Am urmărit în decursul mai multor ani Moda (mama fiind maestru croitorul de lux) arta (vizitând multe muzee, vernisaje avangardiste și moderne) literatura prin propriile mele preocupări directe și am ajuns la trista concluzie (ceea ce nu are nimic de-a face cu vârsta pe care o am) că societatea se află în epoca auto-anulării. A început pe nesimțite. Întâi, hainele au părut doar puțin mai lălâi. Culorile, când țipătoare, când de o cenușie depresivă. Chipurile s-au ascuns sub freze asimetrice, ochelari cu lentile de plastic și buze palide, ca și cum rușinea de a fi femeie ar fi redevenit normativă. Pantalonii au cedat la genunchi, parcă să spună: „nu mai avem nimic de susținut”. Pantofii–masivi, fără formă. Siluetele–de nerecunoscut. Iar mersul–de parcă fiecare pas s-ar cere scuzat și, la un moment dat, a devenit clar: trăim în epoca autoanulării. Nu din umilință. Ci din frică. Frica de a mai avea o identitate, o formă, un mesaj clar. Moda a devenit ceva între dezindividualizare și sport extrem cu bumbac…ce e astăzi „modă”? Nicidecum expresia unei personalități, ci manifestarea panicii că ai putea fi acuzat că ai una. Corpul–ascuns. Sânii–neutralizați. Talie–estompată. Posterior–exagerat până la grotesc. Picioare–strânse în blugi ca niște cabluri electrice de înaltă tensiune.
Femeia dispare în textil, bărbatul se ofilește în trening. Iar când se „subliniază” ceva–o șapcă fosforescentă, o pereche de blugi rupți chirurgical–e doar pentru a irita, pentru a „deconstrui”, pentru a-ți spune: nu te uita, nu judeca, nu te atașa. Hainele sunt un manifest iar geometria în loc de poezie! Hainele actuale par mai degrabă un refuz decât o alegere. Nu curg, nu cad, nu învăluie–ci se înfoaie, se țuguie, se rupe, se opun. Nu mai există linie, ci unghi. Nu mai există paletă, ci explozie de tonuri discordante, ca și cum o aplicație de inteligență artificială ar fi zis: „Combinația mov cu portocaliu muștar exprimă autonomie afectivă”, și dacă cineva îndrăznește să nu se conformeze? Nu mai e considerat urât. Ci „curajos”. Da, am ajuns acolo: și curajul a fost confiscat de absurd. Arta a devenit predică laică și zgomot de fundal! În galerii, domnește „nimicul cu sens”. Videoinstalații despre absență. Pânze cu pete de culoare însoțite de explicații lungi cât un tratat de semiotică feministă. Arta nu mai e sublimă. E aprobată, subvenționată, curatoriată și, mai nou, autocenzurată. Artistul nu trebuie să creeze. Trebuie să reflecte problemele societății–dar fără a spune ceva clar, pentru că altfel ar „exercita violență narativă”. Estetica? Suspiciune. Frumusețea? Pericol. Armonia? Reacționarism mascat. A dispărut dictonul „arta vine din meșteșug”. A fost înlocuit cu „arta vine din context”. Iar rezultatul? O notă de subsol la notițele unui curator plictisit.
Auto-anularea s-a instalat și în literatură. Nu mai contează îndrăzneala stilistică, ci cât de mult suferi în propriul text. Romanele sunt jurnale cu ghilimele, iar poezia e redactată de parcă ar însoți o rețetă psihiatrică. Formă? Stil? Ritm? Suspecte. Literatura nu mai cântă, ci oftează, bâiguie, icnește. Dacă un autor mai îndrăznește să scrie cu poezie sau, Doamne ferește, cu ironie, e etichetat imediat: elitist, patriarhal, depășit. Unde sunt vocile mari? Viziunile? Personajele mitice? Înlocuite cu povești la persoana I, identități cu liniuță și tirade despre „autenticitate” și „traumă personală”.
Nu contează expresia poetică, ci conformitatea ideologică. Literatura a devenit absoluțiune socială, nu extaz artistic. Societatea nu mai e un spațiu cultural ci un teren de reprogramare! Auto anularea nu e doar estetică–e structurală. Societatea nu se mai vede pe sine ca un spațiu de cultură, ci ca un ring de box pentru morală, putere și „opinie validată”. Identitatea? Fragmentată. Genul? Lichid. Originea? Problematică. Limba? Rescrisă. Totul se „problematizează”–până nu mai rămâne nimic de iubit, de numit, de apărat. Omul postmodern e o siluetă difuză în adidași, care se întreabă dimineața dacă mai are voie să fie „el însuși” fără acordul unei comisii.Autoritatea reală e suspectată. Stilul–luat în râs. Demnitatea–confundată cu rigiditatea. În loc de formă, cultură, substanță–avem ironie, „distanțare critică” și „awareness”.
Societatea nu mai vrea să strălucească. Vrea doar să nu deranjeze. Și acum? Întrebarea nu e dacă vrem să ne întoarcem în trecut. Ci dacă mai avem curajul să visăm din nou, să ne exprimăm clar, să iubim forma, profunzimea, echilibrul–fără să fim arătați cu degetul ca „nostalgici”-au, mai rău, „nealiniați ideologic”. Auto anularea nu e o virtute. E un simptom grav. Omul care nu mai vrea să se arate, să creeze, să vorbească–e un om în retragere. Culturală, spirituală, umană. Poate tocmai acum avem mai mult ca oricând nevoie de vechile virtuți: Eleganță, demnitate, muzicalitate. Măsură-i mai ales: Curajul de a fi frumos împotriva curentului nivelator.
Dr. Christian Schenk (medic, poet, eseist, editor și traducător trilingv, Germania, Boppard–Renania-Palatinat) coresopondent extern și membru în Staff al Jurnalulului Bucureştiului
Articole asociate
Notă. Recenzii Christian W. Schenk
Dumitru Ichim „Tu știi că te iubesc”. 150 de sonete. Prefațate și ilustrate de Savatie Baștovoi, Editura Cathisma. Recenzie
Volumul „Tu știi că te iubesc”, semnat de poetul și preotul Dumitru Ichim, se remarcă printr-o impresionantă coerență lirică și o unitate tematică rar întâlnită în peisajul poeziei religioase contemporane. Cele 150 de sonete din acest volum formează un veritabil rosariu poetic în care fiecare text reprezintă o mărgea a contemplării, a dorului și a dăruirii. Titlul–Tu știi că te iubesc–enunță încă de la început o poetică a adresării directe, a confesionalului sincer și necondiționat. „Tu”-ul liric este în egală măsură uman și divin, feminin și hristic, real și simbolic–un spațiu al proiecției și al intimității teopoetice. Astfel, sonetele lui Dumitru Ichim se situează în prelungirea tradiției misticii iubirii din literatura patristică, dar și în descendența poeziei religioase moderne–de la Vasile Voiculescu până la Daniel Turcea.
- Sonetul, ca formă fixă, presupune o disciplină a gândirii și a expresiei. Dumitru Ichim stăpânește această formă nu doar tehnic, ci și organic–metrica, rima, volutele sintactice sunt puse în slujba unei interiorități arzătoare. Nu asistăm la un exercițiu de virtuozitate formală, ci la un dialog între suflet și formă, în care constrângerea devine meditație, iar structura–rugăciune.
- Ritmul e regulat, dar nu rigid; imaginile sunt clare, dar niciodată banale. Poetul preferă o limbă curată, directă, uneori arhaică, dar mereu transparentă în raport cu adâncimea ideatică. Se remarcă o ritualizare a versului, o intenție liturgică, fără a aluneca însă în didacticism.
- Iubirea din acest volum nu este erosul senzual, ci caritasul trăit ca mistuire. Poemele adună meditații asupra suferinței, abandonului, crucii, dar și a speranței, a întâlnirii tainice, a luminii pascale. Vocea lirică nu cere, nu acuză–se încredințează. Este o poezie a ofrandei, a resemnării active, a iubirii necondiționate, care nu cere răspuns, dar naște comuniune.
- Versurile configurează o geografie spirituală în care sufletul este într-un permanent exod interior–din lume spre Tine, din cuvânt spre tăcere, din eul frânt spre o Tu-esență.

