„Liban – o țară ca nimeni alta” (Liban partea 2) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la jurnalista Anca Cheaito din Liban (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.

The principles that will be at the basis of this publication are: 

– Democracy cannot exist without opposition

–Elected representatives are our representatives and not our masters

– Criticism fosters progress

–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.

Organisation Internationale de la Francophonie

După ce aţi ascultat luni de zile mass-media analizând cea mai gravă criză economică și umană din lume, cu un conflict care ȋn permanenţă bate la uşă şi după 35 de ani trăiţi ȋn ţara cedrilor biblici, vă invit la o mică plimbare în Liban. Este uimitor cum libanezii cu toate problemele pe care le au de ani de zile, reuşesc să-şi păstreze zâmbetul pe buze, să fie optimişti, ospitalieri, să râdă, să glumească, să facă haz de necaz, cum spunem noi, ȋn ciude unei grave penurii de curent electric, lipsa benzinei, război ȋn sudul ţării, raiduri aeriene sporadice, presiunea unui conflict regional care planează ca un spectru negru şi care se poate dezlănţui ȋn orice moment. Numai un libanez este capabil să facă lucrul acesta, să ştie că le va depăşi pe toate şi va merge mai departe indiferent de situaţie, cu credinţa ȋn Dumnezeu că mâine va fi mai bine. Ar fi vorba despre cum poţi rămâne zen ȋntr-o situaţie de haos. Este greu să povesteşti despre Liban şi libanezi.

Libanul nu poate fi povestit, trebuie trăit. Ca să ȋnţelegi bine trebuie să fii ȋn Liban alături de libanezi, alături de oamenii care au ȋnfruntat multe şi ȋncă depăşesc multe situaţii dificile. Chiar dacă vii ȋntr-o vacanţă de două, trei săptămâni vei rămâne uimit de contrastul dintre ştirile media şi realitatea din ţară. Vei face plajă la malul Mediteranei, apoi ȋn 40 de minute vei ajunge la munte la zăpadă, vei face un tur cu parapanta şi vei admira un peisaj uimitor, vei aprecia ȋntâlnirile familiale, vei petrece seri de neuitat ȋn restaurantele şi cluburile libaneze, şi toate astea ȋn ciuda unei situaţii tensionate din regiune. Pare uimitor, ciudat, de neimaginat dar aici viaţa merge ȋnainte, muşcă din plin, cu poftă, din toate plăcerile, din fericire. Libanul este țara extremelor și a contradicțiilor. Este țara în care bikinii şi şortul stau alături cu hijabul în același barcă fără a avea prejudecăți și discursuri fine despre secularism și respect pentru femei.

Libanul  (n.r. parte integrantă a „Mashrek”-estul lumii arabe, spre deosebire de  „Maghreb”–partea  estucă a lumii arabe situată în Asia de Vest și estul Africii de Nord) este singura țară arabă condusă de un președinte creștin dar paritatea între cele două comunități în ceea ce privește numărul deputaților în Parlament sau numărul înalților funcționari (publici) este consacrată în Constituție. În acest sistem politic confesional, libertățile religioase sunt protejate de lege și problema purtării voalului nu face obiectul niciunui text anume. Fie în serviciul public, în universități, chiar și în cele catolice, și, chiar mai nou, în poliție, purtarea voalului este considerată o alegere personală. Singura femeie ministru din guvernul libanez poartă voal.

Este țara căldurii umede și înăbușitoare combinate cu căldura umană generoasă și primitoare. Este țara în care rădăcinile orașelor sunt bine ancorate în vestigiile trecutului parcă să țină cont de originea identității. Ați vizitat vreodată orașele libaneze de coastă? Toate sunt bogate în istorie de milenii. Vă invit să vizitaţi Byblos, unul dintre cele mai vechi orașe de pe planetă, locuit și astăzi. Un adevărat oraș antic, Byblos, din Liban, a fost locuit de omenire de mai bine de 7000 de ani.

