State efemere (Partea 2) – Lajtabánság – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Dr. ing. Sebastian Cătănoiu (Parcul Natural Vânători Neamţ) – Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.

The principles that will be at the basis of this publication are: 

– Democracy cannot exist without opposition

–Elected representatives are our representatives and not our masters

– Criticism fosters progress

–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.

Organisation Internationale de la Francophonie

Pierderea războiului și iminența disoluției Imperiului Austro-Ungar au făcut ca, sub presiunea principiului wilsonian al autodeterminării, la mijlocul lui octombrie 1918, împăratul Carol I să emită „Manifestul Popoarelor” prin care propunea transformarea părții austriece a Monarhiei Dualiste într-o confederație de state autonome. Propunerea nu a fost agreată de politicienii minorităților care urmăreau crearea unor state naționale independente. Deputații germani din Reichsrat (Consiliul Imperial) s-au constituit în „Adunarea Națională Provizorie a Austriei Germane” care, a doua zi după abdicarea împăratului Carol I, în 12 noiembrie 1918, a proclamat Republica Austriei Germane, ca „parte componentă a Republicii Germane”, în care erau incluse teritoriile locuite de germani din partea austriacă a fostului Imperiu Austro-Ungar.

Ruperea Imperiului a dus la greutăți economice pentru Austria Germană, ce se vedea văduvită de principalele zone industriale, agricole sau miniere, aflate în zonele de frontieră și revendicate de minorități. Confruntați cu această realitate, convinși de lipsa de viabilitate a noii republici, deputații germani au lăsat deschisă calea Anschluss-ului, a unirii voluntare cu Germania devenită, după abdicarea împăratului Wilhelm al II-lea, Republica de la Weimar.

Trezirea la realitate a austriecilor a venit cu ocazia încheierii Tratatului de la Saint Germain, semnat la 10 septembrie 1919, prin care s-au fixat granițele Austriei cu vecinii săi.   Austria a fost nevoită să cedeze Tirolul de Sud Italiei, parte din Styria și Carinthia către Iugoslavia, regiunile locuite de germani din Boemia, Moravia și Silezia fiind incluse în nou apăruta Cehoslovacie. Din fostele teritorii ale Cisleithaniei, partea austriacă a Imperiului, Bucovina a fost alipită României, Galiția, Poloniei iar coasta austriacă a Mării Adriatice a revenit parte Italiei, parte Iugoslaviei. Nici vorbă de Anschluss, un articol al Tratatului prevedea că independența noului stat este inalienabilă, tocmai pentru a se interzice unirea Austriei cu Germania. Mai mult, s-a solicitat și obținut ca, din denumirea statului austriac, să dispară orice referire la „german” astfel că, în mai puțin de un an, urmare a ratificării Tratatului, Republica Austria Germană a devenit, așa cum o știm și azi, Republica Austria.

Burgenland înseamnă  „țara castelelor”, nume datorat numărului mare de castele existente într-o zonă de graniță. Interesant este că, până la diferendul austro-maghiar de la finele Primului Război Mondial, actuala provincie nu a fost o entitate de sine stătătoare. Această fâșie alungită a fost cunoscută, urmare a apartenenței la Ungaria și a populației majoritar germane, drept  Ungaria de Vest Germană. Populația germană existentă a sporit urmare a sosirii protestanților prigoniți de către habsburgii catolici, cu toate acestea, totuși, marii latifundiari erau nobilii maghiari. Ausgleich-ul  (Compromisul austro-ungar) din 1867 a făcut ca zona Burgenlandului, deși puternic germanofonă, să fie inclusă în partea ungurească a Monarhiei Dualiste. Numele de Burgenland a fost oficializat abia în 1922, când provincia a devenit unul din landurile Austriei. Ungurii nu s-au lăsat nici ei mai prejos și, pentru a se referi la aceeași ”provincie”, au folosind o traducere maghiară a denumirii germane, Várvidék.

