Anton Pann, logafătul cuvintelor (de la corespondentul nostru poetul și fotograful Ovidiu – Cristian Dinică)

Cu Anton Pann istoria literaturii române este darnică. Sunt mărturii despre el și opera sa, în măsura în care acesta s-a bucurat de viaţă, ştiind să preţuiască atât tumultul acesteia, dar şi împlinirea spirituală. Anton Pann, fiind pentru epoca sa un creator autentic, membru de seamă al lumii bisericeşti ortodoxe, dar și laice, va fi consemnat în toate istoriile literaturii române.
Primul articol important îl publică V. Alecsandri în „Convorbiri Literare” la data de 01/02/1872 cu titlul „Cântece de stea și Povestea vorbei”, unde îi consideră opera ca fiind foarte valoroasă şi având caracter naţional. Primul biograf este G. Dem Teodorescu care în 1893 publică operele şi viata lui Anton Pann. Aceasta realizează meticulos un prim rezumat pitoresc din care lipsesc însă unele elemente inedite ale vieţii menestrelului.

Anton Pann, artist al deșertăciunii umane, a însoțit cu versuri și cântece armonioase clipele de desfătare ale curtezanelor, a fost admirat la curți boierești, acceptat la petrecerile clericilor. Poetul ne încântă părăsind ritmul cântărilor bisericești, transcriind muzica și poezia vremurilor sale. Ca profesor de muzică psaltică, compozitor, folclorist şi scriitor, Anton Pann contribuie prin personalitatea sa complexă la constituirea culturii noastre, rămânând atât în istoria literaturii, cât şi în cea a Bisericii Ortodoxe Române. Data naşterii sale este nesigură și se situează între 1793-1797, la Sliven, în Imperiul Otoman, azi Bulgaria. Decesul este consemnat la 2 noiembrie 1854, la Bucureşti, Ţara Românească.

Anton Pann se naşte în familia lui Pantoleon sau Pantaleon Petrov, acesta fiind numele tatălui său („vreun Pandele sau Pantelimon”, cum sugerează într-un studiu Tudor Vianu) care era de meserie căldărar sau arămar. George Călinescu afirmă că prin tatăl său, Anton Pann era român de origine: „Cunoaşterea miraculoasă a limbii noastre e un semn că era sau român (valah curat ori cuţovlah), sau că venise aici în fragedă copilărie”. După numele tatălui, viitorul autor se va semna pe manuscrisele primei perioade de creaţie cu Antonie Pantoleon Petroveanu. Izbucnirea unui nou război ruso-turc în 1806, care coincide cu anul morţii tatălui său, face ca Anton Pann, împreună cu mama şi cei doi fraţi, să ia drumul pribegiei, la Nord de Dunăre, în căutarea unei vieţi mai bune. De aici, însoţeşte trupele ruseşti, trece în Basarabia şi se stabileşte la Chișinău, unde Anton Pann este acceptat la vârsta de 10 ani în corul bisericii mari din această localitate, datorită vocii sale frumos timbrată. Astfel îşi află vocaţia de psalt şi învaţă limba rusă. Fraţii săi, înrolându-se în armata rusească, sfârşesc eroic în 1809, la asaltul Brăilei, împotriva turcilor, fapt ce va conduce la dezvoltarea simţământului patriotic, reflectat în creaţia sa viitoare.

În iarna anului 1812, la vârsta de 16 ani, tânărul Anton Pann cunoaşte Bucureștiul, cu farmecul unui oraş balcanic, cu mahalale, târguri şi iarmaroace mustind de gusturi orientale şi mode venite de la periferia lumii apusene. Mai toţi călătorii străini care au trecut prin oraşul de pe malul Dâmboviţei la începutul secolului al XIX-lea, definesc Bucureştiul ca pe o urbe a tuturor contrastelor-„sat şi oraş, mizerie şi lux, arhitectură primitivă şi case în stil constantinopolitan”. Supusă istoriei la intersecţia civilizaţiilor şi epocilor, viitoarea capitală împletea graiuri şi obiceiuri ale diferitelor naţionalităţi ce tranzitau oraşul. În acest amestec balcanic de tradiţii şi tendinţe novatoare se formează şi creşte viitorul autor. Era o perioadă de letargie şi uşor avânt al modernismul european, însă suferind şi de impactul balcanismului combinat cu tradiţiile și jovialitatea locuitorilor autohtoni, pentru care la mare preț erau sărbătorile câmpeneşti de la care lăutarii nu lipseau.

