Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose!Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events. The principles that will be at the basis of this publication are: Democracy cannot exist without opposition, Elected representatives are our representatives and not our masters, Criticism fosters progress, Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.
Rezumat. Informaţia a devenit una din marile fapte ale gândirii abia la începutul secolului al XX-lea, caracterizat prin intensificarea descoperirilor ştiinţifice şi ofensiva aplicării inovaţiilor tehnice în sfera productivă. În acest context, informaţia a intrat masiv în limbajul unor ştiinţe (naturale, exacte, sociale), pentru ca apoi să se impună ca termen operaţional de specialitate în limbajul tehnologic, cu accepţiuni diferite, în funcţie de domeniul în care era utilizat.
Absract. Information became one of the great facts of thought only at the beginning of the 20th century, characterized by the intensification of scientific discoveries and the offensive application of technical innovations in the productive sphere. In this context, information has massively entered the language of some sciences (natural, exact, social), in order to then impose itself as a specialized operative term in the technological language, with different meanings, depending on the field in which it was used.
Informaţia a devenit una din marile fapte ale gândirii abia la începutul secolului al XX-lea, caracterizat prin intensificarea descoperirilor ştiinţifice şi ofensiva aplicării inovaţiilor tehnice în sfera productivă. În acest context, informaţia a intrat masiv în limbajul unor ştiinţe (naturale, exacte, sociale), pentru ca apoi să se impună ca termen operaţional de specialitate în limbajul tehnologic, cu accepţiuni diferite, în funcţie de domeniul în care era utilizat. De maximă însemnătate pentru pătrunderea informaţiei în toate sferele socialului a fost dezvoltarea şi diversificarea mijloacelor de comunicare interpersonală (telefon, telegraf etc.) şi a mijloacelor de comunicare în masă (presă scrisă, radio), care au făcut ca ea să fie produsă, aşteptată, căutată, vândută şi consumată pe noi dimensiuni spaţio-temporale. Diversitatea contextelor în care a fost folosită informaţia şi excepţionalele sale virtuţi cognitive au atras atenţia filosofilor, care au introdus-o ca atare în sistemele lor de gândire. Astfel s-a ajuns la concluzia că informaţia poate fi:[1]
- o calitate imanentă a materiei, pe care omul, ca fiinţă socială, o descoperă şi o exprimă ori o anticipează şi o formulează
- de natură subiectivă, pură reflectare a materiei
- legătură între subiecţi, mijlocită de un purtător material, o însuşire a unei realităţi interacţionale (obiectivă şi subiectivă în acelaşi timp).
Deci, indiferent de curentul de gândire, oamenii au simţit nevoia stabilirii reperelor şi normării informaţiei pentru a-i conferi o valoare socială, cu caracter de universalitate. În procesul interrelaţionării umane, informaţia şi-a păstrat şi întărit cele două conotaţii utilitare în activitatea productivă. În primul rând, ea a fost şi este apreciată ca resursă economică, în aceeaşi măsură ca munca, produsul acesteia şi capitalul rezultat din activităţile productive. Oamenii au conştientizat că posesia, manipularea şi folosirea informaţiei pot duce la creşterea eficienţei proceselor cognitive şi fizice, iar atenţia acordată procesării informaţiei, începând cu activitatea industrială, a accelerat progresul tehnic şi a determinat aplicarea noilor tehnologii în cele mai diverse sfere ale activităţii sociale.
