Acasă Culturale si Altele O vizită la conacul din Dobrița (Oltenia) al lui Petre Bumbaru. Două...

O vizită la conacul din Dobrița (Oltenia) al lui Petre Bumbaru. Două albume excepţionale despre conace și pensiuni. Prestigioasa familie boierească de intelectuali Culcer și descendenții săi (în colaborare cu Geo Scripcariu – RadioPunctLondra)

Început de toamnă în România..

În acest week-end am acceptat invitația generoasă a domnului Petre Bumbaru, descendent al familiei boierești Culcer, petrecând o noapte la conacul domniei sale din Dobrița, situat la cca douăzeci de kilometri nord de Târgu-Jiu, în așa-numita Oltenie de sub munte. Bumbaru este un tip trăznit, foarte simpatic, deși controversat, care și-a petrecut o bună parte din viață trăind în diaspora, după ce a fugit din țară ascuns într-un cufăr, pe când avea 19 ani. A trăit în Italia și Israel. Pentru cine are timp și dispoziție să-i asculte peripețiile, acestea par scoase direct din 1001 de nopți, dar se pare că a fost chiar realitatea vieții lui.

Simpaticul, controversatul Petre Bumbaru. În 1995, Petre Bumbaru s-a întors în țară și a reușit în mod miraculos să-și recupereze conacul bunicului matern (în satul Runcu, judeţul Gorj al familiei Culcer). A investit până acum circa 0,7Mil € și chiar dacă nu este încă perfect, conacul primește deja de un număr de ani invitați de marca printre care se numără diplomați străini și români, politicieni celebri, scriitori și artiști.

„Petre Bumbaru–Dragă doamnă Mihaela Toader, tot ce pot să vă spun este că e o istorie a mai multor generaţii. Acest conac a fost construit pe la 1860 sau 1867, nu ştiu exact deoarece nu am date foarte concrete. Este un conac de ţară, vechi, în stil brâncovenesc, în formă pătrată şi pregătit pentru nevoile epocii de atunci. Familia Culcer a venit din Ardeal în jurul anului 1870. Ulterior, conacul a fost extins în 1938 de bunicul meu, colonelul Petre Petrescu. Revenind la soţii Culcer, de profesie amândoi medici, au avut cinci copii. Culcer a fost şeful liberalilor pentru judeţul Gorj şi medic de ţară. Însă, familia Culcer se ocupa şi de agricultură. Au avut în această zonă circa 1500 de hectare de pădure şi vreo 200 de hectare de vie şi pomi fructiferi. Bunicul meu, colonelul Petre Petrescu a intrat în această familie prin alianţă, şi anume, una din fetele familiei Culcer, în speţă, Ana Culcer, bunica mea, s-a căsătorit cu Petre Petrescu care la acea dată era căpitan. Colonelul Petrescu a fost aghiotantul generalului Ioan Culcer, stră-străbunicul meu. Acest general Ioan Culcer a fost comandantul Armatei a I-a şi este unul dintre cei care au străpuns pe vremea regelui Ferdinand, Ardealul prin munţii Vulcan. De asemenea, a mai participat şi la alte campanii militare de succes sau de mai puţin succes cu armata română. Căpitanul Petrescu, de atunci, a cunoscut-o la un bal al armatei pe bunica mea, Ana pe care a plăcut-o şi, ulterior s-au căsătorit.” (….)

Notorietatea baronului de Gorj a trecut oceanul

Conacul de Dobrița. O noapte la conacul lui Petre Bumbaru, la care după miezul nopții poți vedea Calea Lactee în timp ce bei un vin local pe terasă din față clădirii în care a înoptat însuși regele Mihai în anul 1944, va rămâne cu siguranță mult timp în amintirea noastră. Dar mai important este, poate, că acesta este doar unul din zecile, poate sutele de conace care au fost salvate de la paragină și reintroduse în circuitul turistic, mai mult sau mai puțin elitist.

Prestigioasă editura Igloo, care a publicat în anul 2013 primul volum al albumului Conace și pensiuni din România, a avut bunăvoința să ne trimită recent și volumul 2 (cu o prefață de arh. Cristian Brăcăcescu), apărut în acest an, pentru a ne da alte și alte idei de călătorii de neuitat, în care sunt prezentate mai multe obiective.

  •  Case de oaspeți în cincșor/Guesthouses in Cincșor (p. 8)
  • Conacul Manasia/The Manasia Mansion (p. 18)
  • Limanul Resort/Limanul Resort (p. 26)
  • Casa Kraus/The Kraus House (p. 34)
  • Academia Culinară Convivium Transilvania/The Convivium Transylvania Culinary Academy (p. 42)
  • Casa cu Zorele/The House of Morning Glories (p. 50)
  • Casa Folberth/The Folberth House (p. 58)
  • Conacul Gaál/The Gaál Mansion (p. 66)
  • Veseud 11/Veseud 11 (p. 76)
  • Casa Peter Markel/The Peter Markel House (p. 84)
  • Viscri 32–Vis de Viscri/Viscri 32–Vis de Viscri (p. 92)
  • Dominic Boutique–Cloașterf/Dominic Boutique–Cloașterf (p. 102)
  • Dominic Boutique–Stradela Cetăți Sighișoara/Dominic Boutique–Citadel Pathway, Sighișoara (p. 112)Stadtern Hof/Stadtern Hof (p. 120)
  • Theiss-Hof/Theiss-Hof (p. 126)Tinnen Marz Hof/Tinnen Marz Hof (p. 132)
  • Chalet Alpina/Chalet Alpina (p. 140)
  • The Pines Boutique Villa/The Pines Boutique Villa (p. 150)

