
Germania cunoaște o puternică industrializare în mijlocul secolului XVIII și începutul secolului XIX, ceea ce determină creșterea interesului oamenilor de afaceri de a se informa cu privire la concurentă. Aceste circumstanțe sunt folosite de un fost broker originar din Szczecin (Polonia de astăzi) pentru a-si înființa o Agenție de detectivi particulari denumită „Biroul de investigțtii și protecție a intereselor comerciale” care activa în provinciile Szczecin și Pomerania. Urmând exemplul lui, în scurtă vreme au aparut Agenții de detectivi particulari șn mai toate orasele mari ale Germaniei și cu precădere în Berlin. Termenul german „privat detektiv” derivă din englezescul „private detective”. Se distinge astfel, detectivul care lucra în poliție de detectivul care lucra „privat”, particular, angajat de persoane private, fară să aibă competențele poliției dar cu sigurantă beneficiind cel puțin de cunostințele și practicile acesteia.
Este evident că primii detectivi particulari proveneau din foștii ofițeri de poliție, care după retragere au continuat să lucreze ca detectivi particulari independenți. Experiența căpătată în timpul serviciului și buna cunoaștere a structurii criminalitații în orașele în care și-au desfășurat activitatea au fost desigur mari atuuri, si, le-au adus reale avantaje în abordarea acestei relativ noi profesii. Angajarea lor in cauze particulare: căsătorii, divorțuri, cazuri de infidelitate a crescut considerabil. În anul 1896 erau atât de mulți detectivi particulari în Germania încat a fost necesară înființarea unei „Asociatii a detectivilor particulari germani” în al cărui statut a fost cuprins ca obiectiv principal „reprezentarea intereselor detectivilor particulari și grija conducerii asociației fată de problemele lor.” Peste 1.300 de detectivi particulari erau înregistrați în Germania in 1929.
Frământările și luptele politice provocate de Republica de la Weimar precum și creșterea nevoii de securitate a clasei de mijloc, a cărei prosperitate îi putea permite creșterea interesului pentru protecția personală si a proprietăților, au devenit obiective majore de lucru pe masa detectivilor particulari. In 1939, Cel de-al treilea Reich (Germania Nazistă) interzice activitatea detectivilor particulari, dar după prăbușirea regimului lui Hitler, detectivii particulari revin în actualitate și cunosc o dezvoltare similară zilelor Republicii de la Weimar. Astfel, in 1946 se înfiintează „Verband Deutscher Detektive e.V.” (VDD-Asociatia Detectivilor Germani). Separarea Germaniei conduce la acceptarea în mod oficial a activității detectivilor particulari în Republica Federală Germania, și interzicerea acestei activități în 1947 în Republica Democrată Germană. In consecință, Germania de Vest cunoaste o dezvoltare permanentă a acestei profesii în timp ce, în Germania de Est, activitatea se redeschide numai dupa reunificare și eliminarea Stasi (poliția secretă).
Unul dintre cei mai remarcabili detectivi germani este Werner Mauss, care s-a născut în 1940 în Essen și și-a început cariera ca detectiv particular lucrând pentru o mulțime de companii germane. La douazeci de ani fondează Agenția sa de detectivi particulari în Essen. Activitățile sale de investigator i-au adus contacte cu autoritățile de poliție, inclusiv cu Federal Criminal Police Office (Bundeskriminalamt, BKA), dar și cu Bundesnachrichtendienst (BND-serviciile de informații) În anii 1990, contactele sale s-au extins în Cancelaria Germană. Acolo, raportul direct pentru Mauss era coordonatorul serviciilor de informații ale guvernului Halmuth Kohl, pe atunci ministru de stat Bernd Schmidbauer. Pe lângă activitatea sa de detectiv particular, Mauss este preocupat permanent de instruirea sa. Se înscrie la un curs special organizat de poliție, își continuă studiile de drept penal, își îmbunătățește educația în criminalistică, se înscrie la numeroase cursuri de strategie, deghizare, filaj. tehnici de investigare și multe altele. Înregistrează în scurt timp succese mai ales în investigarea fraudelor in asigurari.
