1.jpg)
Într-o epocă marcată de instabilitate și tensiuni internaționale, la 9 februarie 1929, Uniunea Sovietică, România, Letonia și Estonia au semnat la Moscova un acord de renunțare la război. Această înțelegere reprezenta un pas important în aplicarea Pactului Briand-Kellogg, semnat cu un an înainte, prin care statele lumii se angajau să nu mai folosească războiul ca instrument de politică națională.
Nota redacției. În ziua de 9 Februarie 1929 s-a încheiat, la Moscova, între URSS, România, Letonia și Estonia, un acord intitulat Protocolul Litvinov prin care au fost de acord să pună în aplicare Pactul Kellogg–Briand fără a aștepta ratificarea altor semnatari occidentali. Pe 24 iulie 1929 intră în vigoare Pactul Kellogg-Briand, cunoscut și drept Pactul de la Paris, prin care statele semnatare se angajau să renunțe la război ca instrument al politicii naționale. Despre acest pact se spune că ar fi scos războiul în afara legii. Nu este adevărat. Pactul Kellogg-Briand, o inițiativă comună franco-americană, propunea condamnarea folosirii războiului ca modalitate de rezolvare a conflictelor dintre state și rezolvarea acestor dispute prin metode pacifiste. Deși a fost aplaudat drept o inițiativă diplomatică remarcabilă, Pactul a fost, în fond, un eșec: el nu a impus sancțiuni în cazul încălcării principiilor sale fundamentale, astfel că statelor semnatare le-a fost ușor, la momentul convenabil, să încalce Pactul. Pactul Kellogg-Briand a fost semnat la Paris, pe 27 august 1928, de reprezentanții a 15 state (Australia, Belgia, Canada, Cehoslovacia, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Noua Zeelandă, Polonia, Africa de Sud, Marea Britanie, Statele Unite și Statul Liber Irlandez), dar a intrat în vigoare un an mai târziu. Ulterior, vor adera la acest Pact alte 47 de state, printre care și România, pe 9 februarie 1929.
Prin semnarea acordului, cele 4 state (Uniunea Sovietică, România, Letonia și Estonia) se obligau să evite conflictele armate și să caute soluții diplomatice pentru orice dispută. Pe hârtie, acest tratat părea un progres semnificativ spre menținerea păcii în Europa de Est, mai ales într-o perioadă în care urmele Primului Război Mondial erau încă proaspete. Cu toate astea, doar un deceniu mai târziu, evenimentele istorice au demonstrat că astfel de promisiuni diplomatice nu garantează stabilitatea. Uniunea Sovietică, unul dintre semnatarii acordului, a fost printre primele state care l-au încălcat flagrant. Începând cu 1939, Uniunea Sovietică a declanșat o serie de acțiuni militare care au subminat complet spiritul acordului semnat la Moscova:
- Invadarea Poloniei (septembrie 1939): După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov între Germania nazistă și Uniunea Sovietică, cele două puteri și-au împărțit Polonia. Sovieticii au ocupat partea de est a țării, începând un lung proces de represiune și deportare a populației locale.
- Ocupația statelor baltice (1940): Estonia, Letonia și Lituania, semnatare ale diverselor acorduri de neagresiune, au fost anexate de URSS. Sub pretextul “protejării” acestor state, Uniunea Sovietică le-a ocupat rapid și le-a integrat în imperiul său, fără a ține cont de tratatele internaționale.
- Războiul de Iarnă cu Finlanda (1939-1940): Uniunea Sovietică a atacat Finlanda, dorind să o subordoneze complet. Finlandezii au rezistat eroic, iar războiul s-a încheiat cu cedarea unor teritorii, dar fără ca sovieticii să-și atingă scopul inițial de a prelua întreaga țară. Pentru acest atac, URSS-ul a fost exclus din Liga Națiunilor.
- Anexarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord (1940): Sub amenințarea forței, Uniunea Sovietică a cerut României să cedeze Basarabia și Bucovina de Nord. Guvernul român, pentru a evita un conflict direct, a acceptat aceste pierderi teritoriale.
Toate aceste acțiuni au demonstrat că semnarea unor acorduri nu asigură respectarea lor. Fără o voință politică reală și fără mecanisme internaționale eficiente de aplicare, tratatele rămân simple hârtii fără valoare practică. Din păcate, lecțiile Acordului de la Moscova din 1929 nu au fost pe deplin învățate nici în secolul XXI. Istoria se repetă, iar promisiunile diplomatice continuă să fie încălcate de state puternice care își impun voința prin forță. Un exemplu clar este Memorandumul de la Budapesta în 2022.
În 1994, prin Memorandumul de la Budapesta, Ucraina a renunțat la arsenalul său nuclear în schimbul unor garanții de securitate din partea Rusiei, Statelor Unite și Regatului Unit. În mod ironic, Rusia, unul dintre semnatari, a încălcat acest acord invadând Crimeea în 2014 și lansând o invazie pe scară largă în 2022. Acest eveniment reflectă exact ceea ce s-a întâmplat cu acordurile din perioada interbelică: marile puteri semnează tratate de pace, dar le ignoră atunci când le convine. Situația din Orientul Mijlociu este un alt exemplu. Acordurile de pace dintre Israel și Palestina au fost de nenumărate ori subminate de acțiuni militare și conflicte continue. În ciuda numeroaselor negocieri și tratate semnate de-a lungul decadelor, pacea rămâne un obiectiv îndepărtat.
Promisiuni pe hârtie vs. realitatea geopolitică
Acordul de la Moscova din 1929 este doar unul dintre multele exemple istorice care demonstrează că tratatele internaționale sunt fragile atunci când nu există mecanisme reale de aplicare și când interesele naționale prevalează asupra angajamentelor diplomatice. De-a lungul istoriei, statele puternice au încălcat adesea acordurile atunci când le-a fost convenabil, iar statele mai slabe au fost victime ale acestor decizii. Lecția pe care o putem învăța este că diplomația și tratatele internaționale trebuie să fie susținute de acțiuni concrete și de o comunitate internațională capabilă să impună respectarea acestora.
Corespondență de la Amiral Lord Sir Prof. univ. dr. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite
Notă. Cea mai spectaculoasă evadare din România comunistă, subiectul documentarului „Fără 6 mile” difuzat de TVR-partener cultural-educațional al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională și științifică franco –română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)
În 1985, la Constanța, a avut loc cea mai spectaculoasă încercare de evadare de sub regimul Ceaușescu, când un comandant de navă, un actor și un timonier au hotărât să riște totul pentru libertate. Să încerci să fugi cu un vapor dintr-o țară comunistă părea de-a dreptul o nebunie iar planificarea evadării din România însemna, în primul rând, păstrarea secretului, într-un loc unde se spunea adesea că „și pereții au urechi”. Filmul a fost realizat cu o adevărată desfăşurare de forţe, cele mai importante momente fiind dramatizate pentru a sublinia atmosfera acelor ani, precum şi emoţia trăită de cei trei protagonişti. Director de imagine Mihai Pătraşcu, Montaj Ionuţ Andrei, Realizator Alina Amza, Producător Răzvan Butaru
Thomas Csinta, redactor șef, atașat de presă al (OADO-Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite), Cavaler al Ordinului Crucea de Aur a Drepturilor Omului (Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite)
Articolele Lord Sir prof. dr. av. președinte-fondator OADO Florentin Scaletchi în Jurnalul Bucureştiului Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)
Articole asociate
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
