puncte” și 2) „valoarea punctului de referinţă, 81,00 de lei”, în cupon fiind înscris prescurtat „VPR: 81,00”. „Art. 144 (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile stabilite pe baza legislaţiei anterioare devin pensii în înţelesul prezentei legi şi se recalculează prin înmulţirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referinţă prevăzută la art. 84, cu excepţia pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001, care se recalculează conform art. 154.” „Legislaţia anterioară” este „Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, care, începând cu 1 septembrie 2024, a fost abrogată prin „Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii”.
Concluzia nr. 2, pe baza art. 144: Începând cu 1 septembrie 2024, pensiile stabilite pe baza legislaţiei anterioare (Legea nr. 263/2010) devin pensii în înţelesul prezentei legi şi se recalculează prin înmulţirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referinţă prevăzută la art. 84 din Legea nr. 360/2023. Deci, și în baza art. 144 din Legea nr. 360/2023, începând cu 1 septembrie 2024, orice pensionar își poate calcula singur pensia, pe baza datelor din „Cuponul de pensie”, în care este înscris 1) „Total puncte” și 2) „valoarea punctului de referinţă, 81,00 de lei”, în cupon fiind înscris prescurtat „VPR: 81,00”, adcă: cuantumul pensiei fiecărui pensionar=numărul total de puncte realizat de asigurat x valoarea punctului de referinţă=numărul total de puncte realizat de asigurat x 81 de lei. Și cele de mai sus sunt argumente de netăgăduit în baza cărora se impune: 1) acordarea indemnizației la echivalentul a 50% din pensia fiecărei luni cuvenită și după data de 1 septembrie 2024, 2) recalcularea diferenței de indemnizație și acordarea celor îndreptățiți, retroactiv, cu 1 septembrie 2024, la echivalentul a 50% din pensia fiecărei luni cuvenită începând cu 1 septembrie 2024.
În urma demersurilor făcute de subsemnatul la principalele instituții ale statului, prin care am sesizat eroarea legislativă făcută în acordarea indemnizaţiei în baza Legii nr. 8/2006, am primit răspuns de la Casa Naţională de Pensii Publice prin care se precizează că (atșat în Anexă): „În acest context legislativ, se impune modificarea Legii nr. 8/2006, republicată, sens în care, instituția noastră a sesizat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.” Sperăm ca într-un timp cât mai scurt să se repare nedreptatea legislativă făcută primit acordarea indemnizației în discuție la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024, ceea ce este nelegal, și nu la nivelul pensiei cuvenită unei luni începând cu septembrie 2024, așa după cum este corect.
Un exemplu concret. În cuponul de pensie al d-lui „x”, este înscris:
- Pe luna august 2024: „Nr. puncte: 1,23032. Val. punct: 2032,00 Pensie: 2.500”, Pensia, de 2.500 a rezultat din „Nr. puncte: 1,23032” x „Val. punct: 2032,00” = 2.500 de lei. Indemnizația, de 50% din pensia cuvenită titularului, se calcula și astfel: [„Nr. puncte: 1,23032” x 50%] x „Val. punct: 2.032,00” = „Nr. puncte: 0,61516” x „Val. punct: 2032,00” = 1.250 de lei, adică exact pensia înscrisă în cuponul de pensie pe luna august 2024.
- Pe luna august 2024: „Total puncte: 46,91358. VPR: 81,00 Pensie: 3.800” Pensia, de 3.800 a rezultat din „Total puncte: 46,91358” x „VPR: 81,00” = 3.800 de lei. Indemnizația, de 50% din pensia cuvenită titularului, se calcula și astfel: [„Total puncte: 46,91358” x 50%] x „VPR: 81,00” = „Total puncte: 23,45679” x „VPR: 81,00” = 1.900 de lei, adică 50% din pensia de 3.800 lei înscrisă în cuponul de pensie pe luna august 2024. Ori, în cuponul de pensie pe luna august 2024, la „Legi speciale”, nu s-a înscris și nu s-a acordat indemnizația legal cuvenită, de 1.800 de lei, ci s-a înscris și s-a acordat indemnizația de 1.250 de lei, ceea ce nu este legal. Pensionarul din acest exemplu a fost prejudiciat cu suma de 1.800 – 1.250 = 550 de lei, adică cu aproape 31% din indemnizația cuvenită prin lege.
- Și din acest exemplu rezultă cu claritate grava eroare care s-a făcut, și care încă mai persistă, în acordarea indemnizației cuvenite în baza Legii nr. 8/2006.
Bibliografie
- Legea nr. 8 din 11 ianuarie 2006, republicată, privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică
- Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
- Legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii
- Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, cel puțin articolele: 14; 15; 1353
- N. Grigorie Lăcrița, Legea trebuie interpretată şi aplicată atât în litera, cât şi în spiritul ei, pe exemplul indemnizației stabilite prin Legea nr. 8/2006, cuvenită cu 1 septembrie 2024
- N. Grigorie Lăcrița, Abuzul de drept, pe exemplul indemnizației stabilite prin Legea nr. 8/2006, cuvenită cu 1 septembrie 2024
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2024 privind unele măsuri pentru desfăşurarea activităţilor integrate aferente emiterii şi transmiterii deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii.
- Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 356/2024 pentru aprobarea modelelor deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii.
Anexă
Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului)
Notă. Articolele autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureştiului. Cărți publicate de către profesorul Nicolae Grigorie-Lăcriță
Articole asociate
Articolul de mai sus este citat în lucrarea științifică „The reform of national social-economic systems and european reform” (Carmen & Liviu Radu)
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
[…] Erori în acordarea indemnizației stabilite prin Legea nr. 8/2006, acordate cu 1 septembrie 2024. S… […]
[…] Erori în acordarea indemnizației stabilite prin Legea nr. 8/2006, acordate cu 1 septembrie 2024. S… […]