De la belciugul din râtul porcului, la piercing-urile de pe corpurile oamenilor moderni – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (economist, filosof și scriitor)

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.

The principles that will be at the basis of this publication are: 

– Democracy cannot exist without opposition

–Elected representatives are our representatives and not our masters

– Criticism fosters progress

–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.

Organisation Internationale de la Francophonie

Rezumat. Pe parcursul unei singure generații, a celor care acum avem în jur de 80 de ani, s-au produs schimbări atât de neimaginat pe timpul copilăriei noastre, dar care sunt și incredibile de actuala generație despre ceea ce a fost. Dacă i-aș întreba pe tinerii actuali, cu inel în nas, ce au în comun cu porcii de pe timpul copilăriei mele, s-ar simți foarte jigniți de întrebare, unii putând deveni chiar agresivi. Dacă însă i-aș întreba pe tinerii actuali, cu inel în nas, ce au în comun cu taurii de pe timpul copilăriei mele, s-ar simți mai puțin jigniți de întrebare, dar mai mult și nedumeriți și interesați de răspuns. Prin acest articol voi prezenta răspunsul la aceste întrebări.

Belciu  în „râtul” porcului

Pe vremuri, la țară se spunea că se pune sârmă, adică belciug, în „ticul” porcului, sau în „râtul” porcului.Despre „râtul” porcului se spunea mai mult atunci când porcul, neavând sârmă în nas, râma prin pământ, dădea cu „râtul”. Belciugul, care se introduce în râtul porcului, era dintr-o sârmă de metal.  Fără belciug în rât, în ticul său, porcul făcea multe pagube, precum:

• 1) coșarea/țarcul, cocina în care se ținea porcul, fiind, în general, din paiante de lemn cu pământ amestecat cu balegă de vită și cu paie, era distrusă în mare parte de porc prin lovirea cu râtul;
• 2) râma prin pământ, pe oriunde avea acces, făcând numeroase gropi, unele destul de mari;
• 3) având belciug (sârma) în nas, de câte ori porcul dorea să lovească sau să scormone cu râtul, sârma din nas îi provoca dureri și porcul renunța.

Introducerea belciugul în râtul porcului se făcea:

• la porcii mici (la purcei), de un singur om;
• la porcii mari, de mai mulți oameni:
• pentru fixarea porcului;
• pentru evitarea unor eventuale mușcături din partea porcului, se introducea și se ținea în gura acestuia un obiect, pentru orice eventualitate ca acesta să nu mai poată mușca oamenii;
• cu o sulă se făcea o gaură (nici vorbă de anestezie pe acele timpuri) în narea porcului, după care se introducea o sârmă;
• un piroi (care este un cui mai gros) se ține lângă narea porcului, între cele două brațe ale sârmei (care trecea prin narea porcului), după care sârma se răsucea de câteva 3–4 ori.

Unele persoane, pentru a fi mai sigure că nu vor mai avea stricăciuni de pe urma porcului, îi puneau și câte două belciuge, câte unul în fiecare nare. De obicei, belciugul se introducea în râtul porcului când acesta era mic, când era purcel. Erau și cazuri când sârma (belciugul) din „ticul”, din „râtul”, din nasul porcului se rupea pe parcurs și îi cădea, caz în care i se punea alt belciug, operațiunea fiind mai grea și mai periculoasă la porcii mari. Îmi aduc aminte de aceste practici din timpul copilăriei, petrecute la țară, aproape de fiecare dată când întâlnesc persoane, aproape de toate vârstele, dar în special la cele tinere și de sex feminin, care și-au pus un inelul în nas, prin perforarea nasului, de care se simt foarte încântate.În ziua de azi, un inel în nasul unei persoane, cunoscut și sub numele de piercing nazal, este considerat și purtat atât ca o bijuterie, cât și ca un semn de „modernism”. Nu am văzut, dar am auzit despre o persoană care avea și ea un inelul de aur în nasul său, la fel ca belciugul de aur pe care îl avea și porcul său de companie la râtul lui.

