Deblocarea posturilor în sănătate – Apel și Susținere. Comunicat al Lordului Sir Prof. dr. Av. Florentin Scalețchi președinte – fondator al OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului) – Ecosoc (Națiunile Unite), partener al Jurnalului Bucureștiului
Un adevăr peremptoriu, de care trebuie să ținem cont cu toții indiferent de zonele în care acționam, fie la stat fie în societatea civilă, este că prin Declarația Universală a Drepturilor Omului, semnată la 10 decembrie 1948, la New York, dreptul la sănătate este un drept fundamental. Mai mult, în Constituția Românieirevizuită prin Referendum și intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2023, la Art. 34– Dreptul la ocrotirea sănătății, la alin. (1) consfințește faptul că Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat (!) și firesc ne punem întrebarea; cât de garantat este dreptul nostru la ocrotirea sănătății, dacă, în calitate de cetățeni, contribuabili la bugetul consolidat al statului, asistăm neputincioși la situația alarmantă din sistemul nostru de asigurări de sănătate creată de lipsa acută de medici și asistente medicale?!
În plin sezon al virozelor respiratorii, al gripei și în plină epidemie de rujeolă, spitalele noastre se confruntă cu o supraaglomerare și cu o lipsă severă de personal medical. Este un apel plin de disperare din partea cadrelor medicale, care avertizează că nu mai pot face față și cer ca posturile vacante să fie ocupate de urgență. Situația este critică, iar soluția se află în mâinile premierului și ale miniștrilor sănătății și de finanțe, care, din păcate, nu mișcă un deget. Guvernul continuă să țină blocate nici mai mult, nici mai puțin de 30.000 de poziții în spitale, ignorând complet o criză de personal care se adâncește încă de anul trecut. Consecințele acestei decizii sunt catastrofale, iar riscul ca în curând să nu mai avem pe nimeni care să ne trateze în spitale devine din ce în ce mai palpabil. Marcel Ciolacu a promis că va debloca doar 7.603 posturi, ceea ce reprezintă un mic procent din totalul de posturi solicitate de unitățile spitalicești. Știrile recente despre asistentele care îngrijesc singure sute de copii în spitale sau despre faptul că pacienții așteaptă până la 48 de ore pentru a intra într-o secție de terapie intensivă sunt doar începutul. Realitatea este alarmantă și, din cauza lipsei de personal, se ia în calcul chiar închiderea unor unități importante, cum ar fi camera de gardă a spitalului Gomoiu,unde sunt îngrijiți copii nu doar din București, ci și din zonele limitrofe. Ne confruntăm cu un paradox: cu toate că avem o nevoie acută de medici, 4.000 și-au terminat rezidențiatul și sunt pregătiți să lucreze, dar blocarea posturilor îi împiedică să se încadreze în muncă. Situația este gravă, iar soluția trebuie găsită acum!
Și mai îngrijorător este faptul că premierul Marcel Ciolacu, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, aveau soluția la îndemână încă de anul trecut, dar au preferat să își paseze responsabilitatea unul altuia. Sănătatea noastră, a tuturor, nu reprezintă o prioritate pentru acești guvernanți, mai ales într-un an electoral, când alte interese par să primeze asupra binele comun. Prioritățile lor sunt îndreptate către alte direcții, iar nevoile noastre urgente în sistemul de sănătate par să fie ignorate în favoarea altor obiective politice. Este cu atât mai alarmant cu cât asistăm la un colaps grav în sistemul medical, iar soluțiile necesare întârzie să apară. Comunitatea Declic a luat atitudine și a lansat o petiție adresată direct celor care se fac responsabili. Organizația pentru drepturile omului, se alătură, susține și încurajează semnarea petiției. Cerem deblocarea urgentă a posturilor din sistemul de sănătate, dar eforturile noastre vor avea cu adevărat un rezultat numai prin implicarea voastră masivă. Semnați petiția acum și alăturați-vă miilor de cetățeni care refuză să fie martorii indiferenți ai acestui joc periculos al guvernului. Dacă ne unim, avem șansa de a ne face ascultați. În caz contrar, rămânem victime tăcute ale unor decizii indiferente.
Această situație a devenit extrem de critică și nu poate fi trecută cu vederea, altfel consecințele pasivității vor fi resimțite de noi toți. Preocuparea legată de sănătatea publică este o chestiune crucială de drepturile omului, solicitând intervenție imediată. Orice întârziere în abordarea acestei crize ar putea avea consecințe grave asupra vieților oamenilor. Dreptul la îngrijirea sănătății este esențial pentru protejarea și respectarea drepturilor omului. Semnați acum petiția aici (!)și solicitați lui Ciolacu, Rafila și Boloș să deblocheze imediat angajările în domeniul sănătății și să inițieze fără întârziere un concurs național, centralizat și transparent pentru posturile deblocate din sistemul de sănătate. Acest demers este esențial pentru a asigura că personalul medical este angajat pe baza competențelor lor, eliminând orice urmă de clientelism politic. Haideți să ne facem auzite vocile și să facem presiuni pentru a opri această criză care amenință să aducă sistemul nostru de sănătate în pragul colapsului.