Anton Pann cunoştea destul de bine limbile: română, greacă, bulgară, turcă şi rusă. Acest lucru îl va ajuta la culegerea de texte populare şi îi va fi de folos şi la învăţarea tainelor muzicii bizantine, avându-i ca profesori pe Dionisie Fotino, scriitor şi compozitor muzical, cunoscător perfect al muzicii orientale, iar din 1816 pe Petru Efesiul, unul din grecii pricepuţi în muzică ecleziastică, care i-a transmis nu numai cunoştinţele de bază ale artei muzicale, dar şi dorinţa de perfecţiune. Şcoala acestuia a funcţionat pe lângă biserica Sf. Nicolae Şelari. Aici învaţă şi meşteşugul tiparului, în tipografia aceluiaşi Petru Efesiul, iar în 1819 ajunge „director” al tipografiei şi tipăreşte pentru întâia dată un Axion în româneşte, care, din nefericire, nu s-a păstrat.

Perioada sa de debut muzical corespunde campaniei de autohtonizare a vieţii ecleziastice. La numai 23 de ani, Anton Pann este numit de mitropolitul Dionisie Lupu în comisia pentru traducerea cântărilor bisericeşti din greceşte în româneşte, folosindu-se de noua semiologie hrisantică. În anul 1821 fiind refugiat la biserica Sf. Nicolae din Şchei, unde cântă la strană, îl cunoaşte pe Ion Barac, celălalt traducător şi tipograf de cărţi populare cu care leagă o frumoasă prietenie de creaţie. La revenirea de la Braşov o cunoaşte pe Zamfira Agurezean, de care se îndrăgosteşte şi cu care întemeiază prima căsnicie, fără a avea însă mulţumire deplină. Din această căsătorie are un fiu, Lazăr, care va deveni preot. După o perioadă de şapte ani biserica ortodoxă acceptă despărţirea lor. Lazăr îl va condamna tot timpul pe tatăl său și totuşi lui, prin testament, Anton Pann îi va lăsa viitoarea sa tipografie.

Prima etapă a şederii sale în Râmnicu Vâlcea a fost scurtă şi cuprinde anii 1826-1828. Documentele vremii îl găsesc stabilit dascăl de muzică la şcoala de pe lângă Episcopia Râmnicului şi cântăreţ la biserica „Buna Vestire”. Colaborarea sa cu Episcopia are ca motiv principal românizarea şi modernizarea muzicii bisericești, dovadă fiind manuscrisele redactate cu scrisul fin al psaltului, constând în cântări specifice cultului ortodox: polieleuri, axioane, doxologii. În acelaşi timp, predă lecţii de muzică maicilor de la mănăstirile Dintr-un Lemn şi Surupatele, care erau încântate de glasul său deosebit. Din opera muzicală bisericească a lui Anton Pann amintim: Noul Docsastar, Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericești sau Gramatica melodică, Heruvico-Chinonicar, Paresimier, Noul Anastasimatar. Precum personajul Rică Venturiano din piesa de teatru „O noapte furtunoasă”, are o aventură galantă cu Anica, nepoata stareţei de la Mănăstirea Dintr-un Lemn cu care fuge la Braşov, ea fiind travestită în flăcău. Acest concubinaj a durat 10 ani, fiind întrerupt de influenţele rudelor fetei și sub porunca bisericii. Din această relaţie au rezultat doi copii: Gheorghiţă, mort la o vârstă fragedă, şi Ţinea.

