State efemere (Partea 3) – Rutenia – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Dr. ing. Sebastian Cătănoiu (Parcul Natural Vânători Neamţ) – Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului
Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.
The principles that will be at the basis of this publication are:
– Democracy cannot exist without opposition
–Elected representatives are our representatives and not our masters
– Criticism fosters progress
–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.
În partea nordică a Carpaților Orientali, întinzându-se pe porțiuni din actualele Ucraina, Slovacia, Polonia și România, se găsește regiunea denumită generic Rutenia,locuită de o populație distinctă a slavilor estici denumită rusyn, ruteni sau rusnaci. Pentru a ne lămuri, „rutean” e numele dat acestora de popoarele neslave, iar „rusyn” este cel folosit de slavi. Rutenia a fost menționată în documentele medievale, din păcate fără a fi precis localizată. Inițial, sub acest nume era cunoscut sud-estul Rusiei Kieviene; unii îi denumeau „ruteni”pe slavii ce trăiau în Marele Ducat al Lituaniei. Exista o Rutenie Roșie care cuprindea estul Galiției, dar se vorbea de asemenea și de Rutenia Carpatică, atunci când se făcea referire la Regiunea Transcarpatică. Confuzia localizării cu exactitate a rutenilor se datorează faptului că aceștia nu au avut un stat cu granițe bine delimitate. Pentru a ne da o mână de ajutor, dicționarul explicativ al limbii române ne spune că rutean este un „nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie”. Important este că rutenii se percep ca fiind definitoriu legați de zona Munților Carpați și consideră că leagănul lor este Regiunea Transcarpatică.
După țările în care trăiesc, aceștia mai sunt cunoscuți drept huțuli în actualele Ucraina și România, lemskieni în Polonia și Slovacia, boykosși dolinieniîn Ucraina. În cadrul Imperiului Austro-Ungar,rusynii trăiau fie în zona ungurească, precum cei din Slovacia, Maramureș și Rutenia, fie în cea austriacă, precum cei din Galiția și Bucovina. Păstrându-și identitatea etnică, la momentul dezmembrării Imperiului, rusynii și-au dorit independența sau, în funcție de regiunea în care trăiau, au avut și alte opțiuni privitoare la viitorul lor în relația cu noile state apărute.
Consiliile rusynilor, constituite în acea perioadă, au adoptat soluții divergente. O adunare desfășurată la Presov, în Slovacia, a hotărât unirea acestora cu Cehoslovacia. Consiliul ținut la Ujgorod a optat inițial pentru autonomie în cadrul Regatului Maghiar,în vreme ce consiliul de la Sighetul Marmației a hotărât unirea cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale, proclamată de ucraineni în octombrie 1918, pentru ca, mai apoi, după înfrângerea acesteia de către bolșevici și polonezi, să se reorienteze pentru unirea cu Cehoslovacia. Pe de altă parte, din dorința de a-și păstra teritoriile, Ungaria a oferit autonomii extinse minorităților, sub influența lui Oszkar Jaszi, ministrul minorităților în guvernul lui Mihály Karolyi și adept sincer al federalizării statului maghiar sub forma unei „Elveții a Estului”. O astfel de încercare a fost și Ruska Kraina,denumirea dată Ruteniei, căreia guvernul maghiar i-a acordat autonomie în decembrie 1918, fixându-i capitala la Munkaci.
Munkaci (Munkacevo), pentru scurt timp capitală a Ruteniei (foto Mondik Marta)
La începutul lui ianuarie 1919, un alt consiliu al rutenilor, constituit la Yasinya, a adoptat o soluție aparte, și anume declararea Republicii Huțule.Noua republică, cu doar 20.000 de „cetățeni”, înființată în partea maghiară a fostului Imperiu Austro-Ungar, a existat doar datorită sprijinului acordat de Republica Populară a Ucrainei Occidentale ce cuprindea mare parte din teritoriile locuite de ucrainieni, aflate în partea austriacă a Imperiului. Pe teritoriul actual al Poloniei, la granița cu Slovacia, cuprinzând orașele Nowy Sacz și Sanok, dar și frumoasa stațiune Krynica-Zdroj,urmare a dorinței locuitorilor de a se opune includerii în noul stat polonez, a luat ființă un alt „stat”, Republica Lemko-Rusyn. Inițial, s-a dorit unirea cu Rusia, dar apariția entităților statale ucrainiene a făcut ca rusynii din Republica Lemko-Rusyn să dorească includerea lor în Cehoslovacia.
Tratatul de Pace încheiat cu Austria la Saint Germain a zădărnicit dorințele cetățenilor din Lemko-Rusyn, pentru că a atribuit teritoriul …Poloniei, astfel că, în martie 1920, noua republică a fost desființată cu ușurință de armata poloneză. Mai la est, o altă entitate declarată tot de rusyni, Republica Komancza, s-a orientat către unirea cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale. Urmare a războiului polono-ucrainian, teritoriul locuit de cei aproape 18.000 de locuitori a fost, de asemenea, inclus în Polonia. La începutul lui ianuarie 1919, unități militare ale Republicii Populare a Ucrainei Occidentale (armata galițiană) au făcut incursiuni în Rutenia, intrând în conflict cu trupele maghiare și cehoslovace prezente în zonă. După câteva ciocniri cu cehoslovacii, galițienii au preferat să se retragă din Rutenia pentru că…Cehoslovacia era singurul furnizor de arme și muniții pentru armata galițiană!
