Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
Distinși președinți de Consilii județene și înalți reprezentanți din Guvern
Pentru cine se face „politică redacțională” în revistele de literatură, finanțate pentru a fi tipărite din bugetul statului și evident pentru a se vira din acesta pentru salariile celor din redacția revistelor cu pricina? Cine cere așa ceva? Câte numere de reviste se cumpără săptămânal sau lunar? Concret spus, pe facturi să vedem, plătite de cetățeni din buzunarul propriu, nu din buget. Trebuie urgent contactat conducerea județelor pentru a vedea dacă trebuie cuiva reviste pentru care sunt atâția angajați acolo în redacții, cu sutele, sau poate cu miile în toată țara. Să vadă distinșii președinți de consilii județene exact câte exemplare se cumpără pe facturi, strict din buzunarul cititorilor, nu pe dispoziții de finanțare din banii poporului. Domnule scriitor, indiferent cine ești, prin ce crezi că lumea te consideră bun/mare în aspect literar, prin creațiile dumitale, sau că ai o anumită funcție undeva? Sau doar pentru că ești din neamul lui cutare? Pe lângă asta, pentru ce anume ești invitat undeva? Pentru că ești scriitor sau doar pentru că reprezinți o anumită publicație?
Dacă sunt unele reviste finanțate sau nu din bugetul statului, adică din taxele, impozitele pe tot ce stă și mișcă de la toată suflarea, nu doar de la o anumită gașcă, trebuie să ne gândim că o anumită revistă finanțată pentru a fi tipărită și evident pentru asigurarea din bugetul respectiv a salariilor celor din redacția acesteia, se poate lăuda doar azi cu prestigiul ei, la timpul prezent, dacă evident va mai fi finanțată, iar mâine se poate lăuda doar că a fost o revistă de prestigiu, la timpul trecut, dacă se oprește finanțarea acesteia. Deoarece, nu cred că mai face nimeni muncă de tehnoredactare pe gratis, lună de lună, la asemenea reviste, sau să se implice pe gratis un anumit redactor șef (sau ce funcție are în redacție) să alcătuiască articole, cu care să umple paginile revistei respective. Dacă dumneata care ești pe o anumită funcție în comitetul de redacție a unei reviste și îți întocmești doar pe linie de gașcă și interese proprii așa zisa „politică redacțională”, la o revistă care este finanțată integral din banii cetățenilor, sau să publici în paginile acesteia, număr de număr, prin rotație doar pe unii dintr-o anumită gașcă, atunci trebuie urgent contactat președintele consiliului județean, deoarece o asemenea publicație, care nu se axează pe principiul de a colabora de la un număr la altul cu o gamă cât mai vastă de scriitori, evident valoroși, indiferent în ce formațiuni culturale activează, nu doar dintr-o anumită gașcă, deoarece cum spuneam, bugetul statului este format din banii tuturor cetățenilor, atunci publicația respectivă să se tipărească și să fie plătiți cei care lucrează în redacția revistei respective doar din banii găștii respective, nu din banii tuturor cetățenilor. Când spun „gașcă” mă refer la o grupare restrânsă de persoane, nu la o formațiune literară sau de altă natură constituită oficial. Sigur că în acest sens, un grup de 4-5 scriitori, cu o vastă activitate literară, care au publicat sute de poezii în majoritatea revistelor de prestigiu din România și nu numai (însă unele reviste nu publică pe unii decât pe alții din gașca lor), vom face urgent un „turneu” la președinții consiliilor județene, care finanțează reviste de acest fel, să ni se răspundă dacă „politica redacțională” dintr-o anumită redacție se face doar pe linie de gașcă sau să servească pe toți scriitorii valoroși indiferent de poziția lor literară sau politică în care acțivează.
Pensii se vor tăia substanțial și se vor reduce persoane din diferite unități folositoare, cu miile, cum ar fi vice primari, aproape 1.000 din toată țara vor fi radiați de pe această funcție, care totuși într-o oarecare măsură sunt de folos comunității, apoi profesori, cu miile prin care tinerii au ajuns să-și câștige pâinea și de asemenea cei din generațiile de azi vor ajunge „cineva” în viață, apoi angajați din sute de unități de stat, însă cei din redacții stau bine mersi pe banii oamenilor, fără să se facă o socoteală că cine cumpără exemplare dintr-o anumită revistă, evident cum spuneam, cu bani din buzunarul propriu. Cine cere să se tipărească așa ceva? Unii scriitori dintr-o anumită breaslă? Să-și facă ei imagine că ce scriitori de calibru sunt? Dar dintre simplii cititori câți cer asemenea reviste? Când spun „simpli cititori” mă refer la persoanele care n-au scris cărți sau alte cele pe linie publicistică, nu la bogați sau săraci, ori la funcțiile acestora. Asta trebuie să analizeze urgent președinții consiliilor județene. Câte exemplare cumpără lumea, strict pe factură, pe bani din buzunarul propriu? Domnilor președinți de consilii județene și dumneavoastră mai marii din guvern, la asta să faceți un control, nu la diminuări de pensii ale celor care au doar 3.000 de lei, (pentru care li s-a reținut lună de lună o anumită sumă, o viață întreagă din salariu) își trag de la gură pentru ca să-și poată plăti utilitățile care au devenit extrem de scumpe.