În albumul Conace și pensiuni din România volumul 2, elementul hotărâtor e reconstituirea, prin dialogul naturii cu oamenii locului, a unui peisaj cultural care evocă distinct un relief, o floră, o istorie sau o etnie și care dă imaginației iluzia de a fi altundeva, altcândva, altcineva. Găzduit cu toate onorurile la conac, sau primit cu inima deschisă în curtea unui gospodar, turistul nu mai este tratat că un client, ci că un oaspete. Cu toate rigorile impuse de spațiul tipografic, pe lângă poveștile caselor și-au mai făcut loc, pe ici, pe colo, și câteva din poveștile oamenilor. Cam scurte și cam puține, față de cât ar fi meritat. Le puteți afla, depănate pe îndelete, chiar de la ei; dar pentru asta trebuie făcut un drum până acolo. De altfel editura a inițiat un concurs pentru a stimula cunoașterea și vizitarea acestor oaze de turism sofisticat. Vara această câștigătorii au fost avut ocazia să fie oaspeții destinațiilor de mai jos:

  • Săptămâna 20-27 iunieCasa Walter (Alma Vii 104, jud. Sibiu)– câștigătoare Alexandra Varzan, Mehedinți
  • Săptămâna 28 iunie-5 iulieDominic Boutique-Stradela Cetății (Hermann Oberth 43A, Sighișoara)–câștigătoare Despina Hoinaru, București
  • Săptămâna 6-13 iulieCasa Folberth (Criț 217, com. Bunești, jud. Brașov) – câștigătoare Elena Maior, Brașov
  • Săptămâna 14-21 iulieVeseud 11 (Veseud 11, com. Chirpăr, jud. Sibiu) – câștigătoare Eliza Manea, Brăila
  • Săptămâna 22-29 iulie: Tinnen Marz Hof (Richiș 119, com. Biertan, jud. Sibiu)–câștigătoare Adina Dumitrescu, București
  • Săptămâna 30 iulie-6 august: Dominic Boutique-Cloașterf (Cloașterf 20, com. Saschiz, jud. Mureș)–câștigătoare Georgiana Isbășescu, Rm. Vâlcea

Pentru cei care nu au achizitionat încă volumul 1 al albumului reamintim că acesta prezintă 19 pensiuni şi conace din România, locuri deosebite ce se remarcă prin arhitectura de excepţie şi tipul de locuire pe care o propun. Alături de albumul anterior Hoteluri din România, acest prim volum conturează o hartă a catorva din cele mai interesante şi frumoase locuri de cazare de la noi, constituind un reper atât pentru arhitecţi şi specialişti, cât şi pentru turiştii interesaţi de design sau patrimoniu.

Din sumar: Conacul Apafi, Case în Copşa Mare, Castelul Haller, Valea Verde, Viscri 125, Case în Micloşoara, Case în Valea Zălanului, Case de vacanţă în Zăbala, Case trediţionale în Breb, Conacul Polizu, Deltarium Aegis, 5 Chirpici, Enisala Safari Village, Conacul dintre vii, Hanul Balaban, Villa Poem Boem, Atra Doftana, Conacul lui Maldăr, Pensiunea Larix.

Notă. Această parte a articolului are la bază o scurtă știre informativă a lui George (Geo) Scripcariu: Director de Marketing (Radio Punct Londra) al Jurnalului Bucureștiului

Nota redacției. Familia Culcer în istoria Gorjului (Marius Daniel Mladin)

În istoria acestor meleaguri, familia Culcer a jucat un rol important. Veniţi din Ardeal ca şi Magherii, Culcerii au marcat istoria Gorjului ca: doctori-Dimitrie, Dumitru-Tache, Dimitrie-Max şi Ana; ofiţeri-Vladimir-căpitan, Ion-general şi Costică-căpitan; prefecţi: Eugen-subprefect şi Grigore-prefect. De remarcat că şi doctorii din familie au deţinut funcţia de prefect sau directori ai unor instituţii din judeţ sau din ţară. Deşi nu au beneficiat de notorietatea Magherilor, Culcerii au lăsat în urmă o istorie care se cuvine să fie cercetată cu atenţie.

Culcerii au sosit la Târgu-Jiu în 1842 când Dimitrie Culcer ajungea medic al oraşului şi ginere al prefectului de atunci, N. Otetelişanu. Cu ici întreruperi, această familie a rămas la Târgu-Jiu până în perioada comunistă. Gorjenilor le-au rămas în memorie mai ales medicii: Dimitrie Culcer (1807-1867), Dumitru-Tache Culcer (1850-1927) şi Dimitrie Max Culcer (1882-1969). Multe din însemnările despre familia Culcer şi cele două secole de istorie le datorăm lui Gabriel Culcer, fiul lui Dimitrie Max Culcer, cel care a dedicat şi o carte tatălui său şi familiei prestigioase din care face parte. Din nefericire, fiul său Mircea a murit prematur. Mai multe case din centrul vechi al oraşului Târgu-Jiu sunt legate de istoria acestei familii venită de pe meleagurile Sălajului. Încă din secolul al XIX-lea, trecutul familiei Culcer are legătură cu localitatea Dobriţa unde au deţinut importante proprietăţi. Dar să lăsăm istoria să vorbească…

Doctorul Dimitrie Culcer, făuritorul primului spital la Târgu Jiu. Dimitrie Culcer(u) s-a născut în anul 1807 în comuna Stârci (Bogdánhaza), din comitatul Crasnei, judeţul Sălaj. Se pare că s-a născut într-o familie de iobagi care lucrau pe moşia contelui Hunyadi. Va absolvi Liceul Piariştilor din Cluj-Napoca şi Facultatea de Medicină din Pesta. În facultate se va întreţine din munca proprie pentru că trecuse munţii în Muntenia). Îşi va desăvârşi studiile la Viena iar apoi va lucra la Giurgiu şi Calafat. La 8 mai 1841 îşi tece examenul de liberă practică în ţara noastră şi în iulie 1842 îl regăsim în Principate, trimis la Giurgiu să „altoiască”(vaccineze) copiii din judeţ şi să inspecteze „zalhanalele”(abatoarele) în timpul tăierii vitelor. Cum în 1842 se înfiinţează în Principatul Munteniei de către Obşteasca Adunare câte un post de medic de fiecare judeţ, cu 5.000 lei pe an, având îndatorirea „de a alerga la toate epidemiile de boală ale locuitorilor şi ale vitelor, şi la altoitul copiilor din judeţ”, din ianuarie 1843 îl găsim în postul de medic al judeţului Gorj.

