Acasă Biodiversitate - Ecosistem Dr. Peter Lengyel (expert științific în conservarea biodiversității): „Educație ecologică despre bufnițe” –...

Dr. Peter Lengyel (expert științific în conservarea biodiversității): „Educație ecologică despre bufnițe” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)

Lengyel

Conceptele unor activități de educație ecologică trebuie segmentate pe clase de vârstă, spre exemplu elevi de clasele 5-8, elevi de liceu clasele 9-12, studenți, adulți. Evident, se pot face activități și pentru copii mai mici, dar de ele nu ne vom ocupa acum. Pentru elevi de clasele 5-8 e dezirabil să ai un punct de inserție a subiectului, reprezentat de o bufniță vie aflată în curtea școlii, cum a fost un huhurez mic scos din horn/coș de fum de către muncitorii care renovau școala gimnazială din Panticeu; sau la o tabără, dacă auzim noaptea cum cânt un ciuș, undeva lângă Sovata. Este important să fie ceva conexiune directă, o experiență legată de o pasăre sălbatică. Dacă am face o tabără pe la lacul Sfânta Ana, am putea invita și individul care stă pe lângă lac cu o buhă mare domesticită (are acte în regulă pentru pasărea care a fost cumpărată din captivitate); este o experiență interesantă pentru copii să poată pune mâna pe o asemenea pasăre, să simtă ce penaj fin are, să îi vadă ochii, ghearele de aproape șamd.

Putem avea un mic concert cu sunetele speciilor de bufnițe de pe la noi; fiecare elev caută pe telefonul lui mobil sunetul speciei despre care vorbim; adică, trebuie să fie coordonați: acum căutăm sunetul de la buha mare, Bubo bubo; și ascultăm din toate telefoanele cum face pasărea asta; apoi cucuveaua, Athene noctua, ciuful de pădure, Asio otus șamd. Dacă sunt 25 de copii, îți dai seama ce zarvă se face, cu sunetele de huhurezi șamd. Au ceva implicare directă, adică caută ei, nu să le pui tu să audă de pe ceva echipament sunetele și ei să se uite plictisiți la tine. Ajungem să auzim cum fac cele circa 10 specii de strigiforme de pe la noi. Constatăm că sunt un număr decent, nici 2 și nici 1.000, că fiecare are un strigăt, țipăt caracteristic, adică se pot recunoaște speciile după sunet, nu trebuie neapărat să le vedem pentru a ne da seama de prezența lor.

Apoi, concurs de desene. Bine, asta necesită și ceva pregătire, adică să ai coli, creioane colorate, pensule, culori acrilice/tempera șamd. Modelele se pot căuta pe net, sau poți avea cărți cu bufnițe pe care să le distribui, sau niște copii (gen „xerox”) cu imagini cât mai detaliate și mai frumoase despre aceste păsări. Fiecare elev își poate alege specia, stilul de desen/pictură, iar la final se compară rezultatele. Au ocazia să observe în detaliu ce formă de cioc trebuie să deseneze pentru ca desenul să semene cu realitatea, ce culori are penajul, adică au ocazia să treacă prin filtrul lor aspectele legate de animal.

Dacă ai 25 de elevi, se pot grupa în 5 echipe, și fiecare echipă se documentează despre câte o specie. Dacă ai 10 specii de bufnițe, fiecare echipă are de făcut documentare pe net despre 2 specii, în timp pre-definit (e bine să aibă circa 25 de minute per specie), apoi să le prezinte celorlalți–în plen (circa 3 miunute per specie). Se deschid niște dialoguri, niște interacțiuni, din care fiecare are de învățat câte ceva după posibilități personale. Scopul nu e doar aflarea unor aspecte despre aceste păsări răpitoare de noapte ci favorizarea interacțiunii în grupuri de lucru, documentarea, creșterea capacității de a prezenta idei în public, interacționarea gen dezbatere pe un oarecare subiect.

În perioada cu ascultarea sunetelor, sau în cea cu desenele, este de dorit să fie incluse scurte povestiri despre experiențe personale cu bufnițe, cum ai găsit un cuib de buhă, cu ce își hrănea puii, cum ai fotografit cucuvele, cum arată ouăle de huhurez mic, cum se adunau ciufii de pădure cu zecile, poate și 80 pe o stradă nu departe de facultate la Cluj șamd. Despre ingluvii, despre modul în care se hrănesc. Despre cum cucuvele vânează insecte, iar acestea veneau la lumina de la geamul unor oameni grav bolnavi, pe vremea istorice când dar acolo erau lumini aprinse noaptea–și de aici ele au fost cumva legate de prevestirea deceselor… fără nici o bază, alta decât că vânau insectele atrase de lumină. Despre faza cu la Sighet, în iernile grele cu multă zăpadă și geruri mari, la Muzeul de Științe ale Naturii erau perioade când oamenii aduceau în valuri exemplare moarte de huhurez mare (poate și 8 sau 10 pe săptămână) pentru a ajunge împăiați, păsări care mureau din cauza că nu reușeau să prindă rozătoarele care circulau sub zăpadă, și la gerurile mari nu își acopereau nevoile calorice, energetice. Că viața în natura sălbatică este dură, supraviețuiește cel care poate.

Despre rolul lor în ecosisteme. Despre faza că ariciul nu poate să fie vânat și mâncat de prea multe animale, nici de vulpi spre exemplu, din cauza că are țepii care îl apără în general, dar buha mare are gheare atât de lungi că poate să îl omoare, iar după ce nu mai stă strâns ghem, poate să îl consume desfăcând pielea de pe burtă unde nu are țepi; dacă vezi o piele de arici, cu țepi, dar în rest nimic, înseamnă că în zonă trăiește și buha mare. Se pot include și filme scurte despre ele, pentru a mai diversifica programul. Probabil că pe subiectul bufnițe se pot face activități interesante pe timp de jumătate de zi.

  • Elevi de liceu. Crearea de scorburi artificiale, instalarea de camere de filmare, fotografiere de noapte
  • Studenți. Prezentarea cărților mai reprezentative și mai spectaculoase pe subiectul bufnițe, ieșiri de noapte pentru cartarea speciilor pe baza semnalelor sonore ale acestora, colectare de ingluvii și analiza acestora, publicarea rezultatelor prin postere, prezentări la simpozioane, online, publicații de specialitate, implicarea studenților în educație ecologică pentru elevi de clasele 5-8 și 9-12, în care să vadă cum e interacțiunea cu elevii, predatul în școală, cum le captezi și menții atenția, cât de lungă poate să fie o sesiune în care să fie concentrați/focalizați pe un subiect șamd.

Dr. biolog Peter Lengyel   (expert în conservarea biodiversității, fotograf al naturii), născut în 1973 la Sighetul Marmației este membru al Asociației „Valea Verde”, dar și secretar științific la „ONG Unesco Pro Natură”, cu sediul în București și membru al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. A participat la proiecte organizate de instituții precum Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei sau Banca Mondială și la peste 200 de simpozioane, conferințe și congrese internaționale legate de protecția mediului, conservarea biodiversității și educație ecologică. În ultimul timp a devenit foarte cunoscut datorită celor două volume publicate „Beep 2010″ și „Maramureș–Țara Biodiversității” și expoziției „India-locul uimitoarei diversități”.

Bibliografie

Notă. Articolele lui Peter Lengyel în Jurnalul Bucureștiului

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)