Cea mai bogată comună din România este Licurici din județul Gorj. Nu e bogată doar în licurici, de unde îi vine și numele. Aici funcționează sonda cea mai puternică din România, dar oamenii sunt săraci lipiți pământului și se încălzesc cu lemne scumpe. Sonda Regina, a doua ca debit din Europa, scoate zilnic 4,5 milioane de metri cubi de gaze, iar sătenii fug în străinătate ca îngrijitori sau culegători. Ei au totuși un mare noroc: primarul Vasile Măciucă, un edil cum rar poți să vezi prin țara noastră. El conduce o comună cu patru sate: Licurici, Frumușei, Negreni și Totea. „Eu mai și muncesc. Chiar și acasă”, ne dezvăluie primarul tot secretul reușitelor lui.
„Când am ajuns eu primar, satul nu avea apă, nu avea nimic. Aici a fost zonă necolectivizată din cauza reliefului. Comuna are aproximativ 2.000 de locuitori. OMV-Petrom deține aici mai multe sonde petroliere de 30 de ani. Aici este sonda cu cea mai mare producție de gaze din România. OMV plătește redevențele la stat, dar noi nu primim nimic, cu excepția impozitului pe câteva clădiri și pe terenuri, niște sume neglijabile. Când pun câte o conductă, mai încheie contracte cu proprietarii de terenuri. Paradoxul cel mai mare este că noi nu avem totuși gaze în comuna Licurici. Am venit de patru ani la primărie și am făcut toate demersurile, iar acum avem proiectul de gaze aprobat. L-am depus pe niște fonduri europene, am fost eligibili fără finanțare și acum proiectul a fost trecut cu prioritate pe programul „Anghel Saligny”,” , spune Vasile Măciucă.
Licitația s-a făcut și constructorul a fost desemnat. Investiția a ajuns la 5 Mil€ în toată comuna Licurici. Vor fi 1150 de branșamente. „Noi ducem gazele la limita proprietății. Le montăm contorul, apoi este treaba proprietarilor.” Eu credeam că o cotă parte din profitul companiei OMV trebuie să revină acestei comune unde se face exploatarea sau măcar din redevență să revină primăriei niște bani, cum se întâmplă până și în primitiva Libie, dar nu e așa. „Redevență primesc numai comunele cu exploatări miniere de suprafață. Gazele sunt bogății ale subsolului și noi nu primim nimic. Așa ar fi normal să revină și comunității o parte din banii de redevență, măcar pentru dezvoltare.”
Comuna Licurici are peste 5.900 de hectare, din care suprafața arabilă este de 2900 de hectare. Restul e pădure. O familie deține de la un hectar-două, până la 10-15 hectare. „Oamenii sunt reticenți când vine vorba de comasare. Când eram copil, fiecare familie avea două-trei vaci și o pereche de boi pentru lucrările grele. Mai avem în coomună maxim 275 de vaci, dar erau o mie de vaci în 1990. Un singur om din Totea mai are doi boi. Avem 80 de hectare de pășune. Un om are 200 de oi și vrea pășune. Singura solicitare. Dealurile pe care erau vii altădată, acum sunt pline de mărăcini și de salcâmi. Nu avem nici obiective turistice ca să facem pensiuni.” Bogătanii de la OMV nu ajută comuna. „Singura sponsorizare de când sunt primar este de 50.000 de lei pe an. O nimica toată. Mai avem 120 de copii în toată comuna și i-am adus pe toți la școala din Negreni. Majoritatea tinerilor au plecat din țară, fac un copil, maxim doi, dar acolo. Este o problemă națională. Am montat 7 spații de joacă în comună. Când au văzut toboganele, copiii m-au pupat.”
L-am întrebat cum își imaginează acest sat peste 50 de ani. „Dacă le oferim toate utilitățile, sperăm că unii se vor întoarce. Dacă nu are apă, gaz, drum, omul fuge. Nu mă întreabă nimeni de la Prefectură, de la Consiliul Județean ce se întâmplă în comunitate. Toți banii se pompează în comunele care și-au rezolvat problemele. Cum să dai bani într-o comună să facă ștrand când nu are cine să facă baie și nici nu are satul apă? Ei dau două milioane de euro să faci cămin cultural, dar cu atâția bani poți să asfaltezi toate drumurile din comună. Omul e sărac. Cu ce bani să facă fosă septică? Nu mai bine construim canalizare? Nu orice investiție este prioritară, dar canalizarea este absolut necesară. Am primit cei mai puțini bani pentru extinderea rețelei de apă. Unele primării au primit 300 de milioane, eu am primit 100. Nu puteau să-mi dea și mie pentru canalizare? PNRR dă bani pentru eficientizarea clădirilor publice, în loc să dea bani pentru apă, canalizare, gaze. Am cerut bani să repar un bloc din patrimoniul primăriei, că se dărâmă și să le dăm la doctori, profesori, polițiști, preoți. Avem un dispensar veterinar al Agenției Domeniilor Statului. Nu vine niciun doctor veterinar.”