Prima grijă a noului medic de judeţ a fost să ceară înfiinţarea unui spital în Târgu-Jiu, pe care însă numai în 1845 reuşeşte să îl vadă realizat; un an după aceea, prezintă „Maghistratului” (Primăriei) oraşului o listă cu toate obiectele necesare organizării acestui spital în spirit modern. Spitalul a funcţionat la început în casele pitarului N. Protopopescu (pe Str. Tudor Vladimirescu de astăzi, colţ cu Sfinţii Apostoli), apoi în casele paharnicului N. Otetelişanu, pe Str. Tudor Vladimirescu de astăzi, colţ cu Str. Griviţa, unde locuia pe atunci şi doctorul, şi, în fine, pe Str. Tudor Vladimirescu, colţ cu Str. Magheru de astăzi, chiar în locul în care se află în prezent spitalul Târgu-Jiu. De la 1864 spitalul a avut local propriu pe Str. Unirii, unde mai există şi astăzi. Culcer a locuit însă de la început în casele paharnicului Nicolae Otetelişanu, prezidentul Judecătoriei Gorj, descendentul unei foarte vechi familii boiereşti oltene.

Sub steagul Revoluţiei paşoptiste. La 19 februarie 1848, doctorul se căsătoreşte cu Anica, cea de-a doua fiică a lui Nicolae Otetelişanu. În iunie 1848 izbucneşte în Ţară Revoluţia de la 1848, Culcer participând la evenimentele de la Târgu-Jiu. Memoria publică îl consemnează participând la ceremonia publică de ardere a Regulamentului Organic şi a Pitacelor de Boierie. Revoluţia a fost înăbuşită iar el va trebui să suporte consecinţele. La 1 decembrie 1848 are un prim fiu, Vladimir. Se pare că a avut 13 băieţi şi 2 fete, dar nu i-au trăit decât 7 fii: Vladimir, Tache (Dumitru), Grigore, Iancu (Ion), Nicu, Costică şi Eugen.

Organizarea sistemului sanitar gorjean. Din fericire, activitatea medicului Dimitrie Culcer era prea importantă pentru ca autorităţile să îşi mai pună problema să îl pedepsească. Culcer trebuia să se ocupe şi de organizarea sanitară a satelor, problemă ce nu se pusese în trecut; tot el trebuia să îngrijească şi bolnavii din judeţ, pe cei din oraş, pe cei din arestul închisorii; el trebuia să administreze şi să conducă spitalul, să îngrijească şi să opereze bolnavii, să se ocupe de pregătirea personalului sanitar inferior. Culcer avea e lângă funcţia de medic uman şi pe cea de medic veterinar, luptând pentru prevenirea şi combaterea epizootiilor, controlul vitelor tăiate şi îngrijirea celor bolnave… Pe măsură ce îşi organiza munca, se identificau cu tot mai multă claritate noi şi noi sarcini, aşa că a venit un moment când s-a simţit literalmente depăşit, şi în februarie 1849 a cerut un ajutor care să ocupe funcţia de medic al oraşului. Comitetul Sanitar a apreciat însă că doi medici era prea mult pentru un judeţ ca Gorjul, aşa că, până în 1850, Culcer a lucrat tot singur. După acest an avem un medic al oraşului, Culcer rămânând doar medic al judeţului. După 1857 se mută în judeţul Dolj, mai întâi la Calafat şi apoi la Craiova. Aici va avea de înfruntat în 1862 teribila muscă columbacă, roind dintr-o peşteră aflată la Porţile de Fier. Vitele încep să moară pe capete sub înţepăturile redutabilei insecte, şi combaterea flagelului tot medicului de judeţ i-a revenit şi a făcut-o cu succes. Până la urmă calamitatea a fost stăvilită şi la începutul anului următor apărea în Monitorul Medical un raport asupra muştei columbace, semnat de doctorul Dimitrie Culceru (Culcer).

Ultimii ani. În 1864 i s-a oferit şi a acceptat funcţia de medic şef al Capitalei. A rămas până în 1866 când a început să aibă probleme după plecarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Bolnav, se va retrage la Târgu-Jiu, unde va deceda în august 1867. În luna mai 1866, Dr. Dimitrie Culcer revine în Târgu-Jiul său iubit, ca medic al oraşului. El nu activează însă în acest post decât câteva luni, căci la 13 august al aceluiaşi an, se aprobă, în sfârşit, mult aşteptata pensie, 1200 lei pe lună. Moare subit pe când mergea la un caz. A fost înmormântat în Cimitirul oraşului, acolo unde şi acum îşi doarme somnul de veci.