În 1828 se întoarce în Bucureşti, după încetarea colaborării cu Episcopia Râmnicului. Aici Anton Pann îşi manifestă talentul interpretativ de cobzar iscusit, cântând în diverse tarafuri ale perioadei, notabil fiind cel al lui Năstase Ochialbi. În acest taraf este activ câteva luni, ziua fiind cantor la şcoala de pe Podul Mogoşoaiei, iar noaptea lăutar. În 1830 este numit profesor la Şcoala Naţională de Muzică. Îmbinând motivele muzicale cu prelucrarea şi culegerea textelor, el realizează pentru prima dată alăturarea celor două elemente ale muzicii, textul şi melodia. Astfel George Sion, în proza memorialistica „Suvenire Contimpurane”, relatează despre minunatele sărbători din casa unchiului său care era prieten cu Anton Pann: „Un singur om era pe atunci în Bucureşţi care mai cunoştea muzica orientală, profană şi religioasă ca unchiul; acesta era Anton Pann, care se distingea prin aceea că el ştia a scrie muzică şi mai ştia a compune cîntece de lume care ajungeau populare.”

Printre culegerile şi creaţiile muzicale ale sale sunt numeroase „manele”, romanţe şi cântece de lume printre care: „Bordeiaş, bordei, bordei”, „Inima mi-e plină”, „Mugur, mugurel”, „Până când nu te iubeam”, „Nu mai poci de ostenit”, „Leliţă săftiţă”, „Şi noi la Ilinca”, „Unde-auz cucul cântând” sau „Sub poale de codru verde”. Etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu descrie însuşirea lui Anton Pann de a lega muzica de text ca o preocupare a acestuia de a considera muzica un limbaj prin care omul poate comunica semenilor, sentimentele, ideile, trăirile sale.

Aflat sub influenţa folclorului balcanic, dar și oriental, Anton Pann devine popular prin polivalenţa sa lingvistică, fiind un corespondent local al muzicii de largă inspiraţie europeană, aflată la graniţa dintre balcanism și spiritualitate orientală. Unele piese, cum ar fi: „Sub poale de codru verde” şi „Unde-auz cucul cântând”, îşi dezvăluie originea ţărănească. Altele se dovedesc a fi create la oraş, de către compozitori ai timpului, legaţi de cântecul popular, probabil chiar lăutari. Melodii că „Bordeiaş, bordei, bordei”, „Nu mai poci de ostenit” şi „Până când nu te iubeam” vădesc o puternică influenţă a muzicii orientale. Prezenţa unor cântece cu influenţe atât de diferite în colecţia lui Anton Pann atestă existenţa unor bogate curente muzicale diverse ca provenienţă.

În 1831 unele dintre creaţiile sale apar în volumul „Poezii deosebite sau cântece de lume”, în care Anton Pann prezintă culegeri de poezii devenite mai apoi cântece, din care, unele sunt culese de alţii, iar altele originale de Anton Pann. „Crez că la mulţi va aduce mirare pornirea mea spre a da prin tipar la lumină nişte poezii ca acestea. Ştiut fiind însă la cei mai mulţi din obşte că aceste poezii de multă vreme avându-le manuscrise, unele adunate de la alții şi altele chiar de mine compuse, mai totdeauna aveam silă de către prieteni, a le da izvoade, şi cu aciasta mi se pricinuia zăticnire de la alte lucruri mai folositoare. Pentru uşurarea mea dar, şi pentru a prietenilor mulţumire m-am îndemnat a le tipări. Primească, mă rog, deocamdată aceste şi văzând că sunt primite cu dragoste mă voiu îndemna a le da şi altele”. Mama autorului, Tomaida, va muri în 1838. În „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, găsim notat, probabil dintr-o regretabilă inversare a cifrelor, ca an al decesului, anul 1883.

