În 1913, la New York, a avut loc prima ediție a Târgului de artă „Armory Show”, primul mare târg internațional de artă din America, la care a participat și Constantin Brâncuși, alături de alți mari europeni, Picasso și Matisse, prietenii săi. Brâncuși a expus câteva lucrări, printre care și Domnișoara Pogany, pe care americanii au numit-o „Mona Lisa în piatră”. Cozile pentru a o vedea, au făcut ca Brâncuși să devină un nume, să fie numit chiar „pionierul artei moderne americane” și de aici a început cariera sa fulminantă în America. Până la moartea sa, din 1957, americanii i-au organizat sute de expoziții, în toate marile orașe americane, la multe vernisaje participând direct și Brâncuși, așa cum arăt pe larg în cartea Brancusi in America (ediția engleză, aflată pe Amazon).
Iată că după 110 ani de la acest eveniment newyorkez, se petrece și la București un eveniment asemănător, prima ediție a unui Târg Internațional de artă/International Art Fair of Bucharest, pe scurt MoBU, ca o sugestie la MoMA, cel mai mare muzeu de artă modernă american. Desigur, MoBU nu a lansat nici un nou Brâncuși, nici un nou Picasso sau Matisse. L-a adus, în schimb, aici, pe Daniel Spoerri. Dar și pe Pascal Bruckner. Pentru desfășurarea acestui mare târg, organizatorii de la mobu.art au ales un gigantic hangar de la Romaero Băneasa, care îmi amintește de Armory Park, un focar al artei mondiale de la New York, care se desfășoară într-un fost hangar al armatei americane, locație extrem de amenajată, având și etaj, și spații de agrement, de proiecții de filme, unde au loc show-uri cu mari vedete americane, ceea ce MOBU nu are încă. Dar ambiția organizatorilor este mare, monumentală chiar, așa cum declară ambasadorul MoBU Mihai Zgondoiu: „MoBU este cea mai nouă platformă de artă contemporană din zona Europei Centrale și de Est”. Ce vreți ceva mai ambițios decât faptul că târgul durează 10 zile!!
Și cel mai mult mă bucur că atunci când l-am cunoscut pe Ștefan Vezure, partener MoBU, și i-am arătat Istoria literaturii neînregimentate, cu o viziune critică valabilă și pentru artele plastice, muzică, film, cultură în general, mi-a spus că acesta a și fost criteriul lor, al organizatorilor, să promoveze artiști independenți, neînregimentați, fiindcă e timpul să ne rupem de tot felul de găști („am oroare de găști”, spunea el), care au condus până acum cultura în România. E nevoie de voci noi, ca și de un public nou. Desigur, cultura înseamnă continuitate cu tradiția, legături între valorile trecutului și cele actuale.
Ceea ce face și MoBU. Ai să vezi acolo, de pildă, lucrări clasice de la Galeriile de Artă „Alexandru Rădulescu”, care „au apărut dintr-un dialog între generații”, manifestându-se curent într-o casă monument istoric de pe str. Polonă. Aici, la MoBU, au adus lucrări de Tonitza, Luchian, Petrașcu, Iser, Baba, Ciucurencu, Magdalena Rădulescu, toți clasicii picturii moderne românești. Iar lângă spațiul dedicat acestei galerii, se află „peretele” artistei Paula Craioveanu, reprezentantă a tinerei generații, care expune lucrări ce actualizează mitologia antică, dar și lucrări noi, din ciclul „pictopoezia”, un concept pe care l-a lansat surrealistul Victor Brauner. Iată un melanj minunat, trecutul plasticii alături de viitorul ei. Lucrările pe hârtie foto „Hahnemuhle” sunt cele mai reușite experimente alte Târgului, au valențe magice, precum ciclul „Under the Skin”, care sunt pe cât de fantomatice, pe atât de erotice, o direcție cultivată de artistă în seria de interioare cu nuduri (vezi și catalogul ei Nude in interior), de parcă ar continua obsesia lui Matisse de a picta ferestre din interior.