• Stai, Belciuge, locului, Și-n nasul stăpânei, Și-n râtul porcului
• O fi porcul prost, Dar cu belciug de aur la râtul său, Ca și al stăpânei sale de companie,
• Urâtul a devenit frumos și prostul fudul și modern. „Inel de aur în râtul porcului, aşa este femeia frumoasă şi fără minte”. (Solomon 11.22)

Belciug, în nasul tauruluiBelciug, în nasul taurului

Pe timpul copilăriei mele (eu fiind născut pe 20 aprilie 1948) aproape că nu exista taur care să nu aibă belciug, inel, „piercing” în nas. Și acum, la oamenii în vârstă de la țară, imaginea de taur este practic inseparabilă de inelul filetat prin septul nasului acestui animal foarte periculos. Inelul este introdus prin septul nazal, zona dintre nări, și rămâne fixat acolo pe întreaga viață a taurului. Prin sfoara legată de inelul montat în nasul taurului, manevrată de om, se permite un control al animalului de către om, când taurul este scos afară din grajd, dar fără ca riscul să dispară 100%.  Deci, inelul nazal se aplica la tauri ca mijloc de constrângere a acestora pentru evitarea accidentelor. Dintre foarte puținii oameni care, în inconștiența lor, au neglijat sau au amânat montarea belciugului în nasul tânărului taur, unora această neglijență le-a fost fatală, fiind omorâți de taur. Spre exemplu, în satul Lăcrița, în anul 2018, Rusu lui Mărgineanu, un om de aproape 2 metrii și vânjos, era la câmp cu 7–8 vaci și cu un taur „foarte bun”, care nu dăduse niciodată vreun semn că ar putea să fie periculos, fapt pentru care a tot neglijat să-i monteze un belciug în nas. Fiind singur cu animalele pe câmp, nu s-a putut stabili în ce împrejurări acest „taur așa-zis bun” și-a omorât stăpânul, care a fost găsit mort acolo, pe câmp, autopsia confirmând moartea survenită prin lovirea sa de taur cu coarnele. Acum nu mai este nici un pericol din partea taurilor deoarece nu numai în acest sat, dar nici în toată comuna (Robănești), și nici în alte comune nu mai există nici cel puțin un singur taur.  De mai mulți ani, însămânţările se fac pe cale artificială, la vaci şi la viţele, și nu numai la acestea.

Piercing-urile de pe corpurile oamenilor moderni

Piercingul nazal, sau inelul nazal, este o formă de bijuterie corporală care se poartă în nas, de obicei în septul nazal sau în aripa nasului. Acesta poate fi un cercel sau un stud, cu diferite opțiuni de materiale și modele.  În trecut, piercingul nazal avea semnificații culturale și religioase, iar în prezent, este o formă de expresie personală și decorativă. Un piercing stud pentru nas constă într-un mic cristal care este fixat pe o tijă scurtă și dreaptă. Tija trece prin perforația nazală și se închide, de obicei, cu un mic mecanism de siguranță pe partea opusă.  Stud-urile sunt disponibile într-o varietate largă de materiale, de la oțel chirurgical și titan, până la aur și argint, și pot fi încrustate cu o varietate de pietre prețioase sau semiprețioase. Nu oricine are curajul de a-și pune un pierce în cele mai diferite părți ale corpului. Sunt persoane care vor ca toată lumea să știe că sunt o persoană îndrăzneață, dezinhibată și atrasă de tot ce înseamnă artă corporală modernă, fapt pentru care își fac un piercing!  Aceasta este considerată o formă modernă de manifestare a propriei personalități, de care nu le este frică, mai ales că procedura prin care trec este una destul de simplă.

