Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
Oamenii în ipostazele primordiale ale iubirii
Când Dumnezeu a purces la zămislirea creațiilor sale universale, impnând să lucreze primordialul în starea și situația sa incipientă împărțite la început în două, deși părți diferite dintr-un întreg ca sens și mai puțin ca conținut, El le-a dictat o lege prin care și datorită căreea ele trebuiau să se recunoacă pe sine ca diferențe în imaginile comparate ale lor în oglida reflectorizantă mediatoare, înrtuchipare a primordialului însăși, căci din el s-au născut-legea recunoașterii ca atare, afirmare și confirmare a fiecăreea din părți în configurația comparată a celeilalte. Atare fapt se numește conlucrare reciproc avantajoasă întru perpetuarea lor producătoare de timp și spațiu unice, colaborate ca cele două componente îmbietoare ale Întregului–Dumnezeu, întruchipare numită existență/viață, spațiile părților colaborante, astfel formând concomitent timpul și în rezultat existența ca atre. Această conlucrare participativă reciproc avantajoasă este ceea ce numim iubire la nivel primordial, posibilă doar datorită situației concomitente astfel create numită edificator viață exprimată prin toleranță, solidaritate, responsabilitate reciprocă a unei părți față de alta, a uneia față de toate și a tuturora față de una luată sepsrat, stabilindu-se în acest fel avantajul maxim al favorilor reciproce numită pace internă a tuturor părților aflate în conlaborare. Altfel spus prn împărțirea primordialului Dumnezeu a cedat o parte din afecțunea Sa-Iubirea Magna Absolută creațiilor sale întruchipată substanțial și esențial în chiar ceea ce reprezintă părțile ca atare, în așa fel ca ele să nu se respingă, ci să se atragă, să se complementeze și să se aprecieze evolutiv, adică să se împlinească prin transcendentarea uneia către alta.
Stabilim, așadar, că iubirea se determină intrinsec pe sineînsăși prin determinare ca determinat din chiar primordialitatea/determinarea lucrurilor de către Dumnezeu. De aici semnificația intrinsecă a deteminării ca detetminat Dumnezau în formula evanghelică „Eu sunt Alfa și Omega” și „Eu sunt Cel ce Sunt”. Astfel se face, că simultan și concomitent prin primodialitatea asistenței lucririlor ca determinate prin determinare în Univers să se întâmple concomitnt și simultan în orice loc/timp al lui, timpul luând configurația spațiului iar spațiul- configurația timpului, alcătuind astfel Întregul care este Universul, El fiind structurat de același timp și spațiu univoce cvaziprezente pretutindeni, relația dintre care este reciproc avantajoasă, petrecându-se prin ceea ce numim transcendență.
Deci lucrurile în Univers se întâmplă concomitent și simultan pretutindeni, pentru că ele sunt compuse din același timp/spațiu și din același spațiu/ timp. În esența sa primordialul este ceea ce stă apriori și timp și spațiu concomitent particularizate în ceea ce formează ele simultan și sinergic prin influiențare reciprocă și determinare reciprocă, intrinsec autogenerându-se-numită materie. Deși Einștein recunoștea mateia ca fapt cert în forma ei prmordială, el se întreba de unde vin timpul și spațiul pentru a le include – asistență divină numită iubire pe care el a conștentizat-o ca atare, dar neinițiându-se că timpul și spațiul pe care el nu știa de unde vin și cum se formează, de fapt, și constituie matera.
Unicitatea lucrurlor întemeirea cărăra se face prin asistare seductiv-reciprocă în mod avantajos la nivel prmordial stă pe iubirea celor doi fatori conlucrativi, care spiginindu-se unul pe altul și apelând unul la altul au pus bazele sociumului- comunicării (vezi și Componenta socio-culturologica a securitatii umane in contextul dezvoltarii sustenabile a sociumului) prin eșirea din ananonimatul intimității absolute a componentelor lui ca componente în sine. Astfel se face, că iubirea este o formă inerentă de manifestare a sociumului chiar din formelesale primordiale. Desiminarea componetelor în noi și noi unități geometric simetrice esențial dar nu și substanțial pe parcursul timpului prin acapararea de spațiu/timp, din ce în ce mai mult au început să se îndepărteze una de alta, coezinea lor internă slăbind și ea concomitent în mod geometric. În rezultat, comunicarea dintre ele s-a înrăutățit din ce în ce mai mult astfel încât nu mai răspund la apelurile afective ale multora dintre ele. În sociumul uman slăbirea coeziunii și implicit a comunicării între factorii lui a devenit din ce mai evidentă.
