„De aia suntem elevi, ca să ne trăim viața” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (economist, filosof și scriitor)

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.

The principles that will be at the basis of this publication are: 

– Democracy cannot exist without opposition

–Elected representatives are our representatives and not our masters

– Criticism fosters progress

–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.

Organisation Internationale de la Francophonie

Pe zi ce trece sporește numărul orașelor în centru cărora sunt tot mai frecvente distracțiile sub diferite denumiri și în numele a tot felul de evenimente, cele mai multe și mai mari fiind sub formă de festivaluri. Persoanele în vârstă, care toată viața au fost dedicate muncii corecte și bine făcute, rămân șocate de acest mod de viață în care tot mai mulți cetăţenii, dar în special tineretul, nu sunt interesaţi decât de a se hrăni şi a se distra, pe cât posibil cu muncă puțină, sau chiar fără muncă. Din partea cârmuitorilor este o strategie foarte bine gândită și pusă în aplicare de a oferi maselor „mâncare şi distracţii”, „pâine și jocuri” pe cât posibil cu cât mai puțină muncă, sau chiar fără muncă, pentru a le abate atenţia de la problemele grave ale societăţii şi a-i manipula cu uşurinţă. Citatul „pâine și jocuri”, sau „pâine și circ”, în latină „Panem et circenses”, a devenit foarte cunoscut după ce poetul roman Juvenal, în Satira a X-a, în jurul anului 100 d.Hr., a criticat publicul roman pentru că a renunțat la îndatoririle sale civice în schimbul cerealelor gratuite și a distracțiilor spectaculoase oferite de politicieni.

Această interpretare satirică a evidențiat mijloacele perfide prin care guvernanții și-au asigurat loialitatea și au abătut atenția poporului de la problemele politice presante. Ea reflectă ideea că o populație mulțumită cu „pâine și jocuri”, prin care atenția îi este abătută de la problemele majore cu care se confruntă societatea, este mai puțin probabil să se răzvrătească și/sau să pună la îndoială autoritatea. Strategia cu „pâine și jocuri”, sau „pâine și circ”,  și-a confirmat valoarea universală de-a lungul istoriei ca o soluție practică în guvernare prin manipularea publică.

Astăzi politicienii, oferind maselor „mâncare şi distracţii”, reușesc să-i manipuleze cu uşurinţă, să le abată atenţia de la problemele grave ale societăţii, să-i potolească de la potențialele tulburări și să-și asigure liniștea. Altfel spus, oferind unui număr cât mai mare de cetățeni 1) un trai cu muncă tot mai puțină, sau chiar fără muncă, și 2) cu spectacole mărețe și multe, aceștia sunt calmați, sunt ținuți în frâu. Oferirea de „pâine și distracții” nu sunt simple acte de generozitate, ci sunt măsuri bine calculate și puse în aplicare pentru a asigura favoarea acestor beneficiari și pentru a-i menține sub control.  Dar cei mai incapabili de a produce, împreună cu cei mai puţin în stare să se întreţină singuri, în schimbul bunurilor și al serviciilor primite gratuit, din banii obținuți de Guvern prin confiscarea, pe calea impozitelor, a avuţiei şi a muncii unui număr de producători aflat în scădere continuă, votează corupţi, impostori, hoţi şi trădători; acești votanți  nu sunt victimă ale statului degenerat, ci sunt complici ai acestuia. Existența, în marile orașe, a sute de zile de festivaluri în fiecare an, subliniază folosirea divertismentului ca mijloc 1) de menținere a ordinii, 2) de control social și 3) de strategie politică. Dependența de „pâine și jocuri”, deși oferă stabilitate socială pe termen scurt, pe termen lung va genera, în mod sigur, numeroase și grave probleme sociale.

