„Eminescu și Carmen Sylva – Regele și…epigona” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare) (Corespondență de la PhD Candidate Simona – Nicoleta Lazăr – poet, prozator, editor și jurnalist, membru al UZPR și al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)
Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.
The principles that will be at the basis of this publication are:
– Democracy cannot exist without opposition
–Elected representatives are our representatives and not our masters
– Criticism fosters progress
–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.
Oricât ar părea de neverosimilă o asemenea afirmație,Mihai Eminescu și Regina Elisabeta,al cărei pseudonim literar era Carmen Sylva,au aparținut aceleiași generații poetice–sau, dacă vreți, pentru a folosi un termen încetățenit de regretatul critic și istoric literarLaurențiu Ulici, au făcut parte din aceeași promoție de scriitori. Suntem obișnuiți cu imaginea juvenilă a poetului–pe care, din păcate, unii o asociază mai puțin cu excelența lui în poezie și mai mult cu bancnota de 500 de lei, care, în paranteză fie spus, nu ajunge în mâinile și buzunarele multora -, în vreme ce prima regină a României ne e familiară în postura sa de la senectute, în fotoliul de la Peleș, acoperită cu un pled croșetat. De fapt, cei doi s-au născut la numai câțiva ani distanță–Elisabeta la 29 decembrie 1943, iar Eminescu la 15 ianuarie 1850 sau, după unele surse, la 23 decembrie 1849. Împart, cum se vede, chiar și aceeași zodie, a Capricornului, care aparține… truditorilor. Eminescu și Regina Elisabeta au trudit, și-au câștigat pâinea (mai mult sau mai puțin metaforic vorbind) cu condeiul.
Ne e cunoscut parcursul poetului, anii în care a lucrat în redacția ziarului Timpul până târziu, în noapte, ori cei în care a fost bibliotecar sau revizor școlar. Știm însă prea puțin despre faptul că Regina Elisabeta s-a numărat printre primele „regine muncitoare” ale lumii, și asta pentru că, e de notorietate, Casa Regală a României era poate cea mai săracă din Europa, iar „Coroana de Fier’”, tăiată dintr-un tun folosit în timpul Războiului de Independență, a fost, mai mult decât metaforă a neatârnării, o necesitate economică. Regina Elisabeta a câștigat bani vânzându-și în străînătatedrepturile de autor pentru scrierile sale(în Germania, Franța, Marea Britanie), pozând în reclame de tip „testimonial” pentru o fabrică de mășini de scris și chiar scriind articole pentru presă germană, britanică și americană.
Tot ceea ce am prezentat până acum nu face însă parte decât dintr-un context care-i apropie pe cei doi. Mai mult decât atât, știm că ei s-au întâlnit față în față, că Regina Elisabeta aprecia opera poetică a lui Eminescu, deși dezavua elanul antidinastic al jurnalistului Eminescu. În ce privește poziția acestuia față de Carmen Sylva, poetă-regina a generației sale, o anecdotă care a străbătut timpul vrea să arate că nu era la fel de elogioasă. Oare așa să fi fost? Ori e și această o răutate a veacului aceluia, câtă vreme știm, de exemplu, că Eminescu a tradus din limba germană una dintre piesele reginei „Vârful cu Dor”, care a fost jucată cu succes în micul teatru din Castelul Peleș.
Dar să vedem care sunt…faptele. Elisabeta era, în epoca, un Mecena, poate unul dintre cei mai importanți protectori și susținători ai scriitorilor și artiștilor vremii și chiar dacă financiar nu putea da întotdeauna un ajutor, simplă să influență era prețioasă. Regina a dat, de exemplu, semnalul pentru achiziția de lucrări ale pictorilor români, cumpărându-și mai multe tablouri de Nicolae Grigorescu, într-o epoca în care de bonton era să cumperi lucrări ale clasicilor francezi și italieni. Este firesc, în acest context, interesul ei de a-l introduce pe Eminescu în cercurile literare pe care le patrona, invitându-l, pentru început, la Curte. Una dintre cele mai apropiate persoane de Regina, în acea perioada, era Mite Kremnitz,cumnata lui Titu Maiorescu.Mite, după cum se știe, a fost una dintre iubirile fulgerătoare ale lui Eminescu, până în ziua de azi nefiind clar dacă poetul i-a dedicat ei sau marii lui iubiri, Veronica Micle, tulburatorul poem „Atât de fragedă…”.