Revendicările ucrainenilor privitoare la teritoriile din Bucovina și Maramureș au condus la ocuparea de către aceștia a văii Tisei, împreună cu Sighetul Marmației şi ţinutul din dreapta Vişeului. Atacul lor a fost respins de către armata română, care s-a instalat pe ambele maluri ale Tisei, la mijlocul lunii ianuarie 1919. La finele lui aprilie 1919, armata cehoslovacă a ocupat mare parte din Rutenia Subcarpatică, în vreme ce extremitatea estică a acesteia a rămas mai sus evocatei Republici Huțule. În iunie 1919, statul huțulilor a fost ocupat și desființat de Republica Ungară a Sfaturilor, urmare a ofensivei declanșate de aceasta în Slovacia. În timpulrăzboiul româno-ungar din 1919, teritoriul disputat de cehoslovaci, unguri și ucraineni a fost ocupat de România și mai apoi predat, în august 1919, autorităților ungare reinstalate după înfrângerea lui Béla Kun.
Cum Ungaria era un stat învins în război, iar Republica Populară a UcraineiOccidentale nu s-a dovedit a fi o entitate viabilă, prin Tratatul de la Trianon,Rutenia Subcarpatică a fost atribuită până la urmă...Cehoslovaciei. Aceasta nu i-a împiedicat pe maghiari să susțină, în anii care au urmat, că rutenii au reprezentat minoritatea cea mai fidelă Ungariei Mari și că includerea acestora în statul cehoslovac s-a făcut forțat, în contra voinței lor. Acordul de la München,semnat în 30 septembrie 1938, forțat de Germania și Italia, „nășit” de Imperiul Britanic și Franța, a însemnat rușinoasa sacrificare a Cehoslovaciei, pentru „liniștea” unei păci ce părea mai confortabilă decât confruntarea cu „bătăușii” Europei. Primul ministru britanic Neville Chamberlain se exprimase fără echivoc: „Cât de oribil, de fantastic, de neconceput, ar fi să săpăm tranșee aici și să ne punem măștile de gaze din pricina unei dispute într-o țară îndepărtată, între popoare despre care nu știm nimic”.
Nu întâmplător cehii se referă la acest acord ca la Trădarea sau Dictatul de la München. Aceeași aliați care, cu scopul slăbirii Germaniei, au fost de acord ca, după Primul Război Mondial, Cehoslovaciei să-i revină teritorii locuite de aproape 3 milioane de germani au îngăduit ca acestea să se întoarcă, fără luptă, la Germania. Pierderea Regiunii Sudete, ocupată de germani în octombrie 1938, a însemnat decesul Primei Republici Cehoslovace, considerată chiar de foștii aliați drept un „experiment periculos”, și apariția unei entități ciuntite, în teritoriu și în nume: Republica Ceho-Slovacă.
Dictatul de la München, care rezolva problema minorității germane din Cehoslovacia, a presupus și alte protocoale, solicitate de Ungaria și Polonia, care impuneau acestei țări să rezolve problema minorităților maghiare și poloneze, într-un termen de trei luni, în caz contrar urmând ca deciziile să fie luate de cei 4 semnatari ai Dictatului. Cedarea Regiunii Sudete a venit la pachet cu declararea, în cadrul Ceho-Slovaciei, a autonomiei Slovaciei și a Ruteniei, rebotezată Carpato-Ucraina. Negocierile dintre unguri și cehoslovaci s-au lovit de intransigența maghiară care a refuzat sistematic propunerile celeilalte părți, ajungând ca la un moment dat să solicite, privitor la Slovacia, cedarea unei părți din teritoriu și ținerea unui plebiscit în restul țării, prin care slovacii să aibă posibilitatea de a-și exprima disponibilitatea de a „reveni” la Ungaria.
Blocarea negocierilor a fost urmată de mobilizarea armatelor, de o parte și de alta, și de iminența începerii unui război maghiaro-cehoslovac. Acesta nu ar fi fost agreat de Cei Patru Mari, avându-se în vedere că de la înțelegerea de la München, când pacea în Europa fusese „salvată”, nu trecuseră…decât două săptămâni. Pretențiile maghiare au fost potențate de acțiuni ale armatei regulate care a realizat incursiuni în interiorul Slovaciei, zădărnicite de reacția armatei cehoslovace. Mai greu de contracarat și, din acest motiv, mai eficace s-au dovedit sabotajele și asasinatele întreprinse de paramilitarii din Garda Zdrenţăroşilor, mai ales în Carpato-Ucraina.
S-a ajuns la Arbitrajul de la Viena (2 noiembrie 1938) sau Primul Dictat de la Viena (al Doilea Diktat are o rezonanță dureroasă pentru noi, românii) prin care Germania și Italia au dispus de ceea ce mai rămăsese din Ceho-Slovacia. Conform „arbitrajului”, au fost cedate Ungariei treimea sudică a Slovaciei și sudul regiunii Carpato-Ucraina, adică mai bine de 11.000 de kilometri pătrați din Slovacia și Rutenia, cu un milion de locuitori, din care 60% erau maghiari. Principalele orașe din Rutenia, Munkaci și Ujgorod, dar și al doilea oraș ca importanță din Slovacia, Košice, au fost cedate ungurilor.
Autonomia Ruteniei și investirea unui prim-ministru de factură naționalistă, Augustin Voloshin, au permis crearea unei formațiuni paramilitare rutene, cunoscută sub numele de Sich-ul Carpatic,ca o trimitere la vechiul Sich Căzăcesc, asociat libertății, rezistenței și demnității căzăcești. Unitățile din Sich, adunând în jur de 2000 de oameni, au fost implicate în ciocniri cu milițiile maghiare sau poloneze și cu forțele cehoslovace. În privința Carpato-Ucrainei, Hitler a oscilat între a crea un stat independent care să constituie „fermentul” capabil să înlesnească atragerea ucrainenilor din URSS sau a atribui provincia Ungariei, cu „riscul” de a exista o graniță comună polono-maghiară.
Pe 14 martie 1939, Hitler a decis să anihileze ceea ce mai rămăsese dinCeho-Slovacia, ocupând Boemia și Moravia și forțând declararea independenței Slovaciei, sub amenințarea că, altfel, aceasta ar fi cedată în integralitate către Ungaria lui Horthy. Hitler și-a dorit ca Slovacia să fie un stat total dependent de Germania, necesar pentru a deține controlul într-o zonă importantă a Europei Centrale, mai ales din perspectiva viitorului război cu URSS.Surprinzător, Ungaria a fost printre primele state care au recunoscut imediat independența Slovaciei, dar motivația a fost una care a ieșit la iveală câteva zile mai târziu. Ungaria a pretins că granița dintre Slovacia și Carpato-Ucraina, ca părți componente ale Ceho-Slovaciei, era o problemă internă a fostului stat, dar includerea Carpato-Ucrainei în Ungaria făcea ca aceeași graniță, devenită internațională, să nu mai fie de actualitate. Pretențiile maghiare se bazau pe faptul că zona din Slovacia aflată în imediata apropiere a graniței cu Carpato-Ucraina era locuită majoritar…de ruteni. Mai mult, în zona revendicată se afla și o cale ferată de importanță strategică care făcea legătura cu Polonia.
Urmare a declarării independenței Slovaciei, pe 15 martie 1939, parlamentul de la Hust,acolo unde se mutase capitala Carpato-Ucrainei după cedarea către unguri a principalelor orașe, a proclamat independența provinciei. În aceeași zi, armata ungară a declanșat ofensiva pentru anexarea regiunii, Sich-ul Carpatic acționând ca o armata națională care, slab înarmată și fără experiență militară solidă, a fost înfrântă rapid de forțele regulate maghiare. Luptătorii din Sich care au supraviețuit s-au refugiat în România sau în Slovacia, parte din ei fiind mobilizați mai târziu de către germani în vederea atacării Poloniei. Prim-ministrul Augustin Voloshin, devenit președinte al efemerului stat, care a durat o singură a zi, s-a retras în România, unde și-a continuat activitatea politică și culturală. Refugiul în România l-a salvat pentru câțiva ani de persecuția horthystă dar, mutat la Praga, a fost arestat de către sovietici după încheierea războiului. Din 1945 Rutenia a intrat în componența URSS, ca parte a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, astăzi fiind cunoscută ca Transcarpatia/Zakarpatia, regiune a Ucrainei.
Independența, chiar pentru o zi, a Ruteniei Carpatice rămâne un episod semnificativ al mișcării naționale rutene, un gest simbolic de afirmare a libertății într-un timp când dictaturile se întindeau peste continent, istoricii consideră că luptele date de Sich-ul Carpatic împotriva armatei maghiare reprezintă, la nivel european, prima rezistență armată împotriva agresiunilor fasciste.
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în afaceri internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csintaeste una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csintapropune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
Matematica devine o hartă a vieții spirituale
Filosofia întâlnește teoria haosului
Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
„Partea a doua a interviului cu prof. Thomas Csinta.Punctul în care emoția- identitatea, cultura, limba, visurile – se întalnesc cu rigurozitatea academică, cu viziunea pe termen lung. Vă mulțumim domnule profesor pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si pentru deschiderea cu care ați împărtășit idei valoroase, experiențe de viață si perspective profunde asupra educației, identității culturale si implicării românilor din diaspora. Prin claritatea gandirii, pasiunea pentru educație si angajamentul față de excelența intelectuală ne reamintiți ca adevărată valoare a unui educator sta nu doar în cunoaștere ci și în capacitatea de a inspira și de a deschide drumuri.” (Anca Cheaito)
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.
Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
Sebastian Cătănoiu (Inginer silvic, dr. în silvicultură, directorul administrației Parcului Natural Vânători, publicist științific, Neamţ, Vânători Neamţ), Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului
[…] […]
[…] […]