De asemenea, ea are calitatea de a se substitui altor resurse economice, de a fi transportată cu mare viteză, conferind avantaje celui care o posedă. Societăţile care au acordat atenţie procesării şi utilizării informaţiei au evoluat rapid spre societatea informaţională, devansând, în timp scurt, societăţile rămase în etapa coşului de „fum”. Aceasta s-a datorat şi faptului că informaţia, spre deosebire de alte resurse economice, este extensibilă până la limitele capacităţilor umane şi de timp, datorită puterii ei naturale de difuzie, capacităţii de a fi reprodusă în timpul utilizării ei, posibilităţii de a fi transmisă, dar şi de a fi folosită ca valoare de schimb în tranzacţii. În acelaşi timp, informaţia este comprehensibilă (clară, inteligibilă, limpede), atât sintactic, cât şi morfologic. În al doilea rând, informaţia a devenit marfă, ea ajutând la stimularea creşterii economice, prin apariţia şi dezvoltarea unei pieţe a informaţiilor. Aceasta, profitând de avantajele oferite de proprietăţile, utilitatea şi valoarea informaţiei oferă o gamă largă de produse şi servicii. Aşa s-a ajuns, de pildă, la nivel mondial, ca cifra tranzacţiilor de pe piaţa de produse informaţionale să fie impresionantă, fapt ce a făcut ca oamenii să vorbească, încă din a doua jumătate a secolului XX, de o adevărată industrie a informaţiei. Valoarea şi utilitatea informaţiei, preţul ridicat al luptei pentru obţinerea ei i-au conturat, de-a lungul istoriei, calitatea de mijloc de agresiune sau de apărare (armă), pe care s-a clădit triada activităţii informative: „a şti”–adică a culege informaţii, „a împiedica pe adversar să te cunoască”–adică a desfăşura activitate de contrainformaţii şi „a face ca adversarul să fie greşit sau prost informat”–adică a-l dezinforma.(2) Această triadă confirmă dimensiunea şi complexitatea mijloacelor folosite pentru păstrarea priorităţii, menţinerea exclusivităţii asupra informaţiei şi protecţia ei severă prin păstrarea secretului privind informaţia de interes vital pentru o comunitate.
Prin „arma informaţie” comunităţile sunt capabile, într-o măsură tot mai mare, să contracareze armele extrem de performante generate de mediul informaţional: arma psihologică, intoxicarea informaţională, subversiunea etc. Practica politico-statală confirmă că, în condiţiile exploziei tehnologiei informaţionale, aceste arme produc pagube mai mari decât un război convenţional. Prin „arma informaţie” statele sunt capabile să facă faţă războiului informaţional1 numai în măsura în care conştientizează că „în ziua de azi, nu se mai cuceresc teritorii pentru a stăpâni oamenii, azi, se cuceresc sufletele, se cucereşte psihicul” şi că „o dată ce ai psihicul, ai omul, iar când ai omul, teritoriul vine de la sine.”[2]
Orice activitate umană este dependentă de resurse, definite ca „rezerve” sau „surse de mijloace susceptibile de a fi valorificate într-o împrejurare dată” [1] şi de modul de utilizare a acestora în procesul de producere a valorilor sociale. Specialiştii în economie susţin că dezvoltarea însemnă conducere bazată pe ştiinţă+resurse–percepute, în primul rând, ca materii prime, dar şi produse finite, abordate în raport de spaţiu şi timp, de modalităţile de gestionare şi de capacitatea omului de menţinere a raportului necesitate-disponibilitate în valorificarea lor.
Problema resurselor este abordată multidimensional, în cadrul tuturor ştiinţelor sociale printr-o investigare interdisciplinară, având în vedere importanţa capitală, definitorie, pentru toate domeniile vieţii sociale. Diferitele teorii şi metode de investigare au condus la identificarea, în funcţie de interese şi necesităţi, a doua mari categorii de resurse: resurse umane şi resurse materiale şi financiare (economice), la care, în ultimul timp, se adaugă resursele informaţionale.
Resursele umane semnifică totalitatea persoanelor capabile de a produce valori sociale, de care dispune societatea la un moment dat. Omul are capacitatea de a asigura raporturi echilibrate între resurse şi nevoi, între producţie şi consum în folos propriu, dar şi favoarea societăţii. Omul utilizează toate celelalte categorii de resurse, el prognozează evoluţia raportului nevoi-resurse, el găseşte căile optimizării resurselor în cadrul complexului proces de management, care cuprinde atât activitatea de alocare a resurselor, cât şi administrarea acestora. De aceea, rolul resurselor umane, care sunt regenerabile, este covârşitor în identificarea şi utilizarea tuturor celorlalte categorii de resurse. Ele sunt incluse de specialişti în categoria resurselor economice, care sintetizează potenţialul de muncă a unei ţări, zone geografice etc. şi pot fi apreciate, la modul general, cu ajutorul unor indicatori, precum populaţia aptă disponibilă, populaţia activă, populaţia în vârstă aptă de muncă etc., nivelul de instruire, starea de sănătate, ponderea diferitelor categorii profesionale din totalul populaţiei. Acestea se află sub incidenţa unor determinări multiple, generate de acţiunea unor factori economici, psiho-sociali şi demografici. Ele sunt mai mult decât o simplă marfă, se constituie în stoc de capital uman, potenţial creativ, întrucât omul are capacitatea de iniţiativă, de asimilare şi de folosire a tehnologiilor informaţionale şi neotehnologiilor.