Prețul apei este neglijabil: 7 lei un metru cub. O bere este 7 lei, renunți la ea și cumperi o tonă de apă, spune primarul. „Îți scoate cineva cu ciutura o tonă de apă din fântână pentru 7 lei?” Primarul are două sere în care muncește cu soția, și 3 hectare de porumb. Nu primește subvenții conform programului „Tomata” pentru că are doar 200 de metri pătrați. Eu am întâlnit fermieri cu 1.500 de metri pătrați de solarii și nu au întocmit dosarul pentru subvenții de groaza birocrației. Roșiile negre au o savoare aparte. Dăruiește legumele copiilor la București și prietenilor. Pe lângă grija casei, doamna Adela are și serviciu. „APIA cere prea mult oamenilor. Cum să pretinzi să am 1.000 de metri pătrați de solarii? Dă-i să facă 100 de metri pătrați până prinde gustul. Ajută-l să facă solarul și îl verifici. Nu-i dai bani să-și cumpere vacă; dă-i vaca! De ce nu-mi dă mie acel ajutor ca să pot să-i ajut? Și să controleze ce am făcut în sat. De ce nu aleg calea simplă către oameni”, întreabă primarul. Dar câți ar face ca primarul din Licurici?
Vinul de Căpșunică e descântat în butoaie de inox și mai aduce puțină bucurie pentru lucrători. Pe acest pământ argilos, se face puțină agricultură, mai mult pe șes. Nimeni nu a solicitat sprijin pentru livadă. Țăranii nu mai seamănă porumb pe dealuri din cauza mistreților. Pesta porcină africană mai omoară mistreți prin pădure, dar turmele lor par inepuizabile. Dacă boala ar fi fost așa de fatală, cum susțin medicii veterinari, trebuiau să dispară mistreții, dar nu s-a întâmplat așa. Atacă porumbul și țăranii erau revoltați. Ferme nu există și nimeni nu știe pe unde ar putea fi cea mai apropiată exploatație de vaci, de găini, de porci sau de oi. Unii oameni mai lucrează terenul, dar mulți au lăsat pădurea să vină peste sat. De fapt, în tot județul Gorj situația este la fel. De la Cărbunești la Târgu-Jiu și până la Stroești, nu am văzut atâta pârloagă în toată țara, încât te și întrebi din ce trăiesc acești oameni. Ideea asocierii nu se prinde de ei din cauza suspiciunii. Gospodăriile țărănești mai au 15-20 de porci, dar nu-i pot vinde nicăieri din cauza legislației incoerente, care blochează circulația animalelor. Primarul însuși este în această situație: porcii lui au ajuns la 300-400 de kilograme și nu are unde să-i vândă, iar abatoarele nu primesc animale de la persoane fizice. Iată un motiv de meditație pentru Guvernul României. Cum să stimulăm dezvoltarea fermei de familie dacă închidem târgurile și blocăm animalele în ogradă?