Își deschide birouri în Germania, Anglia, Elveția. Cunoscut ca lup singuratic, deși are mulți și remarcabili clienți, încetul cu încetul se face remarcat de autorități și începe să lucreze sub acoperire, devenind unul dintre cei mai celebri practicieni în domeniu. Pe la mijlocul anilor 60 el propune poliției un proiect pilot care avea drept scop infiltrarea profundă în organizațiile criminale, penetrându-le cât mai adânc cu scopul de a ajunge la conducătorii din spatele operațiunilor nu doar la sucursalele de suprafață. Ținta finală era să se ajungă la rădăcini, să poată fi distrusă întreaga organizație. După îndelungi consultări, Federația Germană de Asigurări a decis să ofere sprijin economic proiectului-pilot propus de Mauss, care a devenit astfel primul detectiv particular vest-german sub acoperire și care a făcut din viața și munca sa o oportunitate de reducere a efectelor criminalității organizate.
Primul succes notabil este în 1969 când Mauss ajută la arestarea criminalului Alfred Leckiși a tâlharului Werner Derks, pe care îi urmărește până în Alicante și Marbella unde și sunt arestați de poliție. Din acest moment Mauss a fost asociat cu numeroase și spectaculoase cazuri penale. Cursul exact al evenimentelor precum și participarea lui la ele sunt pur si simplu acoperite de aura sa legendară. Numele lui Mauss este asociat cu descoperirea celebrei toxine Seveso, cu arestarea teroristului Rolf Pohe în Atena sau eliberarea ostaticilor hesbolahh în Liban, Rudolf Cordes și Schmid Alefred precum și recuperarea tezaurului aparținând Catedralei din Koln. Prima fotografie dezvăluită presei a fost în 1983 după ce Mauss a investigat împreună cu un grup de specialiști o fraudă uriasă cu bijuterii în care păgubită era o societate de asigurari. Suspectul, Düe, a fost arestat pe 5 august 1982 și în 4 ianuarie 1984 a fost condamnat la șapte ani și jumătate închisoare. Deși Curtea de Apel a analizat toate dovezile obținute sub acoperire, în cele din urma pe 13 martie 1989 Düe a fost achitat din lipsă de probe. În ciuda achitării lui Due la Curtea de Apel, Divizia Civilă a Curții din Hanovra l-a condamnat pe Due pentru inducere în eroare și neglijenață gravă. Acțiunea introdusă de el, împotriva societații de asigurari pentru despăgubiri și cheltuieli de judecată se ridica la 73Nil DM. A fost anulată. Curtea Federală de Justiție a afirmat în Hotărârea sa din iunie 2000 (douazeci de ani mai târziu) că cele 10,9 kg de bijuterii, care ar fi fost furate, au fost etichetate și asigurate. Dar, la acel moment termenul fusese prescris. La baza întregii investigații și susținerilor din procese a stat munca lui Mauss.
Pe la mijlocul anilor 1980 Mauss începe sa lucreze în America de Sud în special în Columbia. Fusese trimis acolo să lucreze pentru Mannesmann AG, cu misiunea de a salva patru manageri ai companiei care fuseseră rapiți într-un atac de gherilă împotriva Armatei Nationale de Eliberare. Mauss este un luptator pentru drepturile omului și ale săracilor care trăiesc la limita subzistenței. Alături de Biserica Catolică el a fondat o Organizație de binefacere. La 9 septembrie 1985 i-a fost decernat de catre Vicarul Apostolic din Arauca Columbia, distinctia Peace Prize of Sarare. In 1990 a recontactat foștii săi colaboratori din Columbia și a inițiat procesul de pace sprijinit de guvernul german. Astfel el a reusit să obtină eliberarea cetățenilor europeni rapiți și ținuți ostateci în Columbia, fără nici o răscumpărare.