Resursele materiale cuprind totalitatea „materiilor prime” şi materialelor generatoare de produse finite, necesare societăţii. Acestea, împreună cu bogăţiile solului şi subsolului, cu tehnicile şi tehnologiile formează capitalul care constituie factor şi premisă necesară obţinerii de bunuri economice. Ele pot fi reproductibile/nereproductibile, regenerabile/neregenerabile, abundente sau deficitare, recuperabile/nerecu-perabile. Resursele materiale sunt abordate în conexiune cu resursele financiare, care cuprind totalitatea mijloacelor, fondurilor băneşti de care dispune societatea la un moment dat şi care pot fi utilizate pentru dezvoltare şi pentru alte nevoi specifice.
Astăzi, complexitatea proceselor economico-sociale, consecinţă a noilor tehnologii specifice erei informaţionale şi necesităţile privind accesul în timp real la resurse materiale, au determinat mutaţii în planul gândirii şi acţiunii, prin reconsiderarea rolului informaţiei în activitatea managerială. Astfel, informaţiile care, prin conţinut, mod de organizare şi regăsire, prezintă utilitate şi disponibilitate pentru folosirea lor de către factorul uman în scopul de cunoaştere, decizie sau acţiune, devin resursele informaţionale. Aşa se explică preocuparea, la toate nivelurile de asistare managerială, pentru obţinerea de informaţii actuale, complete, exacte, necesare, oportune şi veridice, pentru prelucrarea analitică şi sintetică a acestora de către personal specializat şi pentru transmiterea operativă a produselor informaţionale obţinute factorilor de decizie abilitaţi în vederea valorificării flexibile şi eficiente.
Pentru valorificarea tuturor categoriilor de resurse, în funcţie de interese şi necesităţi, este nevoie ca ele să fie gestionate. Într-o accepţiune generală, gestiunea este considerată ca fiind administrarea unei entităţi productive autonome şi active, în principal prin sesizarea şi corectarea abaterilor constatate faţă de o serie de condiţii sau parametri de referinţă, sub controlul unui factor de autoritate şi cu respectarea unor reguli juridice, metodologice şi procedurale.(1) Ea se află sub impactul necesităţii abordării prospective faţă de cea retrospectivă, al diminuării elementelor de control formal în favoarea celor de concepţie, al trecerii de la perspectiva analitică la cea interactivă şi integratoare, de la promovarea continuităţii la gestionarea inteligentă a schimbărilor condiţionate de timp, informaţie, competenţe, învăţarea şi cunoaşterea organizaţională, succesul şi performanţele, precum şi situaţiile de criză.
În acest sens, gestionarea resurselor poate fi definită ca acţiunea sau ansamblul de operaţii privind identificarea, obţinerea, prelucrarea şi utilizarea celor disponibile în funcţie interese sau de necesităţi. În condiţiile actuale mai este denumită şi management–cu multiple înţelesuri, precum mânuire, manevrare, îndrumare, conducere, administrare, negociere, tranzacţie,2 semnificând, deci „conducere pe bază de abilitate” sau dirijarea eforturilor în vederea folosirii tuturor resurselor în modul cel mai adecvat şi cu maximă eficienţă, pentru realizarea obiectivelor propuse.
Gestionarea (managementul) este un proces cognitiv şi acţional, ale căror elemente definitorii sunt oamenii cu responsabilităţi în gestionarea resurselor umane, materiale şi informaţionale (denumiţi conducători sau manageri, care concep, înfăptuiesc şi execută activităţii cu funcţii gestionare), ideile din care rezultă strategii, obiective, programe şi politici de acţiune, şi faptele sau acţiunile care produc valori sociale. În acest context, gestionarea (managementul) devine funcţie şi profesie, care se relevă, în ultimă instanţă, ca „arta gestionării factorului uman, a folosirii resurselor”.[1] Aceasta determină sporirea eficienţei deciziilor luate (calitate, rapiditate, comunicabilitate), înţelegerea comportamentului personalului specializat în obţinerea, prelucrarea şi valorificarea resurselor şi posibilitatea stabilirii unor criterii obiective de evaluare şi control a performanţelor activităţii manageriale.[2]
Resursele informaţionale constituie elementul definitoriu al conducerii şi organizării oricărei activităţi cu scop productiv, utilizat în realizarea şi funcţionarea tuturor sistemelor sociale producătoare de valori sociale.