În decembrie 1918, la câteva săptămâni după constituirea Republicii Austriei-Germane, germanii din Burgenland au proclamat „Republica Heizenland”,  în dorința lor de a se disocia de Ungaria. S-a încercat distribuirea de arme către germani, ocuparea clădirilor importante din zonă, blocarea căilor de acces dinspre Ungaria, rechiziționarea alimentelor.  Sosirea unui tren blindat maghiar la Sopron, însoțit de un detașament al armatei, a fost îndeajuns să calmeze spiritele și să conducă la dezarmarea insurgenților. Tentativa austriacă a rămas cunoscută în istorie ca „Republica celor două zile”, istoricii maghiari, din motive lesne de înțeles, scurtează perioada de viață a acestei „republici” la doar o zi.

Existența Republicii Sovietice Ungare, între martie și august 1919 (n.r. Magyarországi Tanácsköztársaság, un regim comunist efemer, între martie și august 1919, condus de Béla Kun, primul regim comunist din Europa după Revoluția Rusă, apărut după eșecul guvernului condus de Mihály Károlyi, înlăturat de armata română, care a ocupat Budapesta, conducând la restaurarea unui regim monarhic) a făcut ca regiunile disputate cu Republica Austriei să facă parte dintr-un experiment materializat prin constituirea unei Regiuni Autonome Germane, în cadrul Republicii Sovietice. Problemele cauzate de Ungaria bolșevică, tocmai în perioada încheierii Tratatului de la Saint German, au făcut ca Aliații să favorizeze Austria în relația sa cu Ungaria.  Din cele trei regiuni disputate, Moson, Sopron și Vas, austriecii au primit până la urmă doar partea vestică a acestora, pentru care s-a creat o denumire artificială, dar cu semnificație politică și anume Burgenland.

Componența etnică a provinciei Burgeland, cu germanofonii majoritari (mai bine de 70% conform recensământului din 1910), urmați de croați (15%) și abia apoi de maghiari (mai puțin de 10%), dimensiunile sale și poziționarea de-a lungul graniței dintre Austria și Ungaria au făcut-o susceptibilă a fi subiectul unui alt experiment. Burgenland-ul urma a fi inclus într-un coridor de mai mari dimensiuni, care să lege  Cehoslovacia de Iugoslavia, cele două noi state reprezentative pentru unitatea slavă. Așezarea maghiarilor în Câmpia Panonică, cu o mie de ani înainte, a reprezentat pana care a separat definitiv slavii vestici de cei sudici, așa că au existat voci, la Conferința de Pace de la Paris, care au solicitat constituirea unui coridor care să reunească cele două familii slave și care să despartă Ungaria de Austria, împiedicându-le astfel ca pe viitor, să-și mai asuprească vecinii.

Coridorul ar fi trebuit să includă o zonă cehoslovacă în care să fie incluse regiunile Moson și Sopron și una iugoslavă care să cuprindă regiunile Vas și Zala. Propunerea „coridorului  slav” a fost dezbătută cu seriozitate între ianuarie și martie 1919 și, chiar dacă a fost respinsă, a evidențiat nehotărârea Aliaților privitoare la teritoriul dintre Austria și Ungaria, locuit de o populație germanofonă. Dincolo de discuții, pe baza faptului că realitatea din teren era cea care conta, în august 1919, atât sârbii în sud, cât și cehoslovacii în nord, au încercat să ocupe porțiuni din coridor, acțiune stopată până la urmă de Aliați. 

Încercarea nereușită de a se realiza o revoluție bolșevică în Viena, cu sprijinul comuniștilor maghiari, a fost înăbușită în aprilie 1919, situând Austria, paradoxal, de aceeași parte cu România, Cehoslovacia și Iugoslavia în lupta împotriva bolșevismului. Relațiile dintre cele Austria și Ungaria s-au răcit și mai mult deoarece prima nu putea obține „compensații” teritoriale decât în dauna singurului stat învins cu care avea granițe comune: Ungaria. Mai mult, putea pretinde că ocuparea unei porțiuni din teritoriul maghiar locuit de germani, putea constitui o „barieră sanitară” în calea răspândirii  spre vest a comunismului. Experimentul comunist a lui Bela Kun a făcut ca tratatul de pace dintre Aliați și Ungaria, prin care să fie stabilite frontierele cu vecinii acesteia, să se încheie abia în iunie 1920, la Trianon. Poate în compensație cu pierderea Tirolului de Sud și a unei porțiuni din dreptul graniței ceho-austriece, dar cu siguranță pentru a pedepsi Ungaria pentru derapajul bolșevic, până la urmă, la Conferința de Pace s-a decis ca o parte din Ungaria de Vest, denumită mai apoi Burgenland, să fie cedată Austriei. Teritoriul vizat reprezenta mai bine de 4.000 de kmp, inclusiv orașul Sopron, ocuparea acestuia de către austrieci fiind stabilită pentru august 1921.

Încercările făcute de paramilitarii austrieci de a ocupa Burgenlandul, în august 1919, când pe granița de vest ungurii se luptau cu sârbii și cehoslovacii, s-au izbit de intransingența  colonelui Anton Lehár, comandantul  militar al Ungariei de Vest. Acesta, mobilizându-și forțele avute la dispoziție, printre care un tren blindat, un batalion și o brigadă secuiască, a propus chiar trecerea graniței cu Austria și înaintarea trupelor către Viena. Cum în acea perioadă Budapesta era ocupată de armata română, guvernul maghiar, de voie, de nevoie, nu a agreat propunerea lui Lehár.

Centenarul Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920 – 4 iunie 2020). Cuvântarea Generalului Bartolomeu – Constantin Săvoiu: „O Românie unită pe veci”!

Venit la putere din noiembrie 1919 și ales regent al Ungariei în martie 1920, amiralul Miklos Horthy a încercat pe diferite căi să împiedice cedarea provinciei către austrieci.  Anton Lehár, eroul de război, a fost printre primii ofițeri care i s-au alăturat lui Horthy și Armatei Naționale, fiind mai apoi implicat în ceea ce s-a numit „teroarea albă” îndreptată împotriva celor care sprijiniseră guvernarea bolșevică.

Nota redacției. „Teroarea albă” (sau „White Terror”) este un termen care se referă la acte de violență și represiune comise de forțe contrarevoluționare sau guvernamentale, ca răspuns la o revoluție sau un regim de stângă. Cele mai cunoscute exemple includ: Rusia (anii 1917-1923,  o campanie de violență organizată, inclusiv execuții în masă, desfășurată de Armata Albă în timpul Războiului Civil Rus, Ungaria (anii 1919-1921, o perioadă de violențe împotriva susținătorilor Republicii Sovietice Ungare, în special împotriva evreilor, considerați de extrema-dreapta ca fiind susținătorii comuniștilor). De asemenea, „Teroarea albă” a fost și titlul original al romanului românesc „Aripi de zăpadă”, scris de Constantin Chiriță și publicat inițial în 1968

Un alt ofițer fidel amiralului a fost locotenent-colonelul Pal Pronay care, pentru o perioadă, a comandat garda de corp a lui Horthy. În vara lui 1919, în vederea luptei cu bolșevicii, Pronay a înființat prima unitate paramilitară dedicată „terorii albe” ajunsă, până la momentul în care Horthy a preluat conducerea Ungariei, de tăria unui batalion. Avându-i în vizor în principal pe bolșevici, pe simpatizanții acestora și pe evrei, unitatea lui Pal Pronay s-a făcut remarcată, printre numeroasele alte grupări care se dedau la fărădelegi, pentru cruzimea cu care a acționat.

Un erou al luptelor cu austriecii a fost locotenetul Ivan Héjjas, aviator în timpul războiului, care a reușit să-și constituie propria unitate de paramilitari, alcătuită din foști soldați provenind din Câmpia Ungară, de condiție modestă, țărani sau meseriași, de religie protestantă, dar în rândul căreia activau și albanezi sau bosniaci care luptaseră pentru armata austro-ungară.  Înainte de evenimentele legate de anexarea Burgenland-ului, unitatea lui Héjjas a fost implicată în încăierări repetate cu jandarmii austrieci, ceea ce i-a asigurat o aură de patriot. Una dintre loviturile sale, un atac încununat de succes asupra unui depozit al armatei austriece situat în zona de granița, l-a transformat într-un fel de „Che Guevara” al milițiilor contrarevoluționare maghiare.

Încercările lui Horthy de a restaura ordinea în stat au fost ridiculizate de crimele și dezordinile cauzate de Pronay și alții asemeni lui, care și-au continuat acțiunile de terorizare a populației. Sub spectrul unei posibile lovituri de stat executate de grupările conduse de Pronay și Héjjas, guvernarea a decis arestarea principalilor lideri paramilitari și punerea acestora sub acuzație, la finele lui 1920.  Din acest motiv Pronay, Héjjas și camarazii lor au preferat să se regrupeze la granița cu Austria, în zona ce urma a fi predată conform Tratatului de la Trianon.

Nota redacției. Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, a fost un tratat de pace între Puterile Aliate învingătoare și Ungaria, stat succesor al Austro-Ungariei. Prin acest tratat, România și-a consolidat granițele, obținând recunoașterea internațională a unirii Transilvaniei, Maramureșului, Banatului și Crișanei cu țara, confirmând decizia istorică de la Alba Iulia din 1918. Context și Semnificație

• Încheierea Primului Război Mondial: Tratatul de la Trianon a fost unul dintre tratatele de pace încheiate după Primul Război Mondial, punând capăt oficial ostilităților și stabilind noile granițe ale statelor europene.
• Alipirea teritoriilor: Tratatul a recunoscut juridic unirea Transilvaniei, Maramureșului, Banatului și Crișanei cu România.
• Recunoaștere internațională: Actul a consfințit o realitate etnică și politică, legiferând de jure ceea ce poporul român din acele provincii decisese deja la 1 Decembrie 1918. 

Discuțiile dintre Austria, Ungaria și Aliați privind punerea în aplicare a prevederilor de la Trianon s-au desfășurat în continuare, fără rezultate palpabile. Până la urmă s-a agreat ca retragerea armatei ungare din Burgenland să se desfășoare între 21 și 26 august, iar predarea oficială să se facă în data de 27 august. Întâmplător sau nu, retragerea trebuia să înceapă a doua zi după 20 august, o dublă sărbătoare, ziua națională a Ungariei și ziua Sântului Ștefan. La 20 august 1031 a murit Ștefan I, întemeietorul statului maghiar și cel care a creștinat țara, motiv pentru care acesta a devenit primul ungur canonizat.

Data de 29 august are o conotație negativă pentru maghiari, întrucât în acea zi, în 1526, s-a pierdut bătălia de la Mohacs, care a însemnat, până la urmă, dispariția pentru câteva secole a statului maghiar. Cu sprijinul Aliaților, în 1921, prin predarea Burgenlandului, ungurii urmau să parcurgă drumul de 500 de ani de la întemeierea statului și până la dispariția acestuia, în doar o săptămână! Durerea era amplificată de faptul că Austria, un aliat pentru care ungurii au sângerat la vreme de război, dorea să iși mărească teritoriul in dauna lor… Departe vremurile când pe stema Imperiului Austro-Ungar strălucea inscripția „Indivisibiliter ac inseparabiliter” care aproape că nu necesită niciun fel de traducere… 

Odată cu apropierea termenului de cedare, guvernanții maghiari au luat în calcul mai multe opțiuni pentru a menține teritoriul în componența Ungariei. În aprilie 1921 aceștia au decis ca, după ce regiunea era predată Austriei, aceasta să-și declare „independența”, fără ca statul ungar să fie oficial implicat. Pentru aceasta, urma ca cei care asigurau conducerea militară a regiunii, colonelul Anton Lehár și ofițerii săi să fie „scoși” din cadrele armatei naționale, asigurându-li-se toate pârghiile pentru menținere structurilor militare și administrative ale regiunii. Pentru ducerea la îndeplinire a planurilor inițiale, până la urmă, a fost desemnat căpitanul Gyula Gömbös, un fidel al lui Horthy, care locuise pentru o perioadă în Sopron, principalul oraș al regiunii ce urma a fi cedată. Ulterior, Gömbös a făcut carieră, ajungând ministru de război și chiar prim-ministru al Ungariei. În sprijinul acestuia, au sosit două batalioane de jandarmerie, dintre care unul condus de Pronay, cu misiunea de a „menține” ordinea în perioada dintre plecarea armatei maghiare și sosirea autorităților austriece. Găselnița cu batalioanele de jandarmerie le-a permis ungurilor să aducă trupe în regiune, cu motivația că, acestea nefăcând parte din armata națională, se respectau angajamentele luate față de aliați. O a treia unitate ajunsă „de bună voie” în regiunea ce trebuia cedată a fost miliția lui Héjjas.  Acestor forțe au fost suplimentate cu voluntarii locali, o componentă notabilă fiind reprezentată de studenții din Sopron, mulți dintre ei veterani de război. 

În dimineața zilei de 28 august coloane ale jandarmeriei austriece au început să pătrundă în teritoriul ce urma a fi preluat. Apariția austriecilor la Agfalva a cauzat, încă din prima zi, o primă confruntare cu paramilitarii lui Héjjas, soldată cu victime. Coloanele austriece au fost atacate pe rând, unele din ele au fost respinse, iar la 5 septembrie s-a înregistrat și cea mai mare confruntare din timpul conflictului, lupta de la Kirchschlag.  În această „bătălie” efectivele implicate de fiecare parte au fost de ordinul sutelor, paramilitari în cazul ungurilor, jandarmi și soldați ai armatei regulate în cazul austriecilor. Încăierările au fost urmărite cu atenție de delegații Misiunii Antantei aflați la Sopron, întrucât relatările erau părtinitoare: austriecii vorbeau de prezența a mii de paramilitari maghiari, sprijiniți de forțe ale armatei regulate, cifrele susținute de unguri contraziceau versiunea austriacă. Presați de Aliați, ungurii au susținut că revolta într-o regiune în care reprezentarea lor demografică este mai mică de 10% este una spontană, determinată de faptul că stăpânirea austriacă nu este dorită, nici de croați și nici de populația vorbitoare de germană care…se nu se considera austriacă. Mai mult, oficialii maghiari au susținut că venirea austriecilor a permis… infiltrarea bolșevicilor care s-au dedat la jafuri și alte fărădelegi, motiv care a justificat intervenția în conflict a jandarmeriei maghiare. Acuzațiile maghiarilor se bazau pe realitatea că aproximativ 1.500 de austrieci se înrolaseră în Armata Roșie maghiară (n.r. Armata Roșie a Republicii Sovietice Ungare, o forță militară constituită în 1919 în timpul unui regim comunist efemer în Ungaria. Această armată a luptat împotriva forțelor române în războiul româno-ungar din 1919, încheiat cu înfrângerea și ocuparea părții de est a Ungariei de către armata română) și că aceștia se retraseseră pe teritoriul Austriei, atunci când Republica Sovietică fusese înfrântă.

Pe la mijlocul lui septembrie 1921 guvernul maghiar a fost înștiințat de către Consiliul Ambasadorilor de la Paris că Ungaria trebuie să-și retragă forțele din Burgenland, inclusiv din zonele controlate de „rebeli”, în vederea cedării către Austria, în caz contrar Antanta urmând a lua măsurile de forță ce se impun. În aceeași perioadă Pronay și-a asumat comanda forțelor „rebele”, nu mai mult de 4.000 de oameni care aveau de luptat în principal cu austriecii, dar și cu sârbii în sud și cu cehoslovacii în nord. Pronay, care nu mai făcea parte din structurile armatei naționale, și-a înființat propria jandarmerie și poliție, pentru menținerea ordinii în spatele frontului și ca structuri necesare ale viitorului stat independent. Luptele au continuat, evidențiindu-se din nou unitatea lui Héjjas care a efectuat mai multe raiduri împotriva austricilor și cehoslovacilor.

La presiunea Antantei, urmare a negocierilor maghiaro-austriece, Ungaria a acceptat cedarea Burgenlandul, cu condiția realizării unui referendum în Sopron și localitățile învecinate. Această înțelegere nu a convenit lui Pronay care la 4 octombrie 1921, în pofida sfaturilor Budapestei, a proclamat statul independent Lajtabánság  (Banatul de Leitha), extinzându-și astfel autoritatea asupra celei mai mari părți a Burgenland-ului. Întins pe o suprafață de 4.000 de kilometri pătrați, cu o populație de aproximativ 250.000 de locuitori, noul stat păstra „provizoriu” legislația ungurească și avea ca limbă oficială maghiara. Noua entitate a reușit să-și tipărească chiar propriile timbre, cu mențiunea că acestea au fost realizate la… Viena. 

Urmare a discuțiilor austro-ungare desfășurate la Veneția și a Protocolului adoptat, prin care urma să se țină cont de rezultatele referendumului propus a se realiza în zona Sopronului, guvernul maghiar a început dezarmarea rebelilor începând cu mijlocul lunii octombrie, astfel că, la 10 noiembrie 1921, Lajtabánság și-a încetat existența, provincia fiind ocupată de austrieci. La mijlocul lui decembrie s-a desfășurat referendumul din zona Sopron, 65% din cei chestionați fiind de acord cu apartenența la Ungaria a orașului și a zonei înconjurătoare. Austriecii au reclamat o fraudă de proporții, datorată includerii pe listele de votanți a unor persoane care nu aveau dreptul să voteze precum soldații, studenții și toți cei care nu aveau vreo  legătură cu zona, estimând că, în realitate, 70% din voturi au fost pentru includerea zonei în Austria. Ungurii au parat pretinzând că alegerile s-au desfășurat în prezența delegaților Antantei, care nu au avut nimic de reproșat procesului electoral și că, în principal, rezultatele alegerilor se datorează faptului că germanofonii din Burgenland se simțeau mai degrabă unguri, decât austrieci! Până la urmă, în februarie 1922, Austria a recunoscut rezultatul referendumului.

La 1 ianuarie 1922, Burgenland-ul, un teritoriu fără o identitate distinctă până la finele Primului Război Mondial, a devenit al nouălea land austriac. Se părea că odiseea stăpânirii acestui teritoriu era încheiată, dar în iulie 1922, Héjjas și acoliții săi au plănuit o nouă revoltă antiaustriacă. Pentru a evita încurcăturile diplomatice, autoritățile maghiare au dispus arestarea capilor revoltei, iar insurgenții care au reușit să-și continue drumul și au ajuns în Burgenland, au fost arestați de jandarmii austrieci. Nu după mulți ani, la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Austria a încercat pe cale diplomatică, fără succes, să obțină Sopronul și regiunea învecinată. 

Războiul pentru Burgenland, desfășurat pe o perioadă scurtă de timp, în care s-au înregistrat pierderi mici, de ordinul zecilor de morți de ambele părți, a permis Ungariei să (re)dobândească mai puțin de 400 kilometri pătrați din teritoriul ce urma a fi cedat Austriei. Acest conflict a reprezentat pentru unguri, o primă victorie după un șir lung de înfrângeri și, mai important, certitudinea că prevederile Tratatului de la Trianon puteau fi eludate prin forță.

Sebastian Cătănoiu (Inginer silvic, dr. în silvicultură, directorul administrației Parcului Natural Vânători, publicist științific,  Neamţ, Vânători Neamţ), Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului

State efemere (Partea 1) – Statul Liber Fiume – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Dr. ing. Sebastian Cătănoiu (Parcul Natural Vânători Neamţ) – Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului