Bună ziua Dle Michel Gavaza,
Nu stiu dacă asociatia dvs Soleil de l’Est pe Valea Loarei din Franța va deveni mai celebră pentru că România se confruntă cu analfabetismul funcțional. Oamenii nu mai citesc ceea ce trebuie, nu mai studiază, motiv pentru care, nu în foarte mult timp, societatea va fi compusă din „atomi sociali”, „roboți umani” manipulați de la distanță, grație unui cip instalat (implantat) undeva într-o parte a corpului. În 1906, matematicianul și profesorul Spiru Haret scria o carte cu titlul „Mecanica socială”. Atunci teoria lui părea puțin „bizară”, pentru că societatea nu putea fi „redusă” la un sistem de particule care evoluează conform principiilor mecanicii clasice, având în vedere faptul că omul era totuși o „particulă cu conștiință”, ceea ce în curând, din păcate, foarte probabil, va dispare și va deveni un „executant”, manipulat de la distanță, fără să mai gândescă. Și iată atunci că teoria marelui savant al nostru Spiru Haret vine, din nou, la „modă”.
Bună seara Dle Thomas Csinta,
Dar sa revenim la „oile noastre”. Sunt dispo(nibil) sâmbătă si/sau duminică, așa că ne vom putea vedea, unde si când veți dori dvs. Dacă-mi permiteti vin cu propunerea să ne vedem si cu Nicolae-Ioan Vrâncean Noi am mai discutat pe subiectul „Fenomenului”. Mi-ar face plăcere sa discutăm împreună pe subiecte de actualitate în domeniul promovarii picturii contemporane române, si de ce nu, organizare de „résidences d’artistes” cu pictorii din colectivul fenomenul Harman, în Franța. Va propun toate acestea din dorința de a ajuta pictorii români să „atinga” cu ochii proprii tezaure de arta franceza de pe Valea Loarei.
Bună ziua Dle Michel Gavaza,
Am reușit să comunic cu Dl. Nicolae-Ioan Vrâncean dar dânsul este prins cu altele până la începutul lunii martie, deci nu este disponibil. Din contră, eu și soția mea, noi suntem disponibili și putem să ne întâlnim în cursul zilei de duminică. Când vreți și unde vreți, în Brașov, ca să fie mai aproape de dvs.
Cher Monsieur Thomas Csinta,
Și la mine se suprapun niște treburi, așa că nu voi fi disponibil pentru RdV duminică. Aș fi dorit să-l cunosc pe Dl. Nicolae-Ioan Vrâncean (cu a sa asociație sau institutie), dar văd că nu se leagă. Nu este un fapt nou pentru Soleil de l’Est căci de mai multe ori am încercat să antamăm oarecari relații sau parteneriate cu asociațiile de români în Franța sau România, fiecare ține la „ego”-ul său, și doar foarte rar s-a legat ceva. Aste este la noi. Cum ați spus dvs, „concurenta” e tare. Voi fi în Bucuresti, între 27-28 februarie la demontarea expozitiei la Palatul Parlamentului. Poate vom găsi un moment să ne vedem. Sinon, daca mai doriti oarecari informații despre Soleil de l’Est, vi le voi putea furniza prin email. Heureusement qu’il existe cet outil!
Nu este nicio problemă, dacă nu aveți timp. Doar știți că astăzi timpul costă bani și nu numai. Pe 1 martie plecăm și noi la Congresul Internațional al Universității Apllonia de la Iași pentru o săptămână. Este vorba de un eveniment de excepție, atât pentru noi, cât și pentru Jurnalul Bucureștiului.
Legat de dvs, pentru a putea face un articol coerent în Jurnalul Bucureștiului despre asociația Soleil de l’Est din care publicul din România să rămână cu o informație reală și nu cu (multe) semne de întrebare (care să genereze tot felul de fabulații) ar fi util să-i furnizez acestuia răspunsuri la următoarele întrebări:
1. Care este naționalitatea dvs de origine? Evreu-rus, Evreu-român din Modova, înainte de a deveni cetățean al României? Adică, ce origini naționale au atât părinții dvs și cât și dvs?
2. Cum ați ajuns în România (probabil, cu părinții) și când? Adică, după abdicarea regelui Mihai sau înainte, pentru că sursele franceze nu menționează acest lucru. Mă refer aici la formalitățile administrative (acte, documente de transport, etc.) dar și la mijlocul de transport și mai ales pentru faptul că acestea vorbesc de o „expluzare” a familiei dvs în România! Eu cred că este important acest lucru pentru că lovitura de stat din 30 decembrie 1947 (numită în istoriografia comunistă Proclamarea Republicii Populare Române sau Ziua Republicii) reprezintă acțiunea ilegală, de forță, petrecută în perioada 30 decembrie 1947-3 ianuarie 1948 prin care comuniștii români, sprijiniți de ocupanții militari sovietici, au impus Regelui Mihai prin amenințare semnarea unui act de abdicare, după care au proclamat Republica Populară Română (prin încălcarea constituției în vigoare la acea dată).