Dumitru Ichim scrie din spațiul diasporei canadiene, dar poezia sa nu este una exilată. Dimpotrivă, prin sonet, el își construiește un acasă interior, o limbă a comuniunii între trup și duh, între tradiția românească și universalitatea credinței. În acest sens, Tu știi că te iubesc este și un volum identitar, în care destinul personal devine filtru al revelației. Prefața și ilustrațiile realizate de Savatie Baștovoi nu sunt simple adaosuri grafice sau editoriale–ele creează un spațiu iconografic complementar discursului liric. Grafismul auster, aproape hieratic, al desenelor lui Baștovoi completează minimalismul verbal al sonetelor, lăsând cititorului loc de tăcere și reflecție. Prefața, pe de altă parte, oferă o cheie de lectură duhovnicească, plasând volumul într-o tradiție poetică isihastă, rară și prețioasă. Tu știi că te iubesc nu este doar un volum de poezie–este o mărturisire de credință în limbaj poetic, o carte-rugăciune, o formă de taină întrupată în cuvântul ritmat. Dumitru Ichim reușește să creeze un spațiu liric în care iubirea, umilința și frumusețea coexistă fără ostentație, într-o vibrație tăcută și durabilă. Într-o epocă a grabei și a stridenței, această carte este o invitație la interiorizare, la ascultare și la iubirea care nu face zgomot–dar schimbă lumea.