Oamenii nu solicită proiecte și nici consultant nu există, spune primarul. „Cei mai mulți bani vin tot la cei care primesc ajutor social. Se încurajează lenea și e foarte grav pentru că este un fenomen la nivel național. Dacă unul are două vaci, ajută-l să mai ia două!… Iar cârciumile stau pline–de la ora 7 dimineața până la 22. Nu mai ai cu cine să faci treabă, iar statul îi încurajează să stea. Mai vin pachete de la UE, mai merg și mai lucrează afară două-trei luni și viața trece. Ajung la bătrânețe și rămân tot cu mâna întinsă la stat. Ei formează masa de manevră a politicienilor.” Am văzut și ultimii boi din Licurici. Erau pe pășune în satul Totea și stăpânul Nicolae Răscol îi ducea la jgheab. „E mai bun BMW-ul decât boii, dar nu am avut eu boală la el. Atât am învățat…” Nu există programe pentru ca țăranii să poată lua tractoare. Mi-ar da boii dacă l-aș ajuta să ia un tractor Universal, dar nu pot. Să vedem dacă îl ajută noul ministru al Agriculturii. Fără tractoare, rădăcinile mărăcinilor de pe vechile ogoare nu pot fi distruse ca să facem din nou agricultură…
„Eu am terminat cu asfaltatul…”. Primarul a plantat 1.000 de pomi altoiți. Se scoală din noapte și udă grădina de legume, dă mâncare la animale, la păsări și apoi pleacă la serviciu. Îl văd pornind de dimineață din primărie. Trebuie să vadă ce face echipa care asfaltează drumurile. Seara, când coboară soarele la chindie, cine stătea lângă un podeț ca să vadă ce a făcut echipa toată ziua? Primarul din Licurici. Drumul național trece prin Licurici care a devenit sat de tranzit. „De ani de zile, tot fac licitații și se chinuie să-l repare. În ce mă privește, eu am terminat cu asfaltatul…”, spune primarul. Câți primari din România pot face o asemenea afirmație? Și totuși, așa este. Vasile Măciucă a asfaltat orice uliță care duce la ultima casă din fiecare sat, până în marginea pădurii. El îi salută pe toți oamenii din sat și oamenii zâmbesc și îl întreabă binevoitor: „Dar apa, domnu primar?” „Vine și apa…”
Eu cred că Vasile Măciucă ar face ordine chiar și în pârjolul tâlharilor de la București... „Am asfaltat drumurile cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții.” Albinăritul pare să se dezvolte la Licurici, dar și aici apar piedici de tot felul. În plus, prin magazine vedem miere contrafăcută din alte țări. „Un consătean are câteva tone de miere, dar mierea nu are preț. Nu are unde s-o dea. S-au înscris în Federația națională a crescătorilor, dar nu-i ajută cu nimic. Au fost accesate 15 proiecte pe albinărit. Este un blocaj undeva. Dacă toată lumea renunță, ce facem?”, întreabă primarul. Gigi este înscris în Asociația Crescătorilor de Albine din Gorj și a primit un preț mai mic, decât cei care nu s-au înscris. „Ne-au dat 8 lei până la 16 lei pe kilogramul de miere. O sticlă de suc–un kil de miere…Vine miere și din Ucraina.” Apimondia are magazin propriu la Târgu-Jiu și vinde cât poate. Marius Dumitrașcu este paznic de vânătoare și are 100 de stupi. Două profesii de… gânditor. Vinde greu mierea, deși este curată și ieftină.
„Cel mai important la un primar este să-l laude oamenii, nu să se laude singur că a făcut, spune Vasile Măciucă. Pentru mine a fost o provocare că am candidat la primărie. Am vrut să demonstrez că se poate face ceva și în comuna Licurici. Comuna este foarte bogată cu atâta petrol, cu atâtea gaze, dar oamenii sunt foarte săraci. La toate ședințele, am ridicat problema, dar un primar există numai din patru în patru ani pentru parlamentarii noștri. După numărul de locuitori, ne-au încadrat comună de gradul al treilea, unde salariul unui primar este 5.000 de lei. Un șofer la Consiliul Județean sau un polițist comunitar are 7.000 de lei. Nu e mare scofală să fii primar și nu toți primarii sunt hoți…” „Ce, domnu primar, vrei să faci Las Vegas în comună?”, m-a întrebat un politician de-al meu.
„Nu, domnu președinte, vreau să văd că oamenii mei nu mai cară apă cu gălețile.” Extinde rețeaua de apă, a forat trei puțuri și mai forează unul. Primul proiect pentru apă a fost pe PNDL-2, a costat 80 de milioane de lei. Extinderea rețelei costă 97 de milioane. Nu i s-a aprobat programul pentru canalizare. A depus un alt proiect pentru un dispensar uman–construire și dotare. Tot prin Compania Națională de Investiții. „Avem un dispensar vechi de 60 de ani. Am obținut finanțare pentru unul nou, cu două cabinete pentru medici de familie, unul stomatologic, o farmacie și două locuințe de serviciu. Asfaltarea a costat alte 60 de milioane de lei. Toată lumea vorbește că vin bani europeni, dar nu vin pentru problemele pe care le are comunitatea. Noi ar fi trebuit să terminăm totul în 2023: toată lumea să aibă apă, gaze, canalizare, adică utilitățile de bază, și după aceea, poți să faci ce vrei. Cum să-mi dai mie bani pentru piste de biciclete, când eu nu am apă peste tot? Cum să las drumuri de pământ prin sat?” A construit drum nou între Negreni și Totea. Până acum, oamenii ocoleau veo 15 kilometri prin comuna vecină. „Asta-i comuna noastră! Noroc că avem șacali și mistreți…”
Am mers împreună prin toată comuna, pe orice uliță. La Licurici, crucile din cimitir au „dublură” în fața gardului din sat sau la izvor. După ce moare un om, se face o punte de trecere și o fântână, o cișmea. Așa este și Izvorul Tămăduirii din Licurici. O plută veche străjuiește cișmeaua. A ajutat și bisericile, dar preoții vor banii jos, la ei. Banii vin de la primărie numai dacă se alocă pentru o anumită lucrare concretă. „Sunt banii comunității și trebuie să beneficiem toți de ei. Am făcut un proiect de capelă pentru biserica din Frumușei, le-am plătit picturile, gardurile… Eu nu am venit de foame la primărie. Am avut o firmă de construcții.” A făcut un teren sintetic pentru școala din Licurici. A pus și OMV 50.000 de lei…Primăria are 60 de hectare de pădure, de unde scoate anual 100 de metri cubi, suficient lemn pentru centralele care încălzesc școala. „Dacă ați ști în ce condiții am învățat eu acum 75 de ani, spune un senior din sat. O singură cameră în care învățau patru clase. Toalete nu aveam nici din coceni. Mergeam pe câmp, în spatele școlii.” Pentru o consultație medicală, bătrânii din Licurici trebuie să se ducă la 40 de kilometri, la Târgu-Jiu sau la Cărbunești. Așteaptă ca primarul să termine dispensarul din sat. A introdus și fibră optică pentru internet în sat.
Toată comuna este curată. „Eu chiar am o problemă când e vorba de curățenie…” Ici-colo, foarte rar, poți vedea câte un tractor Universal, un alt semn că oamenii nu au posibilități. Până la urmă, unde se termină asfaltul din Totișoara, un cătun din Licurici? În marginea pădurii… Au venit de la Curtea de Conturi și au măsurat asfaltul cu ruleta ca să depisteze eventuale fraude. Control de rutină. E supărat pe deputatul Gheorghe Pecingină, care dă prin zona lui electorală o dată la patru ani. Vacile brune sunt cele mai frecvente aici.
Peste deal de Totea, este satul Vladimir, unde s-a născut Tudor Vladimirescu. Țiganii nu s-au oploșit la Licurici., dar în trecere au furat un kilometru de cablu pentru telefon, dar și clopote de biserici. Nu i-a prins nimeni. O fântână placată de primar a fost închinată unei tinere care a murit la naștere.
Biserica din Licurici este înălțată din 1765. Este construită din lozbe de stejar, încheiate în „coadă de rândunică”. Primarul vrea să-i scoată tabla și să-i facă acoperiș din șiță, așa cum a fost la începuturi. „Preotul voia să ducă biserica la Craiova. Părinte, eu am venit aici să ridic comuna asta, nu s-o dărâm. Este biserica satului, nu-i a noastră.”
„Credeți-mă că n-am somn noaptea. Azi-noapte, la ora 24, s-a terminat termenul de contestație. Din cinci firme, au rămas două. Trebuie atâtea aprobări pentru gaze, pentru apă și birocrația este îngrozitoare. Și totuși, eu m-am mișcat repede. Am dat drumul la proiectare înainte de a semna contractul de finanțare. Am mers la Ministerul Dezvoltării să semnez contractul de finanțare, cu avize, cu tot. Trebuie bani din bugetul local și bani nu avem…” Dacă am avea vreo cinci primari ca Vasile Măciucă în fiecare județ, probabil că am reuși contaminarea treptată spre bine prin satele noastre năpăstuite de crize și de uitare.
Notă. Alte articole ale ziaristului și scriitorului Viorel Patrichi în Jurnalul Bucureștiului
A se vedea și alte articole ale autorului
Cu nostalgie, Sri Lanka – fosta insulă Ceylon, „Insula surâsului și a pietrei lunii”
„Les grands concours de maths – Grandes Ecoles 2023” (Mines – Ponts – Les Sujets)
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
