Acasă Religie Același subiect din Biblie,  exprimat în variate forme, dar într-o armonie deplină...

Același subiect din Biblie,  exprimat în variate forme, dar într-o armonie deplină în esența sa (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

 

În această lume-închisoare, Biblia este o fereastră prin care putem să privim în eternitate.” (Timothy Dwight)

În Biblie sunt mai multe situațiile în care același subiect este exprimat în variate forme, dar cu același conținut și aceasta deoarece subiectul respectiv (văzut, cunoscut, trăit, la care au participat mai multe persoane) a fost relatat deferit de mai mulți oameni, care se deosebeau foarte mult în ceea ce privește stilul, forma de exprimare, înzestrarea intelectuală și spirituală, modul în care l-au perceput, rangul și ocupația etc. Un scriitor a fost mai puternic impresionat de o anumită fază a subiectului; el a redat acele puncte care s-au armonizat cu experiența lui sau cu puterea lui de înțelegere și de apreciere; altul a redat o altă fază. Fiecare dintre ei a prezentat ceea ce i-a impresionat mai puternic mintea, care l-a făcut s-ă se exprime diferit despre același subiect, persoană, eveniment etc., dar într-o armonie deplină în esența sa. Deci, același subiect din Biblie, descris diferit de mai multe ori, de persoane diferite, redă, în esența sa, un singur adevăr, dar exprimat în variate forme. Exemplele sunt numeroase, dintre care aici se prezintă numai două.

1. „Birul Cezarului. Birul Cezarului este relatat în Biblie, în Noul Testament, în 3 din cele 4 Evanghelii, respectiv:

  • a) în „Matei 22:15-22. Birul”
  • b) în „Marcu 12:13-17. Birul Cezarului”
  • c) în „Luca 20:20-26. Birul Cezarului”

cu textele menţionate în Tabelul nr. 1 de mai jos, în care sublinierile îmi aparţin.

Tabelul nr. 1

Birul Cezarului:

Matei 22.15-22:

Birul Cezarului:

Marcu 12.13-17:

Birul Cezarului:

Luca 20. 20-26:

15Atunci Fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba. Marc 12.13;Luc 20.20;

16Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu Irodianii, care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat, şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.

17Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?

18Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? 

19Arătaţi-Mi banul birului.” Şi ei I-au adus un ban (Greceşte: dinar). 20El i-a întrebat: Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?

21Ale Cezarului”, I-au răspuns ei.

Atunci El le-a zis:

Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”. 22Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat, şi au plecat.

13Apoi au trimis la Isus pe unii din Farisei şi din Irodiani, ca să-L prindă cu vorba. Mat 22.15;Luc 20.20;

14Aceştia au venit, şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul, şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu? 

 

15Să plătim sau să nu plătim?

 

 

Isus le-a cunoscut făţărnicia, şi le-a răspuns: Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.) ca să-l văd.”

16I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat:

Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?.

Ale Cezarului”, I-au răspuns ei.

17Atunci Isus le-a zis:

Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”

Şi se mirau foarte mult de El.

 

20Au început să pândească pe Isus; şi au trimis nişte iscoditori, care se prefăceau că sunt neprihăniţi, ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului. Mat 22.15;

21Iscoditorii aceştia L-au întrebat: „Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi pe oameni drept, şi că nu cauţi la faţa oamenilor, ci-i înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr. Mat 22.16;Marc 12.14;

22Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?

 

23Isus le-a priceput viclenia, şi le-a răspuns: Pentru ce Mă ispitiţi?

24Arătaţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.).

 

 

Al cui chip, şi ale cui slove sunt scrise pe el? 

Ale Cezarului” au răspuns ei.

25Atunci El le-a zis:

Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”.

26Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut.

2. Învățături din Biblie despre familie

Mesajul „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup.” este înscris în mai multe cărți din Biblie, respectiv:

  • a) în Geneza 2:24
  • b) în Matei 19:5; Marcu 10:7
  • c) Efeseni 5:31

după cum urmează în Tabelul nr. 2

Tabelul nr. 2

Geneza 2:24: Matei 19:3-6: Marcu 10:6-9: Efeseni 5:28-33:
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

24 De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup.”

„3 Fariseii au venit la El și, ca să-L ispitească, I-au zis: „Oare este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta pentru orice pricină?” 4 Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-ați citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască. „5 și a zis: 

De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup»? 6 Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”

 

 

 

 

 

 

 

„6 Dar de la începutul lumii „Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască. 

7 De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa.

8 Și cei doi vor fi un singur trup. «Așa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup.

9 Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.»”.

„28 Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși. 29 Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica;

30 pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui.

31 De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup.

32 Taina aceasta este mare.

33. Încolo, fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe sine; și nevasta să se teamă de bărbat.”

În biblie sunt numeroase asemenea subiecte, descrise diferit, de mai multe ori, de persoane diferite, care redau, în esența lor, un singur adevăr, dar exprimat în variate forme, dintre care aici am prezentat numai două.

_____________________________________

1În diferite biblii denumirile sunt diferite, respectiv: Facerea sau Geneza; Ieșirea sau Exodul; Pildele lui Solomon sau Proverbe.

Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița

Notă. Articolele autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureştiului

Articole asociate

Nume și titluri ale Bibliei (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

Vârsta universului, a stelelor, a soarelui, a pământului și a omului, în relatările din Biblie și conform descoperirile științifice (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

Ștergerea de pe fața pământului a Omului, de către Dumnezeu. Epicur și Epicureism (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

Soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul, pentru o zi. Excomunicarea lui Spinoza și blestemul asupra lui (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)

Notă. Articolele autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureştiului

Nota redacției

Gabriel Grama revine pe pământ românesc. Corespondență (text & foto) – de la Mihai Vasile – Sângealb (publicist și fotograf, senior editor al Jurnalului Bucureștiului, membru al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)

Ziua Națională a Franței. Măsuri drastice din partea autorităților franceze (centrale și locale) după moartea adolescentului franco – algerian Nahel Merzouk la Nanterre (Métropole du Grand Paris)

Drama de pe Bulevardul La Défense de la Nanterre (Métropole du Grand Paris). Moartea adolescentului franco – algerian Nahel (Naël) Merzouk – o crimă (asasinat) cu caracter rasial (conform organizațiilor musulmane și ale drepturilor omului) sau legitimă apărare din parte polițistului – motociclist Florian Menesplier (conform sindicatelor de poliție și organizațiilor de extremă dreaptă)? Consecințele evenimentului dramatic. În căutarea adevărului istoric.

Muzeul muntelui de la poalele masivului Parâng – un muzeu la înălţime (Corespondență de la Mihai Vasile – Sângealb, publicist, senior editor al Jurnalului Bucureștiului, membru al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)

„USR (Uniunea Scriitorilor din România) se autosuspendă” și „Singurătatea valorii” (fragnente din cartea „Istoria literaturii neînregimente” a lui Dr. Grid Modorcea, scriitor și cineast, „cel mai important” și cel mai prolific autor în viață) dedicat poetului, eseistului și traducătorului trilingv Dr. Christian W. Schenk (corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului)

„Masoneria trebuie să slujească România” (Corespondență de la Dr. Grid Modorcea, scriitor și cineast, cel mai prolific autor român în viață)

Cours Prépa (CPGE – MPSI – 6). Subiecte de fizică specială pregătitoare pentru concursurile de admitere în sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești (Grandes écoles d’ingénieurs). Electrostatică – Electricitate („Levitație prin interacțiune electrostatică”, „Reglarea automată a temperaturii, utilizarea unei termistanțe”, „Filtru cu structură Rauch”)

Cours Prépa (CPGE – MPSI – 10). Subiecte de matematici generale (superioare & speciale) pregătitoare pentru concursurile de admitere în sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești (Grandes écoles d’ingénieurs). Grupuri simetrice (enunțuri & soluții)

Nume și titluri ale Bibliei (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

În exclusivitate pentru Jurnalul Bucureștiului. Dialog cu eruditul promotor (franco – român) al artei vizuale est – europene Michel Gavaza, președintele prestigioasei asociații franceze de artă contemporană „Soleil de l’Est” (Partea 4 și integral)

Rinocerul: „Batalionul de elită din Istoria literaturii neînregimentate a celui mai prolific scriitor român ‒ Grid Modorcea” (corespondent permanent și membru al Staff-ului Jurnalului Bucureștiului)

„Excesele românismului” și „Seriozitatea lui Eminescu” (fragnente din cartea „Istoria literaturii neînregimente” a lui Dr. Grid Modorcea, scriitor și cineast, „cel mai important” și cel mai prolific autor în viață) dedicat Simonei Lazăr – Țigău (poet, prozator, eseist, jurnalist și eminescolog, bibliotecarul casei de cultură „Carmen Sylva” din Sinaia, corespondentul Jurnalului Bucureștiului)

Interviul realizat pe tema asasinării profesorului Ioan Petru Culianu, în cadrul emisiunii „Dezbaterea de luni” (RadioPunctLondra), de către Geo Scripcariu (realizator – corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului), cu jurnalistul Petre M. Iancu

„AI sau A nu I?”, Editorial – Revista de Cultură „Curtea de la Argeș” (Corespondență de la Acad. Gheorghe Păun – Redactor șef)

Muzeul muntelui de la poalele masivului Parâng – un muzeu la înălţime (Corespondență de la Mihai Vasile – Sângealb, publicist, senior editor al Jurnalului Bucureștiului, membru al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)

Sociologia matematică și rolul ei în structurile de date ale noii ordini mondiale. „Mecanica socială” a Acad. prof. Spiru Haret – precursor al (psiho)sociologiei matematice (dedicat Generalului Bartolomeu – Constantin Săvoiu, Mare Maestru al Marii Loji Naționale Române 1880)

Cu nostalgie, Sri Lanka – fosta insulă Ceylon, „Insula surâsului și a pietrei lunii”

„Ma thèse en 180 secondes” (Teza mea de doctorat în 180 de secunde) cu profesorul Mohamed Ketata, directorul Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al AUF (Agenția Universitară a Francofoniei) și Conferința Alianței Franceze de la Pitești

Accesul în sistemul (ultra)elitist francez napoleonian de Înalte Studii „Grandes Ecoles” (științifico – inginerești, economico – comerciale, medico – farmaceutice, social – politice, literar – artistice, judiciare, militare, etc.) – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învățământul superior francez de sute de ani! (Corespondență de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA – Paris)

Concours „Pérpa HEC” (Economique et Commerciale). Fusion des épreuves mathématiques HEC (École des hautes études commerciales de Paris – HEC European business school) et ESSEC (École Supérieure des Sciences Economiques et Commerciales – ESSEC Business School). Enoncés. Les Sujets „Zéro” 2023 (Maths Approfondies & Maths Appliquées)

Concours „Prépa Ecricome” (Les Grandes Ecoles de Commerce et Management – EM Sstasbourg,  KEDGE Business School, Montpellier Business School, NEOMA Business School, Rennes School of Business). Les Sujets „Zéro” 2023 (Maths Approfondies)

„Les grands concours de maths – Grandes Ecoles 2023” (Mines – Ponts – Les Sujets)