Dacă unele persoane nu reușesc să devină cunoscute și apreciate ca oameni de succes prin puterea minții lor, își pun un inel  în nas, în buric, în sprânceană, în sfârcuri, în nas, în obraji și/sau în zonă intimă, în funcție de preferințele pe care le au!, și numai astfel ajung persoane „interesante”, dar „numai interesante”, nu și apreciată și admirată de oamenii decenți. Deci, motivul principal este că femeile și/sau bărbații care nu reușesc să se facă remarcați prin munca lor, care nu reușesc să atragă atenția prin vreo realizare bună, recurg la piercing-uri, în special la cele care produc o „senzație-șoc” asupra celor care îi văd. La fel ca în cazul femeilor, nici bărbații nu au limite, când vine vorba despre piercing-uri: de la șiruri de inele de-a lungul glandului până la piercing-uri în scrot.  Unii bărbați își fac piercing-uri în vârful penisului, atât verticale, cât și orizontale.

Există oameni care sunt dependenți de piercing-uri, precum sunt unii de droguri. Unii au chiar și 20-30 de inele în scrot.  Nici femeile nu se lasă mai prejos. Unele își introduc inele în labiile mici, pentru a le extinde, și există persoane care exagerează masiv. Piercing-urile au devenit ca niște droguri, care merg până la practici extreme, inclusiv cu mari riscuri pentru sănătate și chiar pentru viața celor care recurg extreme în purtarea acestora. Așa se explică și cum s-a ajuns la practicarea și a limbii de șarpe. Procedura presupune crearea unui orificiu vertical în mijlocul limbii și introducerea unei mici baghete care are la capete câte o bilă. Limba de șarpe este la modă în rândul adepților culturii gotice. Aceștia își crestează limba în două. Iar pentru că medicii nu fac așa ceva, mulți își taie limba singuri sau își roagă prietenii să o facă.  Acești oameni sunt în căutare de altceva, de ceva nou, care să le aducă mai multă adrenalină decât un piercing. Multe studii au demonstrat că cei care recurg la piercing-urile extreme (până la sadism, masochism, sadomasochism etc.) au serioase probleme de natură psihică și / sau sexuală.

Pericolul este mare și la persoanele care suferă de tulburarea de personalitate borderline și au tendințe de automutilare.  Tulburarea de personalitate borderline, cunoscută și ca tulburarea de personalitate instabilă emoțional, este un tipar pe termen lung de comportament anormal caracterizat prin relații instabile cu alte persoane, simț instabil al sinelui și emoții instabile. Adesea are loc un comportament periculos și auto-vătămarea. Acești oameni încep să-și facă singuri piercing-uri și nu au o problemă nici în a și le face singuri. Nu au nici o limită în a folosi lama de ras sau a se automutila cu alte obiecte.  În primul rând este vorba aici de durere.  La oamenii cu anumite boli psihice, durerea îi ajută, este un fel de terapie care îi face să iasă din anumite stări. Urmări pe termen lung ale piercing-urilor.

În multe cazuri particulare s-a ajuns la distrugerea unor nervi sau la infecții, care apar mai târziu.  Nefiind tratate rapid, bacteriile provocate de piercinguri pot ajunge în sânge, provocând complicații grave, precum la endocardită, inflamația mușchiului inimii, sau chiar abcese la creier, cu grave riscuri pentru sănătate și chiar pentru viață.  Și totuși, se pune următoarea întrebare: cunoscând care sunt aceste grave riscuri pentru sănătate și chiar pentru viață, cât de inconștient trebuie să fii pentru a mai recurge la aceste piercinguri ?

Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița 

Articole asociate

„Transmiterea bolilor infecțioase, prin ritualurile religioase” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (economist, filosof și scriitor)

Degenerarea umană prin educația modernă – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (economist, filosof și scriitor)

Persoanele non-binare – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (economist, filosof și scriitor)

Notă. Lista de articole ale autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureștiului 