Bibliografie
Oprea lui Lorand Pethő
Pethő Lorand, născut în 1983 la Bánffyhunyad (Huedin), este un poet și traducător remarcabil, a cărui creație literară depășește granițele culturale dintre Ungaria, România și dincolo de acestea. Lucrările sale recente–Bádogmadarak (2023), Zgomote din camera obscură (2023) și Távolodó ország (2023)–reflectă o profundă meditație asupra identității, memoriei și existenței umane. În Bádogmadarak (Păsări de tablă), Pethő creează un peisaj poetic în care metafora păsărilor de tablă simbolizează fragilitatea și artificialitatea experiențelor moderne. Poeziile oscilează între melancolie și observație acută, invitând cititorul să reflecteze asupra autenticității emoțiilor umane într-o lume tot mai mecanizată.

Zgomote din camera obscură pătrunde în adâncurile subconștientului. Camera obscură servește aici ca simbol al amintirilor ascunse și al adevărurilor nespuse. Pethő utilizează un limbaj bogat în imagini pentru a surprinde momentele efemere dintre vis și realitate, creând o atmosferă atât familiară, cât și stranie. În Távolodó ország (Țară în depărtare), poetul reflectează asupra înstrăinării și trecerii timpului. Versurile conturează imaginea unei țări–posibil un simbol al patriei sau al trecutului–care se îndepărtează treptat din câmpul vizual. Această colecție este marcată de o nostalgie a apartenenței și de conștientizarea inevitabilității schimbării. Operele lui Pethő Lorand nu sunt doar nuanțate lingvistic, ci și profund tematice. Ele provoacă cititorul să reflecteze asupra propriilor experiențe și percepții. Capacitatea sa de a transpune emoții și gânduri complexe în imagini concise îl consacră drept o voce distinctă în literatura contemporană.

Caricaturi cu Christian W. Schenk și apropiații săi



Notă. Acreditarea OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului al Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite), în calitatee de „Observator intern” la Alegerile prezidențiale din luna mai–2025 de către AEP (Autoritatea Electorală Permanentă)





Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
Remember. Drama de la Carcassonne. Pe urmele lui Radouane Lakdim, în căutarea adevărului istoric”

- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).





- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…


- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…













1.jpg)
























Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului








[…] Societatea în epoca autoanulării. Recenzii – Dumitru Ichim și Lorand Pethő. Corespondenț… […]
[…] Societatea în epoca autoanulării. Recenzii – Dumitru Ichim și Lorand Pethő. Corespondenț… […]
[…] Societatea în epoca autoanulării. Recenzii – Dumitru Ichim și Lorand Pethő. Corespondenț… […]
[…] Societatea în epoca autoanulării. Recenzii – Dumitru Ichim și Lorand Pethő. Corespondenț… […]
[…] Societatea în epoca autoanulării. Recenzii – Dumitru Ichim și Lorand Pethő. Corespondenț… […]
[…] Societatea în epoca autoanulării. Recenzii – Dumitru Ichim și Lorand Pethő. Corespondenț… […]
[…] Societatea în epoca autoanulării. Recenzii – Dumitru Ichim și Lorand Pethő. Corespondenț… […]
[…] Societatea în epoca autoanulării. Recenzii – Dumitru Ichim și Lorand Pethő. Corespondenț… […]
[…] Societatea în epoca autoanulării. Recenzii – Dumitru Ichim și Lorand Pethő. Corespondenț… […]
[…] Societatea în epoca autoanulării. Recenzii – Dumitru Ichim și Lorand Pethő. Corespondenț… […]
[…] Societatea în epoca autoanulării. Recenzii – Dumitru Ichim și Lorand Pethő. Corespondenț… […]