Cariera lui Mauss a înregistrat multiple alte acțiuni de salvare a ostaticilor, a fost arestat în Columbia, a înregistrat numeroase succese dar și imense privațiuni. În toată cariera sa a folosit o singură dată o armă de foc. În anul 2017 a fost acuzat de evaziune fiscală și că ar fi ascuns 15 Mil€ în conturi deschise pe numele său de cod. Mauss s-a declarat nevinovat, dar a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare și la plata a 200.000€ ca donație către Organizații caritabile. Avocații săi au făcut recurs și continuă să lupte pentru nevinovăția lui. O adevărată legendă, în vârstă de 83 de ani, trăiește în Germania alături de soția sa Letizia, o italiancă , împărtășind celor care sunt interesați din întrega sa carieră.
În Spania, primele consemnări despre detectivii particulari au apărut la începutul secolului XX, mai exact prin 1907, când a fost identificată prima Agenție de detectivi particulari în Barcelona. Cunoscută sub numele de „La Internacional,” îsi făcea reclamă în ziare și se autointitula ca fiind „cel mai mare detectiv particular pentru afaceri secrete. Mai târziu, s-au înființat și alte birouri de detectivi particulari: „American Office”, „Detectives Office” și „L’Humanité” în Barcelona și „La Protectora” sau „Oficina Internacional de Detectives” în Madrid. În 1920 apare un ghid intitulat „Politia internationala și lista detectivilor privați”, în paginile căruia apar și aceste birouri. Profesia de detectiv particular nu a avut reglementări și nu a fost recunoscută oficial în Spania până în anul 1951 când s-a aprobat primul Ordin de funcționare a Agențiilor de Investigații Private.
Eugenio Vélez-Troya este considerat primul detectiv particular spaniol care a fondat și a prezidat, în 1958, prima Asociație Națională a Detectivilor din Spania. Cariera sa lungă-a lucrat mai mult de 60 de ani-și experiența sa extinsă îl recomandă printre cei mai importanți investigatori privați din istoria detectivistica a Spaniei. Și-a făcut studiile în Barcelona, și din tinerețe a fost atras de domeniul cercetării penale. A deschis propria agenție de detectivi „Agenția de detectivi Velez-Toya” care a fost autorizată să functioneze de către autoritățile spaniole. A predat Criminalistica la Universitatea din Madrid și la Institutul Național de Poliție din Boston, în 1970. A fost membru de onoare al Societății Americane de Criminologie, al Asociației Internaționale a Femeilor Polițiști și a Comunității Primarilor Statului New York. A fost decorat cu „Insigna de Aur “ de către Asociația Serviciul Secret Mondial, cu Medalia de Argint și Meritul Profesional al Asociatiei Politistilor si Ofiterilor Americani. I s-a acordat titlul de cetățean de onoare al orașului Nasville unde i s-a decernat „cheia orasului” și a fost numit „șerif onorific” în Davidson–Tennesee. A fost Guvernator pentru Europa al World Association of Detectives.
A organizat primul Congres european al detectivilor la Barcelona în anul 1961. A introdus „detectorul de minciuni” (poligraful) în Spania, în anul 1964. A rezolvat mii de cazuri, dar cel care i-a adus medalia de recunostință „pentru eficiența și profesionalismul său” a fost crima din din sediul poliției din Barcelona. În anul 1953 a fondat revista „Detective” și în 1954 a mers în SUA pentru a aprofunda studiile profesionale în investigații criminalistice, prelevarea și cercetarea amprentelor. Spre sfârșitul carierei sale a demarat un proiect pentru crearea „Muzeului Detectivilor Particulari” în orasul sau natal, Torre de Juan Abad. În iunie 2002 s-a organizat în acest oraș un Congres Internațional al Detectivilor Particulari, prilej cu care strada pe care se afla casa parintească și unde Eugenio Velez-Troya a trăit pană la sfârșitul zilelor sale, a primit numele său.