Și de atunci, orașul istoric, tradiția comercială, meterezele sale care datează din timpul cruciadelor și vechile sale souk-uri continuă să intereseze vizitatorii din întreaga lume. Da, libanezii sunt generoși. Ei sunt capabili să împărtășească puținul pe care îl au, chiar și cu străinii. Te invită să culegi smochine din smochinul lui, sau e foarte generos şi-ţi mai oferă o ȋngheţată dacă ai făcut o comandă mai mare. Ați mâncat vreodată într-un restaurant libanez? Desertul nu este inclus în preț, dar este la fel de generos ca și masa în sine.  Libanezii sunt oameni rezistenți și creativi care se adaptează la toate situațiile.

Guvernul nu furnizează energie electrică? Nu-i nimic, au instalat generatoare. Nu mai alimentează generatoarele din cauza lipsei de combustibil? Au baterii. Bateriile nu sunt suficient de puternice? Au energie solară. Energia solară nu este suficientă? Sunt lumânări. De sute de ani au fost folosite lumânările, le vor folosi cu ȋncredere şi ȋn secolul internetului şi inteligenţei artificiale. V-aţi machiat şi parfumat vreodată la lumina unei lumânări ? Libanezele o fac, pentru că „frumuseţea va salva lumea” şi viaţa merge ȋnainte. Este nevoie de mult pentru a ajunge la moralul libanezilor. Chiar și atunci când sunt învinși de această criză, ei găsesc o modalitate de a-și ține capul sus cu mândrie și zâmbet. Libanezul este mândru, puțin prea mândru. Libanezii sunt niște oameni buni. Sunt plini de umor și autoapreciere. Este modul lor de a face o situație catastrofală mai puțin dureroasă și mai puțin teribilă. În plus, Șeherazada ar avea un milion și una de nopți de povești de spus dacă ar locui în Liban. Și lista este încă lungă, nu vă pot rezuma totul în câteva rânduri într-un articol de trei pagini. De asemenea, nu vreau să vă arăt imperfecțiunea libanezului, o are, dar are un talent deosebit ȋn a depăşi totul. Libanul este o țară foarte bogată, în bani, în resurse, în căldură umană, în generozitate, în ospitalitate, în împărtășire, în cultură, în istorie. Criza economică actuală este agonia unui sistem global îmbătrânit care trebuie înlocuit, adaptat, evoluat și nu numai în Liban. Vreau să vă arăt în situația actuală că toată lumea judecă că asistăm la sfârșitul unei țări fără speranță, dar sunt mulţi care cred că există o putere incredibilă în acești oameni, există bogății inestimabile în această țară.

Libanul nu este o țară ca celelalte. Ce o face atât de diferită? Până la urmă, o țară atât de străveche, cu atâtea vestigii milenare, populație atât de primitoare, o climă foarte plăcută, peisaje grandioase și variate, nu asta lipsește și nu spunem de fiecare dată din această  cauză că acestă țară nu este ca celelalte, fiecare ţară este frumoasă ȋn felul ei, are particularităţile ei care o fac specială. Nu, este altceva. Ceva care provine dintr-un fel de vibrație în aerul pe care îl respirăm. Ceva care vine dintr-un fel de tensiune pe care o simțim constant acolo. Ceva care se bazează pe o speranță pe care ne așteptăm să o vedem ieșind în fiecare moment. Spun asta pentru că acolo, cei 37 de ani ţrăiţi din plin, zi de zi, m-au făcut să percep multe aspecte ale realității libaneze din atât de multe unghiuri.

Liban, această țară pe care nu o înțelegem! Libanul este o provocare. El provoacă orice popor din lume să scadă atât de jos de atâtea ori, să se ridice, să continue și să-și reconstruiască țara așa cum am făcut-o libanezii de ani de zile. Provoacă orice popor să-și poată recăpăta gustul pentru viață așa cum am făcut-o libanezii, să râdă, să construiască și să continue, în ciuda acestei furii care se înfierbântează în ei de la acel faimos 4 august 2020 (n.r. exploziile de la Beirut în urma căruia cel puțin 204 persoane și-au pierdut viața, peste 6.500 au fost rănite și peste 300.000 au rămas fără locuințe) de la atâte momente de spaimă, de pericol care au existat, care persistă ȋncă și în ciuda furiei și urii foarte adânc înrădăcinate în ei.