O moarte pentru sănătate. Culcer a continuat să muncească, acordând asistenţă medicală gratuită pretutindeni unde aceasta i se cerea, o asistentă absolut gratuită, căci medicul gorjean nu a admis niciodată să-şi creeze o sursă de venituri din suferinţele bolnavilor. „…Devotamentul lui pentru bolnavi, mai ales pentru cei săraci, a mers până la sacrificiu…”, sublinia Al. Ştefulescu în a sa Istorie a Târgu-Jiului. Despre sfârşitul său subit, Gabriel Culcer povestea: „Era într-o noapte răcoroasă de sfârşit de august; nu trecuseră nici două săptămâni de la pensionare; Culcer este sculat în grabă la ora 1 şi chemat urgent la un bolnav. În drum spre locuinţa acestuia, în trăsură, moare însă brusc, lovit de encefalită”. În numărul trecut aţi putut citi amănunte despre primul dintre reprezentanţii familiei Culcer în Gorj, medicul Dimitrie Culcer. Acesta a ocupat mai multe funcţii în medicină la nivelul Gorjului şi chiar ca medic şef al Capitalei în vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Eroul rândurilor din acest număr va fi Dumitru Tache Culcer, cel de-al doilea născut al dr. Dimitrie Culcer. Acesta a rămas orfan la 17 ani şi a fost adoptat de Elena Economu, mătuşa sa care nu avusese copii. De la aceasta va moşteni o casă la Târgu-Jiu şi posesiunea de la Dobriţa.

O tinereţe plină de privaţiuni. S-a născut la 18 mai 1850 la Târgu-Jiu, ca cel de-al doilea fiu al doctorului Dimitrie Culcer şi al Anicãi Otetelişanu. Pãrinţii i-au pus numele Dumitru, la fel ca al tatãlui sãu, dar în casã i se spunea însã Tache. A fost elev al Pensionului Şeicaru şi apoi al liceului unde va suporta crunte privaţiuni mai întâi prin revenirea tatăşui în Gorj iar apoi prin moartea acestuia. Va reuşi totuşi să îşi ia bacalaureatul iar apoi lucrurile s-au mai rezolvat prin ajutorul familiei adoptive şi al Consiliului Judeţean Gorj. În amintirea aceluia ce fusese doctorul Dimitrie Culcer, Comitetul Permanent al Judeţului Gorj a încheiat cu vãduva acestuia o convenţie , care cuprindea în principiu urmãtoarele puncte, după cum ne povesteşte Gabriel Culcer:

  •  a). Tânãrul Culcer va primi o pensiune anualã ca sã studieze medicina la Paris.
  • b). Mama bãiatului va prezenta Comitetului, la sfârşitul fiecãrui an şcolar, dovezile progreselor fãcute de fiul ei la studii şi moralitate.
  • c). Tânãrul Culcer se angajeazã sã serveascã la Stat un timp îndoit aceluia pe care-l va petrece în strãinãtate.

Tache a plecat la Paris în toamna anului 1869. Teza sa de doctorat asupra injecţiilor intravenoase cu lapte  şi-a susţinut-o în 1879 când revine în ţarã şi ocupã un post de medic la Târgu-Jiu. Avea aproape treizeci de ani şi era un bãrbat voinic, spãtos, bine legat, cu o frunte înaltã şi doi ochi luminoşi şi sinceri; toatã figura lui prietenoasã şi hotãrâtã respira onestitatea. Purta plete tunse scurt şi mustaţã mare, avea un ten roz şi delicat şi nişte mâini albe şi fine; era cult, manierat, inteligent, vesel şi simpatic, cu o conversaţie plãcutã…:La 16 ianuarie 1882 s-a căsătorit cu fiica cea mică a marelui boier craiovean Barbu Bălcescu iar în ziua de Sf. Dumitru, a aceluiaşi an, şi-a fãcut apariţia şi un bãieţel cu tenul roz şi ochii albaştri, cãruia i-au pus numele Max şi el un viitor medic.  Tache se va muta cu soţia la Craiova, ca medic provizoriu la CFR., pregãtindu-se pentru un concurs la un post de stat. Acesta nu a mai venit iar el s-a întors la Târgu-Jiu ca medic de spital cu 550 de lei pe lună. Pânã la sfârşitul carierei, Dumitru D. Culcer a lucrat la Târgu-Jiu, mai întâi ca medic de spital şi apoi de judeţ. A avut patru copiii, pe lângă Dimitrie-Max mai venind pe lume Elena, Marioara şi Margareta (Vera).

În viaţa politică. Prieten în tinereţe cu Ionel I.C. Brătianu, Dumitru Culcer va intra până la urmă în Partidul Naţional Liberal. Ca o recunoaştere, în perioada 23 septembrie 1902-22 decembrie 1904 şi 12 martie 1907-30 decembrie 1910 a fost prefect al judeţului Gorj. Fiind prefectul judeţului şi cu capacitatea şi spiritul sãu gospodãresc a ajuns în scurt timp şi şeful organizaţiei liberale din Gorj, pe care a reorganizat-o, a disciplinat-o şi a educat-o într-un spirit sãnãtos, iar activitatea ei a cãlãuzit-o exclusiv pe fãgaşul realizãrilor concrete, dând el însuşi numeroase exemple: Şaizeci de şcoli primare au fost construite sub el în satele Gorjului… Programul său politic a fost prezentat cu ocazia inaugurãrii Şcolii Primare din Bãlãneşti: „…Când am venit la cârma frumosului nostru judeţ şi i-am cunoscut de aproape starea înapoiatã, sãrãcia şi nevoile grele ale populaţiei rurale, care zace de atâta amar de vreme în întuneric şi mizerie, am fost adânc mişcat sufleteşte de aceastã nenorocitã stare de lucruri, şi mâhnirea mea a fost cu mult mai mare în urmã, când cercetând judeţul, am fãcut trista constatare cã şcolile comunelor noastre, de unde trebuia sã vinã îndreptarea, erau în cea mai desãvârşitã stare de mizerie: murdare, fãrã aer, fãrã luminã, insuficiente şi absolut nepotrivite destinaţiunii lor şi–ceea ce era mai trist–Judeţul era prea sãrac pentru a putea veni în ajutorul cãminelor. În multe sate, Domnilor, aproape douã treimi din populaţia noastrã ruralã rãmânea fãrã cunoştinţã de carte din cauza insuficienţei localurilor, iar cei admişi sã frecventeze şcoala riscau adeseori sãnãtatea, şi de multe ori chiar viaţa. Din acest moment am considerat ca o datorie de cãpetenie pentru mine gãsirea mijloacelor necesare pentru a putea construi în grabã localuri de şcoalã sãnãtoase şi încãpãtoare, în care copiii sãtenilor sã poatã primi o culturã şi o creştere cât mai îngrijitã şi mai potrivitã cu nevoile lor şi cu însemnãtatea lor în stat, asigurând astfel prosperitatea lor şi a Ţãrii…”