a) Definirea resurselor informaţionale
Preocupările privind identificarea, definirea şi cuantificarea resurselor informaţionale au condus la interpretări omogene ca fond, dar diverse ca formă. Cele mai elocvente sunt cele oferite de ştiinţele economice, unde resursele informaţionale sunt definite ca „informaţii care, prin conţinutul şi modul lor de organizare şi regăsire, prezintă utilitate şi disponibilitate pentru folosirea lor, de către factorul uman, în scopuri de cunoaştere, decizie sau acţiune”.[3] Importanţa lor relevată pe planul conducerii şi organizării oricărei entităţi productive a evidenţiat şi alte elemente definitorii, conform cărora resursele informaţionale sunt percepute ca „date, informaţii, circuite informaţionale, modele, metode, tehnici şi proceduri, echipamente, suporţi purtători de informaţii, instalaţii şi obiecte de inventar, personal muncitor de conducere şi execuţie”.[4] Coroborarea celor două abordări, conduce la concluzia că resursele informaţionale sunt expresia capacităţii instituţiilor (organizaţiilor) de a crea produse informaţionale, prin posibilităţi umane şi tehnice proprii, precum şi prin relaţionarea cu mediul extern, în raport de interese şi necesităţi. Astfel, informaţia îndeplineşte funcţia de operator de bază al procesului de cunoaştere, decizie şi acţiune şi substanţă a comunicării interumane.
Resursele informaţionale, al căror element comun este informaţia, există sub formă de fişiere pe suport clasic, magnetic sau electrono-optic, baze de date şi bănci de date gestionate cu ajutorul calculatorului, colecţii documentare (inclusiv pe microfişe şi microfilme), registre informaţionale computerizate, fonduri de brevete, proiecte şi patente, precum şi informaţiile deţinute de subiecţii umani ca obiect al activităţii manageriale. Deci, resursele informaţionale sunt, în esenţă, informaţii obţinute în cadrul procesului informaţional-managerial, prin metode, tehnici şi proceduri specifice şi care, prin conţinut, mod de organizare şi relevanţă, prezintă utilitate şi disponibilitate pentru folosirea în modalităţi adecvate, în scop de cunoaştere, decizie şi acţiune în raport de interese şi necesităţi. Resursele informaţionale constituie, în acelaşi timp, bunuri informaţionale, care presupun costuri de producere, prelucrare, transmitere şi reproducere, sunt perisabile şi supuse uzurii morale dacă nu sunt gestionate în mod adecvat, dar au caracter nedistructiv, putând fi multiplicate prin diseminare în funcţie de interese şi necesităţi.
b) Resursele informaţionale–componentă a sistemului informaţional
Valoarea şi utilitatea resurselor informaţionale se relevă numai în cadrul sistemului dinamic complex propriu instituţiilor (organizaţiilor), unde informaţia are rolul de legătură între resursele umane şi materiale şi este elementul fundamental în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor ordonate şi dirijate spre un scop stabilit. Astfel, resursele informaţionale constituie suportul oricărui sistem informaţional-managerial, perceput ca o reunire de resurse informaţionale, activităţi, demersuri şi recepţionări în interacţiune, care funcţionează în direcţia atingerii unui scop.
- Datele şi Informaţiile–resurse informaţionale
Datele sunt fapte, evenimente, noţiuni, reprezentate sub formă convenţională adecvată comunicării, interpretării sau prelucrării manuale, mecanizate sau automate.[2] Ele se prezintă sub formă cifrică (numere, mărimi) sau descriptivă (semn, idee, concept sau simbol de scriere) a unor acţiuni, fapte şi fenomene specifice domeniului dat în competenţă, necesare activităţii manageriale. Datele constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme şi în luarea unei hotărâri. Omul selectează numai datele care îi sunt necesare, le interpreteză şi le prelucrează în vederea extragerii semnificaţiei reale, şi utilizării în funcţie de relevanţa acestora. Datele constituie elementul primar de fundamentare a informaţiei, reprezentarea simbolică a acesteia. Transformarea datelor în informaţii se obţine prin prelucrarea (procesarea) acestora în cadrul aşa-numitului „proces informaţional”. Relevanţa şi utlitatea datelor constituie premisa transformării acestora în informaţie. Pentru a genera informaţii, datele trebuie identificate, selectate, culese din diverse surse, prelucrate (procesate) în concordanţă cu cerinţele informaţionale şi distribuite utilizatorilor abilitaţi în vederea luării deciziei.
- Informaţia
Informaţia, datorită complexităţii ei, a regăsirii în toate domeniile vieţii sociale, a relevanţei şi modalităţilor de comunicare, este o noţiune insuficient definită, fiind abordată din perspective diferite. Astfel, din perspectiva semanticii, se apreciază că „informaţia este expresia reprezentării simbolice (mesaj scris, vorbit, imagini plastice) asupra unor entităţi din realitate, cu caracter de noutate şi utilitate pentru subiecţii receptori”. Ea se exprimă prin „comunicarea, vestea, ştirea care pune pe cineva la curent cu o situaţie” şi cuprinde ,,elementele noi, în raport cu cunoştinţele prealabile, cuprinse în semnificaţia unui simbol ori a unui grup de simboluri” (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicaţie a unui instrument etc.) sau ,,totalitatea materialului de informare şi documentare”.[1]
Din perspectiva activităţii manageriale, informaţia este definită ca fiind „comunicare, dată sau mesaj care transmite unele cunoştinţe sau semnificaţii despre starea, situaţia sau condiţiile unor evenimente, fapte, procese, idei, opinii etc. sociale, economice, ştiinţifice, tehnice trecute, prezente sau viitoare”,(2) ori ca „reflectarea în conştiinţa noastră a legăturilor obiective cauză-efect din lumea reală înconjurătoare”, constând în „ştiri, înştiinţări, mesaje, privind starea sau condiţiile unor procese şi fenomene constituind o noutate şi prezentând interes pentru primitor, în sensul că îi sporeşte gradul de cunoaştere a proceselor şi fenomentelor respective”.[3]
În raport de provenienţă, informaţia poate fi internă/externă, reprezentând intrările şi ieşirile de date din familia instituţională, locală sau din mediul internaţional. De asemenea se disting: informaţia endogenă–care cuprinde date şi elemente necesare numai structurii manageriale (informaţia născută în interior), informaţia exogenă–care reprezintă acţiunea de externalizare a informaţiei şi informaţia închisă–care semnifică agresiunea, respectiv forţarea intrării de date/elemente în structura managerială. Informaţia este elementul central al sistemului informaţional-managerial, în baza ei fiind cunoscută, controlată şi optimizată starea de funcţionare a instituţiei. Prin acumularea şi prelucrarea informaţiilor se adoptă deciziile, se declanşează, se desfăşoară şi se corectează acţiunile ce decurg din acestea.
Orice informaţie cuprinde, de regulă, elemente semnificative, cu relevanţă din mai multe date, prin prelucrare în cadrul unor operaţii simple (calcule, trieri, stocări) sau complexe, folosind metode şi proceduri adecvate. De aceea, informaţia este elementul operaţional fundamental al oricărui sistem informaţional-managerial, cu condiţia să fie autentică (reprezentarea realităţii), exactă (cuantificabilă) şi oportună–adică disponibilă, în locul şi la momentul cerut, în scopul utilizării cu maximum de eficienţă. Informaţia este, astfel, bun social, deoarece este obţinută prin cunoaştere şi acţiune şi reflectă, în conştiinţa omului, legăturile cauză-efect, cu realitatea socială. Pe cale de consecinţă, proiectarea şi funcţionarea sistemelor informaţionale au la bază omul şi informaţiile de care are nevoie factorul de decizie, în momentul oportun şi sub forma dorită. Informaţia se află în conexiune directă cu termeni şi noţiuni care contribuie la definirea procesului informaţional, precum:
- ştirea, care circulă şi sub numele de cunoştinţă şi se deosebeşte de informaţie prin conţinut; în vreme ce informaţia este constant obiectivă, ştirea înseamnă câştig de cunoştinţe cu caracter subiectiv, constituind premisa apariţiei şi falsificării informaţiei
- zvonul, denumirea generică a falsei informaţii; zvonul este, în fapt, o informaţie nonformală, de regulă, dăunătoare
- informateria, definită ca o materie informaţională în care informaţia se manifestă ca un proces specific, cu mare sensibilitate fizică
- teleinformaţia, adică informaţia dusă sau adusă de la distanţă, prin mijloace adecvate de tipul telefon, fax, imprimantă, display şi altele din acelaşi domeniu
- entropia (de la en – în şi trape conversiune, orientare), ce exprimă capacitatea managerială, ca raport între certitudine şi probabilitate, întrucât entropia măsoară dezordinea, iar informaţia cuantifică organizarea.