Cel mai pitoresc personaj al epocii paşoptiste a fost, Anton Pann. Cu o puternică influenţă asupra publicului larg, este legat simultan atât de lumea veche, fanariotă, cât şi de cea nouă, romantică. Anul revoluţionar 1848 se regăseşte ca realizare muzicală în imnul Deşteaptă-te române, care are la baza melodia romanţei „Din sânul maicii mele”, a cărei notaţie psaltică a făcut-o Anton Pann încă din 1839, şi versurile poeziei „Un răsunet”, compusă de Andrei Mureşan în 1842. Modul în care s-a petrecut simbioza dintre cântec şi versuri se găseşte în amintirile lui Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann şi unul din admiratorii acestuia.

Acesta relatează: „„Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cânt, „Din sânul maicii mele” şi cântându-l, a rămas poetul (Andrei Mureşan) pe lângă această melodie, obligându-mă ca, pe Duminica viitoare, să mă aflu şi eu împreună cu oaspeţii invitaţi la grădină ca să cânt după melodia aleasă poezia ce o va compune până atunci. În Duminica hotărâtă, iată că vine poetul împreună cu 4 Domni români şi şezând cu toţii pe iarba verde şi cu ceraşe înainte-îmi dete D. Andrei Mureşan poezia făcută „Deşteaptă-te Române”, îi probăm puţine rânduri şi văzând în tot melosul este de minune potrivit, l-am cântat cu vocea mea tânără şi puternică până la fine. Mai repetându-l odată, toţi Domnii învăţând melodia din auz, cântau împreună, mulţămind şi urând multă viaţă şi sănătate marelui poet. Din ziua aceia cântul „Deşteaptă-te Române” s-a făcut cel mai plăcut şi familiar, iar eu eram poftit în toate părţile ca să-l cânt şi să învăţ tinerimea a-l cânta mai bine şi regulat””

Anul 1848 l-a găsit pe Anton Pann la Râmnicu Vâlcea. Părăsise Bucureştii din pricina molimei de holeră. Gheorghe Dem Theodorescu scrie în legătură cu acest eveniment că: „Anton Pann lucra peste Olt pentru realizarea ideilor naţionale şi cânta triumful revoluţiunii printr-un imn, de care s-a vorbit în organele de publicitate ale epocii”. Este vorba de un document, Nr. 1184 din 30 iulie 1848 şi publicat în „Monitorul Român” Nr. 14 din 26 august 1848, în care, la 30 iulie 1848, comisarul de propagandă al districtului Vâlcea, Dumitru Zăgănescu, raporta Ministrului Treburilor din Lăuntrul Ţării Româneşti, cadrul în care fusese sărbătorită revoluţia în oraşul Râmnicu-Vâlcea şi care menţionează şi participarea lui Anton Pann: „Într-acest pompos constituţiu, aflându-se şi d-lu Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o musică vocală cu nişce versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entusiasmul de patrie în inimile tuturor cetăţenilor”. Evenimentul se petrecea joi, 29 iulie 1848, „într-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este la marginea cetăţii”, adică actualul parc Zăvoi, prilej cu care s-a depus jurământul pe Constituţie, s-au sfinţit steagurile revoluţiei şi s-a cântat pentru prima dată în Ţara Românească, „Deşteaptă-te, române!”

Tot în anul 1848 Anton Pann cumpără pe numele celei de a treia consoarte, o casă pe strada Taurului nr 12 din mahalaua Lucaci, unde mută şi tipografia. Două momente foarte importante pentru opera sa literară se disting. Primul, în 1847, este apariţia lucrării Povestea Vorbei, aceasta fiind capodopera sa, continuată în 1852 cu volumul al doilea, ulterior reeditată. Al doilea moment marcant se produce în 1850 când se tipărește primul volum din culegerea Spitalul amorului, ce se compune din şase broşuri care conțin 293 cântece și 167 melodii. Majoritatea textelor nu aparţin lui Anton Pann, însă melodiile sunt adaptate sau compuse de el. Această mare lucrare reprezintă prima antologie a cântecului de lume de la noi. Cântecul de lume stă la baza romanţei, îndrăgită de mari poeți precum Mihai Eminescu.