Provoacă pe toți tinerii din toate colţurile lumii să poată râde, trăi și dansa ca toți tinerii libanezi care vibrează și dansează de parcă moartea nu ar exista, care se lansează ȋn proiecte, fac expoziţii și festivaluri, construiesc de parcă viitorul le-ar aparține, este numai al lor, care inventează şi trăiesc din plin fiecare minut de viață de teamă că le va fi luat. Provoacă artiştii lumii ȋntregi să reușească să facă dintr-un oraș o sărbătoare eternă, să creeze, să cânte și să inventeze toate aceste mici momente de fericire pentru a sfida moartea și a trece peste resentimente. O ţară care provoacă pe toţi cei nevoiți să emigreze pe alte meleaguri să poarte cu atâta dragoste ȋn suflet o ţară care le-a fost furată, care poartă cu ei în bagaj mirosul pământului şi cedrul libanez alături de imaginea mamei lor.

Nu cred că există cineva să poată explica această mică țară numită Liban, să înțeleagă acest popor care își manifestă furia pentru această viață în fața lumii, care se aplecă, cade, se ridică și continuă, în ciuda crizelor, lipsurile și frustrărilor zilnice, în ciuda dorinței sale de a striga și de a se revolta, în ciuda dorinței de a vedea căderea tuturor celor care i-au furat bucuria de a trăi, ȋn ciuda tututror conflictelor identitare și fundamentalismele regiunii. Noțiunea de secularism, în sensul simplu al unei separări între sfera politică și sfera religioasă, este incompatibilă cu Orientul Mijlociu. Fie că sunt credincioși sau nu, ei nu pot exista ca cetățeni decât prin apartenența la o comunitate religioasă, fiecare instituție publică fiind guvernată de această prismă. În Liban, la fel ca în multe țări din Orientul Mijlociu, miturile comune ale omniprezenței religioase și ale multi-religiilor pictează o imagine fantezistă a unui popor care trăiește în armonie și acceptare reciprocă, un popor care se bate în iluzie pentru că a găsit remediul pentru răni pe care le-a provocat războiul civil şi multe alte neȋnţelegeri.

Societatea libaneză este o societate bazată pe diversitate şi pluralism. Este important să începem prin a distinge cele două noțiuni. Într-adevăr, pluralismul este definit ca coexistența unor grupuri diferite în aceeași societate, este o situație creată de ecosistemul natural. În timp ce diversitatea include acceptarea celorlalți, viața de grup și respectul pentru libertatea de credință; se bazează fundamental pe educaţia şi efortul cetăţenilor. Libanul se caracterizează prin pluralism confesional, legat atât de istoria sa, cât și de localizarea sa geografică. Statul recunoaște oficial 18 comunități religioase: creștini (maroniți, greco-ortodocși, greco-catolici melchiți, armeni apostolici, armeno-catolici, sirian-ortodocși, sirio-catolici, asirieni, caldeeni, copți ortodocși, latini și protestanți), musulmani (șiiți, suniți, druzi, ismailiți și alauiți), precum și o comunitate evreiască foarte mică. Libanul rămâne un caz unic de diversitate confesională și religioasă. Este un laborator unic, un model unic de acest fel, nu a fost cunoscut niciodată o asemenea diversitate într-o mică parte a populației cu povești care sunt recompuse în cadrul aceleiași realități. O rețea religioasă complexă care a evoluat de-a lungul istoriei și care conferă Libanului o moștenire confesională fără precedent în lume.

Imaginaţi-vă, pentru creştini avem mai multe patriarhii. Pe același teritoriu avem mai mulți patriarhi și uneori pe același scaun. În Beirut, de exemplu, sunt mai mulți episcopi. Aceasta este marea particularitate a Libanului. Pentru un profesor sau expert ȋn teologie, ceea ce diferențiază aceste Biserici diferite este ritul, sau modul de celebrare. Toată lumea este atașată de această moștenire care este foarte bogată și modalitățile de a se ruga ȋn anumite limbi, greacă pentru unii, siriacă pentru alții și această bogăție se exprimă printr-o altă trăsătură şi anume artă iconografică. Este imposibil să înțelegem acest model foarte particular fără a reveni la istoria Libanului.  Din punct de vedere istoric, orice conflict care a apărut în Liban a fost rapid transformat într-un conflict religios. Istoria războaielor legate intrinsec de confesiunile din Liban este o poveste lungă și interminabilă, datând de la Tanzimatul otoman din 1840, a cunoscut prosperitate în timpul mandatului francez, dar nu a întârziat să reapară în 1975.