Informaţia este gestionată în modalităţi specifice, pe diferite tipuri de suport de stocare, respectiv, hârtie (informaţii tipărite, schiţe, hărţi, planşe etc.), benzi magnetice, casete audio-video, microfilme, medii de stocare a sistemelor de prelcrare automată a datelor (dischete, memorii, hard-discuri etc.) sau dispozitive portabile de proceasre a datelor (agende electronice, laptop etc.), la care hard-discul estel folosit pentru stocarea informaţiei. Astfel, informaţia poate fi gestionată cu autorul fişierelor pe suport clasic, magnetic sau electrono-optic sub forma bazelor de date şi a băncilor de date, a colecţiilor documentare (inclusiv pe microfişe şi microfilme), registrelor informaţionale computerizate, fondurilor de brevete, proiecte şi patente, precum şi a informaţiilor deţinute de subiecţii umani ca obiect al activităţii manageriale. Deci, informaţia poate fi definită ca un ansamblu de date care descriu parţial sau total o anumită entitate (obiect, substanţă, fenomen, proces, concept, idee) exprimată prin întindere, importanţă şi valoare.
Bibliografie
- Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura `Univers enciclopedic”, Bucureşti, 1996, p. 920
- David Rees, Arta managementului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996, p. 29
- Jean-Marie Choffray, Sisteme inteligente de management, Editura Ştiinţă & Tehnică, Bucureşti, 1997, p. 152
- Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 403
- Dicţionar de conducere şi organizare, Editura Politică, Bucureşti, 1985, p. 701
Note
- [1]Apud, Ştefan Vlăduţescu, Informaţia de la teorie către ştiinţă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, p. 24
- [2]Vezi, pe larg, Henri Cathala, Epoca dezinformării, Editura Militară, Bucureşti, 1991
- [1]Vezi, pe larg, Ernest Cerneak, Cinci secole de război secret, Editura Politică, Bucureşti, 1968
- [2]Cristine Okrent, Alexandre de Marenches, Consilier de taină al puterii, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 281
- [1]Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura „Univers enciclpoedic”, Bucureşti, 1996, p. 920
- [1]Dicţionar de economie, Editura „Economică”, 1999, p. 227
- [2]Emil Mihuleac, Bazele managementului, Editura „Romfel” SRL, Bucreşti, 1993, p. 11;
- [1]W. David Rees, Arta managementului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996, p. 29
- [2]Jean-Marie Choffray, Sisteme inteligente de management, Editura Ştiinţă & Tehnică, Bucureşti, 1997, p. 152
- [3] Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 403
- [4]Dicţionar de conducere şi organizare, Editura Politică, Bucureşti, 1985, p. 701
- [2]Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura „Univers Enciclopedic”, Bucureşti, 1996, p. 260
- [1]Dicţionarul Explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti 1998, p. 491
- [2]D. Fundătură, Dicţionar de management, Editura „Diacon Coresi”, Bucureşti 1992, p 116
- [3]Corneliu Rusu, Management, Editura „Expert”, Bucureşti, 1996, p. 128
Col (r). Lect. univ. dr. Tiberiu Tănase (Director Intelligence Info – Academia Română–Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Divizia de Istoria Științei (DIS), membru al Societății de Științe Istorice din Romania.
Articole asociate
Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră, Ne…
Colocviile TeleMoldova Plus (+) cu o dublă lansare de carte și o piesă de teatru
Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024
[…] Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale (Information and the need to manag… […]
[…] Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale (Information and the need to manag… […]
[…] Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale (Information and the need to manag… […]
[…] […]
[…] […]
[…] […]
[…] […]
[…] […]
[…] […]
[…] […]
[…] […]
[…] Intelligence – Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale (Information … […]
[…] Intelligence – Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale (Information … […]
[…] Intelligence – Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale (Information … […]
[…] Intelligence – Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale (Information … […]
[…] Intelligence – Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale (Information … […]
[…] Intelligence – Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale (Information … […]
[…] Intelligence – Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale (Information … […]
[…] Intelligence – Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale (Information … […]
[…] Intelligence – Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale (Information … […]