În Italia, primele dispoziții legislative referitoare la activitata detectivilor particulari au fost cele care reglementau institutiile de securitate privată. Aceste dispoziții erau cuprinse într-un Regulament aprobat în 1914. Abia în anul 1926 apar reglementări specifice activității de investigații, cunoscute în Italia ca Decretul regal privind securitatea privata (Tulip’s), modificat apoi în anul 1931 prin actul esential care prevedea ca“ investigatorul privat să posede o licență emisă de Prefect. Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Penală Italiană, în 1989, se prevăd competențele profesionale necesare eliberarii licenței de detectiv particular. Abia în anul 2010 a intrat in vigoare un Decret al Ministerului de Interne care face distincția clară între investigatorul privat si investigatorul comercial (o activitate specifică în Italia) și prevede cerințele tehnice și de pregatire specifică. Giuseppe Visco Gilardi s-a nascut în anul 1876. Este considerat pionier al activității de detectiv particular în Italia. Este fondator al uneia dintre primele Agenții de detectivi particulari, în Milano. „Foarte atractiv și jovial, cu o privire sinceră și pătrunzătoare, o conversație distinsă, diversă și foarte plăcută, cu maniere mai mult decat elegante”, Visco-Gilardi este arhitectul manierelor moderne în detectivism, care, în opinia lui „trebuiau să fie fară vulgaritate, fară violență, cu un profund respect pentru client.
Practic el a fondat detectivismul modern, bazat pe profesionalism, metodele lui atragând atenția și fiind comentate pe larg în presa anilor 1920-1930. Chiar îi făcea placere să se definească ca fiind „primul” între detectivii particulari într-un timp în care industrializarea Italiei oferea un teren larg acestei activități. De fapt, pasul important a fost trecerea de la activitatea individuală, la activitatea organizată a unei Agenții, adică într-o structură articulată și recunoscută legal. În anul 1903 s-a angajat la Carabineri, s-a casștorit și a desfășurat o activitate de succes, până a luat decizia să plece în Anglia, înțelegând că arma aleasă nu îi oferă satisfacția dorită. În timpul șederii sale la Londra (1904-1910), a avut relații de lucru cu Sir Anthony Hope Hawkins, autorul romanului „The Prisoner of Zenda”. A făcut parte din anturajul lui Sir Hope și a locuit cu familia acestuia în Londra (Bedford Square nr.41). I-a legat o pritenie durabilă, bazată în special pe activitățile comune.
Giuseppe Visco Girladi a fost animat continuu de studiu, așa că s-a decis să meargă la New York unde a absolvit Științele psihice (actualmente studii de psihologie) la Institutul de Stiințe Rochester. În anii premergători războiului mondial, Giuseppe Visco Gilardi a practicat „hipnoza” și „iluzionismul”, domenii pentru care a facut o adevarată pasiune și unde chiar a obținut performanțe, reușind în numeroase ocazii să le aplice pe criminali de la care chiar a „stors” date si mărturisiri concludente. Se înrolează în armată și luptă în Primul Război Mondial, unde datoritț cunostintelor și experienței acumulate desfăsoară o intensă acivitate de contraspionaj, reușind să colaboreze excelent cu Misiunea Britanică, căreia îi furnizează informații de reală importanță.
Întors din război, după 1919 se dedică activității de investigații private, intrând în război cu „falșii detectivi” apăruți ca ciupercile, „ignoranti si fara scrupule”. El reușeăte sa promoveze Reglementările legale care impuneau obtinerea licenței de lucru. În 1920, Giuseppe Visco Gilardi a fondat „Vigilar Investigazioni”, Vi-Gilar (căreia i-a dat numele său: VI-sco GILAR-di), Agenție de investigații private care în câțiva ani a devenit una dintre cele mai importante Agenții de pe teritoriul Italiei. Ulterior a înființat „Clubul Poliției”– o organizație cu inspirație clară anglo-saxonă, care avea ca scop să devină prima Asociație de Detectivi Privați pe teritoriul național. Din cauza creării „Clubului Poliției”, care se pare că a deranjat interesele timpului, Visco Gilardi a fost supus unui proces, care l-a obligat în final să închidă Asociația. Giuseppe Gilardi moare în 1948, dar Vigilar Group (Agentia fondata de el în 1920), continuă să existe și astăzi și lucreaza sub deviza „we decided to look father ahead” (am decis sa îl urmăm pe tata), și sub propriul motto: „Our future has begun every day, for the last 90 years…” (Viitorul nostru a început în fiecare zi în ultimii 90 de ani..).
Tommaso (Tom) Ponzi, care se naște în 1921–în perioada în care Giuseppe Gilardi fonda prima Agentie de detectivi, marchează cu figura sa impozantă domeniul detectivistcii private postbelice în Italia. În 1948, Tom a fondat „Mercurius Investigations”, care în anul următor a fost redenumita „Investigații Tom Ponzi“ A avut un succes rapid și s-a lansat repede și în plan internațional: a lucrat (printre altele), pentru Nelson Rockefeller, Gianni Agnelli, Enzo Ferrari, Aga Khan. Reputația sa datorată în principal activitații de detectiv particular, este completată și de activitatea de scriitor. A receptat și redat viața italiană de după război, povestind sau investigând-mai ales în anii șaizeci și la începutul anilor șaptezeci-schimbările din sfera privată, în viața familiilor și în societate, în general, într-o țară care va deveni rapid una dintre puterile majore industriale ale Europei.
Tom Ponzi a fost în multe privințe primul detectiv particular din Italia care, a ridicat această profesie la nivel înalt, trecând de-a lungul anilor de la investigații matrimoniale la investigații industriale, patrimoniale și financiare deosebit de complexe. A lucrat la cazuri importante, în special pentru firma Fiat, pentru care a investigat solvabilitatea clienților care achiziționau primele mașini.
Deasemenea a lucrat pentru Aga Khan III (președinte fondator al Ligii Musulmane All India), bunicul actualului Karim Aga Khan IV, care avea îndoieli serioase cu privire la loialitatea celei de a patra soții. Cu acest prilej, Tom a organizat o acțiune de supraveghere al cărui subiect era doamna Begum Om Habibeh Aga Khan. Timp de 23 de zile aceasta a locuit la Hotelul Negresco din Nisa, și Tom Ponzi și echipa sa au supravegheat-o atent. Raportul detectivului întocmit minuțios arăta că, doamna era absolut loială soțului său, ceea ce l-a supărat groaznic pe clientul deosebit de suspicios și bogat, și care platise un onorariu generos. Reacția lui Tom Ponzi a fost una dură și suna cam așa: „își dorește să aibă coarne, ca și cum și-ar dori un permis de conducere”…
După ce a lucrat pentru unii dintre cei mai bogați oameni ai lumii, popularitatea lui Tom si a Agenției sale, a crescut enorm. Reputația sa a fost consolidată în continuare în toate mediile, nu numai în cele de investigație. S-a ocupat de contrafaceri și a descoperit rețeua de contrafacere a Parfumului Chanel 5 în Italia, a unei alte rețele celebre de contrafacere de medicamente, etc. În 1982, cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani de la fondarea ziarului „Diabolik”, surorile Giussani l-au angajat pe Ponzi să-l găsească pe Zarcone, designerul care a ilustrat primul număr al ziarului și apoi a dispărut în mod misterios. Se pare însă că nici Tom Ponzi nu a reușit să elucideze cazul.. Fără nici o umbră de îndoială, Tom Ponzi rămâne cel mai cunoscut nume asociat cu conceptul de investigații private din Italia și a fost unul dintre cei mai cunoscuți criminaliști și detectivi particulari, un adevărat reper în cultura celei de-a doua perioade postbelice italiene.
Tom Ponzi s-a implicat în Reglementarea investigațiilor private din Italia care, pentru prima dată, a devenit un obiect de interes pentru public. De fapt, Tom, detectivul particular, a fost primul care și-a transformat activitatea într-o profesie ridicată la cel mai înalt nivel, care a trăit și experimentat situații limită atât în viața privată cât și în cea profesională, care a trecut de la cazuri de infidelitate în căsătorie până la investigații industriale, imobiliare și financiare extrem de complexe. A fost un talent complet, capabil si încăpățânat, care și-a pus amprenta pe activitea de investigații private din deceniile care i-au urmat. Rămâne fără îndoială cel mai bun investigator privat și criminalist pe care l-a avut Italia, figură publică de o profunzime enormă, omul care a revoluționat sistemul modern de investigatii. Tom Ponzi s-a retras din activitate în anul 1990 și a murit în anul 1997. Agentia de investigatii Ponzi este o afacere de familie care continuă și astăzi prin Miriam Ponzi (fica lui Tom) și Luciano Ponzi (nepotul său). Luciano Ponzi este Presedintele Asociatiei Detectivilor din Italia– Federopol, din anul 2019.
Nota redacției. În istoria avocaturii a existat și o femeie, Lidia Poët (1855-1949), prima femeie-avocat în Italia, care nefiind acceptată în Barou în calitate de avocat (datorită ideilor preconcepute ale vremii!), a devenit asistenta fratelui său Enrico (avocat în Baroul de la Torino), care, după părerea mea, făcea mai mult muncă de PI (Private Investigator) cu rezultate uimitoare în contul dosarelor infracționale la care lucra fratele său până la vârsta de 65 de ani când, a fost acceptată, în sfârșit, în Barou. Absolventă a facultății de drept a Universiății din Torino în iunie 1881, upă cum era obiceiul, a lucrat cu un avocat în următorii doi ani, participând la cabinete criminalistice și la ședințe în instanță. De asemenea, a trecut prin examenele scrise și practice obligatorii pentru a promova baroul și pentru a-și înscrie numele pe lista avocaților. În ciuda faptului că ea făcea totul după carte și trecea toate examenele cu brio, celorlalți susținători nu le-a plăcut faptul că numele unei femei era pe rol. Ca urmare, mpotriva Lidiei a fost depusă o contestație, care a dus la excluderea ei din Barou. În cele din urmă, în 1919, a fost adoptată o lege care a oferit femeilor posibilitatea de a lucra într-un număr limitat de funcții publice. În anul următor, Lidia Poët și-a reînregistrat numele pe lista avocaților și a devenit prima femeie avocat din țara ei la vârsta de 65 de ani.
În sfârșit, trebuie evitată și confuzia făcută, nu rareori, între Tomasso Ponzi, un super PI (Private criminal investigator) și Charles Ponzi (Carlo Pietro Giovanni Guglielmo Tebaldo Ponzi, 1882-1949)creatorul celebrei Scheme (Algortim) Ponzi, o operațiune investițională frauduloasă (de tip piramidal) care implică plata unor profituri deosebit de mari unor investitori de pe urma unor fonduri investite de alte persoane și nu de pe urma veniturilor pe care afacerea le-a generat în realitate, și care în anii 1920-1930 a înșelat mii de cetățeni din New England, convingându-i să investească într-o schemă de speculații cu mărci poștale
Articole asociate
Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră, Ne…
Colocviile TeleMoldova Plus (+) cu o dublă lansare de carte și o piesă de teatru
Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024
[…] Twitter Pinterest WhatsApp Articolul precedentScurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… Editorial Board of J-B (Journal of Bucharest, Florentina Csinta & Collective) […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]
[…] Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru preș… […]