Om al celor mulţi. Dar nu numai şcoli a construit doctorul Culcer în Gorj, ci şi numeroase poduri şi linii telefonice, a restaurat un numãr de biserici, valoroase monumente istorice cãzute în ruinã dar a înfiinţat multiple biblioteci populare (primele biblioteci sãteşti din Gorj)  ş.a. Poate şi datorită acestuia evenimentele din 1907 nu au degenerat în Gorj aşa cum s-a întâmplat în alte judeţe. Viaţa parlamentarã, în schimb, nu-l va atrage, deşi a fost de mai multe ori senator. Se poate observa că în momentul când PNL era la guvernare doctorul Culcer era prefect iar în opoziţie candida şi era ales senator. La Dobriţa sau la Târgu-Jiu nu şi-a uitat niciodată meseria de medic şi a făcut-o totdeauna fără bani pentru cei mulţi. În timpul Războiului de Întregire Naţională, doctorul Dumitru D. Culcer, pensionarul de 66 de ani, îmbracã de bunãvoie uniforma de medic maior şi ia conducerea spitalului de rãniţi din Vãdeni. Printre colaboratorii sãi, lucra la acest spital şi o modestã infirmierã, dar inimoasã şi neobositã, viitoarea cercetaşă Ecaterina Teodoroiu. Douãsprezece şi paisprezece ore pe zi nu se mişca bãtrânul doctor din mijlocul rãniţilor sãi… erau atâtea de fãcut şi lipseau atâtea.  Spitalul Vãdeni este comasat cu cel judeţean şi evacuat la Craiova, iar bãtrânul medic-maior, demobilizat. Toată familia se va refugia mai întâi la Craiova şi apoi la Bucureşti.

Recunoaştere. Pentru toată activitatea sa publică, dr. Dumitru-Tache Culcer a fost decorat cu ordinul „Steaua României”, „Coroana României în grad de Cavaler” şi cu medaliile „Răsplata Muncii cls. I pentru şcoală şi biserică” şi „Meritul Sanitar”, la acestea adăugându-se şi decoraţii franceze. În ultimii ani a trăit retras la moşia de la Dobriţa. A decedat la 13 august 1927 şi este înmormântat în cimitirul oraşului Târgu-Jiu, alături de părintele său. La ceremonia înmormântării a participat şi Gheorghe Tătărescu, pe atunci secretar de stat la Ministerul de Interne. Nicolae Bălcescu scria în 1845 că „Românii au trebuinţa astăzi să se întemeieze în patriotism şi curaj şi să câştige statornicie în caracter. Aceste rezultate, credem că s-ar dobândi când ei ar avea o bună istorie naţională şi când aceasta ar fi îndestul de răspândită. Privind la acel şir de veacuri, în care părinţii noştri au trăit şi la chipul cu care ei s-au purtat în viaţa lor socială, noi am căuta să ne dobândim virtuţile lor  şi să ne ferim de greşelile în care au picat. Am părăsit prin urmare acel duh de partidă şi de ambiţie mârşavă. Am scăpa de acele temeri de nimic şi d-acele nădejdi deşarte. Am dobândi adevăratele prinţipe care trebuie să ne povăţuiască în viaţa socială ca să ne putem mântui. Istoria încă ne-ar arăta că părinţii noştri se aflară în vremi cu mult mai grele decât acele în care ne aflăm noi acum”. Dimitrie Max Culcer (1882-1969) a  fost cel de-al treilea medic din familia Culcer şi cel mai neconformist dintre toţi. A avut o viaţă demnă de un scenariu de film cu o infirmitate căpătată în urma unui accident, cu o viaţă boemă la extrem dusă la Paris, cu şase copii din trei căsătorii dar şi un talent deosebit de a face medicină. Fiul său, Gabriel Culcer, a povestit într-o carte spectaculoasa viaţă a tatălui său cu bunele şi cu nereuşitele sale.