Entitate singulară pe tabla de șah a Orientului Mijlociu, Libanul poate fi definit ca o formă de „democrație consensuală”, în măsura în care comunitățile (în principal creștine și musulmane) împart puterea în funcție de ponderea lor demografică. Libanezii împărtășesc limba arabă, dialectul libanez numit și nordul levantin, o scară de valori precum și o mentalitate legată de specificul geografic al pământului lor. Mozaicul uman libanez, format din 18 credințe, se remarcă prin marea ospitalitate, curajul, gustul pentru excelență și atașamentul față de libertate. Astăzi, poporul libanez, în marea sa diversitate, evocă mai mult un grup etnic cu caracteristici particulare şi reușește să-și asume vocația de „țară cu mesaj” cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea.

Pe acest pământ diferitele credințe au dezvoltat împreună o artă de a trăi și o cultură care se împrumută una de la alta, făcând din asta frumusețea unică a Libanului și o bogăție culturală particulară. Tinerii, atât în ​​universități, cât și în locurile de muncă și de agrement, dezvoltă împreună cele mai bune relații, iar strângerea legăturilor depinde de nivelul cultural și social, în detrimentul considerentelor religioase. Dacă nașterea lui Hristos este considerată de creștini drept cea a Dumnezeului răscumpărător, spre deosebire de musulmanii care văd doar nașterea profetului Issa, rămâne faptul că ambele credințe sărbătoresc Crăciunul cu ritualurile sale. Familiile libaneze, de toate credințele, se adună în jurul copacului, a cadourilor și a tradiționalei cine de Revelion și își exprimă bucuria fără echivoc.

Unii creștini păstrează surele versificate ale Coranului și le folosesc pentru a-și susține raționamentul. Ramadanul, luna postului pentru musulmani, este și luna împărtășirii pentru toți. Creștinii oferă iftaruri ca musulmanii și iau parte la viața plină de sărbătoare după masa de seară. La fel, Fecioara Maria ocupă un loc unic în mintea și inimile libanezilor. Ea este Fecioara Noastră a Libanului, protectoarea poporului libanez. Cele două religii monoteiste o venerează. Coranul o menționează de 37 de ori în sura care îi poartă numele. Există la fel de mulți creștini ca și musulmani în Harissa: „Allah te-a ales mai presus de toate femeile lumii”. (Sura 42:43).

Este fantastic să vezi pelerinii adunați în schit și mănăstirea Annaya care ajung din cele patru colțuri ale țării. Suniții, șiiții, druzii și creștinii se adresează ca libanezi lui Mar Charbel, Sfântul miraculos al Libanului și mai târziu toţi spun că dorințele lor au fost îndeplinite, adesea în mod miraculos. De asemenea, creștinii și musulmanii libanezi împrăștiați pe cele șapte continente sunt strâns legați de legăturile de prietenie, vecinătate sau camaraderie. În general, un creștin libanez se simte mai aproape de un musulman libanez decât de un occidental. La fel, un musulman libanez se simte mai aproape de un creștin libanez decât de un alt arab.  

O țară mică de 10.000 de kilometri pătrați și populată de doar 6 milioane de locuitori, este numită „perla Orientului Mijlociu” și este plină de peisaje frumoase și diverse. Dar această frumusețe este adesea uitată din cauza războaielor frecvente din regiune. Libanul acum este ca o navă aruncată, amenințată cu scufundarea. Va fi ea înghițită de furtunile care se dezlănţuie ȋn regiune sau va putea să-și croiască drum, să reziste și să-și redescopere mesajul? Şi totuşi, vă invit să descoperiţi frumusețea acestor locuri legendare, ȋn care vă puteți adânci în istoria și arhitectura acestei regiuni. Admirați vestigii din trecut, explorați monumente excepționale și descoperiți o cultură bogată și fascinantă. Această călătorie în Liban este o invitație la o adevărată călătorie prin timp și istorie.