3. Dvs ați părăsit Republica Socialistă Românnia în 1987. Acest lucru s-a întâplat înainte sau după revolta din 15 noiembrie 1987? Și acest lucru este foarte important pentru că după revolta anticomunistă din Brașov, din câte am aflat, ar fi existat niște „oportunități” foarte diferite decât cele „clasice” implementate în timpul Sociețății Socialiste Multilateral Dezvoltate.
Apoi, aceași întrebare ca și mai sus, cu ce formalități administrative (statut) ați plecat din România (pașaport turistic, de serviciu, apatrid, etc.), cu ce mijloc de transport și dacă ați plecat împreună cu sotia și copii dvs sau separat? Iar azilul politic pe care l-ați obinut în Franța, a fost sau influențat de faptul că ați locuit timp de 40 în Brașov, unde a avut loc revolta anticomunistă? Doar știm că și Mineriadele (1990-1991) au fost foarte „benefice” multor români care au solicitat azil politic în Occident (și în particular în Franța), dintre care majoritatate n-ar fi avut nimic de-a face cu acestea.
Bună ziua Dle Thomas Csinta,
Sincer să vă spun, efectul surpriză, dacă ăsta ati urmărit m-ați dat gata! Nu mă asteptam nicicum să-mi puneti astfel de întrebari, legate de intimitatea mea si a familiei mele. Nu văd cât de interesat va fi publicul român, sau altul, să afle lucruri ce nu sunt deloc importante, nici senzaționale, ci banale. Doar știți ce caută publicul de astăzi”! Nu am înțeles la ce v-ati referiți cu ce semne de întrebare la public, si nici despre ce fel de fabulații ar putea fi vorba.
Viața mea în România fost dedicată serviciului și familiei. Viata mea în ultimii 25 ani este legata de asociatia Soleil de l’Est, de conducerea unor activitati culturale de calitate, pentru ca publicul francez, îndeosebi, să-și dea seama că România are și cultură, o cultură de calitate, mă refer la pictura contemporană, „ogorul” pe care s-a lansat asociația. Și cred că am reusit în mare parte. Numai ca organizațiile culturale ale Statului român, care ar fi trebuit sa ne ajute financiar, stau „pe craca lor” si nu fac decât foarte, extrem de puțin pentru Soleil de l’Est. Dar asta este o alta istorie.
În legatură cu naționalitatea mea și a părintilor mei, vă voi răspunde „mai târziu”. Cel puțin acum în Franta, nu mai este „permis” sa întrebi pe cineva ce naționalitate are, decât la Mairie (Primărie) sau la Police (Poliție). Naționalitatea a ajuns un subiect tabu. S-a ajuns până acolo încât dacă întrebi pe cineva ce naționalitate are, persoana poate să te reclame la Police (Poliție), pentru rasism, naționalism, etc. La fel este interzis să întrebi și ce origine ai, mai ales pe cei ce nu sunt „francezi de suche”. În fond eu perso(nal) sunt de acord cu naționalitatea „european”. Am auzit pe mai mulți la TV si radio afirmând că au această naționalitate.
Nota redacției. Probabil că Dl Gavaza, atunci când vorbește de „francezi de suche” se referă de fapt la „français de souche” (FDS), care desemnează, în principiu, cetățenii francezi fără descendenți „imediați” străini, adică, pe cei care sunt de mai multe generații în Franța, în opoziție cu français de papier (francezi conform documentelor de identitate), adică, francezi de origine străină (imigranți) care și-au dobândit naționalitatea franceză prin „naturalizare” (azil politic, economic, căsătorie, reîntregire a familiei sau grație contribuției importante care au adus sau pot aduce prosperității spirituale și materiale Republicii franceze în plan tehnico-știinfic, literar-artisic, sportiv, economic, etc.-categorie din care fac, și eu, parte).
Părinții mei sunt de origine basarabeni, tatăl născut în 1897, mama în 1908. Tata a fost militar în Primul razboi mondial (1914-1918) în Armata țarului (Armata Imperială Rusă), ca toate persoanele de sex masculin, apte din punct de vedere militar, la acel timp pe teritoriul Imperiului Țarist. Părintii mei, după câte știu, au dobândit nationalitatea română, numai după marea unire cu țara, din 1918. La rândul meu am două nationalități: pe cea româna, nu am rejetat-o, si pe cea franceza, dobândita (prin „naturalizare”). Cu părere de rău, nu sunt evreu. Am o deosebită stimă față de acest popor, care înca din antichitate a luptat pentru independanță si autodeterminare, fără stapâni. În plus evreii având competențe „foarte de vârf”, au reusit pe toate dosarele (în toate planurile).
Părinții mei s-au refugiat în România, în timpul celui de-Al Doilea război mondial (1939-1945) în momentul când Armata Roșie se apropia de Basarabia. Ei au crezut ca România fiind un regat, rușii nu îl vor ocupa. Nu stiu exact data, si nu stiu să fi fost „expulzati”, unde ați găsit acest termen? Ei s-au refugiat în România pentru că tatăl meu avea o funcție importantă la CFR și i s-a propus să se refugieze în România; aveau și o oarecare stare materială, și în plus, le era frică de sovietici. Ambii vorbeau curent limba rusă, căci făcuseră studii pe timpul Țarului. Limba rusă, ca și astăzi este curentă în actuala Republica Moldova, cât și în alte foste republici ale URSS. Având o stare materială bună, ar fi fost trimiși în Siberia dacă ar fi ramas pe loc, precum multe alte rude ale lor, care nu au putut părăsi provincia Basarabia. Părinții mei împreună cu mine (aveam pe atunci doi ani si jumatate), au (i)migrat în România probabil la începutul lunii august 1944. Nu am nicio amintire din acea perioadă.