O viaţă spectaculoasă. Până şi apariţia lui Max Culcer pe pământ a fost spectaculoasă. Iată cum o povesteşte Gabriel Culcer:Era în toamna anului 1882. Recolta fusese bunã, tânãra Netty Culcer avea sã fie mamã în curând, numai motive de bucurie… şi totuşi, soţul, tatãl, surorile, erau îngrijoraţi; medicii prevesteau o naştere grea şi se temeau pentru viaţa mamei… Din fericire, toate s-au desfãşurat normal, şi în ziua de 26 octombrie–Sfântul Dumitru –, Netty dãruieşte soţului ei un bãieţaş cu ochii albaştri, sãnãtos, bine fãcut, de-ţi era mai mare dragul sã-l priveşti… Bineînţeles cã i-au pus numele Dimitrie, nume patronimic în neamul Culceresc”. A făcut şcoala primară la Târgu-Jiu. „Şcoala primarã-scrie Gabriel Culcer- nu a ridicat însã probleme pentru un cap aşa de bun ca a lui Max, mai ales cã a avut parte de dascãli tot unul şi unul, serioşi, severi, şi admirabili pedagogi…Cine nu a auzit de institutorul Al. Ştefulescu, renumitul istoric, arheolog, slavist, filolog… Copilul îi urmãrea prelegerile cu ochii dilataţi de curiozitate…Altul a fost Bozianu, cel cu un tic nervos, care tot îşi mişca capul într-o parte şi în alta, frecându-şi mereu gâtul de guler… Cu Bozianu nu mergea sã faci nebunii în clasã… şi nici cu Dãnţescu cel deşirat şi slab – numai pielea şi oasele pe el–nu mergea, cãci pentru nimica toatã te bãtea cu linia la palmã de ţipai de usturime. Apoi fusese şi Alexiu din Craiova, un om blând şi foarte bun pedagog. Poemul eroi-comic de dragoste al acestui tânãr profesor fãcuse la vremea lui vâlvã în toatã Oltenia, şi meritã sã facem o parantezã sã-l povestim şi noi: Acest Alexiu fusese pe vremuri îndrãgostit nebuneşte de o junã craioveancã, care şi ea îl iubea la fel, dar ce folos, cã pãrinţii, şi ai fetei şi ai bãiatului, se împotriveau. Nu era chip sã poatã fi înduplecaţi, şi pe atunci, vorba pãrinţilor era vorbã…Rugãminţile, vãicãrelile, ameninţãrile cu fuga, cu sinuciderea, la nimic nu au servit, şi atunci tinerii noştri romanţioşi s-au hotãrât la un gest disperat. Alexiu s-a dus la un prieten de-al sãu, farmacist, şi i-a cerut o otravã tare, tare, din cele mai tari…Îndrãgostiţii noştri au luat apoi o camerã la Hotelul Brãiloiu din Craiova, s-au încuiat pe dinãuntru şi au azvârlit cheia pe fereastrã, au deşertat cupa dragostei, au deşertat şi cupa de otravã… dar, vezi, cã pişicherul de farmacist, în loc de otravã le vânduse o dozã masivã de jalopo (un purgativ foarte violent).”  Dupã absolvirea cursurilor primare, a fost înscris, pe rând, la Pensiunea Arnold, la Pensiunea Stravola şi, în final, la Liceul Sfântu Gheorghe din Bucureşti… În anul 1902, Max Culcer a intrat printre primii la Facultatea de Medicină din Bucureşti  dar apoi nu s-a prezentat la examene. Va termina până la urmă, cu mari amânări, un doctorat în Franţa în anul 1925 în domeniul TBC.

Accidentul care i-a marcat viaţa. Iată cum povesteşte Gabriel Culcer acest moment tragic: „Era în vara lui 1904.  Max Culcer îşi fãcea armata şi se afla în vacanţã la Târgu-Jiu. În ziua de 13 iulie a poruncit sã-i puie caii la trãsurã, şi-a luat puşca, câinele şi servitoarea sã-l îngrijeascã, şi a pornit spre Dobriţa. Ajunşi la podul Şuşiţei, Stan vizitiul, care în ziua aceea se îmbãtase criţã, nu mai poate mâna. Max, furios, îl dã jos din trãsurã şi pune servitoarea sã ţinã hãţurile… Dacã n-ar fi avut aceastã idee nãstruşnicã, dacã s-ar fi suit el pe caprã sã mâie caii, întreaga lui viaţã ar fi avut alt curs… În dreptul Bârseştilor, trãsura se încrucişeazã cu un şir de care de fân, caii se sperie şi o iau la goanã, servitoarea se sperie şi ea, scapã hãţurile din mânã şi începe sã ţipe; Darling, câinele, se sperie şi el şi sare jos din trãsurã, şi în sãritura lui doboarã puşca de lângã Max… Arma, încãrcatã, se izbeşte cu cocoaşele de scara trãsurii şi se descarcã… Un foc i-a trecut prin cãciulã, la doi centimetri de cap , şi celãlalt i-a trecut prin fluierul piciorului, în sensul lungimii. Conştient de gravitatea rãnii, Max îşi strânge imediat arterele cu mâna, ca sã limiteze hemoragia şi porunceşte sã întoarcã grabnic trãsura, dar servitoarea, albã de spaimã, îşi pierduse cumpãtul şi ţipa cât putea; atunci s-a urcat pe caprã un ţãran din cei cu carele, a întors caii, şi a mânat în galop întins pânã la Târgu-Jiu… Când au ajuns în curtea spitalului, Max leşinase… Cu toate îngrijirile date de tatãl sãu şi de doctorul Poenaru, rana a început sã gangreneze şi a fost necesarã amputarea… „

În slujba ţării. Max Culcer a fost silit să revină în ţară în 1914 ca urmare a începerii războiului. Revenit în ţarã, a lucrat ca practicant la Spitalul Filantropic din Craiova, unde a activat pânã în 1916 când a intrat şi România în rãzboi. Max Culcer a cerut sã fie şi el chemat sub arme, dar cererea i s-a respins din cauza infirmitãţii. El nu s-a lãsat; a intervenit pe la Marele Stat Major prin generalul Culcer şi a fost mobilizat cu gradul de chirurg ajutor la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu… Dupã înfrângerea din octombrie 1916, spitalul sãu a fost evacuat pe rând la Craiova, Brãila, Galaţi, Iaşi, Roman, şi pânã la urmã la Hãlãuceşti, aproape de Mirceştii lui Vasile Alecsandri. Comportamentul lui în tot acest timp a fost mai presus de orice elogii!… Câte 12 şi 14 ore pe zi nu se mişca dintre rãniţii sãi, operând cu o mânã sigurã o intervenţie dupã alta, tot optimist, tot vesel, ridicând moralul rãniţilor şi colaboratorilor sãi, certându-i cu asprime când greşeau, dar mângâindu-i cu blândeţe atunci când sufereau…Glumele sale, adesea deşucheate, au fost însã întotdeauna tonice şi oportune… În 1918 s-a reîntors din Moldova cu gradul de locotenent, decorat cu Meritul Sanitar clasa I-a, Virtutea Militarã şi alte douã medalii.