Atunci când între oameni nu există comunicare este ca și cum respectivii ar lipsi cu desăvârșire, astfel slăbind influiența iubirii și a solidarității oamenilor. Din lipsa de comunicare a sociumului încep toate neajunsurile, pagubele, suspiciunile și neliniștile, răul astfel făcându-și loc tot mai mult în inimile oamenilor. În acest areal al neânțelegerilor și al suspiciunilor se nasc la rândule multe dintre gravele neajunsuri ale firii umane departe de vrerea lui Dumnezeu și a legii iubirii: invidia, îngânfarea, egoismul, bănuelele de toate felurile, intoleranța, dușmănia și teroarea. Meditând asupra acestor lucruri devine clară și îndreptățiă necesitatea obligatorie a comunicării. Căci, în definitiv, ceea ce leagă Dumnezeu omul nu trebuie să dezlege și să dezbine. Atunci când oamenii nu răspund nici într-un fel la chemare, atunci ei încalcă una din prevederile Isusine care spune oamenior să bată la ușă și li se va deschide. Dar multora li se bate la ușă dar ei nu deschid. Și atunci omul se adresează înzădar, căci răspunsul nu urmază oricare ar fi el, de parcă cel la care se apelează ar lipsi cu desăvârșire. Apelul adresat devine un apel către nimeni, iar acesta devine, de fapt, un nimic pentru cel care apelează la el, adresăndu-se la un om fără Dumnezeu și învățătură creștină, un nesupus Legii dumnezeești a iubirii. Și atunci nu este pentru ce omul să bată câmpii și să se întristeze că nu i-a răspuns un nimeni.
Cultură şi culturism de stat
Se ştie că orice populaţie nu are cum să nu crească pe o drojdie care se numeşte pop cultură. Pop cultura este ceva care se măreşte odată cu mărirea în sens calitativ dar şi cantitativ a subiectului ei, acesta transferându-se la un moment al parcurgerii timpului hărăzit pe un nimb de pe care cu cât priveşte mai departe, cu atât vede mai puţin sub picioarele pe care se sprijină. La baza înălţimii stă cultura plină de memorie ce se vântură pe măsura ascensiuni spre vârf a celor mai mulţi dintre oameni, transformată de ei în cele din urmă în culturism. Pop cultura se umflă asemenea muşchilor unui culturist ce cu orice preţ doreşte să arate frumos, important și impunător. La această muncă obositoare de „travaliu cultural” şi vânturare a memoriei în bătaia cuenților de înălţime se înhamă toţi protagoniştii ei orgolioşi, care văd în formele ţănţoase şi fetise ale lucrurilor de toate felurile panaceul atingerii succesului în viaţă. Vânzoleala este atât de mare pe acest urcuş lunecos încât călcatul în picioare devine o modalitate de a răzbi spre vârful piramidei pe cât de înalt, pe atât şi de ţepos.
Aici îşi dau întâlnire toţi culturiştii. Ei sunt arătoşi, marcanţi, cu aere de adevăraţi cuceritori ai piscurilor mult râvnite. Deşi se recunosc, ei se ţin detaşaţi şi cu înaltă semnificaţie, îmbrăcaţi fiind la ultima modă, dar cu maniere şi comportamente asemănătoare, vorbesc frumos dar cu multe cultu(risme) de import. Ei sunt acei ce se stăruie din răsputeri să fie crezuţi de cei mulţi, că reprezintă adevăraţii lor exponenţi puşi acolo sus pentru ai ferici. Amestecaţi cu ei sunt culturiştii a căror orgolii pentru succesul cu orice preţ se împletesc cu infracţiunile de toate tipurile, începând cu cele minore şi terminând cu cele majore, precum şi culturiştii din toate tagmele sociale de rang minor, care pentru a deveni cât de cât competitivi într-o lume de culturism avansat îşi antrenează muşchii atrofiaţi pentru ai ajunge pe ceilalţi din urmă. Un soi aparte de culturism îl constituie culturismul din lumea artelor, scrisului, medicinii, dar în primul rând și în principal şi din lumea politicii însă uneori şi din sfera ştiinţelor mai puţin exacte, practicanţii cărora se cred deţinătorii adevăraţi ai adevăratei culturi. Toţi culturiştii au o caracteristică comună. Ei sunt iubitori aprinşi de notorietate, succes şi popularitate şi privesc cu un oarecare dispreţ la cei de jos, de la baza piramidei consideraţi neputincioşi şi nedreptăţiţi pe drept. Aceştea, deşi mai puţini la număr, sunt făuritorii autentici ai culturii şi promotorii ei consecvenţi, pentru că memoria şi bunul simţ nu le permite să-şi creeze o ambianţă culturistă care să nu fie conformă cu morala lor.
