Acasă Social-Economic „Omul nepotrivit la locul nepotrivit” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural –...

„Omul nepotrivit la locul nepotrivit” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (economist, filosof și scriitor)

Mulțumesc pentru publicarea articolelor mele. Rămân tot mai plăcut impresionat de această realizare numită „Jurnalul Bucureștiului”, care este cu adevărat extraordinară și care se detașează tot mai mult față de toate celelalte publicații, inclusiv de cele considerate ca fiind cele mai bine realizate. Numai o minte genială poate realiza ceea ce nu pot face nici cei mai talentați. Publicația Jurnalul Bucureștiului merită sincere și frumoase felicitări pentru publicarea de articole prin care se urmărește realizarea binelui social, sub cele mai diferite forme și pentru o mare diversitate și de persoane și de probleme. Felicitări pentru preocupările reale și constante pentru publicarea de articole „de utilitate public㔄pentru înfăptuirea binelui social”, dovedind prin aceasta că această publicație este în slujba poporului român și a României. Impresionează și faptul că acest Domn Thomas Csinta, „Un Om de succes prin puterea minții sale” a reușit să constituie un colectiv de colaboratori pe măsura Domniei Sale, care dau dovadă de un profesionalism desăvârșit. Cu prețuire, N. Grigorie Lăcrița (Juridice–Profesionişti)

JURIDICE.ro„România lucrului bine făcut: bogaţii te învaţă cum să faci foamea, trădătorii cum să-ţi iubeşti ţara, hoţii cum să fii cinstit și conducătorii incompetenți și corupți cum să fii un truditor ingenuu!”[1](N. Grigorie Lăcrița)

1. Omul nepotrivit la locul nepotrivit a fost  și mai este un fenomen obișnuit în România

Aproape că nu este zi în care mass-media să nu relateze, cel puțin despre câte un caz în care o persoană este numită într-o funcție total nepotrivită cu pregătirea sa. Este vorba de numirea omului nepotrivit la locul nepotrivit numai în instituțiile publice și în unitățile de stat, care au fost și sunt sub dictatura politicianismului incompetent și corupt. Aproape că nu a fost minister, instituție publică și unitate de stat care să nu fi avut, sau să nu aibă la conducere persoane care nu au avut, sau nu au pregătirea profesională temeinică din domeniul pe care au fost puși să îl conducă.  Avem numeroase exemple de oameni inteligenți și autentice elite profesionale care au refuzat să accepte conducerea unor ministere, instituții publice și/sau unități de stat din următoarele cauze:

  • 1a) numărului mare al incompetenților din acestea, angajați, promovați și puși în funcții de conducere după pile, după criterii politice și/sau ale corupției;
  • 1b) imposibilitatea de a-i elimina pe salariații incompetenți și/sau corupți și de a angaja în locul lor persoane după autenticele criterii ale valorii-muncă, ale meritului personal;
  • 1c) erau conștiente că, neacceptând comenzile politice și/sau ale unor grupuri de interese nelegitime (care sunt puternic implicate politic), nu se vor putea menține pe post.
  • 2. La fel de bine avem numeroase exemple de incompetenți conducători cu o mare sărăcie atât în zestrea cerebrală, cât și domeniul de pregătire pe care îl conduc. „Faceți din incompetenți conducători și apoi vă întrebați de unde vine dezastrul!” (Winston Churchill) Altfel spus, este vorba de proşti care sunt plini de încredere, în toate împrejurările, care nu numai că acceptă, dar chiar se luptă pentru a accede în funcții de conducere, la care și ajung, fie după criterii politice, fie după criteriile corupției. „Problema acestei lumi este că oamenii inteligenţi sunt plini de îndoieli, în timp ce cei mai proşti sunt plini de încredere, în toate împrejurările”. (Charles Bukowski, celebru scriitor germano-american)
  • 3. Exemple numeroase sunt și cu persoane care au o anumită pregătire într-un anumit domeniu de activitate, dar care nu numai că acceptă, dar chiar se și luptă (pe viață și pe moarte) să ajungă să conducă ministere, instituții publice și unități de stat din domenii de activitate total diferite cu pregătirea lor. La acești oameni este vorba de boli psihice cornice, care se manifestă prin ideea fixă de a fi într-o funcție de conducere, indiferent care este aceasta, inclusiv în domenii de activitate pentru care nu au pregătire, nu sunt competenți și nici nu au aptitudini pentru acestea. Obsesia, până la orgoliu exagerat (până la paranoia) după funcții de conducere, este încadrată, din punct de vedere medical, ca fiind o tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă. Paranoia conducătorilor politici incompetenți și corupți a devenit una din cele mai obișnuite boli. Grav este faptul că bolnavii nu suferă, în schimb suferința produsă de aceștia a cuprins întreaga societate.
  • 4. Un incapabil și corupt, ajuns pe pile și/sau după criterii politicianiste, va angaja, va promova și va proteja, la rândul său alte nonvalori (ca și el), continuând astfel cercul vicios. Pe Internet sunt numeroase pagini are prezintă cazuri concrete de persoane nepotrivite puse să conducă domenii de activitate pentru care nu erau competente. 

2. Câteva dintre cauzele care generează gravele neajunsuri sociale prin promovarea omului nepotrivit la locul nepotrivit

Proştii mor, dar prostia rămâne eternă și invincibilă”. (I.L. Caragiale)

Ca persoană care am lucrat, efectiv, timp de aproape 23 de ani (și) într-o importantă instituție a statului, consider că sunt în măsură să prezint unele dintre principalele cauze care generează numeroasele și gravele neajunsuri sociale prin promovarea omului nepotrivit la locul nepotrivit.

  • 2.1. Politizarea tuturor instituțiilor și a unităților de stat. Nu există nici o categorie de personal care să fie angajată după criteriul valorii-muncă, al meritului personal.
  • 2.2. Dacă se analizează persoanele care dețin funcții de conducerea, se va constata că sunt frecvente cazurile în care acestea sunt a) cu modeste posibilități intelectuale, b) care niciodată nu au dovedit o temeinică pregătire profesională în domeniul pe care îl conduc, c) care nici ca studenți nu au excelat, unii fiind la nivel de mediocrii și d) cele mai mute sunt pe funcții de conducere de 20, 25 și chiar de 30 de ani. Un incapabil și corupt, ajuns pe pile și/sau după criterii politicianiste, va angaja, va promova și va proteja, la rândul său, alte nonvalori (ca și el), continuând astfel cercul vicios. Paranoia conducătorilor politici incompetenți și corupți a devenit una din cele mai obișnuite boli. Grav este faptul că bolnavii nu suferă, în schimb suferința produsă de aceștia a cuprins întreaga societate.
  • 2.3. Situația este asemănătoare chiar și la nivelul personalului de execuție de care depinde foarte mult înfăptuirea legalității, combaterea evaziunii fiscale, gradul de colectare a veniturilor statului etc.
  • 2.4. În timp ce tinerii noștii capabili, cu sclipiri de inteligență, mulți spre geniali, a) sunt pregătiți la cele mai prestigioase universități din lume, b) se bucură de cele mai frumoase aprecieri de firme de renume mondial, c) nu-și găsesc un loc de muncă, pe măsura pregătirii lor, în cazul în care doresc să muncească în țara noastră, și aceasta din cauza promovării incompetenților după criterii politicianiste și ale corupției.
  • 2.5. În instituțiile și în unitățile de stat au ajuns și persoane și cu o bogată zestre cerebrală și cu o bună pregătire profesională; aceste persoane nu pot să-și exercite, pe deplin, activitatea cu corectitudine și profesionalism din cauza cenzurii șefilor ierarhici, protectorii ai grupurilor de interese (unele nelegitime) care i-au numit, care i-au promovat și/sau care îi mențin pe funcțiile respective, nemeritate. Este groaznic pentru oamenii corecți și profesioniști autentici să fie subordonați incompetenților și corupților.
  • 2.6. Lipsa criteriului valorii-muncă, a meritului personal, în încadrarea, în menținerea pe post și în promovarea personalului este principala cauză: a) generatoare de corupție și b) a slabelor rezultate în înfăptuirea legalității, în combaterea evaziunii fiscale, în gradul foarte scăzut de colectare a veniturilor bugetare etc.. Spre exemplu, înainte de anul 1989, pentru a lucra în activitatea de control fiscal, erau recrutate persoane cu o temeinică pregătire și experiență practică în domeniul financiar-contabil, precum șefi de serviciu financiar, șefi de serviciu contabilitate, contabili șefi. După anul 1989, în activitatea de control fiscal s-au angajat și continuă să se angajeze: a) direct absolvenți de facultate, unii cu rezultate modeste, chiar mediocre, b) persoane din diverse domenii de activitate, total diferite de domeniul fiscal, care nu numai că nu aveau nici cele mai elementar cunoștințe specifice acestui domeniu, dar care nici nu și-au putut însuși temeinic acest domeniu, și nici nu aveau cum atâta timp cât nu au lucrat efectiv în activitatea practică.
  • 2.7. În contextul celor de mai sus este ușor de înțeles că, cu persoane incompetente și corupte: a) nu are cum să fie combătută nici evaziunea fiscală și nici marea corupție în fraudarea veniturilor bugetare, și b) nu are cum să se asigure un grad mai ridicat de colectarea a veniturilor cuvenite bugetului de stat. De 13 ani România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la colectarea obligațiilor bugetare (impozite, taxe, în special tva, contribuții sociale etc.). România, cu un aparat fiscal neperformant (din cauzele menționate mai sus) are gradul de colectare a veniturilor fiscale la bugetul de stat de 27% din PIB, cu o treime mai puţin decât media europeană, de 40% din PIB, unde există un personal fiscal performant.   Am luat ca exemplu unele aspecte din Ministerul Finanțelor, dar situația este asemănătoare în toate instituțiile și unitățile de stat.
  • 2.8. Fără măsuri radicale nu se poate ieși din această stare cu adevărat deosebit de gravă pentru bugetul de stat și, pe cale de consecință, pentru întreaga societate. „Dacă faceți din proști conducători, nu vă mai întrebați de unde vine dezastrul!(Winston Churchill) „Cine are minte, să ia aminte!”. „Cine are urechi de auzit să audă”. (Biblia, Luca 8:3). Amin!

În loc de bibliografie

„Dacă vreți să construiți o țară în care se vor întoarce fiii și fiicele tale, dacă vreți să construiți o țară în care oamenii vor pleca doar în timpul vacanțelor, dacă vreți să construiți o țară care nu va avea frică pentru viitor, atunci faceți doar doi pași: 1) Echivalați corupția cu trădarea de țară, iar oficialii corupți cu trădători până la a șaptea generați și 2) Faceți trei profesii cele mai bine plătite și cele mai respectate: profesia de militar, de profesor și de medic. Și cel mai important–munciți, munciți și munciți pentru că nimeni în afară de voi nu vă va proteja, nimeni în afară de voi nu vă va hrăni și doar voi aveți nevoie de țara voastră, nimeni altcineva.” (Golda Meir)

____________________________

[1] Ingenuu: care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate, cu curățenie morală și cu naivitate; plin de nevinovăție sufletească; candid; naiv; inocent.

Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița 

Notă. Lista de articole ale autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureștiului 

Apreciere. G-ralul de Bg. (r). dr. Gh. Văduva despre Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița.  „Consiliul local al comunei Robănești, în ședința din 21 martie 2025, a hotărât, cu unanimitate de voturi, acordarea titlului de „Cetățean de onoare” al acestei comune, care este și primul de acest fel care s-a acordat până acum în această localitate. „Cetățean de onoare” este titlul care se acordă personalităților care au contribuit în mod deosebit la dezvoltarea unei localități sau care, prin activitatea lor de utilitate publică, au dobândit o recunoaștere notorie pe plan național și internațional. Câțiva zeci de ani, localitatea Lăcrița a fost comună, în a cărei componență intrau satele Bufna (un cătun pe atunci, ulterior denumit „Lăcrița Mică”), Lăcrița (ulterior denumită „Lăcrița Mare”), Golfin și Vlașca. După împărțirea administrativ – teritorială a țării din anul 1968, fosta comună Lăcrița a trecut, cu cele 4 sate ale sale, în componența comunei Robănești.Nicolae Grigorie-Lăcriţa este numele publicistic al domnului Nicolae Grigorie, compus din prenumele şi numele de familie (Nicolae Grigorie), la care s-a adăugat, pentru o mai bună individualizare și din respect față izvor, denumirea localităţii în care s-a născut (Lăcriţa). Cu timpul, s-a ajuns ca numele „Lăcriţa”, care este unic la o persoană în România, să exprime o identitate capabilă să individualizeze, uşor, corect şi precis, atât autorul, cât şi opera. De câţiva ani, s-a ajuns ca şi în viaţa de zi cu zi să fie apelat „Lăcriţa”, fără ca cei care o fac să-şi mai pună problema dacă „Lăcriţa” este nume sau prenume. În acordarea acestui titlu, s-a avut în vedere faptul că activitatea sa a generat numeroase și însemnate efecte benefice pe plan economic, social și de utilitate publică, dintre care sunt de amintit. Domnul N. Grigorie-Lăcrița este una dintre personalitățile contemporane ale României, foarte cunoscut și apreciat în țară și în numeroase țări din lume. Este suficient să accesezi, pe Internet, „N. Grigorie Lăcrița” și se deschid sute de pagini în care sunt prezentate cele peste 100 de cărți și peste 2.000 de articole publicate de dumnealui, vizualizate și citite în întreaga lume. Cărțile și articolele dumnealui abordează o mare diversitate de teme care, prin veridicitatea informațiilor și prin utilitatea lor publică, se bucură de un mare interes și apreciere. Nu puține sunt articolele în care teme, pe cât de interesante, pe atât de o mare sensibilitate, sunt abordate cu o temeinică fundamentare și într-un mod revoluționar de înțelegere. Chiar dacă locuiește în Craiova și a ajuns la o vârstă înaintată (născut la 20 aprilie 1948), domnul N. Grigorie-Lăcrița nu și-a uitat niciodată locurile natale și înaintașii, fiind un exemplu și prin modul exemplar în care întreține casa în care s-a născut, din Lăcrița, moștenită de la părinți, mormintele părinților, ale bunicilor și ale unor rude. Dintre realizările sale pentru locurile natale, se pot menționa: după ce Biserica din satul Lăcrița a rămas fără clopot și fără toacă, a realizat, pe propria sa cheltuială și a donat acestei biserici actualul clopot cu toaca; gardul cimitirului a fost realizat și prin intervenția sa esențială la o persoană juridică; clopotul din cadrul Bisericii din satul Lăcrița Mică este donat tot de dumnealui. Fie și numai din acest punct de vedere, se cuvine să exprimăm cuvinte de apreciere și la adresa actualului consiliu Local al comunei Robănești, la conducerea căreia se află primar Costin-Ionuț Ștefănescu, viceprimar Vasile Marian și secretar Dumitru Silvia, oameni iubiți și apreciați de cetățeni pentru rezultatele lor remarcabile, precum introducerea apei curente, asfaltarea drumurilor, introducerea alimentării cu gaze, ordine și disciplină în instituție și în întreaga comună etc. Locul de unde venim și de unde, de fapt, nu plecăm niciodată este cel mai frumos loc din lume, este locul unde inima, sufletul și mintea își păstrează cea mai frumoasă casă, casa de acasă, casa-izvor. N. Grigorie-Lăcrița, așa după cum o spune adesea, este nu numai fiul comunei de unde vine, ci și ambasadorul ei de onoare în țară și în lume.”” 

Articolul precedentEvaziunea fiscală – pericol nevăzut pentru siguranța națională (Corespondenţă de la Lordul Prof. univ. dr. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite, partener al Jurnalul Bucureștiului – publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe, ca sursă sigură de informare)
Articolul următorExplicaţii cumulative în favorea filosofiei contemporane – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică cu caracter academic, franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). Corespondență de la Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)
Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Pentru relizările sale (lucrări cu caracter științific și academic) de excepție în domeniul jurnalismului de investigații criminale, care includ și aplicațiile structurilor matematice la studiul comportamentului infracțional criminal (în special al Codului Sociogenetic), el a fost distins cu Diploma de Onoare a Marii Loje Naționale Române (MLNR) 1880. În cartea  „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas), Thomas Csinta este citat alături de cei mai celebri și prestigioși jurnaliști de investigațe francezi pentru rezultatele sale obținute în dosarul criminal de cvadruplu asasinat al lui Dany Leprince (în 1994) aflat astăzi, într-un proces de revizuire (reexaminare) în fața CRR (Curții de Revizuire și Reexaminare) în Franța. Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf Text generat de AI. Thomas Csinta este un profesor universitar, fizician teoretician și matematician, precum și jurnalist de investigații criminale franco-român. Este un promotor activ al sistemului ultra-elitist de învățământ superior francez, filiera „regală” „Prépas–Grandes Écoles” în spațiul educațional românesc. Prin activitatea sa academică și de cercetare în cadrul CUFR R&D România (Conseil Universitaire–Formation–Recherche auprès des Grandes Écoles Françaises, Recherche et Développement) și al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural-educațională și științifică cu caracter academic) al cărui director și redactor-șef este, el facilitează accesul tinerilor supradotați, cu abilități intelectuale înalte, din România în aceste instituții de învățământ superior de prestigiu din Franța. Este cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii și Cercetări Avansate în Educația de Excelență), militând pentru implementarea unor sisteme de învățământ ultra-selective și ultra-performante de tipul „Grandes Écoles”–un sistem educațional de înalt nivel academic, unic în lume, care funcționează în paralel cu universitățile publice accesibile publicului larg. Printre acestea se numără École Normale Supérieure (ENS), École Polytechnique (X), concursurile Centrale-Supélec, Mines-Ponts, HEC, ESSEC, ESCP Europe și Sciences Po (IEP), în care accesul nu se face pe baza diplomei de bacalaureat, ci după absolvirea unei Clase Pregătitoare (CPGE) cu o durată de 2-3 ani de studii post-bacalaureat, corespunzătoare primului ciclu universitar din România–Licența. Programul CPGE este extrem de intens și axat pe matematici generale și aplicate, științe fizice, computer science, științe sociale și economice, științe socio-umane etc. În calitate de profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în diverse școli superioare franceze de înalte studii inginerești și economice, prin intermediul CUFR R&D, Csinta publică regulat subiecte de concurs de admitere în aceste școli, precum și subiecte propuse pentru celebrele concursuri franceze de titularizare în învățământul preuniversitar și primul ciclu universitar „Capes” și „Agrégation”. Materialele includ suport de curs, soluții detaliate și comentarii în limbile română și franceză, realizând o convergență între programa educațională din CPGE (Franța) și cea de Licență (România).Thomas Csinta este, de asemenea, cel care a introdus în anul 1981 conceptul de Cod Socio-Genetic (CSG/Cod Sociogenetic), pe care l-a dezvoltat ulterior. Scopul CSG este de a complementa Codul Biogenetic (ADN-ul biologic) în cadrul Codului Genetic Personal (CGP), prin cuantificarea influențelor (psiho)sociale asupra comportamentului uman. Acest concept este aplicat cu precădere în criminologie, psihiatrie judiciară și psihosociologie (psihologie socială) matematică, pentru a studia, analiza și prezice comportamentele infracționale, în special pe cele criminale. Acționând ca o „genetică socială” structurată, CSG definește individul uman în raport cu mediul său socio-judiciar, ca un sistem complex. Teoria susține că profilul unui criminal nu este determinat strict biologic, ci și de interacțiuni (psiho)sociale modelabile. Pentru descrierea acestuia, sunt utilizate modele fizico-matematice complexe care „traduc” comportamentul uman în formule cuantificabile. Conform lucrărilor și cercetărilor publicate de Thomas Csinta în spațiul academic și jurnalistic, modelul include analiza modului în care mediul (psiho)socio-cultural și traumele trăite influențează discernământul în spațiul socio-judiciar asociat individului uman și jurisprudența penală. Utilizarea instrumentelor fizico-matematice de analiză structurală aplicate testelor sociometrice „judiciare” va revoluționa psihiatria judiciară și criminologia clasică utilizată astăzi. Subiectele elaborate de profesorul Thomas Csinta pe această tematică, propuse pentru teze de doctorat, se concentrează pe domenii inter-, pluri- și transdisciplinare, prin intermediul sistemelor complexe. Acestea îmbină matematicile aplicate–teoria haosului, sistemele formale de tip Gödel, cercetarea operațională etc. – în spațiul „separabil” juridic și penitenciar, cu psiho(sociologia) și psihiatria. Abordarea permite o apreciere riguroasă și corectă a persoanei cercetate penal din punct de vedere socio-judiciar, inclusiv în privința (i)responsabilității sale penale. Profesorul Thomas Csinta este autorul a peste 1.000 de lucrări de investigație jurnalistică și științifică (prezentate și la diferite congrese și conferințe internaționale), publicate în special în Jurnalul Bucureștiului–multe dintre ele constituind subiectul unor teme de teze de doctorat. Acestea au fost publicate și într-un ciclu de cărți de mare anvergură, „Investigații jurnalistice în serial” (12 volume, totalizând peste 50.000 de pagini în format aproape A4), dar și în cicluri de cărți de matematici generale și aplicate și fizică, adresate „elevilor preparatoriști” din CPGE. Lucrările sale au fost integrate și repertoriate în Biblioteca Națională a Franței (Bibliothèque nationale de France–François-Mitterrand), mai multe dedicate unor mentori ai lui, precum și în Biblioteca Academiei Române. Thomas Csinta este atașat de presă al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO- Națiunile Unite) la Curțile cu Jurați ale tribunalelor judiciare franceze și este distins pentru activitatea sa de investigații jurnalistice și științifice cu „Crucea de Aur cu Diagonală” în grad de Cavaler (OADO-ECOSOC-ONU). Numele lui apare în mai multe cărți la „mulțumiri” alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi, pentru contribuțiile sale aduse în restabilirea adevărului istoric în mai multe dosare criminale, cum ar fi cea lui Dany Leprince și Bernard Nicolas cu titlul „Ils ont volé ma vie”.