O viaţă de om aşa cum a fost. A fost căsătorit mai întâi cu Mărioara Petrescu de la care a avut un copil, Gabriel Culcer. Cea de-a doua căsătorie, cu Tanţa Dumitru, i-a adus alţi doi copii. La 60 de ani s-a căsătorit a treia oară, cu Aniţa Popa, cu care a avut trei copii, fiica Ana alegând să fie medic în Bucureşti. A murit la 4 martie 1969 avându-i la căpătâi pe toţi cei 6 copii după ce regimul comunist îi reabilitase situaţia şi-i dăduse chiar o pensie „doftorului ţăranilor”. Bustul fostului comandant al Armatei  Române din timpul Primului Război Mondial, Ion Culcer, a fost furat, în urmă cu câteva zile, din cimitirul eroilor de la Târgu Jiu. Monumentul, care avea aproximativ  1,3 metri înălţime fără soclu, era realizat din bronz, de unul dinte cei mai mari sculptori români ai secolului trecut, Oscar Severin. Bustul cântărea peste o tonă, fiind nevoie de mai multe persoane şi măcar o căruţă, pentru a fi dat jos şi transportat, dar hoţii n-au întâmpinat nici o problemă, pentru că cimitirul nu are pază. Monumentul lui Ion Culcer, instalat în anul 1920, era elementul central din Cimitirul Eroilor de la Târgu Jiu, la care, în fiecare an, erau depuse coroane de flori, dar în urmă cu câteva zile, când cineva din familie s-a dus să-i pună o lumânare la mormânt l-a găsit vandalizat.  Rudele sunt cu atât mai supărate, cu cât, în urmă cu câţiva ani, s-a furat placa de bronz cu inscripţia, aceasta fiind înlocuită cu alta de marmură.

Autorităţi în alertă. Poliţia a înregistrat dosarul de furt cu autori necunoscuţi, pe 12 martie 2010, după cum a declarat inspector principal Daniel Tică, dar cercetările continuă, până în prezent cazul nefiind soluţionat. Gheorghe Nichifor, vicepreşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România şi-a exprimat indignarea în legătură cu această situaţie şi a cerut intervenţia rapidă a autorităţilor pentru recuperarea bustului , înainte ca acesta să fie înstrăinat, deteriorat, sau chiar topit şi vândut la fier vechi. Acest apel e cu atât mai important, cu cât bustul generalului Ion Culcer este înscris pe lista oficială a monumentelor istorice din România, la poziţia 486 GJ-IV-m-B-09481. Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, spune că cimitirul eroilor se află în administrarea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, iar reprezentanţii respectivei instituţii au refuzat să-l transmită primăriei spre pază şi administrare, deşi s-au făcut mai multe adrese oficiale în acest sens.

Patru nume pe o placă. Deşi nu a găsit soluţia să asigure paza în cimitirul eroilor,  preşedintele Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, filiala Gorj, a avut grijă să nu fie uitat. Şi asta  nu oricum. Întrucât s-a preocupat să pună o altă placă  de identificare pe monumentul lui Ion Culcer, după  ce cea de bronz a fost furată, colonelul în rezervă Costinel Loga s-a trecut sub numele generalului, alături de cel al donatorului plăcii şi al unui alt „iniţiator”, colonel în rezervă ca şi el.  Ca să nu mai spunem că prin „donată” se poate înţelege că e vorba despre întregul monument, bust, sau statuie, cum îşi poate închipui cineva. Nici prin cap nu ţi-ar trece că trei oameni s-au trecut pe placa de identificare a unui mare erou al neamului, sub numele lui, pentru care a fost ridicat un bust impozant, doar pentru că doi au avut iniţiativa instalării unei noi plăci şi al treilea a donat-o. Colonelul în rezervă Costinel Loga nu a putut fi contactat, pentru un punct de vedere oficial, acesta apărând, de regulă,  numai la ceremoniile de depunere de coroane.

Generalul Ion Culcer, o viaţă dedicată armelor. Generalul de origine gorjeană a condus Armata Română în timpul Primului Război Mondial şi a fost chiar ministru în primul guvern Averescu (ianuarie-martie 1918). Ion Culcer s-a născut la 29 iulie 1853 la Târgu-Jiu ca al patrulea fiu al doctorului Dimitrie Culcer şi al Anicăi Otetelişanu. A ales cariera militară încă de tânăr ca absolvent al Şcolii Militare şi locotenent în Războiul de Independenţă. După războiul din 1877-1878 îşi va continua studiile la Şcoala Politehnică din Paris şi Şcoala de Aplicaţie de la Fontainbleau. A promovat fiecare grad militar şi funcţie până la cea de inspector general al Armatei Române. În timpul Primului Război Mondial el va fi numit la început la comanda Armatei I. Încă din 1914 fusese unul dintre cei care militaseră pentru neutralitate deoarece cunoştea situaţia dezastruoasă a armatei, slab echipată şi înarmată, dar cu toate acestea stătuse totdeauna departe de patimile politice. Până şi participarea noastră la război fusese văzută diferit de generalul gorjean, el militând pentru o ofensivă în sud şi o joncţiune cu grecii şi englezii şi o apărare pe Carpaţi până la marele moment. Concepţia sa militară nu a fost însuşită dar s-a văzut că nu greşise când anticipase că România nu putea lupta pe două fronturi cu doar 600 000 de soldaţi. După Război a fost senator într-o legislatură şi preşedinte al Asociaţiei Generale a Ofiţerilor în Rezervă. A murit în septembrie 1928.