Nota redacției. În textul D-lui Gavaza apar niște confuzii care vreau să le lămuresc. În primul rând, Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de nord are loc în perioada 28 iunie-3 iulie 1940, ori părinții dânsului s-ar fi refugiat (conform dezvăluirilor sale) la începutul lunii august 1944 (pe când avea 2, cu alte cuvinte înainte de lovitura de stat de la 23 august 1944 (denumită și actul de la 23 august), acțiunea prin care regele Mihai I a decis demiterea și arestarea Mareșalului Ion Antonescu, prim-ministrul României și „Conducătorul Statului”, și a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică. În al doilea rând, estejurnalul „La Nouvelle République” (Indre et Loire) cel care afirmă despre Dl. Michel Gavaza în articolul „Mariana et Michel Gavaza: une vie au service de l’art” că „Né en ex-URSS pendant la dernière guerre mondiale, cet exilé politique a vécu durant plus de 40 ans avec son épouse sous la dictature de Ceausescu avant de trouver la liberté en France en 1987”. Deci, este vorba, practic, de presa franceză. Dar într-adevăr, un „exilat politic”, poate fi un „autoexilat” (dacă își părăsește țara din propria inițiativă”-indiferent de mijloacele pe care le utilizează) dar și un „expulzat politic” (în cazul în care este obligat să se axilize, adică să-și părăsească țara).
În România, tatăl meu fiind functionar la CFR, am locuit inițial în Bucuresti, dupa care viața fiind extrem de grea în capitală, tatăl mea a acceptat funcția de șef de gară în diferite localități din România. În final ei s-au stabilit în Iași, unde eu am terminat liceul („Costache Negruzzi”) și facultatea (de agronomie, la Instutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad”. După terminarea liceului în 1959, eu aș fi dorit să urmez ASE (Academia de Studii Economice) din Bucuresti, facultatea de Comerț exterior. Căci vorbeam bine rusa și franceza. Vise de adolescent. Numai ca în acea perioada se făcea o primă selecție a candidaților la dosar. Mai precis tatăl meu nefiind membru de partid (PCR), dosarul meu nu a fost acceptat, pe motiv de „origine socială nesănătoasă”. Lista candidatilor admiși cu dosar a fost publicată pe 14 septembrie, pe 15 având loc examenul de admitere. Ca să nu mai poți accesa altă facultate. Numele meu nu era pe acea listă. Am venit posomorât și descurajat acasă la părinți. Mai aveam o singură variantă, căci tatăl meu s-a interesat și a aflat că la Agronomie nu s-au ocupat toate locurile, ceea ce a generat o a doua sesiune de admitere pe 20 octombrie 1959.
M-am înscris și astfel am reușit cu brio, astfel încât să pot avea și bursă, pe care am păstrat-o pe toata perioada studiilor. Colegii mei erau fii de popă (preot), fii de chiaburi (țăran bogat aparținând burgheziei satelor) fii de funcționari „neînregimentați” (neaparținând PCR) dar și altii mai deosebiți, foști muncitori la Reșita (cu liceul la seral, si în plus membri de partid), dar care nu au avut cunoștințe generale suficiente pentru a fi adțiși la o altă facultate decât Agronomia.
O altă lovitură am primit la repartizarea în „câmpul muncii”. Neavând „pile” la partid (PCR), ca și altii am aterizat la „periferia țării”. Chiar daca nu mi-a plăcut agricultura prea mult, am făcut meseria corect, conștiincios și cu responsabilitate. Am bântuit în raionul Bârlad, apoi în județul Vaslui, ca inginer șef la CAP (Cooperativa Agricolă de Producție), am condus unități mari, cu un salariu pe măsură (mare), în consecință.
Dezavantajul ziua de lucru era de 12 ore, si de stat mereu la îară, inclusiv duminica în campanie. Nu se știa ce e aia recuparare. Pentru a sedentariza inginerii agronomi la țară, partidul ne dădea voie să avem o curte plină de păsări, porci, oi, etc. și a impus conducerilor CAP să construiască case pentru inginerii agronomi și medici veterinari. Eu am avut noroc cu un conac boieresc abandonat, proprietatea CAP, care a fost amenajat cu un minimum pentru o viață la țară. În 1975 m-am transferat în județul Brasov, am fost primit la IAS (Întrperinderea Agricolă de Stat) Prejmer, ca șef de fermă, ulterior am lucrat și în alte unități, fiind bine cotate si cu un salariu pe măsură (mare). Pe atunci eu eram convins că drumul pe care îl urma România era cel bun. Numai că la Brașov, altă făină se măcina pe acest subiect.
Articole asociate
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