De altfel, îmbinarea dintre artă și poezie a devenit o practică în artele plastice, încă de pe vremea lui Dali și Buñuel, când lansau Câinele andaluz, iar dominant pe piața de artă americană este „arta integrală”, concept lansat în perioada interbelică de esteticianul român Mihail Dragomirescu (vezi opera lui de căpătâi Integralismul). Genul modern se numește „Instalație” și presupune o sinteză de arte, în care vioara întâi este filmul. În Manhattan nu există galerie în care să nu vezi proiecții de filme. La MoBU încă nu este așa, dar cei care au construit spațiul expozițional (ArtFairsService) au timp ca la edițiile viitoare să facă să se manifeste toate genurile moderne. O mare tentativă însă în direcția genului amintit este Retrospectiva Daniel Spoerri, desfășurată în spațiul central al hangarului. Am luat contact cu arta lui Spoerri la Jewish Museum din New York. Acolo am aflat că este evreu născut la Galați, un oraș al elitei evreiești din România. Ce face Spoerri? Un Stil Life insolit, dar nu cu obiecte pictate, ci reale lipite pe pânză. Imaginați-vă un festin, o masă somptuoasă, frumos aranjată, cu vase de flori pe ea. Și cum arată masa după festin? Vraiște. Spoerri lipsește toate obiectele de pe masă pe suprafața ei, pe care apoi o răstoarnă și o agață pe un perete. Sigur, fiind lipite, vasele nu cad. Iată un mare tablou sill life à la Spoerri. Dar pe unul dintre ele este lipit și un cățel! Mare curaj! E viu? E încă viu? L-ar invidia și Cézanne. Dar poate îl invidiază Lucio Fontana, care a venit cu o revoluție și mai radicală, își spintecă toate tablourile terminate, ca și cum ar fi vandalizate, agresate de un infractor. Sau el își definește astfel arta, ca artă neterminată? Remarcabile sunt și sculpturile lui Spoerri, ca niște epave salvate, apropiate de „instalațiile” lui John Chamberlain.
Foarte spectaculos este standul bifurcat al galeriei de artă „Rotenberg-Uzunov”, care defilează cu o diversitate de expresie multiplă, incluzând experiențe ale unor artiști necunoscuți până acum ca Ersin Bactișa, Teli Iacșa, Smaranda Piliuță (fiica lui Constantin Piliuță), Mark Caraian, Ovidiu Panighianț și… „clasicul” Horațiu Mălăele.
În apropiere se află și miracolul adus de la Catedrala Sf. Iosif, și anume Cross of the Millenium al lui Frederich Hart (vezi cronica noastră „Iisus din cruce”). Când am văzut panoul cu desene de Horațiu Mălăele, colecția Uzunov, i-am spus acestuia să-i comunice lui Horațiu ca marți, când are prezentarea, să aducă și cartea mea Amor și Omor, în care am povestiri și poezii ilustrate de Horațiu. El, Eduard Uzunov, imediat mi-a făcut o fotografie în fața panoului cu desene și i-a trimis-o lui Mălăele cu mesajul de mai sus. Și drept cinstire pentru informația mea, el mi-a dăruit o carte din colecția lui, editată de el, Ligia Macovei în lirica argheziană, deci poezii de Arghezi ilustrate de Ligia Macovei, cu 14 desene inedite. E un album minunat. Unele desene contorsionate sunt parcă rupte din bolgiile dantești. Sunt capodopere, la concurență cu grafia mondială. Albumul poate fi dat ca etalon pentru ceea ce înseamnă pictopoezia. E o direcție a avangardei, a surrealiștilor în special, teoretizată de Victor Brauner. Iar un alt surrealist român, Jacques Hérold, prieten cu Brauner, amândoi din Piatra Neamț, s-a remarcat în Franța ca „pictor al poeților”, a ilustrat cărți de poezie ale unor mari poeți francezi, fiind mare prieten al „poeților blestemați”.
Și albumul Arghezi-Ligia Macovei este o încântare. Mereu am avut această dorință, să-mi ilustrez cărțile, așa cum am făcut în romanul Dincolo de păpuriș, conceput ca o casă-vagon, cu multe povestiri adică, un serial de întâmplări, țâșnind unele din altele, pe care le-am ilustrat. Aproape la fiecare pagină am adăugat și câte un desen, iar la sfârșit am publicat o coliță cu mai multe desene, cam 30, și i-am făcut co-autori pe cititori, le-am scris să descopere ei în ce loc din carte, la ce povestire sau pasaj, se potrivește un desen sau altul. A fost împlinirea unui vis. Dar realizarea monumentală se numește albumul Privirea lui Gopo, prin care îl lansez pe Gopo artistul plastic, reproducând în el circa 500 de desene inedite, descoperite de mine în Lada Gopo, lada cu manuscrisele artistului donate poporului român, conservate la ANF (sper că sunt în continuare acolo, deși arhiva de filme este un simbol al jafului post-decembrist!).
Acum visez ca poeziile mele din ciclul AngeloPhania, inclus în volumul Îngerul rebel, să fie ilustrat de Paula Craioveanu, în stilul „under the Skin”. Și vă garantez că ar putea rezulta ceva cu totul ieșit din comun, la concurență cu ceea ce a făcut Delacroix în biserica Saint Sulpice din Paris, celebra frescă murală Lupta lui Iacov cu îngerul, fiindcă poeziile mele angelice sunt parabolice, vizionare, sunt din viitor.
Târgul MoMU ne-a arătat o nouă față a artei românești într-un context internațional. S-a expus ceea ce nu am văzut la expozițiile curente organizate de UAP (Uniunea Artiștilor Plastici), inclusiv la retrospectivele de pictură și grafică. Voci noi sau încercări noi, îndrăzneli plastice, așa cum face Elian Băcilă, care se consideră „Father of Black Painting in Romania”. Da, el e o voce insolită, care îl concurează, fără să știe, pe faimosul pictor american Richard Serra, care are renumele de „the black sculptor” al Americii. El îl bate pe Malevich, i-am văzut chiar o retrospectivă la MET, cu pânze negru/negru monumentale! Imaginați-vă că vă aflați în fața unei pânze negre de 3/3 metri sau de 10/2 metri, așa cum își pictase și Monet nuferii. Peste tot în lume se experimentează. Am arătat cum decurge fenomenul în volumul Experimente în arta lumii, în care am făcut o istorie a artelor plastice din perspectivă experimentală. Și aici, la MoBU, unde au expus peste 300 de artiști români și străini, experimentul a fost la el acasă. Păcat că nu s-a realizat o conferință pe această temă.
Am asistat în schimb la una în care s-a comentat tabloul Spălarea picioarelor de Ion Grigorescu. Însă discursul ziaristului Sever Voinescu se referea mai mult la Noul Testament, la Evanghelia după Matei, la pasajele referitoare la acest fapt, când Iisus i-a spălat picioarele lui Petru. Erau citați și comentatorii pasajului biblic, precum Toma D’Aquino, dar s-a analizat mai puțin tabloul. Sau nu a fost înțeles. Așa cum am discutat apoi cu soția lui Ion Grigorescu, eu l-aș fi citat pe Picasso, care a spus că „un tablou nu este niciodată terminat” și l-aș fi întrebat pe dilematicul predicator, dacă acest tablou este terminat, dacă Ion Grigorescu a considerat că intențiile lui au fost realizate, cum definea Rembrandt ideea de terminat. E limpede pentru mine că acest tablou face parte din seria Unfinished, care a format obiectul unei mari expoziții la MET, când au fost expuse lucrări neterminate de Michelandelo, Leonardo, Tițian, Rubens, Van Gogh, Cézanne și până la Picasso. Categoric că opera de peste 5 000 de lucrări a lui Picasso este neterminată. Însuși Stâlpul nesfârșitului lui Brâncuși este neterminat.
Dar MoBU a strălucit prin organizarea de conferințe și evenimente insolite, el a inclus în spațiul rond unde se află scena, workshop-uri diverse precum „terapia prin artă”, „război și artă”, „recital de poezii Haiku de Paul Gherasim”, „îmblânzirea haosului prin creativitate”, „artă tradițională și artă digitală”, „estetica emoțiilor”, „arta inteligenței artificiale”, „degustare de vin”, ceva în genul licitațiilor de la casa Sotheby’s, „artă și societate” (Pascal Bruckner, invitat special) sau „tehnica decollajului”. La fel de atractive sunt și întâlnirile de la standul Kulterra. Așa ceva nu s-a mai petrecut în România, pe platformele de artă plastică. Este pentru prima oară când vedem ceva programatic, care îmbină teoria cu practica.
Mergeți să vedeți această minune de la Romaero Băneasa. Iată că și în România se poate. Deși suntem întârziați, deși ne despart 110 ani de la debutul art fair american, totuși, dacă faci fapte bune, nu este niciodată prea târziu. Urăm acestui târg de artă MoBU viață cât mai lungă.
Grid Modorcea (Scriitor și cineast, dr. în Arte, cel mai prolific autor român în viață, SUA–New York)
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