Cert e că traducerea făcută de Mite acestei poezii a impresionat-o atât de mult pe Regina Elisabeta, alias Carmen Sylva, încât a decis să-l cunoască pe cel care preamarea atât de frumos femeia. Despre întâlnirea celor doi avem o relatare în cartea scrisă de o altă apropiată a reginei, Elena Văcărescu.Dar cea mai frumoasă este istorisirea reginei însăși: „Ne apărea neliniștit și răvășit, că venit dintr-o altă lume; îmi amintea de Manfred și de Faust, de chipurile palide și răvășite ale marilor romantici… Mi-a sărutat mâna, privindu-mă cu o privire potolită, dar pătrunzătoare, ce voia parcă a-mi secatui spiritul, spre a rămâne pentru el un subiect de curiozitate sau interes, mă compătimi că nu cunoșteam îndeajuns Moldova să natală. Privirile-i căutau departe, dincolo de ziduri…Trăsăturile fetei trădau oboseală unei tinereți trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi și înghețate, gură foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoțiile. Avea vocea răgușită, dar duioasă, că a turturelelor toamna… Când i-am lăudat versurile, a înălțat din umeri: „Versurile se desprind de noi că frunzele moarte de copaci”, a suspinat el””. Așa l-a văzut Carmen Sylva pe Eminescu. Deși au mai existat câteva întâlniri cu lungi discuții literare, poetul nu s-a putut integra cercului patronat de regina. Rămânea, se pare, un geniu neînțeles. Care au fost resorturile pentru care a refuzat, ceva mai târziu, o distincție acordată de regina, ordinul „Bene Merenti”, care i-ar fi adus și o importantă suma de bani?
Nu putem ști, cu toate că Titu Maiorescu explică asta prin modestia poetului și simplitatea lui excesivă. Nu putem lua în seama nici relatările răutăcioase, cum că poetul mirosea urat și purta haine de împrumut, șifonate. Așa cum nu știm cât de reală e și anecdotă următoare, chiar dacă ea a fost relatată de Gheorghe Eminescu, nepotul poetului, din care cităm: „Curioasă, Regina Elisabeta a dorit să-l cunoască direct pe Mihai Eminescu, poftindu-l la palat prin criticul Titu Maiorescu. Se povestește că, în timpul audienței, regina i-a dat o poezie de-a ei s-o citească și să-și dea părerea. Poetul a citit-o cu atenție, a recitit-o, apoi cu „originală lui sinceritate”, cum scria Delavrancea într-un articol, i-a spus:–Majestate! În formă actuală cred că ar fi mai bine să nu fie publicată…Obișnuită cu lingusirile, Carmen Sylva a fost izbită de îndrăzneala acestui boem care venea în audiență cu o redingota de împrumut. Supărată, regina a făcut uz de autoritatea regală și i-ar fi spus lui Eminescu:–Uiți că vorbești cu regina României?–Da, dar nu cu regina poeziei!”. Urmarea? Într-un alt context, regina, după ce a citit „Luceafărul”,l-ar fi numit pe Eminescu epigon al lui Alecsandri. Fie că e sau nu un dram de adevăr în această anecdotă, un lucru e sigur: Eminescu era încă de pe atunci Regele Poeziei. Am fi putut face un studiu comparat al poeziilor scrise de cei doi. Și am fi putut adaugă alți și alți poeți din epoca. Am fi văzut, poate, că toți scriau la fel. Erau epigoni unii altora. Carmen Sylva nu ieșea din tipare decât prin sorgintea ei regală.Eminescu însă a fost mereu deasupra tuturor, la distanță de un zbor de săgeata.
Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount(…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
Români francezi:Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta,Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
[…] „Eminescu și Carmen Sylva – Regele și…epigona” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație… […]