Apreciere. G-ralul de Bg. (r). dr. Gh. Văduva despre Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița.  „Consiliul local al comunei Robănești, în ședința din 21 martie 2025, a hotărât, cu unanimitate de voturi, acordarea titlului de „Cetățean de onoare” al acestei comune, care este și primul de acest fel care s-a acordat până acum în această localitate. „Cetățean de onoare” este titlul care se acordă personalităților care au contribuit în mod deosebit la dezvoltarea unei localități sau care, prin activitatea lor de utilitate publică, au dobândit o recunoaștere notorie pe plan național și internațional. Câțiva zeci de ani, localitatea Lăcrița a fost comună, în a cărei componență intrau satele Bufna (un cătun pe atunci, ulterior denumit „Lăcrița Mică”), Lăcrița (ulterior denumită „Lăcrița Mare”), Golfin și Vlașca. După împărțirea administrativ–teritorială a țării din anul 1968, fosta comună Lăcrița a trecut, cu cele 4 sate ale sale, în componența comunei Robănești.Nicolae Grigorie-Lăcriţa este numele publicistic al domnului Nicolae Grigorie, compus din prenumele şi numele de familie (Nicolae Grigorie), la care s-a adăugat, pentru o mai bună individualizare și din respect față izvor, denumirea localităţii în care s-a născut (Lăcriţa). Cu timpul, s-a ajuns ca numele „Lăcriţa”, care este unic la o persoană în România, să exprime o identitate capabilă să individualizeze, uşor, corect şi precis, atât autorul, cât şi opera. De câţiva ani, s-a ajuns ca şi în viaţa de zi cu zi să fie apelat „Lăcriţa”, fără ca cei care o fac să-şi mai pună problema dacă „Lăcriţa” este nume sau prenume. În acordarea acestui titlu, s-a avut în vedere faptul că activitatea sa a generat numeroase și însemnate efecte benefice pe plan economic, social și de utilitate publică, dintre care sunt de amintit. Domnul N. Grigorie-Lăcrița este una dintre personalitățile contemporane ale României, foarte cunoscut și apreciat în țară și în numeroase țări din lume. Este suficient să accesezi, pe Internet, „N. Grigorie Lăcrița” și se deschid sute de pagini în care sunt prezentate cele peste 100 de cărți și peste 2.000 de articole publicate de dumnealui, vizualizate și citite în întreaga lume. Cărțile și articolele dumnealui abordează o mare diversitate de teme care, prin veridicitatea informațiilor și prin utilitatea lor publică, se bucură de un mare interes și apreciere. Nu puține sunt articolele în care teme, pe cât de interesante, pe atât de o mare sensibilitate, sunt abordate cu o temeinică fundamentare și într-un mod revoluționar de înțelegere. Chiar dacă locuiește în Craiova și a ajuns la o vârstă înaintată (născut la 20 aprilie 1948), domnul N. Grigorie-Lăcrița nu și-a uitat niciodată locurile natale și înaintașii, fiind un exemplu și prin modul exemplar în care întreține casa în care s-a născut, din Lăcrița, moștenită de la părinți, mormintele părinților, ale bunicilor și ale unor rude. Dintre realizările sale pentru locurile natale, se pot menționa: după ce Biserica din satul Lăcrița a rămas fără clopot și fără toacă, a realizat, pe propria sa cheltuială și a donat acestei biserici actualul clopot cu toaca; gardul cimitirului a fost realizat și prin intervenția sa esențială la o persoană juridică; clopotul din cadrul Bisericii din satul Lăcrița Mică este donat tot de dumnealui. Fie și numai din acest punct de vedere, se cuvine să exprimăm cuvinte de apreciere și la adresa actualului consiliu Local al comunei Robănești, la conducerea căreia se află primar Costin-Ionuț Ștefănescu, viceprimar Vasile Marian și secretar Dumitru Silvia, oameni iubiți și apreciați de cetățeni pentru rezultatele lor remarcabile, precum introducerea apei curente, asfaltarea drumurilor, introducerea alimentării cu gaze, ordine și disciplină în instituție și în întreaga comună etc. Locul de unde venim și de unde, de fapt, nu plecăm niciodată este cel mai frumos loc din lume, este locul unde inima, sufletul și mintea își păstrează cea mai frumoasă casă, casa de acasă, casa-izvor. N. Grigorie-Lăcrița, așa după cum o spune adesea, este nu numai fiul comunei de unde vine, ci și ambasadorul ei de onoare în țară și în lume.””