Articole asociate

„Din viața investigatorilor privați (Privat investigator – Pi/∏/π) – mituri și realități”. Interviu cu D-na Maria Bumbaru președinta ADNR (Asociația Naționlă a Detectivilor din România). Partea 1 (Generalități)

Conferința națională a detectivilor (Privat investigator – Pi/∏/π) din România. Forum de consultări și dezbateri privind necesitatea modificării Legii 329/2003 privind activitatea detectivilor privați (particulari). Gala „Sfântul Nicolae” 2023 (Ediția a 17-a)

Conferinţa Regională a ANDR (Asociaţia Natională a Detectivilor) din România) de la Riverside Hotel (Galați). Corespondență de la Pompiliu Comșa (Prof. univ. asoc. Univ. Apollonia, directorul ziarului Realitatea – partener media al Jurnalului Bucureștiului & directorul executiv al Trustului de Presă Pompidu – Iași), membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului

Nota redacției

In memoriam profesoara de canto Adela – Ioana Burlui. Elogiu profesorului de medicină dentară și „omului de litere” Vasile Burlui, președintele Fundației „Sfânta Apollonia” din Iași și „patronul” congreselor internaționale ale Universității Apollonia „Pregătim viitorul–promovăm excelența”

Henri Poincaré, printre contemporanii săi și dincolo de ei. Incursiuni în geo-receptologia și geofilosofia științei (Corespondență de la prof. dr. Narcis Zărnescu, scriitor, critic și istoric literar, redactor șef al Revistei „Academica” al Academiei Române, secretar știinfic al Academiei Oamenilor de Știință din România, secția  Secția X–Filosofie, Teologie și Psihologie, membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului, Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques” din Franța)

„Am trăit prea mult?” Evenimentul Grid Modorcea („Omul bibliotecă”, „The Great Mitică”) – 80 la Galeria de Artă „Kulterra” din București. Polihistorii Sophianici

Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „Fascismul, un herpes care mereu se reîntoarce”

Cum „traducem” cultura. Marea antologie a liricii românești/ Die Geschichte der rumänischen Lyrik (de la începuturi și până astăzi) a poetului și traducătorului trilingv brașovean Dr. Christian W. Schenk (membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities), corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului (din Boppard – Renania-Palatinat, Germania)

Uniți în onoare și recunoștință în amintirea eroilor de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, la sediul OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Ecosoc – Națiunile Unite)

„Ortopedia Pediatrică este Știință, Artă și Predicție” (Corespondență de la Dr. Gheorghe Burnei, Professor of pediatric orthopedics, Macta Clinic – Constanța)

Francezul „supradotat” (gifted, tânăr cu abilități intelectuale înalte, tânăr intelectualmente precoce, tânăr capabil de performanță). Învățământul alternativ elitist (de excelență) în Franța

Enseignant dans les CPGE (Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles) & les Grandes Ecoles. Les concours externe et interne de l’agrégation. Les professeur agrégés de l’enseignement supérieur. Enseignant – Chercheur. Concours de l’agrégation de Mathématiques externe – 2023 (Les sujets)

„Grandes écoles scientifiques – un modèle à réinventer” (Pierre Veltz, professeur émérite à l’Ecole des Ponts ParisTech – École nationale des ponts et chaussées)

„Scriitorul” multirecidivst Rédoine Faïd („Le Roi de Belle”) specializat în jafuri armate și evadări – Spectaculoasa sa evadare din CPSF (Centrul Penitenciar de la Réau) cu un elicopter Alouette. Procesul și Verdictul. Corespondență de la Curtea cu Jurați a TJP (Tribunalul Judiciar Paris)

Zilele academice ieșene. Sesiunea știinţifică anuală a institutului de cercetări „Acad. Ioan Hăulică” al Universității „Apollonia” din Iaşi [(Lucrarea „Rolul parametrilor comunicării prin social – media în promovarea sistemului (ultra)elitist francez napoleonian de înalte studii PGE – Prépa–Grandes Ecoles) – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învăţământul universitar francez LMD – Licență, Masterat, Doctorat – de sute de ani”)]

Centrul Gifted Education: Conferința „Alternative în Educație” sau „Învățământ neînregimentat”. Mai sunt copiii fericiți să învețe?

Traducerea (Corespondență de la Dr. Dr. Christian W. Schenk – poet și traducător trilingv brașovean, membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities, corespondent permanent și membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului din Boppard – Renania-Palatinat, Germania). Traducerea textelor cu caracter juridic (Thomas Csinta, criminal investigation journalist, research professor in MM – mathematical modeling & in MASS – Applied Mathematics in Social Sciences)

Sesiunea științifică a Academiei Germano – Române din Baden – Baden (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din București [Lucrările „Sistemul (ultra)elitist francez napoleonian de înalte studii PGE – Prépa–Grandes Ecoles – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învăţământul universitar francez LMD – Licență, Masterat, Doctorat – de sute de ani” și „Brabantul în haos și sub teroare. Asasinii din Brabant. Adevărul istoric după 40 de ani”]

Le vernissage de l’exposition „Icônes et poteries de Roumanie” (Corespondență de la eruditul promotor franco – român al artei vizuale est – europene Michel Gavaza, președintele prestigioasei asociații franceze de artă contemporană Soleil de l’Est, promotorul înfrățirii orașelor Brașov – ZMBv și Tours-Métropole Val de Loire)

Le 10 octobre – „Journée européenne & mondiale contre la peine de mort” avec Amnesty International, ECPM (Ensemble Contre la Peine de Mort) et le Journal de Bucarest („Le petit Parisien”)

Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024

„Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” într-un „triunghi (graf neorientat) al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și restabilirea adevărului istoric (Partea 2)

Le Casse du siècle – „Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre OAS (Organizația Armată Secretă), SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” în „războiul cazinourilor” a „anilor de plumb”de pe Coasta de Azur, într-un „triunghi (graf neorientat) al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și (re)stabilirea adevărului istoric (Partea 1 – Preambul)

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra