Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
Asistăm astăzi la peste două mii de ani cunoscuţi mai mult sau mai puţin istoriei omenirii inclusiv şi a filosofiei, care a supus-o dezbaterii şi analizei gnostice în general şi în special aplicată şi asupra manifestării omului făuritorul istoriei, direct la un apogeu al desfăşurării ei mai mult pe orizontală decât pe verticală, adică mai mult în extensiune decât în tensiune (profunzime). Extensiunea filosofiei este mare cât de mare este întinderea istori omenirii cu reprezentanţii săi multipli, care s-au ocupat, contribuind la organizarea structurală a ei identificată cu potenţialul logo-logistic al întrgii lumi. Astfel constatăm că imensul filosofic este totuşi limitat de cadrul limitat al acestui potenţial gnostic uman, care la rându-i este mărginit de capacitatea omului de a pătrunde şi însuşi imensităţile gnostice ale lumii.
În acest areal al cunoaşterii filosofia îşi are spaţiul său de manevră şi dezvoltare atât pe orizontală cât şi pe verticală şi el limitat de acest cadru logo-logistic uman. În interiorul lui gânditorii şi-au manifestat şi realizat gândirea şi logica filosofică de la o etapă istorică la alta a filosofiei în general. Apogeul extensiunii filosofiei pe orizontală de-a lungul a două mii de ani atins astăzi se explică prin căpătarea unui caracter specific actual, manifestat printr-o îndelungată mişcare ajunsă la capătul vectorului său în prim planul conştientizării lui logice din partea nenumăratelor idei şi concepte filosofice a nenumăraţi autori identificaţi de acest timp îndelungat ca surse bibliografice, exzaminaţi în mod repetat în cele mai divese modlităţi mereu în altă formă, dar aproximativ cu acelaşi sens şi conţinut prin comparare, complementare, asociere, conformitate, repetare şi interpretare aproximative a unor şi aceleaşi idei şi doctrine, dar fără o contribuţie substanţială nouă, aprofundată la filosofie în special în ultimul secol. Atare situaţie dovedeşte faptul potrivit căruia extensiunea pe orizonală a discursului filosofic se apropie de final, limitat fiind de cadul fenomenologiei existenţialului realităţii.
Se poate spune oare că filosofia în general este satisfăcută de realizările atinse? Nicidcum. În vizorul ei mai stau probleme serioase fundamentale care necesită a fi rezolvate. Dacă ele n-au putut fi soluţionate pe parcursul a dăuă mii de ani de frământări ale gândirii filosofice a mii şi mii de fiosofi, atunci este evident că urmând şi mai departe desfăşurarea pe orizontală acolo unde nu mai este loc, devine imposibil a se atinge aceste scopuri. Acum a venit timpul de a schimba strategia modalităţilor de a face filosofie printr-o mişcare tactică radicală care se numeşte intensificara şi tensionarea disursului filosofic nu pe orizonală, ci pe verticală prin schimbarea vectorului ei spre profunzime şitranscendenţă, spre începuturile primodiale generatoare de idei noi pe structura cărora să se poată fundamenta „substanţa esenţială” a filosofiei–suporturile sale obiectiv-subiective primordiale.
E drept că extensiunea filosofiei pe orizonală este şi ea într-o oarecare măsură o pătrundere spre interior prin repeterea şi interpretarea la nesfârşit a unor şi aceleşi ideii, pătrundere însă foarte neânsemnată, înceată, consumatoare de mult timp şi spaţiu, total în imposibilitate de a pune pe piciore filosofia şi ai asigura succesul aştepat de la ea. Acest lucru poate fi realizat nuami printr-o aprofundare pe verticală spre esnţilitatea primodială transcendentară a începuturolor ei temeinice fundamentale. De aceea acum nu mau sunt valabile vechile scheme de analiză şi investigaţie a terţelor teme, puse în discuţie şi evaluare a căror caracteristici le-am amintit aici mai sus.
În prezent trebuie valorificate noi modalităţi de a pune în valoare gnostică vechile teme, concepte şi idei la rezultatul eczaminării cărora nu s-a ajuns la un consens filosofic, finalităţile ei fiind vulnerabile din punct de vedere al corectitudinei rezultatelor la care s-a ajuns. A venit timpul de a destandartiza evaluările fiolsofice şi a renunţa ca fiind deosebit de nocive toate restricţiile formale impuse discursurilor filosofice de dregătorii filosofiei în plan general şi a celei academice în specual, care toate au un impact negativ pătrunderii mai facile a unor modalităţi noi de a face filosofie. Discursul filosofic trebuie să devină acum adânc particularizat, individualizat prin introducerea polemicii acerbe, incisive a luptei ideilor şi principiilor contrariilor personalizate-arma principală şi cea mai eficentă şi procedeul de bază în stare să impulsioneze şi să dea mişcare vectorială accelerată proceselor filosofice spre interior pe verticala esenţialităţilor transcendentale ale lor.
Acest lucru se poate face numai printr-o democrtaizare autentică a filosofiei, prin admiterea şi pătrunderea câtor mai multe idei şi concepte fiosofice în cât mai multe surse de informare ale mas mediei scrise şi electronice de cea mai diferită speţă. Căci ce ar însemna o astfel de condiţie stupidă restictivă cum este intrezicerea unor lucrări care sunt concomitent publicate sau au fost publicate ăn alte surse de inforjmaţi. De unde vine o astfel de restricţie oare nu dint-un egoism şi orgoliu bolnăvicioase în esenţa lor, străine oricărui filosof implicit întregii filosofii? De unde acest drept de a confisca posibilitatea de pumblicare a unor lucrări concomitent în mai multe surse publicistice? Cât mai mulţi oameni vor avea acces la ideile filosofice cu atât mai bine penru beneficiarii lor. Acest lucru poate fi atins şi printr-o minimalizare şi reducere maximă a numărului de referinţe bibliografice în lucrările elaborate pe noile principii propuse aici, deoarece oricum este imposibil de ai cuprinde pe toţi cei care au tratat şi tratează o temă sau alta şi de care se ocupă un autor anume, pentru a îndreptăţi chipurile cât de cât scopul pe care şi-l propune filosofia de a fi cât mai obiectivă pe toate planurile.
Pentru a îndreptăţii şi eficientiza corectitudinea unor astfel de cerinţe atunci ar trebui să cuprindem toată filosofia care s-a făcut pe parcursul timpurilor-lucru ireal şi imposibil. Un autor poate fi în stare să aducă drept suport de referinţă 2, 4 maximul 10 de astfel de surse biblofrarifice. Astăzi este imperios necesar, deci pentru a aprofunda dezbaterea şi analiza filosofică nu de a ne atârna de ele în baza vechilor scheme şi procedee de natură extensivă, dar printr-o interiorizare, apreciere, argumentare, analizare şi sintetizare a lor prin mijlocirea unei gândiri critice aprofundată, detaliată în esenţă din puncrtul de vedere al adevăruli pe care-l conţine de natură intensiv-intrinsecă şi tensionată în stare să valorifice rezultatele luptei contrariior pe verticala ideilor spre începuturile lor primordiale.
De aceea analiza va fi consumatore de mai multă „substanţă” vebală gândită şi argumentată ce necesită, deci şi mai mult spaţiu descriptiv, fapt care este catalogat ca abuz de cuvinte de către cei care nu concep caracterul novator al procedeului conform căruia se face filosofie într-o lucrare dată. El face posibilă atingerea unei concentrări a unei gândiri analitice mult mai profundă, mai intensivă şi mai tensionată a dialogului analizatorului cu analizatul atât a celui direct cât şi cu însăşi toţi autorii surselor lui bibliobrafce. Oare nu este îndejuns pentru o astfel de analiză ? Poate ea cuprinde datorită caracteruluu său mai mult decât atâta încât să poată fi învinuit analizatorul că nu se folosşte de mai multe referinţe bibiografice? Mai multul este pur şi simplu imposibil pentru caracterul totuşi limitat ca volum şi ca scop al său. Faptul în sine îndestulează pe deplin caracterul discursului şi implicit a atingerii scopului dezbaterii temei puse în discuţie. Aici intervine gândfirea critică care se poate naște și dezvolta doar în urma unei dezbateri acerbe personslizate în stare să împingă discursul filosofic pe linia verticalității transcendentale a profunzimii primordialului-tocmai acel lucru care lipsește filosofiei în general și filosofiei contemporane în spevial, stigmtizate de terțereguli și standarde academice, pe când filosofia are nevoie în primul rând de gândire liberă, critică, criticidm-caractere inerente, obligatorii, absolut necesare științei filosfice ca atare. În caz contrar ea riscă să rămână și în continuare o știință anemică, neinteresantă, fără mari rezultate.
Prin urmare nu se poate face mai mult decât numai atât. Însă cu regret aceste lucruri nu sunt înţelese de cei care le apreciază academic din cu totul alte puncte de vedere şi din alte ungiuri conceptuale. De aceea nu avem ce cere de la astfel de materiale analitice mai multe referinţe bibliogarfice decât cele expuse în materialul exzaminat. Mă expun pe mariginea acestor idei noi, pentru că sunt convins că se va face filosofie pe baza acestor novisme ale timpului şi binânleles pentru ami argumenta corectitudinea modului de a face personal filosofie. Din această cauză noua modalitate de a face filosofie este primită cu neânțelegere, chiar cu ostilitate de toți acei care doresc să rămână totul pe vechi.
Nu au ce căuta în filosofe, care trebuie să fie prin dfiniţie absolut democartică şi polemică condiţii restictive toxice, aberante şi stupide pentru caracerele ei naturale. Întroducând aceste reforme filosofii români vor deveni pionerii reformatori ai filosofiei pe noi principii şi metodologii atât de necesare contemporanităţii, astfel ei dându-i filosofiei româneşti un caracter specific naţional. Ajunge a aleraga atâta timp în coada fetişismului gnostic străin ocidental şi nu numai. Filosofia româneasă trebuie să fie radical diferită de celelalte fiolosofii ale lumii. Da! Filosofia în geneal este comunitară, internaţională, adică unitară şi universalizată aşa cum în parametrii săi generali este necesar să fie doar în ceea ce are ea cosmopolit şi substanţial în structra formei sale, dar nu şi în forma structurii în care ea trebuie să devină participativă cu cractere specifice naţonale. Fie ca strucura formei în cazul fiosofiii româneşti să fie universală, dar în forma structurii ei, ea trebuie să devină naţional-românească. Aceste veşminte vor purta cea mai mare parte din caracterele propuse aici fără frică şi fără îndoieli.
Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)
Născut la 8 iulie 1947 în satul Fântâniţa (raionul Drochia, Republica Moldova), în 1972 Petru Ababii, a absolvit Institutul de medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucart un timp ca medic generalist în Orhei (municipiu din partea centrală a Republicii Moldova, situat la cca 50 km spre nord de Chișinău, pe malul râului Răut, fiind centrul administrativ al raionului cu același nume și unul din principalele centre economice ale regiunii centrale a țării). Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică:
- „Animus+Animus/Anima—Anima! sau Narcis Hiperionic”, Chișinău, 2005
- „Transmulticulturalismul monoteist sau transcendență și creștinism”, 2008
- „Decodificarea logigramei în ivonicul filosofic al lui Petre Țuțea”, 2010
- „Creștinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei”, 2012
- „Prim adevăr și interpretare în aspect filosofic, sociologic și literar”, 2013
- „Aforisme, Gânduri, Reflecții”, 2020
- „Geneza metafizică a gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane”, în pregătire
- „Gândirea critică filosofică”, în pregătire
Notă. Alte articole ale autorului Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului
Articole asociate
[…] Explicaţii cumulative în favorea filosofiei contemporane – cu Jurnalul Bucureștiului (publicaț… […]