Toate societățile, care au căutat să-și rezolve problemele prin a oferi cetățenilor „pâine și distracții”, s-au prăbușit, în mod sigur, dintre care puține au reușit să-și mai revină Până la urmă, tot mai mulți cetățeni, dar în mod deosebit tineretul, ajunge să considere că această pâine fără muncă și aceste distracții sunt un drept, fără să-și mai dea seama că sunt o manevră politică. Cel mai sigur mod de a corupe tineretul este de a-l face să creadă că un asemenea mod de viață, cu pâine fără muncă și cu distracții din plin, sunt un drept, că li se cuvine fără muncă. La unul dintre aceste festivaluri am mers și eu într-o seară, între orele 22-24, când distracția era în toi.

A fost un act de mare voință pentru mine să pot să merg, într-un zgomot asurzitor, într-o înghesuială greu de descris, pe mii de metrii pătrați, cu sute de mese, toate ocupate la maximum de zeci de mii de persoane prezente (care, până noaptea târziu, se rânduiau pe la aceste mese), unde se consuma din plin o mare diversitate de produse, la prețuri exorbitante. Am fost cu ochii mai mult pe tineri, pe comportamentul acestora și, în mod deosebit, pe ceea ce își permit aceștia să consume. La un moment dat atenția mi-a fost atrasă de 3 copii, de circa 13–14 ani, foarte bine dispuși, care voiau să cumpere bere, dar aveau probleme din cauză că legea interzice vânzarea de alcool către minori. După ce s-au sfătuit ei și tot și-au căutat omul potrivit pentru rezolvarea problemei, au găsit soluția prin a-l ruga pe un „cetățean semi-turmentat”, de circa 40 de ani, cu figură de chefliu, care era la rând la bere și l-au rugat să le ia și lor 3 beri, prețul fiind de 15 lei halba de 0,400 litrii, cu acesta având următorul dialog:

• Tinerii: domnu, ne luați și nouă 3 beri?
• Cetățeanul semi-turmentat: da mă, dați bani încoace.
• Tinerii i-au întins 45 de lei pentru cele 3 beri.
• Cetățeanul semi-turmentat, văzând  cei 45 de lei, le-a zis: bă, păi berea mea, voi credeți că eu fac muncă voluntară cu voi? Mai dați aici și pentru partea mea de bere.
• Tinerii i-au mai dat încă 15 lei, ajungând astfel la prețul de 20 de lei pentru o bere de 0,400 litrii.

Deci, acești tineri, un litru de bere l-au cumpărat cu 50 de lei, în timp ce litrul de lapte țăranii îl vând la piață cu 5 lei!? După câte am observat, cei 3 tineri nu aveau probleme cu banii. După ce au primit cele 3 beri, au mers în frumosul părculețul din apropiere, semi-luminat, cu mulți pomi și iarbă verde, unde erau foarte multe perne, impermeabile, din materiale sintetice, stil cuib, așezate direct pe iarbă prin tot părculețul, unde au găsit un loc mai umbrit și, ciocnind halbele cu bere, într-o mare veselie, au zis: „De aia suntem elevi, ca să ne trăim viața”.

Dar cei 3 copii-elevi nu erau un caz izolat printr-un asemenea comportament. Era o mulțime de tineri, cu cele mai extravagante comportări, ținute, tunsori, cu bani suficienți cu care să-și satisfacă din plin plăcerile, unii singuri, alții împreună cu alte persoane (părinți, rude, prieteni etc.), care consumau din plin din marea diversitate de produse „frumoase la vedere și plăcute la mâncare, dar care …”, oferite de zecile de unități din căsuțele frumos aranjate. Acești tineri nu mai sunt conștienți de faptul că nu s-au născut ca să muncească, dar trebuie să muncească ca să trăiască. Pitagora, în urmă cu circa 500 de ani î.Hr., în „Legile morale şi politice”, a spus-o: „Tinere! Nu te-ai născut ca să munceşti; dar trebuie să munceşti ca să trăieşti”.

Se pot da multe exemplele cu copii care primesc, chiar din familie, o educație care le va genera serioase vicii în viața lor, dintre care voi prezenta numai unul. În una din zile am mers să-mi iau nepoțelul de la școală (pe picioare, pentru a face împreună mișcare), aflat în clasa I-a. Cum nu era permis accesul în incinta școlii, așteptam mai multe persoane la poarta acesteia. Au ieșit prima dată copii din clasa zero, fiind mai mulți care atrăgeau atenția prin ținutele și prin tunsorile lor deosebite. Dintre aceștia, unul mi-a atras atenția în mod deosebit, atât prin ținută, dar în mod deosebit prin tunsoarea sa extravagantă și prin atitudinea arogantă. Părul era tuns mai scurt pe părțile laterale și pe ceafă, fiind mai mare pe partea superioară a capului, cu breton mai lung în față. Pe partea stângă a capului, diferența de păr dintre partea inferioară și partea superioara era pusă în evidență de o cărare, cu dungă, făcută cu mașina de contur sau cu briciul, pentru a scoate cât mai bine în evidență atât cărarea, cât și eleganța întregii tunsori.

La poarta școlii, acesta era așteptat de mama sa, o tânără de până în 30 de ani, care ne atrăsese deja atenția la cei care așteptam acolo prin următoarele: ținuta extravagantă; buzele umflate „ca de rață”; sânii mari, măriți prin implanturi, lăsați (obraznic) în mare parte la vedere; tatuaje pe gât, pe mâini și pe picioare; inel/piercing atât în nas, dar și pe buric, expus vederii prin abdomenul lăsat descoperit etc. După ce „modernul micuț Goe” a deschis portiera mașinii, așa, parcă în sictir, a aruncat ghiozdanul, a urcat și a început să butoneze pe un telefon mobil. Cusururile din viața unor asemenea părinți vor deveni vicii în viața copiilor acestora, care, mai devreme sau mai târziu, vor fi o grea povară, atât pentru părinții respectivi, cât și pentru societate. Colapsul civilizației începe cu degenerarea tineretului. Degenerarea tineretului este semnul începerii epocii muribunde a statelor. Primul semn care arată că bogăția dăunează civilizației apare atunci când tot mai mulți oameni consideră că au dreptul la un un trai cât mai bun și la o viață plină de distracții și de vicii, fără muncă sau cu muncă tot mai puțină. Chiar și numeroși dintre tinerii capabili, care s-ar putea realiza ca oameni prin propriul efort, cad în lenevie și în vicii când văd că, fără muncă, au acces la un confort și la un trai bun, la plăceri (chiar până la lux și vicii) și la mult timpul liber, cu care se răsfață.

„O societate răsfățată începe să putrezească pe dinăuntru”. (William Ophuls)

Adaptându-se la abundență, oamenii devin incapabili să suporte chiar și forme ușoare de greutăți și suferințe și, așa cum spune un proverb, „vremurile bune creează oameni slabi.” Prosperitatea coace principiul descompunerii. Declinul civilizațional este accelerat și de o preocupare tot mai mare pentru bunăstare fără muncă. Situația este cu adevărat deosebit de gravă atunci când oferirea de „pâine și jocuri”, de „pâine și circ”, de „pâine și distracții” , se oferă de stat:

• prin contractarea de credite externe
• prin vânzarea a tot ceea ce mai are de vândut țara
• prin a lua bani de la cetățenii dedicați muncii pentru a oferi un trai bun, fără muncă, celor care nu vor să se implice în muncă, cu toate că sunt apți.

Este vorba de o bunăstare a unui stat aflat pe cale de faliment, care favorizează sentimentele de îndreptățire, pentru tot mai mulți cetățeni,  la un trai cât mai bun fără muncă, sau cu muncă puțină, că nimeni nu ar trebui să fie lăsat să trăiască în sărăcie. Așa se ajunge la un fals „stat asistențial”, cu o ireală bogăție în mijlocul unei reale și crase sărăcii, așa cum este România în ziua azi: a) care nu prea mai are nimic al său, b) care este în prag de faliment din cauza creditelor externe enorm de mari, c) în care tot mai mulți cetățeni, apți de muncă, vor să trăiască tot mai bine, cu cât mai puțină muncă sau chiar fără muncă.

„Statul asistențial” a degenerat într-un „stat al protecției sociale a sărăciei din lenevie”, care a generat „Inaptocraţia”, care „este un sistem de guvernământ în care cei mai incapabili de a guverna sunt aleşi de către cei mai incapabili de a produce, şi care împreună cu ceilalţi membrii ai societăţii cei mai puţin în stare să se întreţină singuri, sunt recompensaţi cu bunuri şi servicii care au fost plătite prin confiscarea avuţiei şi muncii unui număr de producători aflat în scădere continuă”. (După Jean d’Ormesson: Un nou cuvânt în dicţionarul Larousse al limbii franceze). Oferirea de bunăstare, fără muncă, de o țară săracă, cu pretenția de „stat asistențial”, este o sinucidere sigură, problema fiind de timp până când tragedia se va produce.

Un „statul asistențial”, care nu are o bază reală, va ajunge, în mod sigur, la un punct culminant (la care se pare că România a ajuns), după care va începe falimentul său, dacă nu se iau măsurile care se impun. „Cine are minte, să ia aminte!”. „Cine are urechi de auzit să audă”. (Biblia, Luca 8:3). Amin!

În loc de concluzii

• „Pretutindeni unde educația a fost nesocotită, statul a primit din această pricină o lovitură funestă.” (Aristotel)
• „Distrugerea oricărei națiuni nu necesită bombe atomice sau rachete balistice intercontinentale. Trebuie doar scăderea calității învățământului și permisiunea fraudei la examenele studenților. Pacienții mor în mâinile unor asemenea medici. Clădirile se prăbușesc, fiind construite de asemenea ingineri. Banii se pierd în mâinile unor asemenea economiști. Dreptatea se evaporă în mâinile unor asemenea judecători. Crahul învățământului este crahul națiunii.” Acest citat, care circulă de mai mulţi ani în numeroase limbi, este afișat pe o plăcuță a Universității Stellenbosch din Africa de Sud. El rămâne impresionant prin adevărul pe care îl spune, în cea mai frumoasă exprimare, despre importanța calităţii învăţământului în orice societate.
• „Cusururile necombătute în timpul școlii devin vicii în viața omului.” (Honore de Balzac)
• „Educația este cea mai puternică armă ce o putem folosi pentru a schimba lumea.” (Nelson Mandela)
• „Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie.” (Immanuel Kant)
• „Fără școală să nu aștepte nimeni nici părinți buni, nici fii buni, și prin urmare nici stat bine organizat și bine cârmuit și păstorit.” (Ion Heliade Radulescu)
• „Fără educaţie, ce este omul? Un splendid sclav, un sălbatic al raţiunii.” (Joseph Addison)
• „De educaţia poporului său depinde soarta întregii ţări.” (Benjamin Disraeli, despre educație, destin)
• „Buna educație a tineretului este garanţia cea mai sigură a fericirii unui stat”. (Oxenstierna).
• „Cel ce deschide o şcoală închide o temniţă.” (Victor Hugo, Pietre)
• „Vremurile noastre sunt vremea mediocrităţii, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacităţii de a te apuca de treabă şi a dorinţei de a avea totul de-a gata.” (Feodor Mihailovici Dostoievski)
• „Cel ce nu lucrează să nu mănânce.” (Sf. Apostol Pavel)
• „Faceți din proști conducători și apoi vă întrebați de unde vine dezastrul!” (Winston Churchill)
• „Ticăloşia câtorva este o nenororcire pentru toţi.” (Syrus)

Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița 

Notă. Lista de articole ale autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureștiului 

Apreciere. G-ralul de Bg. (r). dr. Gh. Văduva despre Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița.  „Consiliul local al comunei Robănești, în ședința din 21 martie 2025, a hotărât, cu unanimitate de voturi, acordarea titlului de „Cetățean de onoare” al acestei comune, care este și primul de acest fel care s-a acordat până acum în această localitate. „Cetățean de onoare” este titlul care se acordă personalităților care au contribuit în mod deosebit la dezvoltarea unei localități sau care, prin activitatea lor de utilitate publică, au dobândit o recunoaștere notorie pe plan național și internațional. Câțiva zeci de ani, localitatea Lăcrița a fost comună, în a cărei componență intrau satele Bufna (un cătun pe atunci, ulterior denumit „Lăcrița Mică”), Lăcrița (ulterior denumită „Lăcrița Mare”), Golfin și Vlașca. După împărțirea administrativ–teritorială a țării din anul 1968, fosta comună Lăcrița a trecut, cu cele 4 sate ale sale, în componența comunei Robănești. Nicolae Grigorie-Lăcriţa este numele publicistic al domnului Nicolae Grigorie, compus din prenumele şi numele de familie (Nicolae Grigorie), la care s-a adăugat, pentru o mai bună individualizare și din respect față izvor, denumirea localităţii în care s-a născut (Lăcriţa). Cu timpul, s-a ajuns ca numele „Lăcriţa”, care este unic la o persoană în România, să exprime o identitate capabilă să individualizeze, uşor, corect şi precis, atât autorul, cât şi opera. De câţiva ani, s-a ajuns ca şi în viaţa de zi cu zi să fie apelat „Lăcriţa”, fără ca cei care o fac să-şi mai pună problema dacă „Lăcriţa” este nume sau prenume. În acordarea acestui titlu, s-a avut în vedere faptul că activitatea sa a generat numeroase și însemnate efecte benefice pe plan economic, social și de utilitate publică, dintre care sunt de amintit. Domnul N. Grigorie-Lăcrița este una dintre personalitățile contemporane ale României, foarte cunoscut și apreciat în țară și în numeroase țări din lume. Este suficient să accesezi, pe Internet, „N. Grigorie Lăcrița” și se deschid sute de pagini în care sunt prezentate cele peste 100 de cărți și peste 2.000 de articole publicate de dumnealui, vizualizate și citite în întreaga lume. Cărțile și articolele dumnealui abordează o mare diversitate de teme care, prin veridicitatea informațiilor și prin utilitatea lor publică, se bucură de un mare interes și apreciere. Nu puține sunt articolele în care teme, pe cât de interesante, pe atât de o mare sensibilitate, sunt abordate cu o temeinică fundamentare și într-un mod revoluționar de înțelegere. Chiar dacă locuiește în Craiova și a ajuns la o vârstă înaintată (născut la 20 aprilie 1948), domnul N. Grigorie-Lăcrița nu și-a uitat niciodată locurile natale și înaintașii, fiind un exemplu și prin modul exemplar în care întreține casa în care s-a născut, din Lăcrița, moștenită de la părinți, mormintele părinților, ale bunicilor și ale unor rude. Dintre realizările sale pentru locurile natale, se pot menționa: după ce Biserica din satul Lăcrița a rămas fără clopot și fără toacă, a realizat, pe propria sa cheltuială și a donat acestei biserici actualul clopot cu toaca; gardul cimitirului a fost realizat și prin intervenția sa esențială la o persoană juridică; clopotul din cadrul Bisericii din satul Lăcrița Mică este donat tot de dumnealui. Fie și numai din acest punct de vedere, se cuvine să exprimăm cuvinte de apreciere și la adresa actualului consiliu Local al comunei Robănești, la conducerea căreia se află primar Costin-Ionuț Ștefănescu, viceprimar Vasile Marian și secretar Dumitru Silvia, oameni iubiți și apreciați de cetățeni pentru rezultatele lor remarcabile, precum introducerea apei curente, asfaltarea drumurilor, introducerea alimentării cu gaze, ordine și disciplină în instituție și în întreaga comună etc. Locul de unde venim și de unde, de fapt, nu plecăm niciodată este cel mai frumos loc din lume, este locul unde inima, sufletul și mintea își păstrează cea mai frumoasă casă, casa de acasă, casa-izvor. N. Grigorie-Lăcrița, așa după cum o spune adesea, este nu numai fiul comunei de unde vine, ci și ambasadorul ei de onoare în țară și în lume.””