Anton Pann moare la 2 noiembrie 1854, de tifos, în casa sa din București, de pe strada Taurului, numărul 12 (azi strada Anton Pann, numărul 20). Dorința lui a fost să fie înmormântat la mănăstirea Viforâta, însă a fost îngropat în curtea Bisericii Lucaci, din apropierea locuinţei sale din Bucureşti. După moartea sa, văduva Tinca devine soţia lui Oprea Dumitrescu, ucenic apropiat autorului, care mută tipografia la Râmnicu-Vâlcea și preia restul manuscriselor, publicând postum Paraclisul comun.
George Călinescu apreciază la Anton Pann  originalitatea lingvistică în culegerea şi prelucrarea textelor populare, care reprezintă o împletire de occident cu orient, de fabulaţie populară şi imaginaţie a autorului. El este primul culegător autentic de folclor, la care puternica educaţie muzicală a fost sprijinită de inteligenţă şi rafinament. La Anton Pann literatura naşte istorie, iar istoria face literatură. În epitaful compus de autor pentru crucea sa ne spune: „Aici s-a mutat cu jale/În cel din urmă an/ Care în cărţile sale/Se citeşte Anton Pann./Acum mâna-i încetează,/La lumină cărţi să dea./ Împlinindu-şi datoria/Şi talantul ne-ngropând,/S-a făcut călătoria,/Dând în lume altor rând”

Ovidiu Cristian Dinică poet și fotograf (n. 1963, absolvent al Facultății de Studii Economice din Craiova în 1987, debut în 1977 în revista „Cutezătorii”, sub girul lui Ovidiu Zotta; în 1983 în volumul „Andra”, Mihai Stoian i-a publicat prima poezie. Volume de autor: „Roșu Alternativ”, 2012; „Amintirile toamnei”, 2014;  „Vitrina cu Vise”, 2018; „Nevoia de a fi Blând”, 2019) cofondator al ziarului Clipa Literară, al Revistei Mirajul Oltului și al cenaclului cu același nume.

_____________________________

Bibliografie

• Călinescu, George: Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent, ediţia. a II-a, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, p. 218;
• Christmas, F. S., citat în Papadima, Ovidiu–„Viaţa socială a Bucureştilor în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi folclorul bucureştean”, în Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor, nr. 3-4, an VIII, Bucureşti, 1959, p. 446;
• Sion, G.: Suvenire contimpurane vol 2, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p 214-215;
• Ciobanu, Gh.: Anton Pann și Românirea Cântărilor Bisericeşti studii de etnomuzicologie şi bizantinologie, vol. 1, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1974, p 317-322;
• Pann, Anton: Poezii deosebite sau cântece de lume (carte electronică Bestseller Moldova);
• Oltean, Vasile : Imnul Naţional „Deşteaptă-te, române!”, ed. a II-a, Editura Salco, Braşov, 2005, p. 39-41;
• Cornea, Paul: Anton Pann, Editura ESPLA, București, 1964, p. 84;
• Mohanu, Constantin: Crestomație Omagială, Editura Horion, Râmnicu-Vâlcea, 1996, p. XV;
• Mateescu, Constantin: Drumurile lui Anton Pann, Editura Turism, București

Articole asociate

Puncte cardinale și Lirică (de la corespondentul nostru poetul și fotograful Ovidiu – Cristian Dinică)

Interviul poetului și traducătorului trilingv (brașovean) Dr. Dr. Christian W. Schenk (membru al USR – Uniunea Scriitorilor din România, membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities) corespondentul Jurnalului Bucureștiului din Boppard – Renania-Palatinat (Germania) în Revista „Oltart” din Slatina

TVR duce spectacolul cultural la Târgul de carte „Gaudeamus” de la Romexpo (București)

Nota redacției

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului