Acasă Interviuri Amintirile foștilor deținuți politici (Corespondenţă de la Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist...

Amintirile foștilor deținuți politici (Corespondenţă de la Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului-Naţiunile Unite)

65
3

Amintirile foştilor deţinuţi politici. Mai interesează pe cineva aşa ceva în zilele noastre? Foşți deţinuţi politici? Ceauşescu, anii  1980, Securitatea, Aiud? Câţi dintre cetăţenii societăţîi de azi au cunoştinţe  reale despre acea perioadă în care am trăit înainte de 1990- circa douăzeci de milioane de oameni- încercând să supravieţuim?!

Născut pe 11 septembrie 1954 în Constanța, județul Constanța. Profesia: inginer maritim, Locul de muncă la momentul arestării: Navrom. Arestat pe 17 martie 1985 pentru complot şi inițial condamnat la moarte, pedeapsa comutată la 20 de ani, conform Decretului prezidențial 101/1986. A executat pedeapsa în închisorile Baltă Albă, Bucureșți. Jilava Spital, Galați, Aiud. Eliberat pe 23 decembrie 1989 în baza Hotărârii Frontului Salvării Naționale (FSN).

Interviul este realizat de Borbély Ernö  și Galbacs Pal în anul 2001 la sediul  Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului

Florentin Scalețchi: Mă numesc Florentin Scaletchi și sunt unul dintre ultimii deținuți politici ai regimului totalitar Ceaușescu. Dar pentru asta aș începe cu o poveste despre ce a însemnat viață mea înainte și post-Aiud ’89.
Odată cu absolvirea Institutului de Marina în 1977, că orice tânăr, mi-am dorit afirmarea. Lucru pe care, de altfel, 1-am și făcut, și într-un timp foarte scurt, La numai 23 de ani eram secund de nava, că apoi, la 26 de ani, să obțin ,,excelent”  în profesia pe care o aveam.

Excelent însemnând comandant de cursa lungă, e tot ce se poate mai mult în meseria de marinar. Sigur că acest lucru a plăcut unora, dar mai puțin altora. De foarte multe ori am avut neșansa, să spun, de a întra în contradicție cu alți colegi de breaslă, care nu erau de acord cu ajungerea mea în această înalta funcție la o vârstă așa de fragedă. Să nu se creadă că ajungerea în funcția asta a fost dictată de cineva, ci s-a bazat tot timpul pe examenele pe care le-am dat în mod firesc și pe o șansă a timpului, să-i spun așa.
Sigur că, prin funcția pe care o aveam, s-a dorit din partea Securității  o colaborare cu dânșii. Lucru care n-a fost acceptat din primul moment de către mine. Că urmare a acestui fapt, au început șicanările din partea Securității, cu  mâna poliției (sic!).

De foarte multe ori am avut controale acasă, de foarte multe ori eram urmărit, filat. Mi se puneau în cârca tot felul de lucruri pe care nu făcusem.  Probabil contribuia și statutul meu nonconformist, în sensul că nu eram nici căsătorit. Aveam la vremea respectivă, când alțîi nici nu visau, un apartament, două mașini, am fost primul în Constanța care și-a cumpărat video. Asta nu le-a plăcut oficialităților și, în primul rând, Securității, mai ales refuzul total de a colabora cu ei. Lucru pentru care într-un timp scurt au dorit și au și realizat oprirea mea de a mai naviga în apele internaționale.
Toate bune și frumoase până în momentul în care am realizat că trăim într-un stat și într-o lume nefireșți. Că râdeam când nu-mi plăcea, că trebuia să mă adaptez unor situațîi nefirești. Deși probabil că am învățat repede jocul parșiv al comuniștilor, de a cumpără pe din dos de mâncare, de a trăi tot timpul precum cârtița, ascuns, și, dacă aveam anumite bunuri, nu trebuia să le scot la lumina zilei pentru că ele îmi atrăgeau oprobriul public, bineînțeles prin viziunea pe care o imprimaseră Securitatea și Miliția la vremea respectivă.
Sigur că am înțeles că trebuie făcut ceva. pentru această țară în care se întâmplau lucruri de-a dreptul inadmisibile, macabre uneori. Oameni care mureau pe paturile de spital pentru că nu puteau să facă firesc un avort, oameni care erau izgoniți din serviciile lor, atrocități de genul celor care doreau să aleagă libertatea și erau omorâți în timp ce înotau pe Dunăre sau încercau o altă modalitate de a părăși țară.
O idee, să-i spun, la vremea respectivă, mi-a venit fără doar și poate și am dorit cu tot dinadinsul să fac ceva în această grea situație în care se află România. Am putea spune că, de fapt, nu trăiam un comunism firesc, la vremea comunismului despre care se vorbea în Ungaria, Cehia, Polonia, ci trăiam în totalitarism. Totalitarismul asta era expresia gândirii unor monștri, că nu-i putem numi altfel. Și am văzut după Revoluție, despre fiecare dintre ei, încet-încet, ce fel de oameni erau. Chiar mă și cutremur când mă gândesc la faptul că acei oameni au putut să ne conducă. Fără o pregătire minimală, de școală primară, ei călcau peste sufletele noastre că pe niște cadavre. De fapt, omul nu însemna nimic. Nu însemna nimic în condițiile în care toți, dar toți ne-am fi dorit de bună seama o viață mai bună, un trăi mai apropiat de o realitate pe care o trăiau celelalte țări civilizate. Despre democrație nici nu putea fi vorba, despre expresii ale ceea ce înseamnă drepturile omului nici nu se vorbea.
Nu puteam călători liber, nu puteam avea dreptul la opinii. Eram într-o închisoare cu zidurile la graniţele țării. Ni se băgau într-un mod grotesc prin toată mass-media aceleași sintagme: ,,Ceaușescu şi poporul!”, ,,prea stimată”, ,,prea lubitul”, ,,prea iubita” erau deja noţiuni care intraseră în constiinţa naţionala și nu puteai să vorbeșți despre un lucru fără să faci referire la ,,mult prea stimaţii” noștri conducători, care în final s-a adeverit că au fost două gunoaie. Mulţi îi laudă și astăzi și mă întreb de ce o fac, când faptul că după 10 ani de zile trăim într-un dezastru se datorează în primul și în primul rând modului dezastruos în care ne-au condus, pe de o parte, și apoi modului în care ideologic au determinat schimbările de conștiința ale oamenilor. Categoric în rău și nu în bine. Probabil că 20 de ani este puțin și va trebui, pentru cei 50 de ani în care am trăit în comunism, să treacă poate 30 sau 40 de ani de democrație să putem să înțelegem care ne este adevăratul rol în viaţă.
Dar să trec la ceea ce a însemnat fapta mea. Fiind comandant de vapor, nu navigăm în apele internaționale, doar pe cele naţionale. Eram comandantul navei Uricani și sigur că mi-a venit ideea genială de a părăsi țară cu un vapor, şi nu cu o barcă sau înotând. Părăsirea unei țări a lagărului cu vaporul însemna totuși o fapta cu totul și cu totul aparte. De fapt, de la crucișatorul Potemkin, cu 80 de ani în urmă, care părăsise Odessa și a fost primit de către România, pe vremea  aceea țară liberă, nu se mai întâmplase o asemenea fapta, nu se mai intâmplase în întreagă lume așa ceva. Sigur că era foarte greu să te dai pe mâna unuia și a altuia, creând un așa-zis grup de interese pentru mai mulţi oameni care și-ar fi dorit cu certitudine să părăsească țară în acel moment. Lucru pentru care mi-a fost destul de greu să abordez această tema sau această idee, pentru unii fantezistă, de a părăși țară cu vaporul pe care-l conduceam eu.

Borbély Ernö: Ce fel de vapor era și ce tonaj avea?

Florentin Scalețchi: Nava pe care o conduceam era nava de tip mineralier, Uricani. O nava de 12.500 t și, că să va daţi seama, că mărime avea 210 m lungime și 14,5 m lățime. Era o nava care putea să navigheze în toate marile și oceanele lumii. La vremea respectivă, echipajul navei era format din 42 de persoane. Am luat legătură cu unul dintre prietenii mei, domnul Iancu Lucian, pe atunci directorul teatrului din Constanța, care, de asemenea, deși director, a înțeles că trăieste într-o lume nefirească și la propunerea mea a achiesat imediat. Dar era nefiresc, dacă tot o făceam, să nu o facem într-un anume fel. Așa că pregătisem două eșarfe de dimensiuni foarte mari, de circa 100 m, cu o lățime de 4 m, pe care urmă să le arborez pe o parte și pe altă a navei și pe care erau diverse sloganuri anticomuniste, procapitaliste.

Trebuia să alegem și o zi în care s-o facem, și nu oricare zi. Am decis să mă folosesc de nevoia de a face un voiaj incărcat cu minereu de la Constanța la Galați și să plec chiar în ziua de 17 martie 1985, ziua alegerilor deputaţilor în România. În aceeași zi eram șef al secţiei de votare, cu toate voturile la mine, Practic reprezentăm, dacă vreţi, o secție de votare. lar Iancu Lucian era propus deputat în Marea Adunare Națională. Sigur că, plecând în ziua în care trebuia să fie ales iubitul și mult stimatul conducător, noi am renunțat la binefacerile măriei sale și ale comunismului. Și am plecat, virând la dreapta, în loc să mergem firesc la stânga, către Galaţi. Probabil că timpul nefavorabil a determinat întârzierea plecării și era să nu fie făcută într-un timp util. în loc de ora 7 seară, cât ne propusesem, din cauza unei ceți rebele a trebuit să părăsim portul Constanța în jurul orei 11, când, în mod firesc, direcția n-a mai putut fi schimbată și am pus cap compas direct Istanbul. Toate lucrurile bune și frumoase. Trebuie să menționez aici că, alături de lancu Lucian, 1-am mai luat pe Mateescu Alexandru, un  timonier cu care lucrasem cu ani de zile în urmă și care avusese șansă viețîi să între în mrejele nefireșți ale Miliției și să fie condamnat pentru o fapta inventată de ei, o fapta economică, la 3 ani și jumătate de închisoare. Mi se pare chiar că a și executat o parte, după care a fost eliberat în urmă deselor decrete pe care le tot dădea Ceaușescu. Am văzut în el un tip în care puteam avea încredere, așa că 1-am luat cu mine.

Voiajul – în mod firesc sunt 170 de mile – ar fi trebuit făcut cam în 12-14 ore. Am parcurs aproape toată distanță, practic mai era o ora, o ora și jumătate până să ajungem la destinaţie, adică la Istanbul. Când s-a întâmplat un lucru de care nu mi-am pus niciodată problema, în termeni reali, că s-ar fi putut întâmpla. Că de obicei, după legile lui Murphy, când totul e bine, de fapt, nu e bine nimic. În această ora, unul dintre ofițerii navei – și că să vedeți că am avut chiar o premoniţie, am vrut să-1 las, să nu-1 iau cu mine -, un ofițer maritim, Viorel, de fapt, ofițer acoperit al Securității, după cum am aflat apoi, a jucat o carte, se pare, mult mai bună decât cea jucată de mine. S-a dus la fiecare membru din echipaj și a spus, cum e firesc, unde suntem, ceea ce nu era o noutate pentru ei, nu erau niște ageamii aduși acolo pe nava și plimbaţi ca niște obiecte sau colete, ci știau bine când se merge într-o parte sau altă și în ce fel. Și le-a spus că ceea ce fac nu e bine și nu e bine pentru că s-ar putea că Ceaușescu să nu-i ierte niciodată, le va chinui sau omorî familiile și pe ei îi va urmări oriunde se yor duce. Pe de o parte. Pe de altă, a venit cu un argument, la urmă urmei, nefiresc: ,,De ce o faceți? Pentru comandantul Scaletchi, care cine știe câți bani şi-a însușit de la Iancu Lucian și Mateescu Alexandru?”.

Sursa: Amintirile foștilor deținuți politici: Florentin Scalețchi

Autor:  Szöcs Geza

Alte documente cu Florentin Scaletchi

OADO, la al 64-lea Congres mondial al IPA Internaţional de la Dubrovnik

În perioada 08 – 13 octombrie 2019 a avut loc al 64-lea Congres mondial al IPA Internaţional, în oraşul medieval aflat sub patrimoniu UNESCO – Dubrovnik, din Croaţia. Secţii ale IPA din 65 de state şi peste 350 de participanţi au fost prezenţi la acest Congres, care a avut şi sarcina să organizeze noi alegeri pentru funcţiile de la nivel central, respectiv, Preşedinte, Vicepreşedinţi şi şefi de comisii.

Delegație OADO la IPA Budapesta                                                                               

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.