Orașul antic Byblos din Liban (n.r. orașul etern, născut acum mai bine de 8.900 de ani, primul port maritim internațional din lume, făcând legătura între Egiptul faraonilor, Mesopotamia, Egeea, civilizațiile romană și feniciană) își perpetuează tradiția comercială cu vechile sale souk-uri înconjurate de metereze de pe vremea cruciadelor. În Byblos a fost făcută descoperirea celei mai vechi inscripții feniciene gravate pe sarcofagul regelui Ahiram, originea alfabetului nostru contemporan.

Un oraș-port cu un farmec incontestabil, Byblos și frumoasele sale plaje cu nisip, souk-urile sale istorice și restaurantele sale emblematice, este un loc esențial pentru turism în Liban. Cuvântul Biblie vine de la Byblos. De vizitat: Castelul Cruciaților din Byblos datând din secolul al XII-lea, Bisericile și Moscheile de la intrarea în Souks, în special Biserica Notre Dame de la Mer, Catedrala Cruciaților St Jean-Marc, muzeul de ceară.

Beirut–un oraş cu o viață socială și culturală strălucită, cu activitate economică și comercială neîntreruptă, ca să nu mai vorbim de o anumită artă de a trăi. Un oraș bogat în istorie, cultură și frumusețe naturală. Oferă o combinație unică de tradiție și modernitate, cu clădirile sale istorice juxtapuse cu zgârie-nori moderni. Iată câteva dintre site-urile care trebuie văzute în Beirut. Muzeul Național din Beirut, un adevărat gardian al istoriei și culturii libaneze, este o instituție esențială pentru cei care doresc să se adâncească în moștenirea arheologică a Libanului. Fondat în 1942, acest muzeu prezintă o colecție bogată și variată, trasând milenii de istorie, de la Preistorie până în epoca otomană. Dintre capodoperele Muzeului Național din Beirut, putem cita sarcofagele antropoide feniciene, care mărturisesc influența egipteană asupra artei feniciene.

Centrul orașului Beirut, capitala Libanului, găzduiește o multitudine de atracții istorice și culturale. Acest cartier plin de viață este inima vieții sociale, politice și economice a orașului. Centrul orașului oferă un amestec fascinant de arhitectură modernă și tradițională, reflectând istoria complexă și diferitele influențe culturale care au modelat Beirutul.

Baalbeck, antica Heliopolis a romanilor, adică Orașul Soarelui, a devenit un oraș modern. Este unul dintre cele mai importante situri arheologice din Liban, a cărui piesă centrală este o acropolă romană impresionantă ca mărime și frumusețe. La est de acest sit s-a format orașul vechi, din care districtul al Qalaa formează o mare parte.

Orașul misterios Sidon (sau„Saida” în arabă) este un oraș de coastă cu o istorie foarte veche, pe care unii îl numesc „capitala Libanului de Sud”. Acest oraș este emblematic pentru Fenicia antică o origine cu care majoritatea libanezilor se mândresc cu ușurință. A fost fondată în același timp cu Jbeil-Byblos, care se află la nord de Beirut, și în același timp cu Tir, la sud de Sidon. Alternativ sub dominația egipteană și hitită, Sidon este un oraș care s-a dezvoltat datorită comerțului maritim sub Imperiul Babilonian, apoi sub Imperiul Roman. Libanul este o splendoare a vestigiilor istorice încadrate de un cadru natural atât de aproape cât și de departe mediteranean, dar oriental.

O ţară care a putut să-și impună bucuria de a trăi, simțul comerțului peste tot, calitățile și defectele sale care nu se găsesc la niciun popor din lume. Și, culmea ironiei, cei care vin sunt cei care adoptă obiceiurile libanezilor. Și pentru a încheia, aș spune, o enclavă care este atât creștină, cât și arabă în Orientul musulman, Libanul este ideal pentru a servi drept prim punct de contact între Occident și Orient. O ţară unde este atât incitant, cât și terifiant, stimulant și epuizant să trăieşti zi de zi, unde printre visuri şi realităţi,cauţi mereu o nouă filosofie de viaţă.

Corespondență de la jurnalista Anca Cheaito din Liban, președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”

Articole asociate

„Liban – respiraţia eternă a cedrilor” (Liban partrea 1) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Anca Cheaito din Liban (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)

„Beirut – un oraş magic” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Anca Cheaito din Liban (președinte-fondatatoare și a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)

Revista „Orient Românesc” și Asociația „România-Levant” al Diasporei Române din Beirut (Liban) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)