Vasile Dan Marchiș (poet, publicist, fondator manager al revistei „Sintagme codrene”), LSR (Liga Scriitorilor Români), fondatorul revistei „Sintagme codrene”
Nota redacției. Problema ridicată de poetul Dan Marchiș este, într-adevăr, din păcate, o problemă „națională”, adică una cu care se confruntă majoritatea redacțiilor revistelor tipărite („pe hârtie”) din țară, dar în special (particular) ale celor de literatură numărul cărora este nejustificat de mare și poate nu în ultimul rând datorită faptului că „românul s-a născut poet” (matematic vorbind, „prin prelungire prin continuitate”-scriitor, romanciar, dramaturg, publicist, jurnalist, etc., activități nu neapărat „liniar independente”, sau pe scurt „om de litere”). Dar chiar dacă „românul s-a născut poet”, este el în toate cazurile, unul de valoare? Sau în limbajul popular, un „non fake” sau un „fake”? Sau un fel de „fake”? Aceași întrebare se poate pune și în cazul revistelor literare, oare, sunt toate de valoare? Iar cei care se află la conducerea acestora sunt și ei de certă valoare?
Având în vedere libertatea presei și a liberei exprimări, cel puțin în „mediul literar”, fiecare se poate exprima liber și își poate promova direct sau indirect realizările sale atât prin intermediul „presei tipărite”, de altfel, condamnată la moarte, aflată în agonie, cât mai ales online. Însă, într-un context în care o publicație literară „pe hârtie” (carte, revistă) nu este citită, nu este citată și nu este comentată, ce rost are să mai fie publicată și promovată? Și pe bani publici, pe banii contribuabililor! Cred că, în principiu, ar trebui creat un „echilibru” între „cerere” și „ofertă”, iar ceea ce nu este solicitat pe piața de competență, trebuie abandonat cum se procedează în țările occidentale cu o bogată experiență publicistică.
Menționez aici două idei esențiale care trebuie „integrate” în gândirea noastră creatoare contemporană într-o țară în care numărul lansărilor de carte este mai mare decât numărul cititorilor și cumpărătorilor de carte. (Mă întreb de ce și pentru cine mai au loc lansări de carte?). Prima ar fi, renunțarea la presa „tipărită pe hârtie”, care cu sau fără voia nostalgicilor este condamnată la moarte, are puțin cititori și este absolut nerentabilă pe plan financiar, iar atunci cînd este menținută artificial pe bani publici (și nu rareori, chiar „resuscitată” după o „moarte cerebrală”) vorbim deja de o „dramă” în cadrul societății civile. A doua idee ar fi „blocarea” pe piață a lucrărilor (revistelor, cărților, etc.) fără valoare literară (clasate maculatură) printr-un control al publicării în „regim propriu” conform unui joc de cuvinte „practic, nepracticat” în lumea occidentală. În România există un antagonism profund între „creatorii” de literatură (care se autodefinesc „oamenii de litere”) și societateea civilă, „însărcinată” cu lectura acesteia. Prima categorie susține că publică lucrări literare de valoare, în care investește nu rareori chiar și bani (în cazul publicării în „regim propriu”) chiar dacă acestea nu sunt nici solicitate și nici citite pentru că nu sunt apreciate. Cea de-a doua categorie susține că nu cumpără și nu citește cărți pentru că piața este inundată de „maculatoră”, scrisă de persoane fără „valoare” și notorietate. Cu alte cuvinte, dacă ar ajunge pe piață doar lucrări literare cenzurate „valoric”, numarul publicațiilor ar fi mult mai mic iar numărul cititorilor mult mai mare. Vorbim în acest context, din punct de vedere matematic de două observabile (varuiabile) „invers proporționale” ale căror produs (simbolic) ar fi constant.
În Franța (probabil și alte state occidentale) dacă o lucrare literară (o carte) este considerată „de valoare” (după un control sever și riguros) și de interes pentru societatea civilă (deci, comercializabilă) de către editura căreia este adresată pentru publicare, iar autorul ei „cunscut” și apreciat”, aceasta va fi publicată pe banii editurii, iar autorului vor revenii între 7-11% din vânzări în funcție de notorietatea lui. Sub nicio formă, francezii nu publică cărți sau reviste literare „în regim propriu” (numai ca să aibă impresia că sunt poeți, scriitori, etc.) și cu atât mai puțin pe bani publici, rezultați din taxe și impozite ale administrațiilor locale, regionale sau centrale.
Articole asociate
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în afaceri internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane – o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csinta pentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta
Lansarea canalului de televiziune M+Tv International
Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”, dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților români cu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii) CUFR R&D a devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora (a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&D de către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.
[…] Scrisoare deschisă președinților Consiliilor județene și înalților reprezentanti ai Guvernulu… […]