În sfera responsabilității statale a practicanților politicilor de stat sociale, economice, culturale și juridice, culturismul capătă o înfățișare severă de dregătorie și gestionare a treburilor lui, începând cu vârful piramidei și terminând cu baza ei. Un rol aparte, specific și special de data aceasta cu caracter documentar autorizat de rang oficial îi revine culturismului care se antrenează pe culuarele și în fotoliile legislatorilor parlamenari ai statului. Aici se declanșează, se derulează și se consumă scene de adevărte batalii conflictuale tragicomice jucate maestos de reprezentanții diferitelor partide politice sjunse în parlament.Aproape toate conflictele se petrec pe tăișul lamei de cuțit angajate fără compromis politic pe poziții intolerante, agresive și chiar bătăioase de cea mai josnică speță. În viziunea potentatului spectator și observator extern confruntările intraparlamntare inerente actului legislativ, de altfel, indinspensabile și necesare unor dezbateri principiale de idei în vederea gestionării reglementate și regulamentare a treburilor statului se înscriu în regitstul acțiiunilor nedorite păguboase cu caracter spectaclos, de prost gust, de postură dramatică teatarală a unui soi de culturism monopolizat politic de stat.
În prim planul vitalității unui stat contradicțiile ce apar pe parcursul dinamicii lui în timp cu toate problemele ce apar în absolut toate sferele activități sale se duc exclusiv în aria antagonismelor de formă și mai puțin de fond. De aceea ceea ce pare în conștiința unor neiniiați din rândurile celei mai mare părți a corpului social a avea loc în logica factorilor analitici de prelucrare a datelor, concluziilor și deciziilor dezbaterilor parlamenrtare este, de fapt, ceva absolut necsar de a se petrece exclusiv cu toate că în mod contradictoriu dar totuș pe un tărâm pașnicși loial. Astfel de procedeie de fabricare a legilor nu că este un lucru anormal, ci dimpotivă nomal ,necesar și benefic, dar care din păcate de cele mai multe ori butaforizate artificial de cele mai josnice și amorale orgolii. Din acest punct de vedere astfel de spectacole polemizate excesiv în stil tragicomic caracterizează, de fapt, prestația culturistă etico-morală a dregătorilor țării oglidă a prestației generale a dregătoriei cu aceiașai față a întegului corp social doldora de un culturism statal pansocial.
Corespomdență de la Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)
Notă. Născut la 8 iulie 1947 în satul Fântâniţa (raionul Drochia, Republica Moldova), în 1972 Petru Ababii, a absolvit Institutul de medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucart un timp ca medic generalist în Orhei (municipiu din partea centrală a Republicii Moldova, situat la cca 50 km spre nord de Chișinău, pe malul râului Răut, fiind centrul administrativ al raionului cu același nume și unul din principalele centre economice ale regiunii centrale a țării). Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică:
- „Animus+Animus/Anima—Anima! sau Narcis Hiperionic”, Chișinău, 2005
- „Transmulticulturalismul monoteist sau transcendență și creștinism”, 2008
- „Decodificarea logigramei în ivonicul filosofic al lui Petre Țuțea”, 2010
- „Creștinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei”, 2012
- „Prim adevăr și interpretare în aspect filosofic, sociologic și literar”, 2013
- „Aforisme, Gânduri, Reflecții”, 2020
- „Geneza metafizică a gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane”, în pregătire
- „Gândirea critică filosofică”, în pregătire
Notă. Articolele autorului Dr. Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
Remember. Drama de la Carcassonne. Pe urmele lui Radouane Lakdim, în căutarea adevărului istoric”
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
